Din dragoste, pentru mine!
-
0 0
Problemele mele au inceput prin octombrie anul trecut, cand tatal meu a avut un accident de masina in urma caruia a decedat dupa aproximativ o luna, de atunci nimic nu mai e la fel. O sa spuneti: e normal, e o tragedie, timpul le rezolva pe toate...dar e atat de greu. Am ramas cu mama acasa, fratii mei sunt toti plecati care pe unde, in alte orase/tari, in fiecare zi o aud plangand si ma termina efectiv ca stiu ca nu am ce sa fac ca sa-i alin durerea. Am un loc de munca care pana acuma m-a multumit, un iubit care-mi face pe plac dar...(trebuie sa existe un dar) nu ma mai pot bucura de nimic. Nu am avut o relatie extrem de stransa cu tatal meu si nu as fi crezut niciodata ca pusa fata in fata cu aceasta situatie o sa-mi fie asa greu. Si acuma cand scriu aceste randuri, imi vine sa plang, trec printr-o perioada grea a vietii mele si nu stiu cum sa ma adun de pe drumuri. Mi-e ciuda pe mine ca nu fac mai mult pentru mine, familia mea, iubitul meu, toate trec pe langa mine parca nici n-ar exista. La munca sunt tot timpul stresata, am impresia ca nimanui nu-i place ce fac, nimic nu-mi iese cum vreau. Nu am fost niciodata genul de persoana care sa se victimizeze si ma uit in oglinda si ma gandesc : "cine-i persoana asta?". Nu vreau nimic, doar sa astern pe "hartie" problemele mele(care la momentul de fata mi se par imense, chiar daca nu-s) si poate o sa reusesc sa trec cu bine peste acesta parte din viata mea. Multumesc pentru atentia acordata :-P .
-
condoleante! imi pare rau ca treci prin asta. si totusi e o perioada in care trebuie sa iti permiti sa plangi, sa ii permiti mamei tale sa planga. dureaza pana se usuca lacrimile.
e greu si chiar daca ti se pare ca ratezi multe, totusi ai timp sa iti revii si dupa ce te pui pe picioare ai sa recuperezi.
si pana atunci o iei treptat. iesi cu mama ta la o plimbare, un film, mai iesiti din casa. mutati mobila, faceti chestiile banale care totusi iti usureaza zilele.
condoleante inca o data. -
Ai rabdare cu tine, nu totul merge la comanda. Eu cred ca ai starea asta pentru ca te simti neputincioasa, vazand-o pe mama plangand mereu si neputand face nimic sa schimbi situatia.
Acorda-ti timp sa plangi, totusi, inainte sa o iei razna.
Ce ai putea efectiv sa faci pentru familia ta? Concret, cum ai putea schimba starea? -
Concret, nici eu nu stiu ce asi putea face: un loc de munca mai bun poate, nu stiu... Pana si frate' meu a zis cand a venit acasa: "ce tristete ii in casa asta, abia astept sa plec" . Eu o inteleg f bine pe maica mea: 30 de ani langa un om si intr-o luna se duce; asta dupa ce cu o luna inainte sa aiba loc inmormantarea eram toti(8 persoane) in alta tara ... Totul a avut loc f repede, nu ne-am asteptat nici unul la asa ceva si acum ma trezesc fata in fata cu "the real life" de care pana acuma nu m-am mai lovit, pentru ca tot timpul l-am avut pe tata sa faca, sa rezolve. E greu si chiar ii ziceam la o buna prietena ca stiu ca nu am o viata rea, ca altii s-au lovit de problemele astea mult mai devreme decat mine dar....sunt un copil rasfatat la 24 de ani care se trezeste cu realitatea in fata.
-
Pe puncte, treaba sta cam asa:
- concediu, nu se poate repede, weekend-urile le lucrez tot la 2 saptamana.
- planuri de mutat impreuna, am avut inainte sa se intample ce s-a intamplat, momentan suntem pe stand-bay, nu ma lasa sufletul sa o las singura pe maica mea, plus ca e mai complicat cu casa, trebuie sa ne mutam etc etc.
- job-ul vreau sa mi-l schimb, momentan sunt in cautari, traiesc intr-un oras relativ mic si e destul de greu de gasit ceva ca lumea si locul de munca actual l-am gasit dupa multe cautari.
- mama cu greu accepta schimbarile. A mai spus o eva mai sus sa iesim la un film/plimbare mi-e practic imposibil sa o scot, de craciun i-am zis hai sa mergem la cimitir pe urma mergem la o matusa care e singura si ea si mai iesi din casa putin, raspunsul a fost categoric NU, maxim biserica/doctor si daca e musai cumparaturi. Pana acum, mai vorbea la telefon cu cate o cumnata, in ultimul timp, a renuntat si la asta, daca suna telefonul bine, daca nu iara-i bine. Ne certam des, ea e stresata, eu la fel si uite asa iese bomba atomica din te miri ce, probabil cum am zis si eu la altii : timpul le rezolva pe toate...