Ce ati face daca ati fi in locul meu?
-
0 0
Sunt cu prietenul actual de 2 ani si jumatate. Cam la inceputul celui de-al doilea an, din diverse motive am inceput sa ne certam, a inceput sa ma jigneasca, i-am cerut sa se mute de la mine, la un moment dat s-a mutat. De ce ne certam? Lui nu i-au convenit niciodata la mine multe chestii pe care eu le-am considerat normale. Nu-i place sa-l ajut cand vad ca vrea sa faca ceva si nu reuseste singur, se enerveaza foarte tare daca incerc sau il intreb macar daca il pot ajuta. Il deranjeaza ca eu sunt dezordonata si nehotarata, il deranjeaza serviciul meu si programul de munca, in fine, il deranjeaza foarte multe chestii si mereu m-am intrebat daca nu cumva sta cu mine si la mine acasa ca sa nu mai plateasca el chirie prin alte parti. Banuiesc ca ma iubeste, pentru ca in ultima vreme a inceput sa ma intrebe daca el m-ar cere de sotie as accepta? sau de 8 martie a zis ca vrea sa mergem sa-mi ia inel de logodna, eu n-am vrut pentru ca sincer , nu stiu exact ce simt pentru el dupa o lunga perioada aiurea, in care am fost convinsa ca eu in fata lui sunt zero barat , ca nu ma respecta si chiar ma critica zilnic pana am cedat psihic odata si i-am cerut sa se mute (asta fiind acum un an jumate aproximativ).S-a mutat pe o perioada foarte scurta, ne-am si despartit atunci, un coleg de-al meu a profitat de starea mea de spirit ca sa se bage si el in seama, m-a invadat cu mesaje, flori, declaratii, tot ce-mi lipsise mie in relatia cu baiatul meu si am iesit de vreo 2 ori cu el. Tipul asta de care zic (colegul) este taur si incepuse sa devina cam posesiv, desi practic nici nu puteam zice ca suntem impreuna, la 2 iesiri in oras impreuna si atat, cand vorbeam cu el la telefon emitea pretentii: unde ies, ce fac, cu cine etc.In acel moment, tre sa mentionez ca habar n-aveam ce-o sa fac mai departe, eram hotarata ca merit ceva mai bun, nu sa fiu mereu umilita , sa-mi zica cel pe care-l iubesc : esti tampita!
L-am lasat in pace pe colegul respectiv, i-am zis ca nu am chef de o relatie, aveam si impresia ca e cam alunecos baiatul, are 34 de ani el si eu acum am 27, aproape 28.Oricum nu-l cunosteam foarte bine, am vazut ca duce o viata cu multe chefuri, iesiri la lautari si alte chestii pe care eu nu le agreez si am considerat ca nu-i de mine.
Si am hotarat sa mai incerc odata cu al meu, pentru ca el ma cauta, ma suna, am zis hai sa vedem, ne-am mai acordat o sansa, s-a mutat iar la mine si inca suntem impreuna. Colegul in schimb, ma tot cauta, ma suna, imi da mesaje cand ma vede pe messenger, discret, ca sa nu-mi faca probleme.Si imi povesteste tot ce misca in viata lui, cu cine iese, mi-a trimis poze sa-i vad actuala prietena - o pustoaica de 17 ani cu care el cica doar si-o trage.
Eu in relatia mea, independent de alti factori, am ramas la aceeasi stare: lipseste ceva. Si eu am devenit mai distanta de la certurile de atunci, pe vremea aia abordam eu mai subtil subiectul maritis si el zicea nu, acum s-a schimbat situatia. Fericita nu sunt, linistita in schimb, sunt, imi ofera siguranta, stiu unde e si ce face (lucru care cu celalalt nu pot spune ca-l simteam, dar in 3 zile nu pot zice ca am avut o relatie cu acel coleg, desi cred ca in alea 3 zile m-a sunat de 100 de ori sa-mi povesteasca ce a mancat, ce a facut de dimineata, ce si-a cumparat, ce-si gateste, ce reteta are, ca l-a sunat mama lui, ce i-a zis aia, ca l-a sunat nu stiu ce prietena si l-a intrebat nu stiu ce si tot felul de aberatii).
