Eu ce aleg?

  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 09:37
    0 0

     

    Buna dimineata, vin si eu cu povestea mea in speranta ca parerile voastre vor fi mai bune decat cele ale unui psiholog caci desi stiu ca mi-ar face bine imi este greu financiar sa pot apela la vreunul.

    Weekendul acesta am ajuns pe culmea cea mai inalta de a mai putea continua relatia pe care o am cu el. Avem o relatie de 5 ani, eu am 29 ani, el are 40. Nu a fost o relatie normala, a fost cu multe suisuri si atat de multe coborasuri. Diferenta de ani nu si-a spus cuvantul, eu fascinata de el, el minunat de mine. Eu il iubesc, el tine la mine. Insa cu toate astea am trecut peste infidelitati care m-au dus la nebunie in fata negarii lui, am fost cel mai bun detectiv in egala masura cu cea mai fidela, loiala femeie, cea mai gospodina si cea mai putin imperativa. Astea in momentele in care lucrurule erau calde intre noi. Insa periodic, ciclic veneau demonii peste mine si exact atunci se intamplau lucruri: ori ma insela, ori ma mintea, ori imi manca ficatii doar pentru a se hrani cu asta, ori ma abuza psihic. Anii au trecut si eu m-am schimbat. El la fel. Eu imi doresc din ce in ce mai multa stabilitate emotionala caci din pacate sunt o persoana dependenta de linistea sufleteasca. Iar el..nu! Nimic surprinzator nu-i asa? Partea mai interesanta vine acum cand vreau sa va marturisesc ca mi-a spus cliseul : “ Nu esti tu de vine, sunt eu, pur si simplu nu pot sa imi asum nicio responsabilitate fata de nimeni. Poate ca este genetic, poate ca undeva am avut un declick insa pur si simplu nu pot. Daca as fi putut vreau sa te asigur ca ai fost, esti si vei fi singura femeie pe care as dori-o langa mine pentru toata viata mea” . Evident ca replica mea a fost dura, cu tipete si lacrimi. Am luptat impreuna pentru relatia asta, am avut trairi intense, momente fabuloase dar si contrariul. O buna prietena imi spunea intr-o zi ca este totusi timplul sa traiesc si eu o relatie normala: sa nu imi mai fie teama ca daca se duce la piata nu ar fi in stare sa si-o tina in pantaloni, sa am un barbat langa mine care sa ma iubeasca asa cum si eu sunt in stare sa ofer iubire, sa am liniste si planuri de viitor. Aseara mi-a propus un targ cumva la sugestia mea si anume acela ca timp de 1 saptamana sa incetam orice comunicare, sa ne linistim amandoi caci suntem mult prea tensionati in momentul asta sa ne auzim reciproc. Eu l-am rugat sa se gandeasca daca este in stare sa imi ofere un viitor fara vreo limita impusa, viitorul este viitor, el poate insemna maine sau poimaine desi constineta fiind ca nu asta este cheia succesului, ca poate sa zica da si peste 2 luni cel mult sa o luam de la capat. Insa asta imi doresc, contrar turbulentelor din relatia noastra, il doresc in continuare in viata mea, sa am o familie cu el si sa ne oferim ceea ce este firesc si omeneste de oferit intre 2 oameni care se cunosc, care au ambitii uneori dauntiare, incapatanari si opinii diferite dar care contrar aparentelor au si sentimente. El mi-a cerut ca eu sa ma gandesc exact ce vreau de el, daca mai pot avea incredere in el...si daca in cazul in care el va ramane la aceeasi decizie cum ca nu poate sa isi asume nicio responsabilitate...daca pot ramane totusi o permanenta in viata lui (chiar si daca ma voi casatori vreodata)(!!!!) El are o permanenta: ca deocamdata nu crede si nu vrea sa isi asume nicio responsabilitate dar nu poate sa stie ce se va intampla pe viitor.

    Well, acum dilema mea este...incotro ma indrept? Fara el nu pot sa stau brusc sau poate ca nici nu vreau, am incercat de cateva ori si de fiecare data m-a intors inapoi insa nici nu mai pot sa imi pierd vremea langa cineva care practic asta doreste..sa piarda vremea pana la o noua cucerire sau mai stiu eu ce si apoi sa se intoarca linistit acasa. Pur si simplu am nevoie de echilibru psihic, de planuri de viitor orice ar insemna viitorul asta si de cineva care sa stiu ca pana la o proba contrarie ma vrea permanent si nu periodic.

    La ce naiba sa ma gandesc eu zilele astea? Am mintea incurcata, pe o parte ma dor toate in interior si stiu ca il iubesc insa mai stiu ca iubirea nu trebuie sa doara si trebuie sa fie reciproca dar pe de alta parte sunt atat de furioasa pe el..si as pleca mancand pamantul chiar daca asta ar insemna sa sufar. Mi-e teama de suferinta....

    Va rog, ma puteti ajuta?


    Acest mesaj a fost editat de către alina789: 8 Mai 2011, 10:39
  •  
    • 977 mesaje
    8 Mai 2011, 09:48
    0 0
    Mda.....treaba o sa fie cam asa: chiar daca el o sa iti zica ca inca nu vrea sa-si asume o responsabilitate,tu o sa ii mai dai sanse,pentru ca il iubesti si crezi ca il poti schimba.
    - el o sa iti zica ca s-a schimbat si e posibil ca pe viitor sa nu fie chiar asa si iar o sa suferi.
    -sau poate sa fie bine.
    Ideea e ca nu o sa te desparti de el pentru ca inca crezi ca se mai poate schimba ceva si inca nu ai ajuns tu la limita rabdarii ca sa poti sa te desparti de el.
    Asa ca lasa sa treaca saptamana asta si o sa vezi ce o sa fie.
    De suferit,oricum o sa suferi,ori atunci cand o sa iei decizia sa te desparti de el,ori cand o sa vezi ca nu se schimba.
    Eu zic sa profiti de saptamana asta,sa te pregatesti psihic si sa gandesti calm situatia,ca sa fii pregatita.
    Pe mine una cel mai mult ma irita faza ca el Nu Vrea sa se schimbe!
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 09:49
    0 0

    Partea dificila este ca numai stiu ce imi doresc. Presimt ca aceasta saptamana departe unul de celalat nu va face o minune. Nu-l va determina sa ia vreo decizie, este genul de barbat care sub impulsul presiunii nu ia decizii. Eu sunt mai intempestiva d efel, el era partea rationala. Eu traiesc in balonul meu roz in care am visat ca daca voi accepta totul el va vedea ce fata buna sunt si asa va considera ca sunt potrivita pentru el. Ceea ce pe-o parte este adevarat dar deh...ii este teama de responsabilitati. Si atunci? Eu ce fac? Nu mai pot continua asa, eu imi doresc o familie si nu pot renunta la asta de dragul de a mai astepta inca 5 ani...si peste 5 ani oare ce se va intampla? Si daca numai pot astepta ce sa fac? Sunt precum un om care simte ca se inneaca si in loc sa isi mentina echilibrul da din maini disperat si inghite si mai multa apa pana se inneaca. Disperarea este cuvatul care ma caracterizeaza in acest moment...

     

     

     

  •  
    • 977 mesaje
    8 Mai 2011, 09:54
    0 0
    Nu vad rostul disperarii.Ti-am zis,gandeste situatia din punctul tau de vedere.Tu si acum te gandesti ca el nu o sa ia o decizie,etc.
    Gandeste cum vrei sa fie pentru tine.Nu e nici un bai sa mai continui relatia si dupa saptamana asta,doar spune-i de la inceput ca daca in perioada urmatoare,nu o sa vezi nici o schimbare in comportamentul lui,data viitoare pauza o sa fie definitiva.Pentru asta trebuie sa fii tu pregatita,de asta am zis sa te gandesti si sa te pregatesti psihic saptamana asta.Si rationalul cu neasumarea responsabilitatii,nu prea se impaca!
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 09:55
    0 0

     

