ce sanse au relatiile tampon?
-
0 0
Cu sau fara voia mea, am o asemenea relatie de 3 ani sijumatate. M-am despartit de fostul dupa o relatie lunga si traumatizanta, 5 ani de chinuri pentru mine si de rasfat pentru el, si m-am infipt direct cu capul inainte in relatia cu cel cu care sunt acum. Am urmat exact pasii specifici: am negat ca il mai iubesc pe fostul, la un moment dat cred ca chiar ajunsesem sa nu-l mai iubesc dupa cata durere sufleteasca si cata nefericire mi-a adus mie acea relatie, am refuzat sa mai vorbesc cu el, i-am zis ca am pe altcineva si sa nu ma mai caute, cu toate ca daca insista, acolo ramaneam pana-n ziua de azi, sa continuam supliciul.
Il cunoscusem intre timp pe actualul, mult prea sters, nepasional, predictibil, la locul lui, necomplicat si neinteresat de mine. In momentul in care actualul a devenit interesat de mine, m-am aruncat direct in bratele si in patul lui, dupa doua intalniri am facut sex, si asa am rupt calea de intoarcere la fostul, stiam ca nu pot altfel, fusese primul barbat din viata mea.
Am ramas cu actualul, ne-am mutat repede impreuna, in o saptamana cred, deja se instalase la mine. Si suntem un cuplu de atunci. Dar nu e ce-a fost. Am incercat , am dat tot ce am putut sa-l pun pe actualul pe soclu in locul fostului, dar nu merge, si stiu, vad ca actualul este un om de nota 20, cum se poarta cu mine, cum ma ajuta. Marele lui defect - nu e pasional. Nu ne certam, nu ne impacam, nu simt ca traiesc. Dimineata cand ma trezesc, incerc sa imi induc o stare de iubire , sa-l alint, dar nu simt nimic in afara de liniste. Nu stiu daca sunt fericita, cu siguranta sunt linistita sufleteste. De fapt nici nu stiu sigur ca ceea ce eu numesc fericire chiar e fericire si nu un moment de ragaz intre lungul sir de abuzuri emotionale.
In ochii celorlalti, suntem un cuplu firesc, si acasa suntem un cuplu firesc, problema vine din partea mea, ca parca sunt de lemn, nu simt nimic pentru el, cred ca doar un profund respect care m-a impiedicat in acesti ani sa il insel, cred ca m-am indragostit de cel putin 2 ori, dar n-am facut nimic, m-am prefacut ca nu-i vad pe respectivii cum se dau pe langa mine, le-am refuzat finut invitatiile si am mers mai departe, bucuroasa ca inca ma mai pot indragosti. De oricine mai putin de el.
Am gasit la birou pozele fostului. Ma uitam la ele ca si cum era prima data cand le vedeam. Nu mi-au provocat nimic, nici regret, nici bucurie, parca sunt spectatorul vietii mele, un spectacol prost regizat.
In cuplul nostru, lucrurile merg normal. Ne sunam zilnic de multe ori, ne spunem zilnic te iubesc de nu stiu cate ori, ma gandesc la el cat sunt la serviciu, la partidele de sex, ii dau mesaje deocheate,si cu toate astea, tot nu se leaga, nu-i chimia aia, nu fierbe nimic. E un barbat frumos, inalt, cu ochii verzi, educat, se poarta foarte protector si atent cu mine, dar din nu stiu ce motive , eu nu-l vad ca iubit, e un fuck buddy, impart patul, casa, viata , chelktuielile si timpul liber, si cam atat.
Pe net am vazut ca tipul acesta de relatii este numit tampon.
Acum urmeaza marea intrebare: ce naiba fac? unde merg lucrurile dintre noi?
