anxietate atacuri de panica
-
0 0celedava,fara sa fiu malitioasa, diagnostic are cu totul alta origine decat cea propusa de tine ,provine din grecescul diagnostikos - care cunoaste. -
-
celedava, spuneai mai devreme ca daca nu tratam anxietatea si depresia vom avea de suferit mai tarziu. apoi mai tarziu spuneai ca totul este de fapt in mintea noastra!eu nu mai inteleg nimic. ce ar trebui sa faca de fapt persoanele care s-au tratat in repetate randuri dar starile au reaparut? te rog lamureste-ma. multumesc
-
Asta e o boala de care nu ne vindecam niciodata,trebuie sa invatam sa traim cu ea si sa o stapanim.Eu de 13 ani o duc alaturi de mine,dar ne-am obisnuit impreuna si acum traim destul de bine,adica "nu-i dau apa la moara".Cand "face figuri",o tin din scurt,nu o las sa inainteze deloc.La inceput pusese stapanire pe mine,nu ieseam din casa singura,nu stateam singura,dar daca am vazut ca nu-mi trece cu nici-un fel de tratament,mi-am dat seama ca totul sta in puterea mea.Asa ca,multa vointa sa aveti si credinta in Dumnezeu,un "tatal nostru" in momentul de criza,face minuni. -
in sfarsit am ajuns si eu la psihoterapeut..
mi-a facut niste teste, am detaliat scopul vizitei cu raspunsuri la intrebarile de rigoare, iar rezultatul a fost undeva la mijloc ..
m-am bucurat ca ma aflu in stadiul functional si nu organic.
problema care s-a desprins in urma acestei evaluari a fost ca daca ai constitutia de asa maniera incat esti predispus catre astfel de stari , indiferent ce tratament iti prescrie medicul, vindecare totala nu va fi niciodata...
concluzia a fost ca schimbarea modului de viata este mai importanta decat orice medicament...
numai bine! -
ceau fetelor! ce sa va mai spun am citit in continuare mesajele voastre si am ramas un pic dezamagina, pentru ca sunt atat de multe opinii pro si contra vindecarii. Nu stiu dupa care sa ma iau, cele care spun ca exista o cale a vindecarii acestei boli sau cele care sustin ca nu exista cale de vindecare, ca trebuie pur si simplu sa te obisnuiesti cu boala si sa traiesti cu ea, cam greu, nu credeti!Eu una nu vreau sa am o astfel de viata cu tot felul de stari ciudate care nu te lasa sa te bucuri de ea, de aceea tot sper ca intr-o buna zi ma voi vindeca si voi fi ca inainte, numai daca vrea si Dumnezeu sa-mi intareasca sufletul ca totul de acolo porneste de la suparari, tot felul de frici .....va pup si pe curand, pa pa.....
-
Felicitari,Maria,ai reusit sa gasesti singura solutia,ai gandit pozitiv si ai sa vezi ca v-a fi bine!!!Cu putina rabdare si mult ajutor de la Dumnezeu o sa treaca fara sa-ti dai seama,incearca sa nu te mai enervezi sub nici o forma,in momentul acela canta sau spune o rugaciune in gand si impune-ti sa nu te mai agiti pentru orice!!!Intra pe topic"mamici si burtici"si ai sa gasesti acolo o poezie frumoasa care sa te lumineze in fiecare zi.Pupici.
-
Doamne, las in mana Ta
Fiinta mea si Soarta mea.
Un prunc ce vine m-a uimit
Cu lacrimi rad si tot ce simt
Inunda tineretea mea
Si cred din nou in forta Ta.
Si iarasi las in mana Ta
Lumina mea si Soarta mea.
Privesc in jur si cat de greu
Ii merge semenului meu.
Ne-apasa boli si –absurditati
Ne pierdem in micimi cu toti
Si nu vedem ca ne-ar salva
Un picur din minunea Ta
Un zambet de copil micut
Ce ne priveste din patut.
Cu ochii mari, senini si dulci
Copile, spre lumina duci.
Sant mama iar! Ce tainic dar
Ce miere gust dupa amar
Atatia ani eu n-am stiut
Ca Domnul pentru mine-a vrut
Sa-ntineresc din nou c-un prunc
Atat de mic si-atat de scump.
Si sot si fii, Doamne, mi-ai dat
Si-ti multumesc ca m-ai lasat
Sa tulbur cu lumina mea
Farama din Lumina Ta.
Si de-am gresit ma iarta Tu
Ca n-am stiut cand sa spun Nu
Ca n-am fost chiar cum Tu ai vrut
Si multe vreri nu s-au putut.
Azi, Doamne, las in mana Ta
Fiinta mea si Soarta mea.
Si cred mai mult in forta Ta.
Si –n fapt si-n cuget Te-oi urma
Pentru minunea ce-mi vei da.
Si fiindca-s mama te-as ruga
Ai grija si de mama mea.
Si iarasi las in mana Ta
Lumina mea si Soarta mea.
