De ce? Cum rezvolvam problema?
-
4 1
Hello fetelor!
Vin la voi cu o intrebare existentiala care ma chinuie de ceva vreme (poate pt ca si eu, la randul meu, sunt uneori in aceasta situatie) si nu reusesc sa-i dau de furca. Am discutat cu diverse persoane (mai dotate- sau nu- din punct de vedere intelectual, mai pregatite - sau nu- in acest domeniu al cunoasterii umane) si tot n-am reusit sa trag o concluzie pertinenta. O sa va spun si voua despre ce este vorba...
Am observat [si nu admit contraziceri :)] ca in societatea romaneasca femeia are adanc inradacinata acea idee conform careia nu se poate dezvolta/implini, nu poate fi fericita decat cu un barbat alaturi. Da, stiu, o sa-mi spuneti ca acest lucru este firesc, ca de aceea a lasat Dumnezeu barbatul si femeia. Nimic mai corect, insa, aceasta idee (usor eronata din punctul meu de vedere) ne impinge uneori la alegeri disperate, gresite, care mai tarziu ne fac sa ne dam cu pumnii in cap. De ce nu ne simtim bine singure? De ce cautam mereu compania sexului opus si de ce iesim cu orice barbat de 2 lei doar de dragul de a fi cu cineva? De ce ne complacem in casnicii care nu merg doar pentru ca ... "sunt batrana, nu ma mai ia nimeni" sau "cum sa creasca copilul fara tata?" [desi, intre noi fie vorba, uneori mai bine este fara decat cu]?
De ce simtim ca timpul curge [mereu!] in defavoarea noastra si ne grabim sa ne maritam de tinere si sa facem 2-3 copii doar pentru ca "asa trebuie!" ?
Sigur, exista si multe exceptii de la aceasta regula, femei care au ales sa isi astearna si sa traiasca si altfel...dar, sa nu negati faptul ca majoritatea se incadreaza in acest stereotip prezentat mai sus. Mi se pare ca traim dupa un sablon, spre deosebire de barbati,care sunt cu mult mai relaxati decat noi.
-
Corect ce spui tu.
Exista acea mentalitate: "ma marit sa fiu in randul lumii", de parca existenta nu s-ar putea concepe si nemaritata.
Din nefericire, mult prea tarziu femeile realizeaza cat de gresita este aceasta gandire. Poate ca de vina o fi si faptul ca, numeric vorbind, femeile sunt majoritare?! Si atunci, nu "ajunge" cate un barbat, fiecareia...decat daca (unii) barbati isi asuma si rolul de ...amant.
Oricum, e foarte interesant ce spui tu aici. Si adevarat. -
Nu pot sa spun decat ca ai dreptate. Daca te lasi prinsa de frica de singuratate, accepti un mitocan langa tine. Insa trebuie sa inveti sa te trezesti singura.
Eu o singura data am acceptat unuia accesele de furie. Dar m-am trezit in scurt timp.
Si de-atunci n-am mai acceptat nici o relatie in care compromisurile mi-ar fi incalcat principiile. -
N-am cunoscut foarte multi barbati, insa cei pe care am avut ocazia sa-i descopar, mi-au aratat ca sunt infinit mai calmi si detasati decat noi si nu s-ar compromite moral de dragul unei femei. Tarie de caracter, principii, structura? Numiti-o cum vreti.
Cred ca o parte din "vina" apartine si societatii, care ajunge sa te blameze daca la 30-40 ani nu ai tu o familie a ta. Te arata cu degetul si te considera "nerealizata". De parca realizarea si implinirea fiecareia consta in asta. Cred ca suntem una din putinele societati in care exista termenul de "fata batrana", de care - nu-i asa?! - toate fugem ca de dracu'.
-
problema este ca avem nevoie de ei, la fel cum si ei au nevoie de noi...
ne completam, sau asa ar trebui...
mentalitatea asta se regaseste la femeile fara prea multa scoala si un pic limitate, nu te supara...
daca esti capabila sa te intretii singura si capabila sa traiesti singura, go for it...
in trecut, doar cu 2 generatii in urma, femeile nu puteau decide pentru ele... trebuia sa fie un sot, un frate mai mare, sau un tata care sa le administreze viata si averea...
de atunci, femeile s-au mai emancipat, dar totul tine si de independenta economica...
daca cineva - o fata nu are nimic al ei, nu are casa, nu are serviciu, nu are scoala... ajunge sa se marite de la 20 de ani, cu unul care are casa, de exemplu...
ii face si copii, ca sa nu o parasesca ala si gata... viata ei ia sfarsit... din anumite puncte de vedere...
