Rețeta lui Jamie Oliver: Friptură de miel cu panceta și salvie

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
27 Aprilie 2021
Dacă vrei să-ți impresionezi familia cu o friptură excelentă de miel la masa de Paște, trebuie să încerci rețeta lui Jamie Oliver de friptură de miel cu panceta și salvie
Aromele de salvie, rozmarin și panceta afumată îi oferă o alură mediteraneană acestei fripturi.

Iată cum prepară Jamie Oliver friptura de miel cu panceta și salvie: 


Ingrediente:


1 pulpă de miel, de aproximativ 2 kg
1 pumn de salvie proaspătă
1 cățel de usturoi
1 pumn de rozmarin proaspăt
1 lămâie
ulei de măsline
85 grame de panceta afumată

Mod de preparare:


Preîncălzește cuptorul la 220 grade Celsius.

Cu un cuțit ascuțit, urmează linia osului și taie pe lungime aproximativ 10-12 cm. Cu vârful cuțitului, înțeapă pulpa din loc în loc de 6-8 ori, apoi deschide crestăturile cu degetele pentru a forma un mic spațiu.

Adună frunzele de salvie de pe tije, curăță și toacă usturoiul.
Adună frunzele de rozmarin de pe tije și toacă-le.

Cu ajutorul unui mojar cu pistil, pisează jumătate din frunzele de salvie cu usturoiul și o linguriță cu care de mare. După ce obții o pastă fină, stoarce peste zeama de lămâie, adaugă două linguri cu ulei de măsline și restul frunzelor de salvie și rozmarin.

Umple toate inciziile și crestătura făcute în pulpa de miel cu amestecul de ierburi.

Feliază panceta și bag-o adânc în crestături și incizia făcută de-a lungul osului.

Pune puțin ulei de măsline într-o tavă groasă pentru copt, așază pulpa de miel și bagă la cuptor, întorcând-o la fiecare 30 de minute. 

Timpul de preparare variază în funcție de rezultatul dorit:

În sânge - 10 minute pentru fiecare 450g de puplă plus încă 20 de minute (o oră pentru o pulpă de 2 kg)
Mediu - 13 minute pentru fiecare 450g de pulpă plus încă 20 de minute (o oră și 20 de minute pentru o pulpă de 2 kg)
Bine făcut - 20 de minute pentru fiecare 450g de pulpă plus încă 20 de minute (o oră și 40 de minute pentru o pulpă de 2 kg)

Lasă friptura la răcit timp de cel puțin 10 minute înainte de o tăia.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod