Ce ținute au purtat vedetele la gala CFDA


Decernate an de an, premiile Consiliului Designerilor de Modă din America, cunoscute drept CFDA Awards, răsplătesc cele mai influente persoane din lumea modei americane.
Desfășurată marți noaptea la Brooklyn Museum, Gala CFDA a fost găzduită de actrița Issa Rae. Este pentru prima dată după cinci ani când gazda evenimentului a fost o femeie. 

Gala din acest an a marcat câteva premiere importante. Este pentru prima dată când a avut loc în Brooklyn, pentru prima dată când a fost prezentată de o femeie de culoare și pentru prima dată când s-a decernat premiul Influencer Award, acordat lui Kim Kardashian. În acest an, premiul cel mare oferit de CFDA a fost primit de modelul Naomi Campbell. 

The Council of Fashion Designers of America (CFDA) a fost fondat în anul 1962 de publicista Eleanor Lambert și este o asociație non-profit care include peste 450 de designeri americani de modă.
În afara Galei Premiilor CFDA, desfășurate anual, scopul consiliului este acela de a susține noile talente din lumea designului de modă, tinerii designeri fiind susținuți financiar în prima parte a carierei cu ajutorul fondurilor donate de membrii consiliului.

Gala CFDA este o ocazie excelentă pentru vedete de a defila pe covorul roșu purtând ținute spectaculoase. Descoperă cele mai interesante apariții pe covorul roșu de la Gala CFDA 2018.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod