Noi doi avand o relatie stabila, avem si planuri de viitor cu care parintii mei nu sunt de acord. Dupa terminarea liceului am hotarat amandoi sa plec si eu (avand locul de munca asigurat la o firma de calculatoare), asta insemnand bineinteles sa-i infrunt pe parintii mei.
Ce sa fac: sa aleg fericirea sau facultatea (de Jurnalism)? Sa plec cu el impotriva vointei parintilor sau sa raman aici, sa urmez o facultate doar sa le iu pe plac? Sincera sa fiu, in acest moment va pot spune sigur ca aleg sa plec cu el, deoarece o facultate pot sa o fac si in timp, nu neaparat la terminarea liceului.
In acest moment sunt foarte confuza, dar sper ca pe parcurs sa-mi lamuresc situatia. Va rog ajutati-ma sa iau decizia potrivita. Va multumesc. Mona
Claudiu Ganciu - psiholog si psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, raspunde:
Vine o etapa in viata unui om cand isi asuma propriile decizii si propriile consecinte ale deciziilor sale. Mona ne introduce in tema cunoscuta a alegerii drumului personal in viata. Deciziile luate pana acum sunt decizii in mediul familiei, al scolii, al vietii interioare. Acum insa urmeaza o alta etapa, cea a intalnirii cu societatea.
18 ani este varsta majoratului, varsta la care din punct de vedere al societatii, omul este responsabil pentru ceea ce face, pentru ceea ce decide. Evident, societatea fixeaza o varsta care sa fie simpla din punct de vedere social, psihologic procesul este mai complex si nu are loc fix la varsta de 18 ani. Acest proces al individuarii este doar o etapa dar acum, in cazul Monei, procesul psihologic este necesar sa ia o forma exterioara, in sensul unei decizii cu implicatii evidente pe plan social.
Este dificil sa se ia in considerare toate elementele acestei decizii dar poate ca merita atentie cum se poate concretiza aceasta situatie. O decizie inteleapta si suficient de matura mi se pare aceea de a consulta si alte persoane, specialisti, inainte de a lua o decizie. Aceasta este o dovada de maturitate deoarece doar copiii au senzatia ca sunt singurii care sunt omnipotenti si carora nimic nu le poate face fata. A cere o cooperare este un lucru firesc in conditiile in care in care avem de luat decizii care ne afecteaza viata si pe care le simtim ca importante. Iar Mona vorbeste despre doua decizii care i se par majore si pe care probabil ca si tu le consideri la fel.
Un alt fapt pe care as vrea sa-l remarcati este solicitarea Monei - ea nu cere sa luam o decizie in numele ei ci sa o ajutam pe ea sa ia decizia potrivita. Multe cereri de acest tip si din intalnirile din cabinet si din solicitarile de pe mail doresc un sfat coerent - "invatati-ma ce sa fac". Solicitarea de a fi ajutata este coerenta.
Sa vedem situatia Monei:
- un prieten care va pleca in strainatate;
- parinti care ii cer sa urmeze Medicina;
- posibilitatea de a se angaja intr-o firma de computere.
Starea Monei? De confuzie.
O decizie este consecinta unei unitati interioare. O decizie corecta este acea decizie care este resimtita ca fiind in conformitate cu fiinta proprie, cu ceea ce simti, cu ceea ce esti, cu dorintele si nevoile tale actuale. Daca aceasta unitate nu este atinsa, orice decizie este resimtita ca fiind falsa. Este dificil ca la varsta de 18 ani sa atingi o asemenea unitate interioara. Unitatea interioara care permite actiunea presupune o anumita capacitate de abordare a propriei simtiri.
- A pleca in strainatate presupune a pierde parintii, un sentiment pe care, probabil, Mona nu vrea sa-l traiasca. Prin plecare poate pierde destul de mult pe plan afectiv.
- A urma medicina presupune a face ceva care nu simte ca fiind un drum propriu, o cale pe care poate sa o urmeze in conformitate cu interesele ei.
- A urma Jurnalismul presupune pierderea temporara a prietenului.
A face ceva presupune a renunta la altceva in acest caz. Poate ca intrebarea corecta a Monei ar fi: "Pe cine sa aleg si pe cine sa trec intr-un plan secund?"
Variante:
1. eu sunt importanta (Facultatea de Jurnalism);
2. prietenul meu este important (plecarea cu el);
3. parintii mei sunt importanti (Facultatea de Medicina).
Evident, fiecare are prioritatuile sale dar eu in acest raspuns vreau sa atrag atentia asupra unui singur lucru. A face o alegere nu presupune a pierde celelalte optiuni. Iubirea parintilor va ramane si daca Mona va alege sa plece sau sa urmeze jurnalismul. Prietenul o va iubi in continuare si daca va alege sa ramana in tara sa-si continue studiile. Ea va putea sa-si urmeze dorinta unei cariere la un ziar sau la un post de TV si daca va fi cu el acum.
A nu face exact ceea ce se asteapta ceilalti de la noi este un fapt implicit al afirmarii de sine, al asumarii propriilor decizii. Dar aceasta nu inseamna a renunta la ceea ce isi doreste cu adevarat Mona. In fond ea pare a spune ca isi doreste: sa nu-si supere parintii; sa fie cu prietenul ei; sa aiba o cariera in jurnalism.
Trei dorinte / nevoi importante care necesita un bun echilibru. Dar oare ce se ascunde in spatele fiecarei dorinte? Ce este cu adevarat important pentru Mona?
Rolul profesional
Daca pentru ea cariera conteaza, atunci ea ar avea trei variante mentionate de ea:
- Medicina, propusa de parinti;
- Facultatea de Jurnalism, aleasa de ea;
- munca intr-o firma de computere, varianta ce se asociaza prietenului.
Rolul de partenera
Aici nu este o optiune privind contrarolul (celalalt) ci dubiul este doar de a fi fizic langa el sau nu. Indiferent de optiune, se pare ca sentimentele sunt bine definite.
Rolul de fiica
Inca un rol care va ramane indubitabil, indiferent de optiune facuta. In orice varianta ea va fi departe de parintii ei, daca nu isi va continua studiile in acelasi oras in care locuiesc parintii sau daca pleca peste hotare.
Care este rolul cel mai important pentru Mona in acest moment? Cariera, cuplul sau familia? Mona pare a fi luat o decizie deja dar putem considera ca motivatia ei ca o facultate poate fi facuta mai tarziu este rodul unui mecanism de aparare - "imi doresc sa fac o facultate dar o pot amana astfel incat pot renunta la ea acum". Poate ca nu este decat o forma de a ascunde ceea ce isi doreste cu adevarat Mona.
Deciziile in viata sunt importante si este important sa le urmam asa cum simtim iar cand simtim ca nu putem lua o decizie este bine sa vedem cauzele care genereaza aceasta situatie. Mereu vom regasi absenta unitatii interioare.
Posteaza comentariu