Obsesia banului si independentei la femei
-
0 0
Buna seara. Va cer o parere. Iubitul meu nu ma mai suporta pentru ca de aproximativ 2 ani incerc sa fac o schimbare de profesie,inca nu am reusit, invat mult, muncesc mult, seara sunt obosita terminata,dar imi doresc enorm sa reusesc, deoarece remuneratia ar fi aproape tripla comparativ cu ce iau acum.
El e suparat pe mine, si cred ca pe buna dreptate, ca noi mergem in concediu cu cartile mele dupa mine, in week-enduri, cand am timp, incerc sa mai citesc cate ceva, este extrem de mult de invatat iar munca stresanta si prost platita pe care o fac imi cam mananca nervii si timpul, mai lucrez uneori de noapte si cam 2 zile sunt rupta, nu stiu ce-i cu mine.
El nu intelege de ce ma agit eu atat si nu ma multumesc cu ce am.
I-am explicat ca imi doresc sa realizez niste lucruri, si anume sa-mi fac sau sa-mi iau o casa si o masinuta, cat sa ma pot descurca decent. El tot nu intelege de ce sunt eu asa de materialista. Eu sunt disperata ca ma simt neputincioasa, nu am cum sa fac bani mai multi decat ce castig din salariu ca nu-mi permite timpul, lucrez 10 ore zilnic pe 1900 lei lunar, iar in cele 2-3 ore cat mai stau pe acasa, abia daca apuc sa mananc si sa deschid o carte de specialitate. Nu mai tin minte de cand n-am mai citit un roman in voia mea, eventual am ' furat' un capitol in fuga zilnica intre statii de metrou, de tramvai, cateva randuri seara, cand vreau sa adorm mai repede.
Am capatat si un deficit de atentie, uit mult, sunt neatenta, as zice eu ca sunt ingrozita, desi nu stiu exact de ce, cred ca de teama de a mai continua asa inca un an sau dumnezeu mai stie cati ani.
Pana la urma, el m-a lasat in banii mei, incerc si eu sa fim prezenti la intalnirile cu prietenii, desi imi doresc ca in timpul ala pe care il pierd aiurea si nu castig nimic, sa-l fi petrecut acasa in liniste, tocand marunt un subcapitol din materie.
Nu vreau sa renunt la visul meu, ca stiu ca m-as prabusi intr-o depresie.
Adevarul e ca ma sperie lipsa banilor, insuficienta lor, stiu ca acum castig binisor comparativ cu multi, dar la cat stres, nebunie, alergatura implica munca asta a mea, nu merita.
Pe el nu ma pot baza financiar, castiga un pic mai putin decat mine, facem lunar cheta si achitam facturile plus mancarea iar restul incercam sa-i economisim sau sa ne mai luam cate ceva.Dar tot nu pot zice sa traiesc fara griji, inca ma privez de la multe lucruri, am mereu stresul zilei de maine si el nu ma intelege. Cateodata ma intreb cat va mai sta cu mine asa, in felul asta. Gatesc pe fuga, fac curat in viteza, oriunde ma duc imi car dupa mine macar o carte , iar el imi reproseaza ca el n-a trebuit sa se chinuie atat de mult ca sa castige niste bani. Adevarat si asta. Nu este un barbat ambitios, nu-i place sa se zbata, se multumeste cu exact ce are, nu cere mai mult, nu vrea sa se autodepaseasca. Probabil ca daca am fi amandoi disperati ambitiosi, ori n-am mai fi impreuna acum, ori am avea bani cat sa nu ne mai stresam ( cel putin eu)
Nici macar nu stiu ce vreau de la voi, cred ca mai mult vroiam sa ma racoresc, sa zic odata tot.
Cateodata ma gandesc ca poate sunt intr-adevar nebuna, insist pe un vis probabil imposibil, sau posibil in proportie de 5% sau cam asa ceva. Dar tot nu ma lasa inima sa renunt usor, n-as suporta sa regret toata viata ca n-am incercat destul incat sa ma conving ca eu chiar nu pot si gata.
Acest mesaj a fost editat de către iulikamika: -
iulikamika said:
Buna seara. Va cer o parere. Iubitul meu nu ma mai suporta pentru ca de aproximativ 2 ani incerc sa fac o schimbare de profesie,inca nu am reusit, invat mult, muncesc mult, seara sunt obosita terminata,dar imi doresc enorm sa reusesc, deoarece remuneratia ar fi aproape tripla comparativ cu ce iau acum.
(...)
Am capatat si un deficit de atentie, uit mult, sunt neatenta, as zice eu ca sunt ingrozita, desi nu stiu exact de ce, cred ca de teama de a mai continua asa inca un an sau dumnezeu mai stie cati ani.
(...)
Nu vreau sa renunt la visul meu, ca stiu ca m-as prabusi intr-o depresie.
Adevarul e ca ma sperie lipsa banilor, insuficienta lor, stiu ca acum castig binisor comparativ cu multi, dar la cat stres, nebunie, alergatura implica munca asta a mea, nu merita.
(...)
Cateodata ma gandesc ca poate sunt intr-adevar nebuna, insist pe un vis probabil imposibil, sau posibil in proportie de 5% sau cam asa ceva. Dar tot nu ma lasa inima sa renunt usor, n-as suporta sa regret toata viata ca n-am incercat destul incat sa ma conving ca eu chiar nu pot si gata.
Felicitarile mele in primul rand ca esti atat de ambitioasa. Mesajul tau a fost o sursa de inspiratie penru mine. Oamenii ca tine reusesc
Continua sa lupti sa te autodepasesti, dar fara sa-ti pui in pericol sanatatea. Acorda-ti macar o zi de pauza pe saptamana, o zi in care sa nu pui mana pe carte si sa incerci sa te destinzi. Vei vedea ca daca te odihnesti corespunzator vei fi mai eficienta.Creierul are nevoie sa se reseteze
Si vei domoli si frustrarile partenerului care te vrea mai mult in preajma.Atitudinea potrivita o ai deja, deci vei reusi pana la urma ce-ti propui, dar nu-ti bate joc de corpul tau ca se va razbuna pe tine mai devreme sau mai tarziu. Daca iti permiti unele momente de odihna nu se intoarce lumea cu fundul in sus. Mult succes!
Acest mesaj a fost editat de către ve_ve: -
partea misto e ca prietenul tau te face sa crezi ca ceea ce faci tu e gresit / exagerat. nu e. Doar oamenii ca tine reusesc. Da' mai ia si tu cate o pauza.
iar el...daca nu poate sa tina pasul cu tine... too bad for him. Mie nu mi se pare "obsesie", mi se pare realism si multa ambitie. Felicitari
-
este ceva pe care ar trebui sa-l pretuim la orice varsta - echilibrul viata persoanala - munca (sau work-life balance). Este bine ca iti esti ambitioasa si iti doresti sa progresezi, dar sa nu dai in extrema cealalta. Altfel s-ar putea la un moment dat sa clachezi daca iti organizezi toata existenta in jurul jobului. Ai nevoie de timp si de alte activitati care sa iti incarce bateriile.
Si sa nu fi surprinsa daca la un moment dat o sa te trezesti singura. Relatiile se construiesc si se intretin continuu, la fel ca un job. -
"Am capatat si un deficit de atentie, uit mult, sunt neatenta, as zice eu ca sunt ingrozita, "
"incerc si eu sa fim prezenti la intalnirile cu prietenii, desi imi doresc ca in timpul ala pe care il pierd aiurea si nu castig nimic, sa-l fi petrecut acasa in liniste, tocand marunt un subcapitol din materie."
-
E foarte bine ca iti doresti atat de mult sa reusesti, dar......
la viata ta personala mai ai timp sa te gandesti?
Crezi ca le vei putea "impaca" pe toate?!Si cat timp ai pierdut ca sa scrii un text asa lung......
Acest mesaj a fost editat de către andrada86: -
macar ti-ai stabilit un deadline in care sa iti indelinesti visul? 1 luna, doua, trei.... sa stii ca tragi pentru chestia asta si iti sacrifici viata personala o perioada limitata de timp? Sau urmeaza sa devina un stil de viata?
Acest mesaj a fost editat de către Allegria_: -
Parerea mea e ca atunci cand lucrezi te concentrezi pe munca, atunci cand te relaxezi te concentrezi la relaxare. Nu faci una gandindu-te cat timp pierzi din cealalta... Daca mergi in vizita, bucura-te de vizita, nu te gandi cat puteai invata in timpul asta...
In rest, ambitia ta de a obtine ceva mai bun e ok, atata vreme cat ai si un target la care sa te opresti