Cum supravietuim azi?

  •  
    • 486 mesaje
    23 Dec 2004, 16:52
    0 0
    Dragele mele v-am tot umarit si am fost palcut surprinsa sa vad multe aspecte din mine in fiecare dintre voi. Toate am trecut prin multe si de multe ori am cazut rau de tot dar in final cu chiu cu vai ne-am ridicat. Mai mult sau mai putin botite dar ne-am ridicat.

    Pe parcursul vietii tot spui- am trecut si peste asta sunt ok, mi-am revenit dupa care te ridici si vezi ca vine una si mai grea si nu stii daca o sa treci peste si de data asta.

    Ideea e ca oricat de disperate suntem sa nu clacam si avem incredere in Dumnezeu ca parca zicea cineva: Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce.

    Multe ati trecut prin multe ca sa zic asa.

    Topicul este cum???
    Cazuri practice?
    Ganduri?
    Ghidul supravietuirii?
    Vindecarea fricilor?
    Care frici si cum le-ati vindecat?
    Cum v-ati intarit?

    Discutam poate gen ca la gastronomie, ce gatim maine?
    Cum supravietuim azi?LOL
    Binenteles in spirit foarte optimist.
  •  
    • 37 mesaje
    23 Dec 2004, 20:39
    0 0
    cred ca acum vreo cateva luni la intrebarea asta as fi raspuns: pai ti se pare ca supravietuiesc?? Acum ce sa spun? Doresc 'reteta' relatiei perfecte (care stiu ca nu exista - poate nici reteta nici relatia)....
    Cum am supravietuit? Hm....cu ajutorul familiei, prietenilor, al vostru (va citeam 'din umbra')....La ce am supravietuit? Unei relatii gen 'iubire care m-a ucis'- e un vers dintr-un cantec ce imi place enorm, unui serviciu care nu imi mai aducea satisfactiile pe care le vroiam...Acum cred ca mai urmeaza intrebarea DE CE am supravietuit..dar sper ca la asta sa fie un raspuns evident....
  •  
    • 342 mesaje
    25 Dec 2004, 19:34
    0 0
    Cum supravietuim azi? O intrebare buna Nici eu nu stiu. Uite ma uit la ceas si ma gandesc "lasa Alecsandra, mai sunt cateva ore si s-au dus in poienita si ziua asta"
  •  
    • 486 mesaje
    27 Dec 2004, 10:25
    0 0
    dragele mele

    Ideea pentru care am inceput acest topic a fost de a centraliza aici mai toate sugestiile si sfaturile voastre pentru noi evele mai deprimate sau in anumite momente ale vietii in care pur si simplu nu ne vedem ratiunea de a continua, nu ne vedem sensul, nu mai putem pune pasii unul dupa altul fara atata tristete si sentimente de inutilitate. Universul nostru nu mai este. S-a spart in bucati si nu ne putem aduna. Nu ne mai putem bucura de viata.

    Dati-ne putin din vitalitatea voastra. Dati-ne motive de a merge mai departe. Stiu ca totul va trece si timpul le vindeca pe toate.

    Dar acum avem nevoie de voi.

    Eu de ex: Am terminat o relatie de 8 ani. Am fost dependenta si sunt in continuare de fostul meu prieten. Acum locuiesc singura si nu m-a pot aduna. Imi este frica sa stau singura. Fac atacuri de panica. Imi este frica ca mor si nu va fi nimeni langa mine.