Eu nu sunt nici fericita, nici nefericita. Nici macar nu sunt convinsa ca stiu ce-i aia fericire, cum ziceam. Sunt linistita si am incredere. De multe ori ma enerveaza o multime de lucruri la el, unele reale, altele i le inventez eu, desi poate ca el nu-i atat de rau pe cat vreau eu sa-l vad, cert e ca nu-i perfect cum vreau eu si , in timp ce cu fostul eram ingaduitoare si treceam peste orice, cu el nu iert nimic, ma calca pe nervi , ma gandesc la despartire ca la un termen care se apropie, si iar imi trece, iar fac un efort si incerc sa fiu dragastoasa, il alint puiul meu, iubirea mea, incerc sa gandesc si sa nu dau cu piciorul unui barbat bun.
Cum ramane cu iubirea? Nu-i pasiune, nu-i nimic. Sexul e fantastic, nimic de zis, mai mereu termin inaintea lui, cateodata si de doua ori. Insa tot lipseste ceva. Habar n-am , m-am saturat de mine ca sunt lasa si nehotarata, de ce nu ma pot indragosti macar odata in viata mea, cand imi intinde dumnezeu o mana, de un barbat bun, cu suflet mare, care ma iubeste si ma vrea, pe care nu trebuie sa-l impart cu nimeni, pentru ca nu e cazul?
Nu indraznesc nici sa-l las, am vrut sa ma despart la un moment dat si plangeam in baie la simpla idee ca raman fara el, el nu stia ce se intampla, de ce am ochii rosii, l-am mintit ca e mama bolnava rau. Nici asa nu-i bine. Am renuntat sa-i mai zic ceva, am vazut ca nu pot trece peste. Nu-mi dau seama daca e iubire, e obisnuinta, dependenta, habar n-am ce e.
El stie ca il iubesc, e fericit asa, nu stie ce-i in sufletul meu, nu stie ca eu nu ma topesc de placere si de fericire cand il aud zicand ca ma iubeste. Nu urla gelozia in mine cand il vad vorbind pe messenger cu amicele lui, cel mult am o curiozitate sick, de detectiv, ii studiez convorbirile, ca are parola memorata si arhiveaza mesajele. Nimic interesant sau mentionabil.
Si uite-asa, mai bifam un an pe raboj.
N-am idee ce vreau de la relatia asta, nu stiu daca mavad cu el pana la adanci batraneti, nu stiu daca il voi suporta, daca ma va suporta, cred ca as suferi destul de mult daca m-ar lasa el maine, mai mult din orgoliu ca n-am plecat eu prima.Cred ca pana acum am luat de vreo 20 de ori decizia sa ma despart de el si de fiecare data cand ajung acasa, parca sunt propriul meu dusman, il alint, il mangai, il pupacesc, sar pe el, joc un teatru de mare arta, nu stiu ce vreau, sunt masochista cu mine insami.
Acum, ca am zis tot ce am pe suflet, astept parerile voastre. Poti trai oare o viata in felul asta, cu senzatia ca esti nefericita?
La mine, senzatia extrema de fericire venea dupa fiecare cearta cu dobitocul, cand venea cu flori la usa, jumulea crizantele muma-sii si imi cerea iertare, si-l primeam, si eram atat de fericita ca ma iubeste! Si o luam de la capat! Inclusiv de anul nou, cand eu il asteptam pe dobitoc cu masa intinsa si la toale festive, iar el si prietenii lui petreceau in casa unuia cu cateva femeiusti, si ce era mai crud - imi povestea cu detalii ce faceau si cum, il ascultam ca traznita si ma miram , credeam ca ma uit la un film, nu simteam nimic, dupa care urma socul, ceream despartirea, iar el zicea ca 'te-am mintit, ma, am vrut sa vad cum reactionezi'. Si ce fericire era in sufletul meu, vroiam sa-l cred din toata inima si il credeam, era zeul meu, cretinul! Mi-as fi dat si pielea de pe mine pentru el, renuntam la orice si plecam de acasa dupa el cand nu-mi raspunea la telefoane, alergam inebunita , traversam orasul si ii bateam maica-sii la usa la miezul noptii sa vad daca e acasa sau iar isi bate joc de mine.
Asta e povestea mea, sunt ceea ce multi ar numi o femeie proasta. Am facut niste alegeri proaste care ma vor urmari toata viata.
