Fetita mea
-
0 0
Buna ziua.
Va citesc de ceva timp, dar m-am ferit sa postez.
Acum o fac. Sunt intr-un mare impas: am o fetita adolescenta, are 16 ani. Am adoptat-o de la 3 luni, dar am tot amanat sa-i spun, convinsa ca inca n-a sosit momentul.
Am lasat-o sa faca revelionul cu niste prieteni. Cand a venit, mi-a spus ca stie adevarul - ca nu sunt eu mama ei.
De atunci, refuza sa mai vorbeasca.
Nu stiu ce sa fac. O iubesc mai mult decat pe mine. E tot ce am.
-
Scrie-i un mail in care ii explici cum ai adoptat-o, de ce, povesteste-i tot ce vrei tu, explica-i de ce nu i-ai spus, de ce ti-a fost teama si nu uita sa-i spui cat de mult o iubesti. Si trimite-i-l. Sa-l aiba acolo. Chiar daca nu va vrea sa-l citeasca, tot il va citi intr-o zi, de curiozitate macar.
-
Cam nasol momentul, trebuia sa-i spui tu, nu sa afle de la altii...si-a pierdut increderea in tine.
Incearca sa ai o discutie informativa cu ea : explica-i de ce ai facut-o, ce s-a ales de maica-sa, chestii care ea are nevoie sa le stie chiar daca tu nu vrei sa i le spui. O idee ar fi sa nu o confrunti, ca va coplesesc emotiile pe amandoua - mai bine scrie-i o scrisoare or something.
Si ia legatura cu prietenii ei, afla ce s-a intamplat si explica-le si lor. Daca ei te-au dat in gat tot ei pot sa te-ajute. -
Si de unde stiau acei copii adevarul?
Eu zic s-o mai lasi sa se mai linisteasca, o saptamana, doua, dar in care sa stai cu ochii pe ea ca pe butelie. E o perioada tare ciudata pentru ea si poate nu-si gaseste locul.
Eu tin minte ca in adolescenta aveam tot felul de ganduri sumbre si ma credeam cea mai matura persoana. Credeam ca mie nu o sa mi se intample nimic rau, eh, basme!
Dupa ce o lasi sa se mai linisteasca poti sa incerci sa te apropii mai mult de ea prin a-i spune cum este la o casa de copii, ba chiar sa mergeti impreuna sa vada ca ar trebui sa-ti multumeasca.
Incearca sa discuti cat mai calm cu ea (chiar daca o sa planga in hohote si o sa-ti reproseze ca ai mintit-o-chestii telenovelistice) si fa-o sa inteleaga ca tu niciodata nu ai simtit ca ea nu este fata ta si voiai s-o protejezi de tot ce inseamna trecutul ei.
Poti chiar sa o intrebi daca ar dori sa stie cine sunt parintii ei naturali. Sunt convinsa ca a vazut multe filme si probabil va incerca sa adapteze toate scenariile. -
Pai de unde au aflat copiii? Ai vorbit cu mama unora mai mult decat trebuia?
Voi in casa nu va vedeti?
Eu zic sa o convoci la o discutie ca intre prietene, poate chiar s-o scoti in oras la o prajitura. Poate in aglomeratie nu o sa fie o drama queen
Nu trebuie sa fii asa de slaba ca si cum ti-ai recunoaste vina. -
petaledecrin said:
Ultima data am vorbit cu ea pe 2 ianuarie. Mi-a spus: am aflat, nu esti mama mea. Atat. de atunci, nici nu vrea sa ma vada.
I-am trimis mesaje si pe telefon si pe hi5. Nimic.
Prietenii sunt colegi din generala.
Despre mama ei naturala nu stiu nimic - nici macar daca traieste.zice ca nu esti mama ei? sterge cu buretele dintr-o miscare toti anii in care ai crescut-o, iubit-o, ingrijit-o? urat din partea ei...
inainte ca ea sa afle, care erau relatiile dintre voi?
-
Si eu cred ca un psiholog ar ajuta-o, dar numai daca ea va fi de acord. Nu poti sa-i bagi asa, pe gat, totul. Dupa ce va reluati rolurile de mama-fiica, numai atunci puteti discuta sa mergeti impreuna la un psiholog.
Cred ca in perioada asta are foarte nevoie de sprijin afectiv.
Poate ar trebui sa vorbesti tu cu un psiholog sa te sfatuiasca cum sa incepi sa vorbesti cu ea.
-
Cred ca afata ta are nevoie de putin timp sa-si analizeze sentimentele si emotiile. Eu cred ca ar trebui sa-i acorzi atata timp cat are ea nevoie. Este normal sa treaca prin sentimente contradictorii si cel mai important: nu ai de unde sa stii cum i-a fost transmisa vestea ca este adoptata...Mai da-i putin timp, pe urma incearca sa vorbesti cu ea...
-
Nici ca ar conta de unde stiau copiii. Problema este ca fiica este inca foarte tanara si nu-si da seama ca de fapt mama adoptiva i-a facut doar bine. Cate cazuri de acest gen nu ati auzit?
Acest mesaj a fost editat de către kathy_70: -
petaledecrin said:
Acum o fac. Sunt intr-un mare impas: am o fetita adolescenta, are 16 ani. Am adoptat-o de la 3 luni, dar am tot amanat sa-i spun, convinsa ca inca n-a sosit momentul.
Am lasat-o sa faca revelionul cu niste prieteni. Cand a venit, mi-a spus ca stie adevarul - ca nu sunt eu mama ei.
De atunci, refuza sa mai vorbeasca.
Nu stiu ce sa fac. O iubesc mai mult decat pe mine. E tot ce am.
Imi pare rau sa aud,cred ca povestea infierii auzita de fata a fost de asa natura spusa incat sa-i lase un gust amar...
Daca ar fi deslusim itele aflarii advevarului cred ca de vecini,vecinii stiu mereu mai multe decat credeti intodeauna,copii lor au tinut minte povestea iar in timp fiecare a cosmetizat povestea cum a dorit si a dat-o mai departe,se pare ca la urechea fetei povestea in loc sa fie una frumoasa a fost una amara.
Tinand cont de povestea cu care a fost intristata este posibil in momentele alea sa-si fie amintit fiecare mica amintire in care poate o certati de o greseala,cand primea critici de la familie etc. unde ganindu-se ca poate mama ei nu ar fi facut asta,dar ea nu are cum sa faca comparatia din moment ce a fost infiata de la la varsta asa mica.
Nu recomand sa schimbati modul familie de comportare,lasati toate la fel ca inainte altfel sta cu umpresia ca decand a aflata devarul familia adoptiva s teme sa n-o piarda ori ca face orice sa-i intre sub piele.
E bine daca stiti unde ai sunt parintii sa le faceti cunostinta,e pacat...sa nu fie asa,de altfel doar asa realizeaza si ea cum sunt lucrurile in fapt.
Nu-i mai ascundeti nimic, rudele,priteneii stiu povestea si...daca nu afla de la familia adoptiva o sa afle de la "gura lumii" pe care nici vantu n-o astupa.
Ar mai fi si faptul ca fata a stat poate prea mult sub aripa familiei mereu monitorizata,supravegheata de aproape,trebuie sa dea un pic piept cu lumea de afara,asa vede pe propria piele cat de rai sunt oamenii si ca gestul infierii in zilele noastre nu este unul oarecare din moment ce sunt mame care-si abandoneaza copii.
Sper sa nu-i povestiti lucruri prin care sa-si judece mama naturala,e pacat si la un moment dat o s-o macine.
Nu fortati nimic,lasati totul natural,o sa-si dea seama,intre timp o excursie cu familia acolo unde isi dorea,isi doreste daca se poate ar fi numai buna.