    Am ajutorul medicilor si fac tot ce trebuie facut dar sufletul meu nu se vindeca. Sunt bolnava de atatea frici.
    Pot spune ca acum sunt mai bine. Am incredere in dorinta lui Dumnezeu in privinta mea si stiu ca toate astea se intampla pentru a evolua mai departe.
    Dar este foarte greu sa te dai jos din pat dimineata cu sufletul gol si sa nu vrei sa te duci nicaieri.
  •  
    • 97 mesaje
    27 Dec 2004, 10:38
    0 0
    draga mea...sunt aproape in aceeasi situatie....
  •  
    • 37 mesaje
    27 Dec 2004, 14:51
    0 0
    Eu am fost in aceeasi situatie, dar nu ca numar de ani de relatie ci ca sentimente traite dupa...Atunci oricum incepusem sa citesc forumul vostru si asta m-a mai ajutat putin. Dar pot spune cu mana pe inima ca a fost cea mai acuta criza pe care am trait-o vreodata dupa terminarea unei relatii. Cu insomnii, cu plansete, cu imposibilitatea de a ma concentra la serviciu sau pe orice faceam, cu convingerea ca nu o sa pot trece peste si ca am nevoie de ajutor specializat. Atunci chiar a fost cea mai cumplita criza din viata mea sentimentala (si am totusi 24 de ani si am trecut prin destule).
    Am mai postat pe topicul asta si ma repet: m-au ajutat enorm familia si prietenii. Eram plecata din tara atunci si nu puteam vb cu ei decat pe messenger, dar au reusit sa faca minuni.Dar a fost la mijloc si vointa mea...Uf, numai eu stiu prin ce am trecut atunci. refuzam sa vad adevarul, eram oarba, teribil de vulnerabila, singura intr-o tara straina (din fericire doar pentru o perioada scurta- o luna cu serviciul). Imi era frica sa ma intorc acasa pentru ca ma gandeam ca daca nu se termina cosmarul nici aici atunci o sa ma urc pe pereti si o sa sfarsesc innebunind.Pentru ca efectiv asta simteam.
    A trecut punctul culminant al crizei...au ramas sechele, neincredere, vulnerabilitati..dar nu mai simt ca m-as urca pe pereti. E drept ca nu mai vad sensul faptului de a fi indragostit, parca increderea mea s-a sfarsit in orice potential 'el', ca sunt momente in care plang minute intregi cu permanenta intrebare in cap 'ce am facut sa merit asta?'...dar am supravietuit...o minune?
  •  
    • 45 mesaje
    27 Dec 2004, 15:16
    0 0
    .
  •  
    • 8 mesaje
    27 Dec 2004, 21:02
    0 0
    Cum supravietuim azi? Ne chinuim sa uitam… sau luam albumele cu poze si incepem sa plangem… amintindu-ne de clipele acelea in care “eram fericite”… visam cu ochii deschisi… ne dorim sa ne intoarcem la “el”… fara sa ne gandim la momentele in care ne-a afcut sa suferim; ne zbatem sa rabdam insa totul… ni se pare ca decurge mult prea incet… obosim… ne odihnim… si iar ne zbatem pana simtim ca ne-am epuizat toate puterile… insa intr-un final… ne resemnam gandindu-ne ca poate intr-o zi… candva… intr-o vreme mai apropiata sau mai indepartata… va fi bine… in cele din urma… cedam… sperand ca timpul… va sterge lacrimile… amintirile acelea dulci-amarui… sau poate chiar amare…

    Motive prentru care MERITA sa trecem mai departe
    Sa stiti ca sunt enorm de multe… insa de fiecare data ne incapatanam sa vrem macar sa le vedem…
    de felul meu sunt o fire optimista… si ca sa glumesc putin… un motiv si primul… pentru care merita sa trecem la o noua viata… pentru care merita sa speram… este acela de a-l face pe ex-ul sa regrete ca nu a stiut sa ne aprecieze ca persoana… ca fiinta ce are un suflet… acuma ca sa fiu sincera … asta e si motivul la care m-am gandit eu prima data acum ceva timp… acum cativa ani… cand m-am despartit de cineva la care am tinut destul de mult si chiar a mers… de fiecare data cand ne intalnim si suntem intr-un anume grup… incerc sa ii arat cat de bine ma descurc fara el… vorbesc cu toate personanele de sex masculin… sunt extrem de draguta tin minte ca in primele luni nici nu m-a bagat in seama, insa dupa ceva timp… am putut vedea o mica gelozie in ochii lui… insa nu m-am razbunat pe el… doamne fereste. Nici nu vine vorba de asa ceva… deoarece am tinut la el si nu is chiar asa de sadica pur si simplu m-am comportat in asa fel incat l-am facut sa regrete ca m-a pierdut.
    Alt motiv… ne gandim ca poate exista cineva in lumea asta… altcineva care ne-ar putea face fericite… altcineva care sa ne stranga la piept, care sa ne sopteasca vorbe dulci… fie ele si minciuni ALTCINEVA… insa asta nu inseamna ca dupa o despartire trebuie sa alergam imediat in oras dupa acel “altcineva” san e pierdem capul si mai ales inima intr-o relatie cu prima persoana ce ne apare in cale si pretinde ca ne intelege suferinta, bla bla bla… da nici sa stam in casa si sa asteptam sa vina la balcon, calare pe un cal alb