Multumesc ca mi-ati ingaduit sa-mi descarc constiinta si sa nu faceti ca mine, sa fiti fericite cat puteti voi. Ca eu una nu stiu ce vreau.Si sper sa nu descopar cand va fi prea tarziu .
-
Si din pacate nu sunt nici trol, daca asta urmeaza sa ziceti.Doar o femeie proasta!
Cu o viata de tot rahatul.
Si probabil ca o merit!
Acest mesaj a fost editat de către elena_milc: -
Intru la banuieli... Daca nu esti troll, de unde stii ce-s trollii, ha? Ia zi... Glumesc...
De ce zici ca o meriti? Si ce alegeri proaste care te vor urmari toata viata ai facut? La ce te referi?
Uite, si eu am trecut printr-o situatie asemanatoare. M-am despartit de un tip si m-am cuplat rapid cu altul. Cel de-al doilea era super-atent, grijuliu, loving, caring si asa mai departe. Si ma enerva. Ca nu era pasiunea de care ziceai tu mai sus. Te inteleg perfect. Am trait exact aceleasi sentimente. Eu oricum, n-am lalait-o 3 ani ca tine, n-a durat nici 3 luni ca mi-am dat seama ca asa n-are rost. I-am pus capat, pentru ca simteam ca lipseste ceva. Si la mine n-are voie sa lipseasca nimic. Totul trebuie sa fie perfect. Oricum, parerea mea e ca daca tu simti ca ceva nu e in regula n-are niciun sens s-o continui asa. Te minti pe tine. Stiu, e de treaba tipu', nu gasesti la tot coltzu', si stiu ca e foarte greu. Dar daca nu e flacara aia, e degeaba. Mie mi-a parut putin rau dupa ce i-am dat papucii tipului (mi-a fost mila de el, in sensul asta mi-a parut rau), dar apoi am simtit ca nici nu puteam sa fac o alegere mai buna. Mi-am dat seama ca chiar nu simteam absolut nimic pentru el. Si ca si el merita ceva mai bun, merita pe cineva care sa-l iubeasca cu adevarat. Am facut un bine amandurora. -
Stii, situatia mea e similara. Si eu am avut un fost dupa care am suferit, apoi am avut parte de un baiat extraordinar la foarte scurt tmp. Si lucrurile nu s-au sfarsit prea bine, dupa cum am descris un topicul pe care l-am initiat.
asa suntem noi, unele fete, ne plac baietii rai care ne fac sa suferim, si nu ii apreciem pe cei buni. Nu poti sa le ai pe toate: si pasiune, si sa simti fluturi, sa se comporte cu tine ca o printesa, sa fie intr-un fel sau altul... -
Ti-as spune sa il lasi ....sa nu stai numa asa cu el....pt ca eu am fost cu cineva si eu am fost in locul prietenului tau .....adica am stat cu prietenul meu un an de zile....sa mi spuna dupa un an...ca de fapt nu a ajuns sa se indragosteasca.....acum sufar.....si stau si ma gandesc cum poate fi asa...adica totusi felul cum s-a purtat.....cum sa-l fac sa i trezesc acel ceva? sa ma fi purtat ca si o scorpie.....?
-
La mine a fost invers.Am stat cu un tip timp de 10 ani, ani in care am avut parte doar de liniste sufleteasca, fara pasiune, fara iubire din partea mea,Uite asa am stat din respect, din obisnuinta, etc, pana am spus stop. Vroiam sa simt pasiunea, sa simt ca traiesc. Si ce crezi?M-am cuplat rapid cu unul foarte pasional,dar care imi face o groaza de nervi, ne certam mereu,nu ne potrivim deloc, nu suntem pe aceeasi lungime de unda,dar...deh!e pasiune...Si uite asa de un an de zile ma chinui in acesata relatie care ma stoarce de energie si uite asa tanjesc dupa linistea pe care mi-o oferea fostul.