Trebuie sa mai zic ca baiatul meu , desi la 28 de ani ai lui nu prea mai e baiat, e un pic cam imatur, este in continuare nemultumit de mine, il vad si il simt, dar nu se mai manifesta. Suntem cam 2 straini intr-o casa.Fiecare cu laptopul in brate, el face ce vrea, eu daca vreau sa ma pupe, tre sa astept vreo 2-3 minute pana termina el ce are de facut (pierde vremea pe net, nu va ganditi ca munceste pe laptop si e prea concentrat), in continuare n-avem un plan , eu nu stiu ce ma asteapta, noi doi nu ne dorim ceva anume, nu stiu, e o relatie haotica chiar si pentru mine. Ceva pentru el mai simt dar nu stiu, nu-mi dau seama daca fac bine acceptand sa ne casatorim, simt ca nu-i ce-mi trebuie mie. Eu in ultima perioada am fost si foarte ocupata cu munca si cu un master, in casa daca eu nu fac nimic, el nici atat, amj asa o stare de confuzie. Maica-mea, care l-a cunoscut, nu-l place de nici o culoare. Zice ca desi e baiat cuminte si nu umbla brambura, nu pare prea interesat de ce se intampla in jurul lui, si mi-a zis ca mai bine sa mai astept decat sa ma casatoresc. nici eu nu cad pe spate la idee, sincer, cred ca am inceput sa stau cu el o data - din obisnuinta, a doua oara pentru siguranta si-a treia oara - din teama de a incerca ceva nou, care sa-mi puna iar pulsul in miscare. In momentul asta, eu nu simt ca traiesc. Totul e tern. Sau poate asa mi se pare mie. Nu stiu daca la 27de ani ar trebui sa ma simt asa, sa accept o relatie doar pentru ca mi-e teama ca nu s-ar mai uita cineva la mine si pentru ca nu indraznesc sa-l pierd pe cel cu care m-am obisnuit, sau ar trebui sa-mi joc cartea pana la capat, sa vad ce iese.El, baiatul meu, este in continuare indiferent la ce-mi place mie, la ce vreau eu, de 1 si 8 martie nu mi-a luat nimic, desi el zicea ca vrea sa mergem sa-mi ia inel. Ma intreb serios daca chiar avea de gand sau a zis doar asa sa ma impresioneze, sa ma ameninte :)
Dati-mi o parere, poate din afara se vede altfel sau poate eu nu vad anumite lucruri. Multumesc ca ati avut rabdare sa ma cititi
-
scuze pentru mesaj, dar trebuia sa spun toata povestea ca sa intelegeti ceva
Adevarul este ca mi-e teama. Nu sunt urata, nu sunt proasta, dar stand cu el atata timp si primind numai critici, am cam pierdut increderea in mine. El nu stie sa-mi zica daca sunt frumoasa, nu stie sa ma alinte, cand ma pisicesc pe langa el imi atrage atentia sa vorbesc normal, ce ma prostesc asa? Si imi cam piere orice chef .
Momentan imi lipseste curajul sa incerc. Daca totusi povestile alea cu happy end sunt doar povesti? Daca nu mai gasesc pe cineva sa stea cu mine? (si realizez si eu cat de stupid suna si ca n-o sa fie asa, dar n-am curaj)
El asa este ca fire, ca temperament, e secretos, nu se exteriorizeaza, l-am acceptat asa si-am zis mereu ca eu sunt de vina ca nu-mi zice el ce-as vrea eu sa aud.
Si parca totusi as vrea si eu un prieten sau un iubit care sa observe ce draguta sunt, sa-mi aduca flori macar in zilele alea speciale. Am venit de 1 si de 8 martie de la serviciu cu un brat de flori acasa si el nici macar un ghiocel nu mi-a luat. I-am zis, mai in gluma , unde-i cadoul meu de 8 martie? si mi-a zis ca m-a asteptat toata ziua sa vin de la serviciu sa mergem impreuna sa-mi cumpere inel de logodna.
Cred ca e in mare parte vina mea ca am ajuns asa departe.
Ma gandesc si ma razgandesc, eu fericita cu el nu sunt, si asta de mai bine de un an. Sunt linistita, ok. Dar am oare sanse sa fiu fericita cum am fost in alte relatii dinaintea lui, in viata noastra care va urma, daca el dupa 2 ani si ceva nu mai e atent cu mine?
Hai ca iar am scris un roman
Multumesc ca mi-ati raspuns, fetelor. -
si eu initial am fost ingrozita de lungimea mesajului
dar fata scrie frumos si dupa primele fraze chiar n-a mai avut importanta cat mai e de citit
la final m-am ales chiar si cu multumiri pentru rabdarea avuta
ce nu m-a incatat din povestire a fost faptul ca i-a acordat prietenului atatea sanse. la cate bile negre a strans tipul, ar fi trebuit sa fie mai ferma/hotarata
-
Foarte proasta treaba obisnuinta intr-o relatie.