    Astea ar fi doar 2 din sutele de motive…

    Va doresc o viata frunoasa si sarbatori fericite! V-am pupat dulce!
  •  
    • 8 mesaje
    27 Dec 2004, 21:03
    0 0
    Cum supravietuim azi? Ne chinuim sa uitam… sau luam albumele cu poze si incepem sa plangem… amintindu-ne de clipele acelea in care “eram fericite”… visam cu ochii deschisi… ne dorim sa ne intoarcem la “el”… fara sa ne gandim la momentele in care ne-a afcut sa suferim; ne zbatem sa rabdam insa totul… ni se pare ca decurge mult prea incet… obosim… ne odihnim… si iar ne zbatem pana simtim ca ne-am epuizat toate puterile… insa intr-un final… ne resemnam gandindu-ne ca poate intr-o zi… candva… intr-o vreme mai apropiata sau mai indepartata… va fi bine… in cele din urma… cedam… sperand ca timpul… va sterge lacrimile… amintirile acelea dulci-amarui… sau poate chiar amare…

    Motive prentru care MERITA sa trecem mai departe
    Sa stiti ca sunt enorm de multe… insa de fiecare data ne incapatanam sa vrem macar sa le vedem…
    de felul meu sunt o fire optimista… si ca sa glumesc putin… un motiv si primul… pentru care merita sa trecem la o noua viata… pentru care merita sa speram… este acela de a-l face pe ex-ul sa regrete ca nu a stiut sa ne aprecieze ca persoana… ca fiinta ce are un suflet… acuma ca sa fiu sincera … asta e si motivul la care m-am gandit eu prima data acum ceva timp… acum cativa ani… cand m-am despartit de cineva la care am tinut destul de mult si chiar a mers… de fiecare data cand ne intalnim si suntem intr-un anume grup… incerc sa ii arat cat de bine ma descurc fara el… vorbesc cu toate personanele de sex masculin… sunt extrem de draguta tin minte ca in primele luni nici nu m-a bagat in seama, insa dupa ceva timp… am putut vedea o mica gelozie in ochii lui… insa nu m-am razbunat pe el… doamne fereste. Nici nu vine vorba de asa ceva… deoarece am tinut la el si nu is chiar asa de sadica pur si simplu m-am comportat in asa fel incat l-am facut sa regrete ca m-a pierdut.
    Alt motiv… ne gandim ca poate exista cineva in lumea asta… altcineva care ne-ar putea face fericite… altcineva care sa ne stranga la piept, care sa ne sopteasca vorbe dulci… fie ele si minciuni ALTCINEVA… insa asta nu inseamna ca dupa o despartire trebuie sa alergam imediat in oras dupa acel “altcineva” san e pierdem capul si mai ales inima intr-o relatie cu prima persoana ce ne apare in cale si pretinde ca ne intelege suferinta, bla bla bla… da nici sa stam in casa si sa asteptam sa vina la balcon, calare pe un cal alb

    Astea ar fi doar 2 din sutele de motive…

    Va doresc o viata frunoasa si sarbatori fericite! V-am pupat dulce!
  •  
    • 1303 mesaje
    28 Dec 2004, 11:21
    0 0
    cum supravietuim azi? ii multumim lui Dumnezeu ca totusi existam si suntem sanatoase. Ne gandim ca avem toata viatza inainte. Ne plangem din cand in cand de mila (dar numai putin!!! ) si dupa, ne aducem aminte ca trebuie sa luptam. sa le aratam celorlalti si noua insine ca putem. Ca putem sa trecem peste toti si toate... Incercam sa uitam (dar numai pentru moment) ceea ce a fost rau si nedrept, si incercam sa gasim un motiv pentru care sa mergem mai departe (familie, prieteni, jobul, pisica...). Si dupa ce mergem mai departe, transformam tot ce ne-a facut sa suferim intr-o amintire dulce-amara incheiata cu "si totusi, am trecut si peste asta..."
  •  
    • 707 mesaje
    28 Dec 2004, 12:43
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 417 mesaje
    28 Dec 2004, 12:57
    0 0
    Draga Censky,

    imi pare teribil de rau netru mama ta si ma rog din toata inima sa fie bine. Suntem alaturi de tine si te vom ajuta asa cum putem. Nu trebuie sa disperi ca Dumnezeu e mare si are el gria de toate. Ajut-o pe mama ta si e ai tai si totul va fi bine.