-
La ce se refera intrebarea? Sanse sa ce? Sa-si implineasca menirea de tampon (adica iti tamponezi rana cu ea, ca sa nu mai doara... a nu se intelege altceva)? Sau se devina ceva ce nu au fost menite sa devina de la inceput?

Ceva de genul: as manca o prajitura, dar merge si un covrig de foame. Doamne, dar de ce acest covrig nu e prajitura, ca sa il servesc drept desert (ce daca mi-e mi-e foame de fapt!!)? -
elena_milc said:
Cu sau fara voia mea, am o asemenea relatie de 3 ani sijumatate. M-am despartit de fostul dupa o relatie lunga si traumatizanta, 5 ani de chinuri pentru mine si de rasfat pentru el, si m-am infipt direct cu capul inainte in relatia cu cel cu care sunt acum. Am urmat exact pasii specifici: am negat ca il mai iubesc pe fostul, la un moment dat cred ca chiar ajunsesem sa nu-l mai iubesc dupa cata durere sufleteasca si cata nefericire mi-a adus mie acea relatie, am refuzat sa mai vorbesc cu el, i-am zis ca am pe altcineva si sa nu ma mai caute, cu toate ca daca insista, acolo ramaneam pana-n ziua de azi, sa continuam supliciul.
Il cunoscusem intre timp pe actualul, mult prea sters, nepasional, predictibil, la locul lui, necomplicat si neinteresat de mine. In momentul in care actualul a devenit interesat de mine, m-am aruncat direct in bratele si in patul lui, dupa doua intalniri am facut sex, si asa am rupt calea de intoarcere la fostul, stiam ca nu pot altfel, fusese primul barbat din viata mea.
Am ramas cu actualul, ne-am mutat repede impreuna, in o saptamana cred, deja se instalase la mine. Si suntem un cuplu de atunci. Dar nu e ce-a fost. Am incercat , am dat tot ce am putut sa-l pun pe actualul pe soclu in locul fostului, dar nu merge, si stiu, vad ca actualul este un om de nota 20, cum se poarta cu mine, cum ma ajuta. Marele lui defect - nu e pasional. Nu ne certam, nu ne impacam, nu simt ca traiesc. Dimineata cand ma trezesc, incerc sa imi induc o stare de iubire , sa-l alint, dar nu simt nimic in afara de liniste. Nu stiu daca sunt fericita, cu siguranta sunt linistita sufleteste. De fapt nici nu stiu sigur ca ceea ce eu numesc fericire chiar e fericire si nu un moment de ragaz intre lungul sir de abuzuri emotionale.
In ochii celorlalti, suntem un cuplu firesc, si acasa suntem un cuplu firesc, problema vine din partea mea, ca parca sunt de lemn, nu simt nimic pentru el, cred ca doar un profund respect care m-a impiedicat in acesti ani sa il insel, cred ca m-am indragostit de cel putin 2 ori, dar n-am facut nimic, m-am prefacut ca nu-i vad pe respectivii cum se dau pe langa mine, le-am refuzat finut invitatiile si am mers mai departe, bucuroasa ca inca ma mai pot indragosti. De oricine mai putin de el.
Am gasit la birou pozele fostului. Ma uitam la ele ca si cum era prima data cand le vedeam. Nu mi-au provocat nimic, nici regret, nici bucurie, parca sunt spectatorul vietii mele, un spectacol prost regizat.
In cuplul nostru, lucrurile merg normal. Ne sunam zilnic de multe ori, ne spunem zilnic te iubesc de nu stiu cate ori, ma gandesc la el cat sunt la serviciu, la partidele de sex, ii dau mesaje deocheate,si cu toate astea, tot nu se leaga, nu-i chimia aia, nu fierbe nimic. E un barbat frumos, inalt, cu ochii verzi, educat, se poarta foarte protector si atent cu mine, dar din nu stiu ce motive , eu nu-l vad ca iubit, e un fuck buddy, impart patul, casa, viata , chelktuielile si timpul liber, si cam atat.
Pe net am vazut ca tipul acesta de relatii este numit tampon.
