How do you know?
-
0 0
Fiindca am o stare blue in noaptea asta, si m-a cuprins sentimentul acela coplesitor de incapacitate de a gasi raspunsuri la niste intrebari (probabil tampite), as vrea sa stiu din experienta voastra, cum iti dai seama ca ai gasit persoana potrivita cu care sa impartasesti totul pana la ultima rasuflare..? Cum realizezi ca persoana cu care traiesti este sau nu "the one"?
Cum e sa simti ca acea persoana e facuta pentru tine? exista compatibilitate perfecta? Nu cred in perfectiune, persoana/relatie perfecta, pentru ca suntem oameni si avem defecte, dar oare daca acceptam defectele persoanei iubite, daca aceptam anumite situatii inconveniente, nu ajungem sa ne complacem? Ajungem sa facem compromisuri si intervine frustrarea...
-
misha27 said:
Fiindca am o stare blue in noaptea asta, si m-a cuprins sentimentul acela coplesitor de incapacitate de a gasi raspunsuri la niste intrebari (probabil tampite), as vrea sa stiu din experienta voastra, cum iti dai seama ca ai gasit persoana potrivita cu care sa impartasesti totul pana la ultima rasuflare..? Cum realizezi ca persoana cu care traiesti este sau nu "the one"?
Cum e sa simti ca acea persoana e facuta pentru tine? exista compatibilitate perfecta? Nu cred in perfectiune, persoana/relatie perfecta, pentru ca suntem oameni si avem defecte, dar oare daca acceptam defectele persoanei iubite, daca aceptam anumite situatii inconveniente, nu ajungem sa ne complacem? Ajungem sa facem compromisuri si intervine frustrarea...
din experienta mea de barbat fericit iti declar urmatoarele
relatie perfecta din toate punctele de vedere nu exista , mereu vor fi unele situatii in care doi se vor certa pentru ca fiecare om e unic si are diferite puncte de a vedea problema
insa sunt relatii super cand doi se compleateaza unul pe altul
cum stii ca ai intalnit sufletul pereche? e simplu..e cel pentru care traiesti , visezi si accepti sa ii fii jumatate.

-
misha27 said:
Fiindca am o stare blue in noaptea asta, si m-a cuprins sentimentul acela coplesitor de incapacitate de a gasi raspunsuri la niste intrebari (probabil tampite), as vrea sa stiu din experienta voastra, cum iti dai seama ca ai gasit persoana potrivita cu care sa impartasesti totul pana la ultima rasuflare..? Cum realizezi ca persoana cu care traiesti este sau nu "the one"?
Cand intalnesti persoana potrivita simti cum inima o ia la trap, cum te fastacesti...cum vrei sa cunosti persoana respectiva mai adanc, iti place, ii sorbii vorbele de pe buze, simti o atractie namaintalnita, iti place ce vezi si vrei sa vezi mai mult...vrei sa o cunosti, sa stii totul despre ea/el...
Daca te desparti chiar si pana vine ziua urmatoare simti ca nu poti sa dormi, sa mananci, visezi cu ochii deschisi...pur si simplu iti este gandul de 1000 de ori pe zi, la ea.
Cum e sa simti ca acea persoana e facuta pentru tine?
Nu stii daca este facuta pentru tine, atunci cand iubesti cred ca nu te intereseaza nimic in jur, nu simti decat ca nu poti traii fara persoana aceea...ca vrei sa fii in preajma ei/lui tot timpul.
exista compatibilitate perfecta?
Asta nu stii de la inmceput, afli pe parcurs.
Nu cred in perfectiune, persoana/relatie perfecta, pentru ca suntem oameni si avem defecte, dar oare daca acceptam defectele persoanei iubite, daca aceptam anumite situatii inconveniente, nu ajungem sa ne complacem? Ajungem sa facem compromisuri si intervine frustrarea...
Asa este, nu suntem perfecti si nici nu trebuie sa fim perfecti, fiecare om are perechea lui, eu cred in destin, in dragoste, in iubire vesnica, da, ne iubim si defectele celuilalt si suntem dispusi sa facem compromisuri atunci cand iubim cu adevarat.
O casnicie adevarata este bazata pe DRAGOSTE, RESPECT SI COMPROMISURI.
Daca nu esti dispusa sa faci asta de la inceput atunci nu cauta....
Dar eu ma indoiesc, atunci cand iubesti cu adevarat iti este drag sa-i indeplinesti dorinta partenerului...si daca vezi aceeasi reactie de la partener, atunci chiar este dragoste reciproca si la naiba cu defectele si ciudateniile noastre, cedam...si cedam cu drag....
Dragostea inmoaie si pietrele, dar sunt, dupa cum spuneam cateva reguli simple de care trebuie sa tii cont:
1. Niciodata sa nu te culci suparat pe partenerul tau.
2. Niciodata sa nu-ti jignesti partenerul si sa nu te lasi jignit
3. Cedeaza cand simti ca celallat este mai suparat sau mai necajit, cearta duce la rupturi si uneori sunt ireparabile. Deschide discutia ziua urmatoare cand primejdia a trecut si sunteti mai calmi.