Iar eu nu stiu cum sa ma despart. Intr-un fel ma doare sufletul gandindu-ma cum o sa reactioneze daca i-as zice ca vreau ne despartim, ca n-o sa inteleaga, el nu intelege de ce-mi lipseste mie afectiunea, cu toate ca i-am atras atentia de muuuuulte ori . -
Am ramas cu el pentru ca nu este fustangiu. Am zis ca totusi am fost prea rea cerandu-i sa se mute de la mine, cu toate ca la cate mi-a mai zis, o merita.
Acum, in schimb, ma gandesc ca in viata mea alaturi de el, chiar nu-i nici un fel de bucurie.
Si suna injositor pentru mine, dar mai multa atentie primesc de la cei din jurul meu decat de la el.
Nu stiu de ce el nu intelege cand eu ma plang ca nu-mi da atentie.
Daca tot sunt atat de defecta pe cat zice el, de ce nu ma lasa? -
3i, de regula, cand asterni pe hartie ideile care te framanta, se lamuresc si ganduririle si se vad lucrurile mai clar
asa ca scrie, descarca sacul si apoi...reciteste. e ca o terapie.
n-ar trebui sa te gandesti ca ramai singura.
sau, mai bine zis, e totusi prea devreme sa gandesti astfel. n-ai decat 27 ani.
-
Oarecum mi-e teama ca va decurge iarasi ca randul trecut, cand eu i-am cerut sa se mute si sa ma lase in pace, initial n-a vrut, apoi am insistat pana a plecat. Adica ar fi foarte simplu daca azi i-as zice: mjuta-te , si maine s-ar muta. Ca sa nu mai fie nevoie sa insist eu. Si sa tot revina el si sa insiste ca nu intelege de ce simt ca nu imi acorda atentie, ca nu ma iubeste.
Il vad ca e nemultumit, nici eu nu sunt perfecta si nu functionez ceas cum ar vrea el si nu inteleg de ce atatea pretentii, se supara pentru chestii marunte, spre exemplu cand hotaram sa mergem in oras la ora x si eu zic sa mergem mai devreme sa ajungem si in locul y, se enerveaza ca de ce n-am stiut de la inceput?
-
3i, nu cred ca esti tu defecta.
mai degraba el care, se pare, are o adevarata placere in a face reprosuri. cum sa te lase? ar insemna sa se lipseasca de placerea reprosurilor. in plus, unde mai gaseste el pe cineva care sa accepte sa-i spuna ca-i plina de defecte, fara sa-i dea un sut in dorsala.
-
la un moment dat am crezut ca poate are dreptate, poate chiar e ceva in neregula cu mine, pana m-au luat mama si un prieten bun la ciufulit si mi-au zis ca asa ceva nu-i normal, ca ar trebui sa constientizez ca nu sunt tampita, proasta, nu sunt un zero cum zice el, sunt o persoana cel putin normala si ar trebui sa cer mai mult. si am ajuns sa le dau dreptate, pentru ca eu inainte eram fericita, traiam, nu ma simteam ca acum ,mica si inchisa in cusca.
-
inainte ieseam in oras destul de des cu prietenii sa dansam, la un film sau altceva, acum de cand sunt cu el , n-am mai iesit decat sa mancam ceva si apoi inapoi acasa. De doi ani ma rog de el sa iesim intr-o seara intr-un club sa dansam , eu fiind o fire vesela, el dimpotriva, se vrea serios si n-ar iesi nici daca l-as tara dupa mine. Si e vina mea ca mereu m-am lasat dupa el si am renuntat sa merg singura.
-
Incearca prima oara sa iti dai seama ce vrei tu!A doua oara discuta cu el si intreaba-l ce simte pentru tine: obisnuinta,siguranta,placere,iubire,stabilitate,comoditate?Incearca sa vezi si din fapte:iti zice ca esti frumoasa,te ajuta la cumparaturi,te sfatuieste cand ai o problema.Undeva e o problema,ori monotonia,ori sunteti prea obisnuiti unul cu celalalt si nu mai aveti ce descoperi,nu stiu...Incearca sa ai o discutie serioasa,expune-ti punctul de vedere la cum vezi tu viitorul si lucrurile pe care o sa le faci pentru ca iti plac tie,nu lui,intreaba-l daca e de acord sa accepte si ceea ce vrei tu.Dupa ce o sa afli cateva raspunsuri...cred ca o sa stii ce ai de facut!