    Ioana, buna dimineata! Nu, nu se va schimba si exact de asta imi este si mie teama...ca voi accepta iar toate conditiile lui in speranta ca lucrurile se vor aseza. Insa mai am o dilema: sufleteste as suferi si mai mult sa stiu ca stau langa un barbat care nu stie ce vrea. Nu stiu daca ma intelegi: azi ma vrea, sunt totul pentru el iar maine imi reproseaza ca el vrea libertate si ca eu ii stau in cale. Ii zic ok: imi iau hainele si plec la mama si atunci incepe showul. Nuuu, stai asa! Ca unde pleci? Nu ti-am zis sa pleci...Daca s-ar putea sa fiu programata: luni, marti si vineri sa stam impreuna si restul zilelor sa nu exist doar daca cumva se razgandeste si i se face dor de mine...Este greu poate sa ma exprim ca sa puteti intelege situatia mai clar. Il iubesc, el...nu cred! Ma vrea..dar ii e teama. Nu renunta dar parca ar vrea.

    Cat despre mine? Mi-e greu sa spun ce mai imi doresc si eu cu adevarat.

    Mi-as dori ca printr-o minune sa vina si sa imi spuna ca nu poate fara mine si sa plecam impreuna la drum....dar este un basm prea frumos pentru 29 ani ai mei.... 