    Dumnezeu sa va ocroteasca si sa aveti multa sanatate si putere de a le duc epe toate.
  •  
    • 486 mesaje
    28 Dec 2004, 13:36
    0 0
    O sa treaca si peste asta si tu si mama ta.
    Incearca sa afli cat mai multe despre tratament si vezi ca e o cale noua acum fara citostatice care iti intareste imunitatea si iei niste pastilute cu flavonoizi si alte chestii.
    Oricum multa sanatate si noroc.
  •  
    • 37 mesaje
    28 Dec 2004, 14:19
    0 0
    Draga Censky,

    acum un an (cam pe la inceputul lunii decembrie) am aflat ca mama are cancer. Eu am fost cea care ,dupa operatia prin care trecuse (s-a internat pentru altceva si atunci au descoperit asta), a trebuit sa se prefaca fata de ea ca nu are nimic.Macar pana s-a pus pe picioare suficient cat sa ii dea doctorul vestea.Au fost cele mai cumplute sarbatori..pentru ca, desi ne bucuram ca suntem impreuna (eu, ea si fratle meu- parintii sunt divortati), ne aveam totusi in cap involuntar faptul ca se poate sa fie ultimele sarbatori impreuna. Cred ca stii senzatia, asa ca nu iti pot spune ca nu ai stii ceea ce simti.
    Acum a fost al doilea an de atunci cand am fost impreuna de sarbatori. A trecut 'cu bine'(in fine, cat se poate de bine in conditiile astea) peste citostatice, peste alte controale, au fost si momente in care a fost foarte greu, dar ai speranta ca va fi bine si sustine-o cat poti de mult. Conteaza enorm sa stie ca are pentru cine se lupte. Si se pot intampla , hai sa nu zic minuni, dar sunt lucruri reale care se pot schimba in bine.
    Asa ca ai curaj si sustine-o cat de mult poti!
    cu simpatie,Oana
  •  
    • 707 mesaje
    28 Dec 2004, 15:20
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 1303 mesaje
    28 Dec 2004, 15:46
    0 0
    Fii tare censky! Si eu am trecut prin asta acum 7 ani, de sarbatorile Pastelui, cand am aflat ca tatal meu are cancer. Atunci, ma intrebam "de ce? de ce el? de ce viata asta este atat de nedreapta?". Cunosc sentimentul asta de neputinta, de a te lupta cu ceva ce aparent nu are iesire. De cand a fost tatal meu bolnav si pana acum s-au schimbat multe lucruri in medicina, iar cancerul (mai ales cel de san) incepe sa fie vindecat (stiu, nu in proportia pe care ne-am dori-o, nu atat de bine si de repede pe cat speram) dar cancerul de san poate fi vindecat. stiu multe cazuri de femei care au avut si au urmat tratamentul si s-au vindecat.
    Dupa ce s-a imbolnavit tatal meu, multa vreme am negat existenta lui Dumnezeu. Am zis ca nu poate exista ceva atat de crud incat sa imi ia unul dintre cei mai dragi oameni pe care ii aveam, tatal meu era prietenul meu, trecusem de mult de la relatia parinte - copil la relatia prieten mai in varsta-prieten mai tanar. Am refuzat sa mai cred mult timp, dar (nu pot sa iti explic cum, pentru mine este inca ceva ce nu pot identifica) am inteles ca totusi EL exista si EL ne da si bune si rele ca sa trecem peste ele. Intotdeauna va exista un echilibru intre ceea ce e bun si ceea ce e rau in viata noastra, pentru ca asa a vrut EL iar noi nu putem judeca daca este bine sau rau. Boala mamei tale este numai o incercare din multele pe care le avem in viata, cu siguranta ca in schimbul acestei suferinte pe care o ai acum vei primi altceva. Nu stiu ce - si nimeni nu poate sti. Dar ai incredere in tine si in Dumnezeu care le va orandui pe toate.
    Nu sunt genul de crestina "infocata" (cum poate se deduce din mesajul meu) - dar viata m-a pus in tot felul de situatii dificile si am putut sa ies din ele cu bine numai datorita faptului ca am avut incredere in mine, ca m-am zbatut chiar si atunci cand situatia parea fara iesire, si faptului ca am crezut ca Dumnezeu mi-a dat numai o incercare pe care trebuie sa o depasesc si ca la sfarsit totul o sa fie bine.
  •  
    • 118 mesaje
    29 Dec 2004, 09:09
    0 0
    Draga Censky,
    Nasa mea s-a operat de cancer la san in stadiul III spre IV si s-a prapadit dupa aproape 10 ani, din cauza unui accident vascular care n-avea nici o legatura cu suferinta de care se temea cel mai tare.
    Matusa sotului meu s-a operat la varsta de 47 de ani. Acum are 76 si e bine-mersi (doar ca nu prea mai vede bine si nu prea mai aude), cu o pofta de viata (si de mancare) demne de invidiat.
    O alta ruda a soacrei mele s-a operat de cancer la san acum 25 de ani si acum se afla la o varsta frumoasa.
    Nu cred ca este cazul sa disperi. Cu rabdare, disciplina si tenacitate, problema este rezolvabila.
  •  
    • 180 mesaje
    29 Dec 2004, 10:26
    0 0
    Draga Censky,
    Eu nu cunosc nici o femeie care sa fi avut problema asta dar iti doresc ca tu si mama ta sa treceti cu bine peste aceasta incercare iar Noul An sa va aduca vesti bune si sanatatea de care aveti nevoie.
    Aceleasi ganduri bune si pentru celelalte Eve, sa aveti bucurii, impliniri sufletesti si un an mai bun!
    Elena
  •  
    • 486 mesaje
    29 Dec 2004, 13:05
    0 0
    O sa fie bine in final pentru censky si asta cu siguranta.