Am gasit eu mai repede si am transcris-o aici.Sper sa-ti plca si sa fie cu folos!!! -
Este totul in mintea noastra,asa este!dar daca nu facem ceva,in aceste momente in privinta a ceea ce si cum gandim....mai tarziu va fi mai rau.Persoanele care s-au tratat iar starile au reaparut sa faca primul pas in tratamentul psihologic propriu sau daca chiar nu pot singure(starile de panica sunt destul de greu de stapanit)sa apeleze la un psiholog bun si la prietenii adevarati.APOI,daca si cand aceste stari vor reveni(sunt multe probleme in viata)sa-si reaminteasca episodul vindecarii anterioare...poate nu va fi nevoie de psiholog,iar cu timpul episoadele nu mai apar.
Maria,suntem oameni,avem ganduri,manifestari,experiente diferite.E normal sa apara opinii pro si contra.Vezi tu?fiecare organism are zestrea genetica proprie,cresterea proprie,iar metodele de vindecare sunt diferite caci capacitatea de receptie a fiecaruia dintre noi e diferita...
Ainigriv-frumoasa rugaciunea!plina de lumina! -
fetelor, sunt intr-o stare de panica groaznica. Ieri, dupa cateva zile de intarziere a ciclului , mi-am facut un test de sarcina si a iesit POZITIV!!! Cand am vazut liniutele am crezut ca nu ma voi mai putea tine pe picioare si voi cadea pe jos. Am simtit o panica teribila, ganduri combinate, o stare cumplita. As fi dat orice ca sa mi se intample aceasta mare bucurie in alt moment al vietii mele! Acum din pacate, nu ma pot bucura din cauza anxietatii! Ma simt cumplit, sunt atat de anxioasa, ma tot gandesc ca nu voi face fata, ca nu pot sa iau nici un medicament daca ma simt rau, ca starile mele ii vor face rau copilului etc.
CELEDAVA, te rog ajuta-ma cu un sfat! ce ar trebui sa fac sa ma simt mai bine si sa ma pot bucura de moment? incerc sa ma autosugestionez, sa gandesc pozitiv, dar este extrem de greu. ieri noapte nu am dormit deloc, m-a luat cu atacuri de panica si tot felul de ganduri negre!! Abia am reusit sa le stapanesc! multumesc -
Nikol,ai primit o mare minune!!!!Te-ai gandit ca poate asta-i planul lui Dumnezeu pt. a te vindeca,pt. o avea o viata fericita si plina!!!De ce oare nu stim sa ne deschidem sufletul si sa ne bucuram de ceea ce primim in fiecare zi?Eu am sa-ti spun povestea mea,ca tot asa gandeam si eu....un copil sa vina cand e cazul,cand am o casa,sunt realizata profesional,ma simt bine si nu mai sunt anxioasa.Numai ca nu se intampla ATUNCI CAND VREM NOI si uite asa am facut o sarcina extrauterina,iar acum e mai greu,desi eu tot sper!!!
Deci,Nikol,eu zic sa nu te mai gandesti la acele stari,ca ai alte lucruri mai frumoase la care sa te gandasti si chiar daca apar involuntar,lasa-le sa treaca si gandeste ca daca Dumnezeu ti-a dat acest dar frumos iti va da si puterea de a face fata,cum i-am spus si Mariei.E adevararat ca e usor sa vorbesti,teoretic,dar sunt si multe metode de terapie naturista si consiliere psihologica daca va mai fi cazul.Pupici si felicitari pt.minunea din viata ta.Doamne ajuta si bucura-te din tot sufletul!! -
-
-
Anigriv merci pentru poezie e foarte frumoasa, ce vreau sa spun ca astazi nu m-am simtit prea bine m-am suparat un pic si mi-au aparut iar ameteala si frica si mai nou simt si un nod in gat pe care nu-l mai simtisem am facut niste teste la glanda tiroida si astept un raspuns pe 26 dar pana atunci mai sunt 10 zile...Nikol mi-ai zis ca iti doresti un copil si Dumnezeu ti l-a dat cand te asteptai mai putin,copilul acesta pentru tine e o binecuvantare si o sa vezi ca te simti mai puternica si o sa-ti dispara si anxietatea pentru ca in tine mai exista acum un suflet care are imunitatea lui mult mai puternica ca a ta, eu cand am fost insarcinata m-am simtit cel mai bine am fost foarte sanatoasa nu am luat prea mult in greutate de la 52 am ajuns la 68 la noua luni iar acum sunt ca inainte de a ramane insarcinata. Tu acum trebuie sa fi tare pentru ca in tine creste un om . Am ajuns la concluzia ca noi astia anxiosii suntem si foarte emotivi,poate ma insel, dar eu sunt.Va pup si mai astept vesti de la voi pa pa...
-
-
-
-
-
-
Cred ca e foarte bine ca cineva a avut curajul sa descrie starile prin care trece, si asta cu foarte mare exactitate. Am trecut si eu prin aceleasi stari in urma cu 6 luni, dar nu am avut curajul sa fac publica toata chestia decat in fata unui psiholog, care m a ajutat foarte mult (am luat si medicamente 1 luna, dar dupa aceea am constientizat ca nu o sa ma ajute decat cat timp le iau, important era sa inteleg care e problema). Imi era foarte teama ca daca o sa spun cuiva ce simt, o sa ma creada nebuna. Acum sunt cu mult mai bine, nu sunt vindecata inca, si probabil sechelele o sa mai dureze o vreme, dar am incredere ca voi fi bine.