o femeie independenta, cu scoala, cu un loc de munca si cu casa ei de putine ori se complica cu casatoria neaparat...
asta cred eu... si de multe ori mai e si dorinta de a parveni si de a-ti schimba nivelul...
teama de singuratate nu justifica o casatorie sau o relatie proasta...
eu am avut perioade lungi de singuratate, dar nu am acceptat sa-si bata nimeni joc de mine...
tine si de respectul fata de propria persoana si de cat de mult suntem dispuse sa acceptam...
iar asta tine de educatie si de nivelul intelectual... pana la urma... eu asa vad lucrurile... -
L-am vazut acum cateva seri pe Mircea Badea vorbind exact despre asta. Ca il intreaba lumea: "Bai, tu cand te insori?"
Si, vorba lui: "Da de ce TREBUIE sa ma insor?"
Am trei colege de munca (atentie, trei, nu una!) care au facut cate un copil, cu partenerii lor, fara sa fie maritate (si nici nu le trece prin cap sa se marite), ei si-au recunoscut, cu totii, urmasii, locuiesc impreuna, toate bune si frumoase, dar...fara sa treaca pe la primarie. Si? Ce?! -
Sunt barbati calmi si detasati care nu s-ar compromite de dragul unei femei, dar la fel sunt si barbati care s-au insurat doar pt ca asa trebuie, asa le zice mama si isi aleg o femeie care e buna doar la cratita si la facut copii, dar au si cate o amanta in paralel. Diferenta e ca ei nu sufera si nu se consuma daca nu merge casnicia, ci merg mai departe si cu sotie si cu amanta. Si ii mai auzi ca-si cauta alta femeie pt ca vezi Doamne sotia nu accepta tot ce vor ei in plan sexual. Chiar zilele trecute am vorbit cu un astfel de specimen care incerca sa ma convinga sa ma intalnesc cu el strict pt "placeri trupesti" si l-am intrebat: de ce te-ai insurat, de ce stai cu ea daca esti nemultumit? Nu te gandesti ca o faci sa sufere? Si mi-a zis: lasa ca am nevasta ce mai conteaza, are grija de mine si ma asteapta acasa orice as face.
-
@cory: Ai foarte mare dreptate, si eu gandesc la fel ca tine. Dar, stii cum e, cand stai printre nebuni, ajungi sa innebunesti si tu. Inca incerc sa ma mentin pe un drum corect [din punctul meu de vedere], dar cand vad atata disperare in jurul meu si atata fuga dupa o p*** [ ma scuzati
], ma apuca pandaliile.
@andrada: Da, tu ai pe langa tine exemple care arata ca se poate si altfel si daca nu esti inscris in acest tipar , nu e nici o problema. Eu, din pacate, ma invart intr-un mediu in care toate s-au maritat de la 20-22 ani, iar care n-au facut-o, se grabesc repede-repede s-o faca, nu cumva sa piarda trenul Bineinteles ca nici una nu-i fericita si se intreaba mereu, retoric: ce mi-o fi trebuit? Unde e tineretea mea si...pe ce am dat-o?
Locuiesc uneva prin nord, unde, din pacate, emanciparea se produce mai greu, sau deloc.
Strig sus si tare ca eu nu-s asa, ca n-am sa imbratisez niciodata comportamentul asta anapoda, dar ma influenteaza atata timp cat toata lumea isi bulbuca ochii atunci cand aude ca am o varsta si sunt singura si fara "perspective" in al'de maritisului. Nici n-ai cum sa fii imun, pana la urma traiesti printre oameni.
Acest mesaj a fost editat de către marieantoinette: -
Allegria_ said:
In plus, mentalitatea asta cu maritatul pana la o varsta si barbatul care te implineste este de sute de ani. Nu putem noi in 50 de ani de revolutie feminista sa schimbam ceva atat de adanc inradacinat in constientul colectiv.Numai batranii raman cu mentalitati de acum 100 de ani si nu vor sa si le schimbe.
La vremuri noi, oameni noi si mentalitati noi, zic eu.
-
Eu nu cred in vorba "de ochii lumii", dar cred intr-un ceas biologic si in "toate la timpul lor".
Din punctul meu de vedere, casnicia este cea mai frumoasa poveste de dragoste atata timp cat cei doi invata sa devina unul. Aici vorbesc de casnicii reusite, fara divort.
Faptul ca cineva vrea sa-si petreaca tineretea si batranetea cu tine mi se pare un adevarat act de curaj si iubire.