Acum urmeaza marea intrebare: ce naiba fac? unde merg lucrurile dintre noi?
Eu nu sunt nici fericita, nici nefericita. Nici macar nu sunt convinsa ca stiu ce-i aia fericire, cum ziceam. Sunt linistita si am incredere. De multe ori ma enerveaza o multime de lucruri la el, unele reale, altele i le inventez eu, desi poate ca el nu-i atat de rau pe cat vreau eu sa-l vad, cert e ca nu-i perfect cum vreau eu si , in timp ce cu fostul eram ingaduitoare si treceam peste orice, cu el nu iert nimic, ma calca pe nervi , ma gandesc la despartire ca la un termen care se apropie, si iar imi trece, iar fac un efort si incerc sa fiu dragastoasa, il alint puiul meu, iubirea mea, incerc sa gandesc si sa nu dau cu piciorul unui barbat bun.
Cum ramane cu iubirea? Nu-i pasiune, nu-i nimic. Sexul e fantastic, nimic de zis, mai mereu termin inaintea lui, cateodata si de doua ori. Insa tot lipseste ceva. Habar n-am , m-am saturat de mine ca sunt lasa si nehotarata, de ce nu ma pot indragosti macar odata in viata mea, cand imi intinde dumnezeu o mana, de un barbat bun, cu suflet mare, care ma iubeste si ma vrea, pe care nu trebuie sa-l impart cu nimeni, pentru ca nu e cazul?
Nu indraznesc nici sa-l las, am vrut sa ma despart la un moment dat si plangeam in baie la simpla idee ca raman fara el, el nu stia ce se intampla, de ce am ochii rosii, l-am mintit ca e mama bolnava rau. Nici asa nu-i bine. Am renuntat sa-i mai zic ceva, am vazut ca nu pot trece peste. Nu-mi dau seama daca e iubire, e obisnuinta, dependenta, habar n-am ce e.
El stie ca il iubesc, e fericit asa, nu stie ce-i in sufletul meu, nu stie ca eu nu ma topesc de placere si de fericire cand il aud zicand ca ma iubeste. Nu urla gelozia in mine cand il vad vorbind pe messenger cu amicele lui, cel mult am o curiozitate sick, de detectiv, ii studiez convorbirile, ca are parola memorata si arhiveaza mesajele. Nimic interesant sau mentionabil.
Si uite-asa, mai bifam un an pe raboj.
N-am idee ce vreau de la relatia asta, nu stiu daca mavad cu el pana la adanci batraneti, nu stiu daca il voi suporta, daca ma va suporta, cred ca as suferi destul de mult daca m-ar lasa el maine, mai mult din orgoliu ca n-am plecat eu prima.Cred ca pana acum am luat de vreo 20 de ori decizia sa ma despart de el si de fiecare data cand ajung acasa, parca sunt propriul meu dusman, il alint, il mangai, il pupacesc, sar pe el, joc un teatru de mare arta, nu stiu ce vreau, sunt masochista cu mine insami.
Acum, ca am zis tot ce am pe suflet, astept parerile voastre. Poti trai oare o viata in felul asta, cu senzatia ca esti nefericita?
La mine, senzatia extrema de fericire venea dupa fiecare cearta cu dobitocul, cand venea cu flori la usa, jumulea crizantele muma-sii si imi cerea iertare, si-l primeam, si eram atat de fericita ca ma iubeste! Si o luam de la capat! Inclusiv de anul nou, cand eu il asteptam pe dobitoc cu masa intinsa si la toale festive, iar el si prietenii lui petreceau in casa unuia cu cateva femeiusti, si ce era mai crud - imi povestea cu detalii ce faceau si cum, il ascultam ca traznita si ma miram , credeam ca ma uit la un film, nu simteam nimic, dupa care urma socul, ceream despartirea, iar el zicea ca 'te-am mintit, ma, am vrut sa vad cum reactionezi'. Si ce fericire era in sufletul meu, vroiam sa-l cred din toata inima si il credeam, era zeul meu, cretinul! Mi-as fi dat si pielea de pe mine pentru el, renuntam la orice si plecam de acasa dupa el cand nu-mi raspunea la telefoane, alergam inebunita , traversam orasul si ii bateam maica-sii la usa la miezul noptii sa vad daca e acasa sau iar isi bate joc de mine.