    Va rog sa ne dati si sfaturi practice, cum ati trecut prin problemele voastre.

    Cum ati supravietuit???
  •  
    • 37 mesaje
    29 Dec 2004, 13:18
    0 0
    Sfat practic: plangi pana nu mai poti ca dupa aia te simti poate putin usurata (desi se poate termina si cu dureri de cap), iti faci program cu prietenele si le tii de vorba pana nu mai poti (si pana rezista ele), incerci sa renunti la tot ce a fost legat de suferintele tale (stergi numere de telefon, ascunzi orice ti-ar putea aduce aminte -mai rau e cand nu ai puterea sa le arunci si nici nu le ascunzi suficient de bine astfel incat mai dai si intamplator peste ele si te pui iar pe plans))..iti canalizezi energia spre alte scopuri mai 'nobile '(eu am ajuns inclusiv la schimbare de job pentru a putea trece 'peste', desi el nu avea nici o legatura cu asta), incerci cu disperare sa intelegi ca nu esti singura care a trecut prin asta (aici mie mi-a folosit forumul asta si alte articole citite de pe net, articole cautata in disperare), in timp ce afli ca nu esti singura iti dai seama ca pentru altele care eu trecut prin ce ai trecut tu s-a putut termina si cu happy-end (pentru ca nici EL nu e singurul)...faci orice lucru consumator de energie care iti mai distrage atentia, eviti filmele cu 'subiect' si melodiile 'de taiat vene'(ultimele sfaturi daca e vorba de suferinte in dragoste).Eu una mai ales in perioada asta a sarbatorilor am scris la mai multe centre de voluntariat pentru ca ma simteam foarte energica si dornica sa ii ajut pe altii dar se pare ca unii nu au fost seriosi iar altii nu prea se potriveau cu programul de la serviciu si cu atata birocratie pe cap pana te inscrii si ajuti pe cineva efectiv parca trec luni
    ALte sfaturi care la mine merg: cumparaturi (am dat in perioada asta o groaza de bani doar pentru 'sufletelul meu')- lucru pe care de obicei nu prea il fac( sau nu ca obisnuinta), schimbarea unui lucru cat de mic in cum arat (azi eram foarte incantata cand colegii de serv mi-au observati si admirat noua tunsura facuta aseara de mine pe la 1.30-2 noaptea- a nu se incerca acasa. Odata facute niste schimbari capeti putintel mai multa incredere in tine (asta in cazul in care se sufera de lipsa de incredere in propria persoana) si esti capabil sa accepti ca ai fost infrant dar ca nu esti singura care trece prin asta si ca se orice sut in fund e un pas inainte!!!