Eva noua, cafenea noua!
-
4 0_Eva said:cred ca pastilele le fac mai mult rau decat bine, ii fac leguma, le creeaza dependenta. singurul lucru care chiar ajuta este schimbarea mentalitatii.
psihologul / cineva apropiat o persoana care poate "vorbi" cu acea parte din sinucigas care nu vrea sa moara,in care exista o mica speranta, care vrea sa lupte .. cere rabdare, munca, tutun
cu una ca mine ori se trezeste din letargie , ori pica gramada!
nu neaparat.
sunt persoane care au avut sansa unui psiholog/psihiatru/om inteligent fara pregatire medicala, dar empatic.si-au revenit temporar, s-au intors sa-si continue viata etc
pana cand au cazut iar.
de data asta nu a mai fost nimeni sa ajute. Motive ar fi destule. pritre altele, oamenii sunt fie prea grabiti, fie obisnuiti cu modul persoanelor respective de a fi, in asa fel incat sa nu le mai acorde atentie.
factorul declansator insa e mereu la indemana. asteapta. ataca. azi persoanele respective sunt puternice, maine pe mentalitati reprogramate, o intamplare (uneori foarte banala) ii determina sa se opreasca, le reactiveaza vechile reactii pavloviene si ....boala isi urmeaza cursul. Iar depresia nu e o boala cu traiect liniar. are sinuozitatile ei. in mod clar insa, dupa unele recaderi...nu vad finaluri fericite, oricati "programatori" priceputi ar fi in preajma
Acest mesaj a fost editat de către scanteie: -
-
schonland said:Eva sincer eu nu apreciez sfaturile medicale de la oameni care nu au habar despre ce vorbesc. Iar forumul eva e plin de ei. Sa spui ca medicatia e o porcarie asa la modul general fara sa stii despre ce e vorba e ridicol.
Depresia nu e bre ca te ai trezit dimineata si asa ai decis. Nu e vb de schimbarea mentalitatii.
Din cauza unor idei de genul asta ajung oamenii depresivi sa se sinucida. Ca in loc sa ia atitudine sa isi traateze boala accepta ideea geniala ca tre doar sa isi schimbe ei mentalitatea.
sa fii sanatoasa, nici nu trebuie sa-mi apreciezi sfaturile, iar eu pot sa-mi spun parerea chiar daca nu sunt medic.
nu esti mama nu mai vorbi de copii, nu esti medic nu mai vorbi de pastile, asa ceva?
astea cu trezitul dimineata si depresia le-ai scos tu, din putul gandirii , nu stiu de unde.
depresia se acumuleaza in timp , din frustrari reprimate multa vreme, din valoare de sine scazuta, din necesitati fiziologice si emotionale nesatisfacute, din episoade traumatice, accidente, decese,divorturi, etc , multe se pot aduna, dar repet, parerea mea este asta: cheia se afla in schimbarea mentalitatii si in resetarea valorilor, asa bagi pastile in tine toata viata, care numai bine fac iar depresia se poate repeta iar pentru ca viata e presarata cu greutati nu e numai lapte si miere .
-
-
la un moment dat, stand in spital cu fii-miu, am cunoscut o femeie simpla. statea la tara, undeva langa Bucuresti. avea o gospodarie mare, superba din ce povestea, cu vaci, gaini, porci, livada, etc.
ei, ce m-a socat si nu mi-a venit sa cred, a fost cand a povestit de depresia pe care a avut-o. cum?!!! nu intelegeam si nu-mi venea sa cred. stiam ca exista depresie, stiam ca e o boala, dar nu stiu de ce nu mi-am imaginat niciodata ca poate aparea la oameni de la tara. pai acolo, la cata treaba au in fiecare zi, sa tina gospodaria, sa se ocupe de aniimale, casa, gradina, cum sa apara depresia?!! poate, in subconstientul meu gandeam ca si unii de p-aci. ca e un moft, ca o fac persoanele fara ocupatie, ca e ceva de care se plang persoane mai educate, care isi cauta o justificare pentru neimpliniri.
mai, nu-mi venea sa cred. femeia asta ani de zile s-a luptat cu boala. mergea prin gradina si parca era un alt om, povestea cum se uita la copaci si cauta o creanga potrivita sa se spanzure: aia o fi buna, dar cealalta? femeie cu copii de crescut si cu frica de Dumnezeu, sau, ma rog, credincioasa. norocul ei a fost ca sotul, chiar si om simplu cum era, s-a zbatut sa o trateze. a cautat medici buni foarte mult timp. si a ajuns la spitalul 9, ala din Berceni, la un medic care i-a facut exact ceea ce trebuia. atat medicamentatie, cat si sedinte de tratament. vreun an jumate a durat pana a pus-o pe picioare.