Asta e povestea mea, sunt ceea ce multi ar numi o femeie proasta. Am facut niste alegeri proaste care ma vor urmari toata viata.
Multumesc ca mi-ati ingaduit sa-mi descarc constiinta si sa nu faceti ca mine, sa fiti fericite cat puteti voi. Ca eu una nu stiu ce vreau.Si sper sa nu descopar cand va fi prea tarziu .
Draga mea, daca as putea numai sa exprim cat de bine te inteleg. O sa incep cu partea mai dura (critica), insa, fiindca mi se pare ca tu il minti rau pe baiatul asta bun. Spui singura ca iti propui sa te desparti de el fiindca nu te face deloc fericita in sensul pe care il dai tu fericirii, insa te comporti exact pe dos, alintandu-l si sarutandu-l fix atunci cand simti ca esti cel mai departe de el.
Eu inteleg ca faci asta incontrolabil, insa gandeste-te ca el poate chiar te iubeste mult, poate se simte sigur pe sine in relatia cu tine, poate chiar te investeste cu toata increderea lui, asa cum arata. Si faptul ca tu ii hranesti toata aceasta "piesa de teatru" (cum ii spui) si construiesti la baza sentimentelor lui.. asta inseamna ca esti un pic egoista. Nu ti-o spun cu rautate, insa observ ca iti descrii trairile foarte bine si n-am gasit prea multe informatii despre cat te preocupa faptul ca tu ii faci lui rau acum, doar ca (inca) nu stie.
Cate femei nu sunt pe acest forum care isi frang mainile incercand sa inteleaga de ce le-a parasit barbatul pe care il iubeau, care le facea sa se simta iubite, dupa o relatie in care erau dragastosi si nu dadeau NICIUN semn ca ar exista vreo problema, ca apoi sa dispara in ceata cu explicatia ca "stii, de fapt eu nu te iubeam". Pai de ce Dumnezeu te jucai cu sufletul meu atunci, facandu-ma sa simt VOLUNTAR ca ma iubesti, stiind cat de fericita ma face asta?
Draga mea, eu te inteleg, insa e momentul sa iti revii un pic si sa renunti la egoism. Stiu ca dupa relatii abuzive tinzi sa cauti acelasi nivel de adrenalina, pe care tu (ca si victima de abuz) il asociezi automat cu abuzul in sine. In lipsa abuzului nu mai esti capabila sa gasesti alte surse pentru adrenalina de care ai devenit dependenta.
Stiu ca e greu de facut, insa tu trebuie sa petreci un timp cu tine si sa iti dai seama ce anume te face pe tine fericita - pasiunea, linistea, siguranta, nebunia, jumping on hills.. ce anume, numai tu stii. Eram si eu ca tine, convinsa ca ma blazez si ca nu simt pic de viata intr-o relatie atat de calma si banala. Dupa ce-am gasit pasiunea pe care-o cautasem am tanjit mult la nevoia de liniste si stabilitate. E doar o experienta personala, insa acum pretuiesc increderea si stabilitatea mai mult decat orice fluturasi in stomac si pasiuni mistuitoare, pe care ti le poate oferi oricine dupa 2 beri in bar, in timp ce increderea si linistea sunt valoroase pentru mine fiindca sunt construite greu, in timp, cu multa munca si dedicatie din partea unui partener (tu poate pretuiesti altceva.. e o chestie de perceptie personala).
Stiu ca ideea de baza in viata este sa te gandesti la tine, la ce te face fericit si punct. Insa uneori ranim oameni nevinovati fara sa ne dam seama. Eu cred ca nu realizezi cat rau ii faci acestui om nefiind sincera cu el. Si nu numai ca nu esti sincera, dar il mai si minti la maxim ca ai simti ceva ce nu simti. Suntem responsabili pentru ce cred despre noi oamenii cu care ne impartim intimitatea, oricat ar zice lumea ca e treaba lui ca s-a indragostit..