4. Nu-i vorbii de rau pe parintii/ fratii lui, indiferent cat de suparata esti...arata-te mahnita si spune-i cauza, dar sub nici o forma nu acuza, o va lua ca pe o jignire personala...ajuta mai mult sa o faci pe mahnita si sa-i arati cat de necajita esti, va rezolva el problema cu ai lui, dar nu te arata dura sa-i judeci pe ai lui, cel putin nu-i spune asta.
...si cred ca ar mai fii cateva sute de asemenea sfaturi....pe care cu draga inima ti le-as da, dar cred ca momentan este un pic cam devreme, vad ca inca nu ti-ai gasit marea iubire.
Uitasem sa-ti spun ca da, am intalnit marea iubire acum 26 de ani si am incuiat-o in sufletul meu, o port permanent acolo, pana la moarte.
Da, exista DESTIN si exista FERICIRE, depinde numai de tine cat esti dispusa sa daruiesti si garantez ca vei primi inzecit.
-
Maricon, ai o mentalitate asa frumoasa...apreciez mesajul tau atat de sincer...si te felicit, pentru ca numai o femeie care a cunoscut iubirea adevarata vorbeste asa..
Eu..sunt intr-o relatie de foarte multi ani..Si da..am simtim ca puteam atinge si cerul impreuna, eram indragostita dar totodata si realista, dintotdeauna am simtit ca suntem prea diferiti, gandim diferit, actionam diferit, avem prea putine lucruri in comun...Nu ma vedeam cu el in viitor, el este extrem de orgolios (si mai ales egoist), eu incapatanata. Si totusi atunci cand ne tineam in brate, ma simteam in siguranta, simteam ca e al meu si eram a lui..Si am crezut ca ceea ce simtim ne va da putere sa trecem peste diferente..Am fost numai a lui cu toata fiinta mea..DAR nepotrivirea de caracter aduce atatea certuri si dezamagiri(care poate nu sunt intentionate).. Si am facut atatea compromisuri...nu pot sa zic ca nu a meritat pentru ca simt ca ma iubeste mult si imi spune mereu ca vrea sa fie toata viata lui cu mine, dar in momente importante pentru mine m-a dezamagit, nu l-am simtit langa mine si asta pentru ca nu ma intelege pe deplin..si pentru ca se gandeste mai mult la el..Am obosit....nu simt asta iubire adevarata..si doare.. -
creatza23 said:
maricon..am o curiozitate..esti adventista?Nu, eu sunt crestin-ortodox, ca marea majoritate a romanilor, in schimb pt ca locuiesc departe de tara...nici la biserica nu prea merg, well cred in Dumnzeeu dar nu sunt fanatic religios, partial si pentru ca m-am nascut si am fost educata in epoca comunista, cand se blama religia...etc.
Doar ca imi iubesc cu adevarat sotul si nu-mi concep viata de maine fara el, simt acelasi lucru si din partea lui...dupa 26 de ani inca suntem impreuna si ne rasfatam si iubim ca la inceput...copilul a crescut, este adult, are viata lui, noi avem timp de noi, nu ne refuzam nimic...este pur si simplu minunat.
-
You don't.
Viata e o loterie,nu stii ca ai tras lozul castigator pana in momentul in care se publica in ziar rezultatul

Eu ma amuz zicand ca he's the one de fiecare data cand imi vine sa-i sparg capul, dar ma duc si-l pup in loc sa-l maltratez
si cred ca si la el e valabila asta.Nu stiu cat ne vom suporta reciproc si cat ne vom iubi, cat va binevoi dumnezeu sa se intample asta. Eu in relatiile mele, mereu am facut tot ce mi-a stat in putinta sa mearga, astfel incat sa plec fara regrete, indiferent ca decid eu sa plec sau mi se dau papucii.
Cat timp ambii fac eforturi sa cada de acord, vor merge lucrurile.Cand unul nu va mai vrea sa-i ofere nimic celuilalt, atunci s-a terminat relatia, chiar daca se mai lungeste un an-doi, in incercarea unuia de a drege lucrurile si in starea celuilalt de "ma doare-n pix de tine".
Cred ca tine de multe lucruri chestia asta, in primul rand de norocul personal.Daca n-ai noroc ....
-
Intr-adevar viata este o loterie, dar in mare masura depinde de deciziile tale.
Am cateva prietene care desi ajung sa sufere dupa fiecare relatie tot dupa acelasi gen de barbat se uita, nu pot sa inteleg ce le determina, de ce cauta stilul "golanas indraznet"...dupa 2-3 ani ala se cara si ele tot singure sunt...stiu ca alegerea este proasta inca de la inceput dar nu se pot abtine, imi spun ca le place stilul, le atrage...
La naiba cu stilul, cand suferi fugi mancand pamantul si data viitoare cauti unul diferit, macar arati ca ai invatat ceva din relatia anterioara si nu repeti greseala.
