Cum să slăbești, în funcție de zodie

de Adnana Costandache, 4 Mai

Zodia ta spune lucruri despre personalitatea ta la fel de bine cum poate să îți dea indicii despre cum poți pierde kilogramele în plus. Iată câte un sfat pentru zodia ta, pe care îl poți adăuga planului tău actual de slăbire.

Berbec

Ești o fire pasională și trebuie să știi despre tine că ești mai bună la a porni o dietă, decât la a o menține. 
Dacă ții cont de aspectul ăsta, atunci încearcă mai degrabă să adopți un regim fulger sau intră într-o competiție cu o prietenă, ca să vă stimulați reciproc. 


Taur 

Puține zodii se blochează mai mult într-o viață sedentară decât Taurul. Acumulezi kilograme ușor și trebuie să îți creezi o disciplină zilnică și să fii vigilentă. Un program previzibil și eficient, chiar dacă e plictisitor, funcționează OK pentru tine. 


Gemeni

Pentru că ți se distrage atenția ușor și pentru că sistemul tău nervos este aproape isteric, arzi calorii văzând cu ochii. Împarte-ți mâncarea zilnică în 5-6 porțioare și amintește-ți că e cel mai sănătos să mănânci puțin și des.


Rac

Știi deja că mănânci pe fond emoțional, iar aseară iar ai mâncat înainte să te culci. Ai obiceiuri nu foarte sănătoase, dar compensezi cu faptul că, dacă te aduni și te concentrezi, poți găti niște minunății cu mânuța ta. Deci controlează pornirile și ține-te de un program pe termen lung. 


Leu 

Ești o ființă caldă și entuziastă. Te recunoaște lumea după flamboaianța ta nativă. Deci, dacă vrei să slăbești, tu ești cea care trebuie să apeleze la vanitatea proprie, să meargă la o sală fancy de sport și să se antreneze să arate din ce în ce mai bine în hainele de antrenament. 


Fecioară 

Pentru că ești foarte mofturoasă și pretențioasă, ai șanse mici să devii genul de persoană care să își neglijeze aspectul. Dacă totuși ai depășit un pic numărul de kilograme, ție ți se potrivește un stil strict de viață. Organizarea și strictețea trebuie folosite în avantajul tău.


Balanță

Ba fără zahăr, ba fără pâine, ba fără carne, ba hipocaloric.
Nu te poți decide cum să mănânci și cum să te menții în formă. Singura ta soluție este să ai pe cineva care să țină dieta cu tine și să te supravegheze, practic. Nicio extremă nu e bună pentru tine. 


Scorpion

Tu funcționezi pe sistemul totul sau nimic. Partea drăguță este că ai o voință care ar face toate zodiile geloase. Dieta potrivită pentru tine este controlul impulsurilor și detoxifierea puternică. Poate te decizi să bei numai suc de fructe o săptămână, nu îți va sta nimeni în cale. 


Săgetător

Ești aproape claustrofobică. Ai nevoie de libertate, de provocări. Dacă trebuie să slăbești, preferi să te sui pe bicicletă și să mergi spre pădure. Ai tendința să te îngrași pe șolduri, deci nu e o idee rea deloc.


Capricorn

Ești o fire motivată, liniștită și răspunzi bine la un stil de viață structurat. Îți trebuie o dietă sistematizată și un plan de fitness bazat pe exerciții blânde. Profită de faptul că ești ambițioasă și lasă asta să lucreze în favoarea ta. 
 
 

Vărsător

Ești cea mai individualistă zodie, deci o să găsești o metodă să faci lucrurile așa cum ai tu chef. Ca să îți stimulezi încheieturile și sistemul circulator, mergi la ski, aleargă pe bandă, arde calorii dansând. Cu cât ai mai multă independență și inițiativă, cu atât mai bine. 


Pești

Ești amabilă, poetică, visătoare. Te lași purtată frecvent de iluzii, iar asta îți permite să aluneci de la ceea ce îți propui. E important pentru tine să faci sporturi care să te facă să te simți bine despre tine. Yoga, alergat, ceva pașnic și o dietă realistă te vor salva.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod