Care e sfarsitul unei relatii?
-
0 0As vrea sa va intreb ceva ce ma macina dintotdeauna, de cand am avut primul prieten. Cand va dati seama ca e sfarsitul unei relatii, ca nu mai e pentru ce lupta. Si ar mai fi ceva, datorita unei despartiri dureroase, in care eu am fost cea ranita, nu reusesc sa ma desprat de cineva fara sa ma gandesc ca ar putea sa sufere. Si cand ii vad figura suparata nu pot sa ma abtin si-mi retrag toate cuvintele de despartire. Si apoi iar de la capat ...Acest du-te vino nu face bine nimanui, dar nu reusesc sa ma hotarasc cand sa ma despart de cineva si sa merg pana in panzele albe. Daca mai e cineva ca mine, spuneti-mi si mie un sfat ... ca deja ma simt ca un specimen.
-
am fost si de o parte si de alta a 'baricadei'...si in postura de parasita si de cea care paraseste.Si cred categoric ca indiferent de ce parte esti, cel mai bine este sa stii sincer de la celalalt ca nu se mai poate sau sa spui tu ca nu se mai poate.Altfel cred ca te minti si pe tine si il minti si pe el, tragand de o chestie care nu isi mai are nici un rost cand puteti amandoi sa o luati in alta directie.
-
cred ca si eu incep sa cuget la vorbele tale...'Decat o groaza fara sfarsit mai bine un sfarsit de groaza'...mda, si din pacate (sau din fericire) merg categoric pe ideea ta.Desi cred ca nu iti dai seama ca e mult mai bine decat cu ceva timp dupa 'sfarsitul groazei'
Multumesc donna_immobile ca imi aduci aminte de vorbele astea
. -
Cum sa explic mai bine ce e cu mine. Pur si simplu ma gadnesc la rece: il vreau pentru o viata?. Si raspunsul este nu si atunci ce sa fac? Si apoi exista un momentc and nu mai pot sa-l vad ca inainte si de atyunci in colo totul e rupt. Dar cand incerc sa initiez despartirea, incepe tristeatea, vb frumoase, pare persoana de care m-am indragostit si atunci nu pot merge pana la capat. DE ce?? De ce? Pur si simplu nu reusesc si apoi sunt suparata pe mine ca nu m-am tinut de decizia luata. ce sa fac sa lupt cu aceasta nehotarare?
-
Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am fost buna la despartiri. Dar ciudat eu am fost cea care a facut primul pas pt despartire, asa ca mi s-a parut mie mai bine sa mai cunoastem si alte persoane( eram intr-o relatie de 3 ani si 7 luni). Oricum relatia nu mergea atat de bine(fff multe certuri, opinii diferite).
Conteaza ca atunci pe moment tu sa aiu motivele tale fff intemeiate(si chiar si asa uneori se poate ca peste un timp sa nu mai gasesti motivele pt care te-ai despartit si sa-ti aduci aminte numai lucrurile bune), dar conteaza nebunia aia de moment, curaj sau cum vreti sa-i spuneti, chiar si luciditate. Apoi conteaza mult daca reusesti sa gasesti "the one"(asta in caz daca il cauti)
Am ajuns la o concluzie: te poti astepta la absolut orice si trebuie sa-ti asumi responsabilitatea pt faptele tale. Nimeni nu-ti garanteaza ca va fi mai bine daca te desparti. Nimeni nu-ti garanteaza ca nu vei ajunge candva sa regreti ce chiar tu ai decis, nu e sigur ca vei intalni persoane mai bune, sau cu care sa te impaci mai bine, sa ai mai multe in comun. Dar datoria noastra este sa incercam, nu?
Adica sa riscam... iti spun ca cel mai bine in cazul unei despartiri sa asculti numai de tine. -
Trebuie sa-ti fixezi clar ce vrei de la viatza si numai asa te vei putea decide, ca sa fii mai ferma. A trai in compromis e periculos, defectele pe care le are acum vor fi mult mai mari pe masura ce vor trece anii si ca sa ajungi sa te desparti dupa o lunga perioada a vietii tale in care te-ai tot intrebat daca el e alesul...chiar ca e pacat de timpul irosit. Daca simti ca nu-l mai iubesti, ca esti rece fata de el, atunci spune-i-o si nu mai amana nici o clipa. Oricat ar fi de dur mesajul - are dreptul sa stie si sa vada ce face si el mai departe cu viatza lui. Fiindca daca astepti sa apara intre timp unul mai bun si pe el il tii langa tine doar ca sa ai pe cineva...nu prea e corect.
-
Mi-e frica sa nu cauzez suferinta, as vrea ca cel de langa mine sa reactioneze cum am facut si eu intr-un astfel de moment: sa ia vestea fara sa planga, fara sa creada ca e sfarsitul lumii. Dar stiu ca asta nu o sa se intample si atunci ce sa fac, daca suferinta lui ma face sa ma simt ultimul om de pamanat, daca in acel momnet mi se pare ca avem o sansa (doar in acel moment)
-
of fetelor, fetelor, fetelor, nu mai stiu cine zicea asta
. si eu sunt cam tot pe-aici, sunt intr-o relatie de 7 ani jumate, ne-am certat, ne-am impacat, ne-am inselat reciproc, am trecut tot timpul peste, ca-ntr-o telenovela, dar .... dupa atata timp tot simt ca nu merge, ma-ntreb si eu, chiar e el cel pe care-l vreau pana la sfarsit, si-mi raspund tot eu: no way.
regret acum din tot sufletul, ca atunci candva, cand am avut acel show mare am zis da, hai sa mergem inainte, pt ca era distrus ... nu stiu unde mi-a fost capul. de-atunci am tot lungit-o si iata-ma acum intr-un apartament cumparat impreuna, obiecte luate impreuna, rate, si eu care vreau sa plec , sa-mi caut o chirie. acum astept sa treaca sarbatorile, si ... ma amagesc tot eu, apoi vreau sa caut o locuinta cu chirie, sa-mi fac bagajelul. pana nu iau o decizie drastica sunt constienta ca n-o sa stiu intradevar ce vreau, ce simt. pfuuuuuuu...... -
Baby007 nu stiu daca te ajuta, dar vreau sa-ti spun ca in aceeasi situtie de impacare, certuri si iar de la capat am trecut si sunt si eu. Am mai avut o relatie la fel care a durat 3 ani, dar care pentru mine murise dupa 6 luni caci nu mai erau sentimente. Nu reuseam sa-l iubesc ca la icneput, nu l-am inselat, dar nici departe nu am fost. M-am despartit de el in speranta ca voi gasi "the one". Dar acum, dupa 6 luni cu alta persoana ma aflu in aceeasi situatie si atunci ce sa fac?? SA MAI ASTEPT 3 ani ca sa suferim amandoi si mai tare?? Nu stiu ... la fel ca tine am spus sa la sarbatorile sa treaca si apoi voi face ce e corect, dar cred ca doar m-am amagit ... mi-e frica sa nu am curaj ...