Cand nu mai poti da inapoi
-
0 0
Astazi am pus punct la ceea ce a fost cel mai plin de iubire an din viata mea. Am cunoscut un barbat cu totul extraordinar si am fost iubita de el asa cum imi imaginam eu ca trebuie sa fie iubirea.
Oricum, probabil s-ar fi terminat vreodata din cauza asta, si peste 5, 7 , n ani ar fi durut mai mult. Si atunci nu mai ramane amintirea a ce a fost minunat, ramane doar durerea, durerea pierderii si a timpului pierdut.
Poti sa pui punct pentru un drob de sare? Am putut. Ma doare si nu stiu de unde am avut taria sa-mi fac asa ceva cu mana mea, sa curat din viata mea singurul lucru care momentan, printre tot ce imi este dat sa traiesc ( durere, nebunie, singuratate, schimbari pe care nu le vreau, greutati pe care abia le duc) imi aducea un zambet si o lumina. O iubire cum niciodata nu credeam ca as putea sa gasesc. Si cum niciodata nu voi mai avea. Dar nu era perfect, iar eu m-am incapatanat sa-mi spun: perfect ori deloc! Si am ales delocul.
Cred ca niciodata nu voi fi fericita.
-
Pentru ca uneori bea si atunci nu-mi placea ceea ce devenea. Nu devenea violent sau mai stiu eu cum, sa cada pe jos, sa vomite, sa se ia la bataie ... nu, dar nu mai era barbatul pe care il iubeam; nu mai era perfect, demn, nu-l mai putea respecta.
Ne-am facut multe planuri de viitor. Este un barbat familist, de incredere, sensibil si loial. Spunea ca atunci cand ne vom casatori si vom face copilasi, va renunta total la iesitul noaptea si la bautura, dar ca este un timp cand trebuie sa experimentezi si aceste lucruri.
L-am inteles si practic nu mi-a gresit cu nimic, dar nu am mai putut eu, sa ma las pacalita de vorbe, de trecerea timpului. Am vrut totul acum.
-
Bindera, tu ai mai scris aici cu alt nick despre aceeaşi problemă?
L. E. Sau te confund eu...
Acest mesaj a fost editat de către Dora-Minodora: -
Dora, nu mai pot da inapoi pentru ca i-am explicat tot ce simt si i-am spus ca eu nu mai pot sa accept acest 1%, ca am destul shet in viata mea. A inceput sa o dea dupa cais si dupa piersic, i-am zis ca este numai decizia lui si ca mai continuam numai daca renunta la bautura complet, incepand de acum! A inceput cu de-alea, cu de-alea, ca de ce vorbesc asa cu el, ca de ce m-am suparat ... i-am zis, ok, deci pentru un pahar de bautura din cand in cand alegi sa ma pierzi?! iar el ca Doamne fereste, sa nu o iau asa, ca nici nu se pune problema sa aleaga alcoolul dar o ia ca pe ceva impus si ...........rahat, deci a ales bautura
Lucky me!... -
Bindera, intr-un anume fel, te inteleg. Si la mine "sa nu fie prieten cu paharul" este unul din criteriile dupa care imi aleg partenerii. Experienta avuta cu tatal meu, m-a marcat. Chiar daca tatal meu s-a imprietenit cu alcoolul imediat dupa moartea mamei, chiar daca asa a ales el sa treaca peste durere am vazut ce prin ce schimbari trece un om care are un astfel de "amic".
De aceea nu pot accepta in preajma mea un petrecaret care nu stie cand sa se opreasca. -
Dacă dependenţa de alcool este reală, în sensul că acest bărbat este alcoolic, da, chiar nu contează cât de mult o iubea sau cum a pus ea problema.
Despre alcoolic se spune că nu bea numai băutura din pahar, ci soarbe picătură cu picătură viaţa din femeia sau copiii/ familia lui.
Dar tu Dancing-fawn nu ştii asta, şi e mai bine că nu ai trecut prin aşa ceva să înţelegi că un om care are această problemă ar renunţa la familie, serviciu, la tot în favoarea băuturii...
Deci nu este o chestiune de comunicare, este o chestiune de dependenţă, care nu se rezolvă prin vorbe ci prin voinţă şi ajutor specializat.
Acest mesaj a fost editat de către Dora-Minodora: -
Inca astept sa se gandeasca si sa se razgandeasca. Eu cred cu tot sufletul in noi, in iubirea noastra, in ce am cladit pana acum impreuna, in ce urma sa mai cladim. Pana sa ii dau "ultimatum-ul" l-am tinut pe jar 6 zile in care nu am dat nici un semn, nu am raspuns la telefon si mesaje. Am vrut sa imi pun ordine in ganduri, sa stiu exact ce vreau sa fac. M-a asasinat cu mesaje de adoratie, ca e pacat sa se opreasca aici tot ce am cladit impreuna, ca nu poate dormi de dorul meu, ca el fara mine nu poate respira.
Uite-l ce nu mai poate ... cand i-am spus ce am de gand, s-a eschivat cu o gluma si s-a dat la fund. Daca nu revine in conditiile mele, e clar ca nu am pierdut nimic. Dar o sa fie clar mai incolo, muuult mai incolo. Acum doare ca naiba!!! Vai cat doare!