Si eu am deschis un topic asemanator acum un an, 2, dar intre timp am inteles cum sta treaba cu casatoria. -
@miruna: Sa nu-ntelegi gresit. Si eu sunt de parere ca, pe langa faptul ca familia e celula de baza a societatii, e lucrul care iti aduce cea mai mare implinire sufleteasca. Pana la urma despre asta e vorba: sa fii implinita sufleteste. Insa, am adus in discutie altceva: graba femeilor de a se marita, de a se multumi cu orice, doar ca sa nu fie singure. Plus faptul ca ajungi sa fii aratata cu degetul daca ai trecut de o anumita varsta si [inca] esti ...singura. Ai perfecta dreptate cu "toate la timpul lor", insa unele din noi nu inteleg lucrul asta si, la fel ca cei incepatori : vor prea mult si prea repede.
Exista posibilitatea ca timpul meu sa fie la 50 ani...si-atunci: de ce sa ma blamezi?
Acest mesaj a fost editat de către marieantoinette: -
Marieantoinette, daca as mai fi o data tanara, zau daca mi-ar mai pasa de ce zice unul si altul, mie sa-mi fie bine, restul...sa-si vada de ale lor.
Casnicia este un contract: daca ii respecti termenii, poate fi bine, daca nu...alegi compromisul.
Dar...iara ma intorc la Mircea Badea si la vorba lui: "de ce, nene, sa ma duc eu la Vanghelie, cu crestina de mana, sa-mi dea el voie sa traiesc cu ea?!" -
chesti e ca la mine in familie am doua persoane necasatorite dupa 50 de ani...
o verisoara a fost casatorita si a divortat, iar un var nu a fost niciodata insurat...
eu m-am casatorit la 35 de ani... deci... pe masura ce ma apropiam de 30... si dupa ce i-am depasit, lumea din familie incepuse sa ma caineze...
chiar si taica-miu ma intreba ce le fac de fug toti de mine... pana cand mi-am intalnit perechea... si suntem superfericiti...
trebuie sa ai rabdare in viata - nu sa te repezi - pentru ca regretele sunt inutile...
daca este o casatorie cu persoana potrivita totul este ok, daca nu... e un calvar...
iar in tinerete sau in extrema tinerete, daca vreti, disernamantul este diminuat, toata lumea se lasa cuprinsa de hormoni...
dragostea este cu totul altceva, nu sex all the time, este conversatie all the time, comunicare... telepatie... daca stie ce vrei inainte sa deschizi gura...
daca te protejeaza si te pretuieste... multe fete confunda dragostea cu iubirea... si de asta iese ce iese...
norocul meu - intr-un fel - a fost ca aveam in jurul meu prietene nemaritate in jurul varstei de 30 de ani... si eu oricum nu am dat niciodata importanta la gura lumii...
nici acum nu dau... consider ca viata mea e a mea si nu las pe nimeni sa ma judece...
asteapta sa apara mr. right, ca nu stai in ploaie... -
Poate se grabesc sa faca un copil. Una e sa faci 2 copii cand esti tanara si flexibila si alta dupa 40.
Cunosc si eu cateva persoane care fug dupa barbati si sunt disperate sa se casatoreasca, dar ele o fac din frica de singuratate.
Parintii mei s-au casatorit dupa 3 luni; maica-mea avea 24 de ani si taica-meo 26.
-
Sunt multe femei care nu au puterea de a suporta vorbele societatii care mereu intreaba: dar tu nu te mai mariti? Cand te asezi si tu la casa ta? Ce mai astepti? Sunt mai slabe si prefera sa dea bine in ochii celorlalti decat sa se impace mai intai cu ele si sa astepte un barbat asa cum si-l doresc.
Si daca mai ai o colega ca a mea care e pe principiul "are ea o problema daca nu s-a maritat pana la 30 de ani" si auzi asta de f multe ori.... In fine eu ii rezist eroic
Nu sunt maritata dar am casa mea, sunt "asezata" cum s-ar zice
Traiesc la fel de frumos precum un cuplu casatorit asa ca nu vad unde e diferenta.
Multe femei fac compromisuri si din cauza educatiei primite. Asa au fost crescute, asa au stiu de mici: ca trebuie sa se marite si sa-si faca o familie ca de, altfel nu esti in randul lumii.
Acest mesaj a fost editat de către ioncori: -
Si ii povesteam colegei mele de sora mea care este cu un barbat insa nu au acte, dar in rest au o viata cat se poate de normala. Si colega ma intreaba: dar de ce nu se casatores? Nu stiu, i-am zis, nu se grabesc, momentan le este bine asa. Concluzia ei: inseamna ca sora ta nu-si doreste sa fie fericita.