  •  
    • 108 mesaje
    8 Mai 2011, 09:55
    0 0
    Daca el pana la varsta aceasta nu si-a asumat niciun angajament imi pare foarte putin probabil sa o faca de azi inainte. Si da, sunt convinsa ca daca nu deschizi ochii o sa te inneci.
  •  
    • 977 mesaje
    8 Mai 2011, 10:00
    0 0
    Discuta cu el toate chestiile astea dupa ce trece saptamana.Eu te inteleg,numai ca trebuie sa-i zici si lui ce efect are comportamentul lui fata de tine asupra ta!Si trebuie sa-l faci constient ca trebuie sa fie altfel ca sa te aiba.Daca nu,o sa fie liber si atat.Ca el acum cam merge pe doua poteci...si asta pentru ca asa l-ai invatat si tu.
    Stii cum e,suntem oameni,gresim,invatam,facem compromisuri,dar pana la o limita!
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:00
    0 0
    Nope. Nu si-a asumat nicio responsabilitate. In urma cu 12 ani era pe punctul de a o face insa cu 2 saptamani s-a intamplat ceva cu el si cu ea si au anulat nunta. Nu stiu ce caci nu a dorit niciodata sa imi vorbeasca despre asta. Mi-a spus doar ca desi el a gresit fata de ea, ea a facut ulterior ceva peste care nu a mai putut trece. Parintii lui sunt divortati de 6 ani si fratele lui de 3 ani. Stiu ca a fost afectat de divortul parintilor in conditiile in care acum amandoi sunt bolnavi cred ca le mai reproseaza din cand cand decizia pe care au luat-o dansii atunci. Cand l-am intrebat : " De tine cine va avea grija daca vei fi batran si bolnav?" Mi-a raspus sec : " Sper sa nu apuc varsta aia"....
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:02
    0 0
    Ioana, stii de cate ori i-am spus si am discutat problema asta? Incat mi s-a uscat gura. Pur si simplu ne emrge bine o perioada apoi ma intorc in acelasi cerc vicios.
  •  
    • 977 mesaje
    8 Mai 2011, 10:05
    0 0
    Tocmai asta e problema.El poate nu vrea casatorie sau ceva mai serios,pentru ca a vazut in familia lui ca totul s-a terminat cu divort si despartire.E pesimist si ii e frica sa se implice pentru ca,din punctul lui de vedere,daca se implica apoi o sa sufere si o sa se desparta.Cu ultimul post,ai zis tot.Tu trebuie sa-i arati si cazuri fericite si mai trebuie sa ii arati,ca de fapt daca o sa aiba loc o despartire in relatia voastra,o sa fie din cauza lui,care inconstient,s-a comportat in asa fel incat sa se intample asta,doar pentru ca in familia lui asa a fost!
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:08
    0 0
    Eu sufar acum si de sindromul femeii inselate: ma vad nu stiu cum, cred ca sunt ori prea slaba, ori prea grasa, ca parul e nu stiu cum , ca pielea arata rau si tot asa...Nu sunt nici eu o femeie delicata in aceste momente si sa pot arata ca totul este roz. Si din pacate stau si ma intreb: fata de el ar fi corect? Nu este agasat si de mine? El imi zice ca nu vrea responsabilitati si eu sa zic : hai, lasa...ca va fi atat de frumos, lasa ca iti va trece si va fi bine...?!
  •  
    • 977 mesaje
    8 Mai 2011, 10:14
    0 0
    Bai,esti tu asa cum esti,si gata.Grasa,slaba,manichiura si machiajul si imbracat frumos exista la toate categoriile!Cat despre el,mai gandeste si tu un pic egoist intai: fata de tine e corect???Si e normal sa fii optimist si sa te ridici in picioare dupa ce ai cazut,doar asa poti face ceva.Problema e la el,dar vad ca ti-ai transferat-o tie.In loc sa te gandesti ca el gandeste ca naiba si cum sa-i schimbi tampitele alea de idei pe care si le-a bagat in cap din cauza socurilor suferite,tu te gandesti ca e rau ca te gandesti tu la bine??Ptiu,drace!
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:14
    0 0
    Si nici eu nu am fost, asa cum am spus si mai sus, doar lapte si miere..I-am macat ficatii ori de cate ori am avut ocazia in ultima perioada. Elasticul este intins la maxim la amandoi. Pur si simplu nici eu numai stiu ce vreau. Adica stiu ce vreau insa de fiecare data cand ma gandesc la asta imi dau seama ca sunt absurda. Ca omul asta nu isi doreste o viata cu mine. Nu stiu care ii sunt motivele pana la urma si am incetat sa ii mai gasesc motive. Insa cu toate astea parca sunt precum un cal. Imi pun ochelarii si merg mai departe la fiecare bici pe spate...
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:16
    0 0
    Ioana, cineva mi-a zis ca am o problema psihica, ca cica psihologic ma simt nobila cand fac asta. Ca desi stiu ca gresesc si ca ar trebui sa ma gandesc la prioritatile mele , eu il pun pe el pe primul plan si asta pentru ca ma face sa fiu eu nobila...Vezi Doamne, uite ce fac eu pentru relatia asta si tu nu faci nimic. .....Nu stiu. Daca ar putea cineva sa decida pentru mine si sa stea de vorba cu el apoi sa imi zica concluziile cred ca pentru mine ar fi varianta cea mai perfecta.
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:19
    0 0
    Aseara, dupa un moment de furie m0am dus si mi-am luat toate hainele de la el si am plecat la mama. Ajunsa acasa pe mail ma astepta un mesaj : " In ciuda a tot ce ne-am spus vreau ca maine sa ne petrecem duminica impreuna si apoi vom mai vedea"....Am reactionat urat......Pur si simplu ma bulverseaza.
  •  
    • 977 mesaje
    8 Mai 2011, 10:20
    0 0
    Nu se poate asa.Fiecare alege si apoi suporta ce a ales.Lasa partea cu nobila,ca nobila poti sa te simti si daca iti iei alte haine si te imbraci ca o mare doamna,sau daca dai 5 lei la un cersetor.El nu e responsabilitatea ta,asta sa fie clar.Ar trebui sa fie celalalt stalp al casei.Daca vrei sa sustii doar tu toata greutatea,n-ai decat,dar numai apoi sa nu te vaiti!
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:28
    0 0
    Ascult Magic Fm, si ca un facut tocmai a fost piesa Laurei Stoica - Un actor grabit. Exact asta cred ca este....
  •  
    • 299 mesaje
    8 Mai 2011, 10:40
    0 0
    Pierzi foarte mult timp suferind.Cred ca o femeie are nevoie de mai multa atentie si responsabilitate.Nu poti trai vesnic in incertitudine.
    Mai bine singura decat cu un astfel de barbat.
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:43
    0 0
    Balanta este egala la mine. Il vreau dar nu asa. Il vreau sigur, hotarat, decis. E cam ceea ce imi spui si tu, nu?
  •  
    • 21 mesaje
    8 Mai 2011, 10:44
    0 0
    Dincolo de toate el si-a asezat bine terenul. Nu mi-a promis niciodata nimic.