-
După câte poate știți, eu am suferit de depresie foarte mulți ani, cu mai multe forme ale bolii, în mai multe perioade - ușoară, moderată, severă. Mai aveam perioade de eram pe linia de plutire, sau chiar binișor, dar am avut și destule recăderi.
Eu mi-am ascuns problema cu depresia, numai câteva, puține persoane din jurul meu știau de ea (bineînțeles, am mai fost și pe la medici), în rest eu disimulam, o ascundeam cât puteam de bine - pentru că simțeam teamă, rușine, jenă, vinovâție, că aveam această depresie, de care vedeam că nu mă puteam dezbăra.
Vroiam să mă comport normal, să par om normal, să ascund faptul că de fapt nu eram un om normal, mă simțeam ca un om un cu un fel de handicap pe care trebuia să îl ascund pentru că nu era de înțeles, și eventual luat în râs.
Iar disimularea asta îmi consuma multă energie și ceva resurse psihice, alea pe care le mai aveam. Mie mi s-a părut o treabă foarte grea, și foarte împovărătoare.
Acum ce să zic, sunt convinsă că, cu toată info care există acum, depresia nu este înțeleasă de multe persoane, deși sunt enorm de multe cazuri, în toate păturile sociale, dar nene, dacă nu poți, nu vrei, nu accepți să o înțelegi, totuși pricepe că este o boală și atât, nu mai arunca cu pietre, nu mai pune la zid și nu-ți bate joc - măcar atât.
Că nimănui, niciunui om nu i s-a oferit vreo opțiune dinainte, și a ales el hai, să sufere de depresie. Boala asta, problema asta, nu anunță pe nimeni. -
Ce aș mai vrea să mai spun este că, la niște ani după, totuși nu-mi este deloc ușor să vorbesc despre depresie, încă simt ceva teamă când vorbesc (sau scriu aici), simt efectiv un gol în stomac și am senzație de greață.
De aceea cred că nici nu o să mai vorbesc prea mult pe tema asta, zilele acestea, cred că am vorbit destul. -
Eva din pacate multi oameni nu reusesc sa inteleaga ca a avea o opinie nu e acelasi lucru cu a expune realitati. Una e sa spui ca in cazul tau sau al altora tratentul nu a functionat. Sau sa spui ca nu crezi in tratament. Asta e o opine si ai dreptul la ea. Si cu totul alta e sa spui ca medicamentele antidepresive sunt o porcarie car face oamenii legume. Asta nu mai e opinie ci o prezinti ca pe un adevar absolut. Iar la asta nu mai ai nici un drept. Pt ca bu e parerea ta pe care tre sa o respect ci o afirmatie falsa care tre condamnata si de preferat corectat de tine pe viitor. -
-
cafe_au_lait said:După câte poate știți, eu am suferit de depresie foarte mulți ani, cu mai multe forme ale bolii, în mai multe perioade - ușoară, moderată, severă. Mai aveam perioade de eram pe linia de plutire, sau chiar binișor, dar am avut și destule recăderi.
Eu mi-am ascuns problema cu depresia, numai câteva, puține persoane din jurul meu știau de ea (bineînțeles, am mai fost și pe la medici), în rest eu disimulam, o ascundeam cât puteam de bine - pentru că simțeam teamă, rușine, jenă, vinovâție, că aveam această depresie, de care vedeam că nu mă puteam dezbăra.
Vroiam să mă comport normal, să par om normal, să ascund faptul că de fapt nu eram un om normal, mă simțeam ca un om un cu un fel de handicap pe care trebuia să îl ascund pentru că nu era de înțeles, și eventual luat în râs.
Iar disimularea asta îmi consuma multă energie și ceva resurse psihice, alea pe care le mai aveam. Mie mi s-a părut o treabă foarte grea, și foarte împovărătoare.
Acum ce să zic, sunt convinsă că, cu toată info care există acum, depresia nu este înțeleasă de multe persoane, deși sunt enorm de multe cazuri, în toate păturile sociale, dar nene, dacă nu poți, nu vrei, nu accepți să o înțelegi, totuși pricepe că este o boală și atât, nu mai arunca cu pietre, nu mai pune la zid și nu-ți bate joc - măcar atât.
Că nimănui, niciunui om nu i s-a oferit vreo opțiune dinainte, și a ales el hai, să sufere de depresie. Boala asta, problema asta, nu anunță pe nimeni.Cafe, mie mi-e tare drag de tine. Pentru sinceritate, curaj, căldură, sensibilitate, forţă, energia faină emanată, eşti un om mişto-mişto! Mi-aş creşte braţe ca un cărăcătiţoi să te cuprind în ele şi, dacă nu m-ar opri nevoia ta de spaţiu personal
, te-aş îmbrăţişa cu toate cele opt strâns-strâns. 
-
-
-
-
-
-
-
-