Cred ca tine de fapt de personalitatea pe care o ai, eu am fost destul de dura in prieteniile mele...putine ce-i drept pana sa-mi cunosc sotul, dar nu m-am intors niciodata de unde am plecat, poate am fost prea pretentioasa dar eu as spune ca am cautat ceva anume si m-am oprit cand l-am gasit.
-
Foarte bine ai facut.
Eu am observat ca toata lumea priveste altfel o femeie care stie ce vrea si tine la chestia asta, nu coboara standardele. Adevarul ca marfa de pe piata romaneasca e jalnica. Specimenele worth taking home sunt extrem de rare, numai golani, manelisti, putzoi lipsiti de caracter si multi, incredibil de multi needucati.Nu stiu in alte tari ce si cum. Eu vb din punctul meu de vedere, din vremea cand singura fiind, ma ingrozeam de ce dobitoci se invarteau pe langa mine si ce texte de kkt aveau in ei, cultura ioc, educatie nici atat, multi interesati (cu toate ca eu eram saraca si in datorii pana-n gat in vremea aia) -
creatza23 said:
am intrebat daca esti adventista pt ca ce ai spus tu in primul mesaj am citit intr o carte scrisa de un autor adventist. si tot sunt curioasa cum in casnicia ta nu a intervenit obisnuinta.monotonia...probleme reale de care se lovesc majoritatea cuplurilor..Ba a intervenit si obisnuinta, monotonia, rutina care ne plictisesc, dar am invatat ca trebuie sa aduci ceva nou tot timpul intr-o casnicie, ca atunci cand iti iubesti partenerul esti dispus sa faci orice sa-l faci fericit, asa ca, am inceput sa citim, am inceput sa improvizam, sa introducem lucruri noi, sa avem grija mai mare de noi....de exemplu nu mi-a placut niciodata sa arat neglijent imbracata sau nepieptanata in fata sotului, asta sunt eu...si apoi imi place sa ma ingrijesc...sa arat bine, sa-mi schimb coafurile si stilul, sa improspatez si sa aduc ceva nou tot timpul, asta pentru mine in primul rand si apoi pentru el.
Dupa cum vezi si din poza avaratului nu sunt chiar atat de urata sa-mi gonesc barbatul la altele....si apoi sunt LEOIACA, ce este al meu este DOAR al meu, si daca sunt marinimoasa cu tot ce-mi apartine am si ceva care nu as concepe sa impart vreodata cu nimeni: sotul.
Despre baiatul nostru...uff a trebuit sa inteleg ca trebuie sa-i redau libertatea, este adult deja, stiu ca este al fetelor, al alteia....dar ma bucur totdeauna cand ma suna si ma invita in oras la pranz sau cand imi spune ca merge cu mine la cumparaturi sa ma ajute stiu ca vrea ceva....stiu toate astea, rad si ma prefac ca nu stiu de ce asa subit vrea sa ma ajute la cumparatuirle casei, sau iii este asa dor cand ma poate vedea acasa, seara...dar imi place ca pot sa-i fac mici bucurii...si totdeauna accept cu placere, si cred ca asa sunt toate mamicile, cred ca asta este puncul slab al lor.
V
Acest mesaj a fost editat de către Maricon: -
misha27 said:
Timpul?.. timpul este atat de inselator..trece atat de usor..si dupa 10 ani petrecuti cu o persoana realizezi ca a fost o pierdere de timp..lucru pe care poate il stiai de la inceput, dar crezi ca timpul va schimba lucrurile in bine..Asta pentru ca multe cupluri, din pacate, sunt compromisuri sau aproximatii, rezultate ale unor amagiri. Cei doi vad ca exista probleme de comunicare, de compatibilitate, dar merg inainte, convinsi fiind ca timpul va aplatiza diferentele. Din pacate, le acutizeaza.
-
aceasta dilema o am si eu. si sunt intr-o situatie similara cu a mishei: multe certuri, compromisuri, gandim diferit etc.
am ajuns la concluzia ca orice relatie o sa fie roz doar la inceput si dupa o sa intervina monotonia, lipsa de interes in a-i atrage atentia etc. simt ca toata faza asta cu dragostea e doar o chestie de advertising. si ma bucur sa vad ca sunt cazuri ca maricon care pot afirma dupa 26 de ani asa ceva. felicitari! ne dai o speranta
-
stii ca este relatia potrivita atunci cand totul decurge de la sine.
in plus, temerile pe care le manifesti acum pot fi si un simptom al unei relatii cu deficiente de incredere. fie undeva, in subconstientul tau simti ca este ceva in neregula, fie ai vazut in preajma ta prea multe cazuri nefericite pentru a crede ca tu esti capabila sa ai si ai o relatie fericita.
nu degeaba se spune ca, in definitiv, o casnicie este precum jocul la ruleta ruseasca ai noroc sau nu ai. dar cum exista si vorba aceea "norocul se mai si construieste"....trebuie sa intelegi ca, unele compromisuri mici salveaza uneori situatii cu mult mai serioase.
atata timp cat ele raman mici.
Acest mesaj a fost editat de către scanteie: