Din dragoste pentru copii

  •  
    • 1088 mesaje
    23 Dec 2010, 18:24
    0 0

    Prietena mea a fost in vizita la mine.Este casatorita de cativa ani, are un job stabil, o situatie materiala buna peste medie. Isi doreste un bebe dar este foarte speriata, mi-a pus o gramada de intrebari. Are mari retineri desi in sinea ei isi doreste un bebe.

    M-am aflat in dificultate, care sunt motivele pentru a avea un bebe?  Eu cand am vrut un bebe l-am nascut si gata fara multe intrebari. Dar noi oamenii suntem foarte diferiti de la natura. O inteleg pe de-o parte dar ramane ceva vag retinerea asta, frica. Saptamana viitoare va veni la mine si vom sta mai  pe-ndelete de vorba.

    Voua vi s-a intamplat sa aveti retineri, teama inainte de a da nastere copilului?

     

     

      


    Acest mesaj a fost editat de către emadd: 23 Dec 2010, 18:26
  •  
    • 14418 mesaje
    23 Dec 2010, 18:33
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 14418 mesaje
    23 Dec 2010, 18:34
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 1088 mesaje
    23 Dec 2010, 18:37
    0 0

    Nu regina, chiar sunt bine, suntem prieteni buni. Poti sa-ti dai cu parerea linistita.

    Au o relatie linistita dar are o frana. Si el stie, au discutat.  A vazut multe cazuri de copii bolnavi, in viata e mult stress si asa mai departe. Cred ca vede mai mult la partea goala a paharului.


    Acest mesaj a fost editat de către emadd: 23 Dec 2010, 18:40
  •  
    • 14418 mesaje
    23 Dec 2010, 18:40
    0 0
    Mesaj şters de administrator
    Acest mesaj a fost editat de către Deleted Member: 23 Dec 2010, 18:41
  •  
    • 14418 mesaje
    23 Dec 2010, 18:50
    0 0
    Mesaj şters de administrator
    Acest mesaj a fost editat de către Deleted Member: 23 Dec 2010, 18:51
  •  
    • 1088 mesaje
    23 Dec 2010, 19:38
    0 0
    E normal sa-ti pui intrebari dar chestia asta cu frica, nu stiu.
  •  
    • 7051 mesaje
    23 Dec 2010, 20:08
    0 0
    poate prietena ta constientizeaza ca nu e usor sa cresti un copil...te intrebi...oare am sa fiu o mama buna, oare sarcina o sa decurga bine, oare o sa fie copilul sanatos, oare sotul o sa ma iubeasca la fel de mult dupa cateva kg in plus, celulita sau vergeturi...un milion de intrebari...oare am sa ma descurc...intrebari normale...e o fire mai sensibila, mai constienta de toate problemele, mai anxioasa

  •  
    • 1088 mesaje
    23 Dec 2010, 20:46
    0 0
    Sorell de asta cred si eu.
  •  
    • 7051 mesaje
    23 Dec 2010, 20:56
    0 0
    tu spune-i prietenei tale ca, in lumea asta, nimic nu se compara cu bucuria, fericirea, frumusetea clipei cand iti tii prima data puiul la piept...si nimic nu-ti da sens mai mult in viata...si spun asta dupa o nastere foarte grea, cu multe complicatii...dar toate trec...si ce-ti ramane in suflet e rasul fericit al copilului tau si sentimentul de plin...
  •  
    • 1088 mesaje
    23 Dec 2010, 20:59
    0 0
    Stiu, cunosc sentimentul. Pana la urma cred ca va incerca dar ma gandeam ca intr-o astfel de situatie poti face o depresie dupa nastere. Uneori e bine sa ne lasam in voia sortii.

    Numai cand pui mana pe un copilas ai un sentiment placut darmite sa fie si al tau
  •  
    • 7051 mesaje
    23 Dec 2010, 21:08
    0 0
    depresia cam toate am facut-o...tine de hormoni, dar daca are un sot iubitor, o familie care sa o ajute...prieteni, toate trec...

    si cum ai spus: uneori e bine sa ne lasam in voia sortii, pentru ca, la urma urmei, nici experientele nu-s la fel pentru toti.
  •  
    • 1088 mesaje
    24 Dec 2010, 09:44
    0 0
    Asa e
  •  
    • 70 mesaje
    24 Dec 2010, 10:35
    0 0

    Mai, eu cred ca chestia asta cu depresia e vrajeala. Totul vine de la mansarda.

    Si eu am fost stresata de ideea de a face un copil, dar pt ca l-am facut la o varsta relativ inaintata - 37 ani, si pt ca zilnic vezi la televizor tz cazuri de copii cu probleme. Am fost un pic paranoica si am facut toate testele si paratestele pe timpul sarcinii, pana m-am linistit.

    dar am fost atat de fericita si impacata la gandul de a avea o minune de ingeras, pe tot timpul sarcinii m-am bucurat de ce crestea in mine, si ma gandeam la momentul cand imi voi tine ingerasul in brate.

    Si e adevarat ca nimic nu se compara cu sentimentul pe care il are o mama cand isi vede puiul in prima clipa. restul...aproape ca nu mai conteaza, vine de la sine.

    uite ca am 6 luni de cand am nascut, si nu am avut nici o secunda de depresie..pentru ca ma bucur in fiecare clipa de minunea mea, de progresele pe care le face, de fiecare gram pe care il ia in greutate, de fiecare zambet, si tot restul.

    Deci, iarasi spun, cred ca tine de atitudine,chiar  cu toti hormonii care o iau razna.

    Daca iti doresti cu adevarat un copil, si-l faci cu barbatul iubit, restul e parfum...

  •  
    • 115 mesaje
    26 Dec 2010, 17:17
    0 0
    mey, io crez ca fumeia asta ii ca mine. si io ma tem sa nu iasa copchilu cu probleme. daia nici nu fac. daca ii bolnav? malformatii, colivie, mai stiu io ce? mare ii gradina lu DD. nz, nz, nz, mai bine no!
    ho, ho, ho
  •  
    • 90 mesaje
    27 Dec 2010, 13:10
    0 0

      Prietena ta are peste 30 de ani?

     

       Intreb pentru ca am citit recent un articol care prezenta avantajele si dezavantajele nasterii unui copil la 20+ in paralel cu nasterea unui copil la 30+.

       Atuu celor de 20 este poate doza de inconstienta pe care o au.Sunt manate de dorinta, de suflet si mai putin de rationament.

       Pe cand la 30+ maturizarea este in mare parte completa, drept ptr care viziunea legata de aducerea unui copil pe lume se schimba. Femeile sunt mai cerebrale, se gandesc ce posibilitati au de a-l creste, de a-l educa, ce se intampla daca....?Totul este matematica !