-
prin 2004 am rupt si eu o" legatura" cu cineva.
cu urmatorul a fost genul de relatie tampon.
astazi, imi este sot.
si nu l-as mai da pentru nimic in lume.
Acest mesaj a fost editat de către scanteie: -
eu as vrea sa te intreb, Elena, daca tu esti absolut sigura ca nu simti nimic, absolut nimic pentru actualul.
te cred ca nu e aceeasi pasiune ca in relatia anterioara, dar asta e si fiindca acesta, spre deosebire de fostul, nu te face sa suferi.
si stii, atunci cand suferi din dragoste simti intens ca iubesti.
in rest, cand lucrurile sunt calme si asezate, mai uiti ca iubesti...
daca bei ceva dulce dupa ceva si mai dulce, nu simti ca ar fi dulce. la asta ma refer.
in plus, sa stii ca pasiunea cu fluturi in stomc nu tine o viata, cu timpul se transforma in ceva mai calm, mai asezat...
nu mai stai permanent sa te intrebi: ma iubeste? il iubesc?
eu in locul tau m-as gandi bine, dar bine de tot inainte sa-i dau papucii...
stii vorba: ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca

-
Elena, eu zic sa-ti faci o analiza mai atenta a sentimentelor, inainte sa iei o decizie. Si poate ca faptul ca el e atat de ok fata de tine, te face sa crezi ca nu ai sentimente pt el. Daca iti facea figuri sau nu te trata asa bine, te tinea in priza si in alerta , poate atunci ti se parea ca ai fluturasi in stomac. Am prietene care au relatii super ok si se plictisesc f tare in ele, devine monoton, pt ca nu au nici o problema. Si probabil din prea multa liniste si pace, li se par ca au relatii plictisitoare, ca nu mai au nici o traire, ca poate nu e el the one. Probabil ca asa suntem noi femeile, daca nu ne dau electrosocuri ni se pare ca e prea banal si fara trairi sufletesti. Gandeste-te ce fel de calitati vrei de la un barbat pt viitor, gandeste-te pe termen mai lung, gandeste-te cum ai vrea sa fie sotul tau, sau tatal copiilor tai, cum ai vrea sa fie atmosfera familiei tale. Si sa stii ca fluturasii oricum trec, indiferent cu cine ai fi. Si e mare lucru in ziua de azi sa ai langa tine un barbat ok, care te iubeste si te respecta.
-
Cred ca acest gen de relatie merge pana iti trece de fostul

Cand incepi sa realizezi ca TU trebuie sa fii pe primul loc atunci vei pune in balanta daca se merita.
Daca nu sunteti fericite, de ce stati cu cineva 2-3-4-5 ani?Nu prea inteleg.
Eu simt omul din prima daca vibram pe aceiasi unda sau nu.
-
atunci cand esti distrusa sentimentl, te arunci in prima relatie ce apare. cred ca tu acorzi prea multa atentie acestei relatii trecute. lsa trecutul in pace si traieste-ti prezentul. sa stii ca nu exista relatii etalon. ia o pauza, analizeaza-ti sentimentele. eu cred ca tu esti blocata in acest cliseu de relatie: cu drame, certuri, scandaluri, impacari, si tot asa, in cerc. sa stii ca si intr-o relatie calma, linistita poti sa il iubesti pe celalalt.
-
daca tu nu esti fericita cu tine nu vei fi fericita nici cu el nici cu altcineva
iti lipseste adrenalina cred
nu stiu ce varsta ai,dar tre sa ti dai seama ca odata cu varsta relatiile nu mai sunt asa incitante.de aia auzim barbatii spunand des"nu mi gaseam eu una de 18 ani"pt ca la 18 ani sunt altfel relatiile ..plus ca tu te ai mutat cu el..n am inteles niciodata oamenii care se muta impreuna fara sa se gandeasca daca isi doresc cu adevarat asta..