De ce suferim ?

  •  
    • 9 mesaje
    9 Dec 2010, 07:15
    0 0

    Toti stim ca suferinta invata si ca este necesara deoarece numai in momentele de suferinta ne punem intrebari si cautam raspunsuri, ne educam, apreciem, ne smerim si il gasim pe Dumnezeu. Atunci este momentul cand invatam din greseli

    Toate trec cu timpul, se mai spune. ” Da, dar trec prin noi si lasa urme”, imi aduc aminte replica cuiva. Hmmm…cat adevar... Uff am deschis un blog, unde imi exprim gandurile si trairile. NU stiu daca am voie sa pun linkul aici (poate imi spune cineva) dar mi-ar face placere sa impartasesc cu voi din exeprienta  suferintei mele pentru dragostea mea :(
  •  
    • 9 mesaje
    9 Dec 2010, 10:48
    0 0

    http://www.dor-amar.blogspot.com


    Acest mesaj a fost editat de către dor_amar: 9 Dec 2010, 10:49
  •  
    • 726 mesaje
    9 Dec 2010, 12:59
    0 0
    nu pe toti ii apropie suferinta de Dumnezeu, dor_amar. Altii se inraiesc si raman aceiasi atei.
  •  
    • 9 mesaje
    9 Dec 2010, 15:32
    0 0
    NU am dorit sa subliniez acest lucru. Dar intotdeauna cand ne e rau zicem un Doamne ajuta, nu ? Daca vei citi intreg articolul vei intelege mesajul. Care nu are legatura cu Dumnezeiu, ci cu trairile unui om in lupta cu suferinta sufleteasca !
  •  
    svf
    • 5173 mesaje
    9 Dec 2010, 15:58
    0 0
    Cand ai credinta adevarata in Dumnezeu, si il iubesti mai presus de tot/toate , nu suferi.
    In timp mi-am dat seama de treaba asta.
  •  
    svf
    • 5173 mesaje
    9 Dec 2010, 16:49
    0 0

    Uite, am citit pe ici pe colo articolul tau, nu l-am putut citi in intregime.
    Este scris intr-o nota pesimista, lacrimogena, numai bun pentru cei carora le place suferinta din amor.
    Oricum, succes.

     

    L.E. Ca o sugestie, incearca sa scrii aici prin ce treci si de ce.


    Acest mesaj a fost editat de către svf: 9 Dec 2010, 16:51
  •  
    • 1276 mesaje
    9 Dec 2010, 16:50
    0 0

    Suferim pentru ca suntem egoisti, pentru ca dorim ca lucrurile sa se intample exact asa cum ne inchipuim noi ca ar fi bine, pentru ca suntem prea infumurati sa acceptam faptul ca in cele mai multe cazuri ceea ce ni se intampla rau este urmarea propriilor noatre fapte, pentru ca suntem prea limitati sa intelegem ca traiectoria "rasplatii" pentru o fapta rea facuta la un anumit moment in viata, este de cele mai multe ori insesizabila, si atunci cand ea apare nu stim de unde ni s-a tras, suferim pentru ca ne incapatanam sa nu intelegem o zicala atat de simpla precum "necunoscute sunt caile Domnului" si lasand la o parte religia prin "Domnului" ma refer la forta din acest univers care face lucrurile sa fie.


    A, si evident, suferim pentru a evolua. Nu am vazut pe nimeni stapanait de dorinta de a evolua, mai ales spiritual, cand toate conditiile de trai ale acelei persoane ii erau favorabile.


    Acest mesaj a fost editat de către London: 9 Dec 2010, 16:51
  •  
    svf
    • 5173 mesaje
    9 Dec 2010, 16:55
    0 0

    Si London, unii sufera ca le place si nu fac nimic pentru a schimba situatia .

     

    In rest, pe mine nu ma vad evoluind prin suferinta "de amor".

     

    La mine lucrurile sunt clare: indiferent de starea materiala, ai 2 optiuni: crezi or nu crezi in Dumnezeu. Asa stim toti un Doamne ajuta cand ajungem la pragul de sus, dar cand ne revenim, cati isi mai aduc aminte?


    Acest mesaj a fost editat de către svf: 9 Dec 2010, 17:00
  •  
    • 8403 mesaje
    9 Dec 2010, 17:00
    0 0
    exista si o anumita cultura a suferintei.
    a sacrificiului...
    mare poetism pentru anumite varste.perpetuate apoi, intr-un mod oarecum patologic.

    multe dintre asa zisele suferinte vin din faptul ca unii nu vor sa accepte ideea ca exista persoane care sunt diferite de ele, ca au dreptul la aceasta variabilitate, ca lumea nu se invarte in jurul lor si ca trebuie respectate si teritoriile- fie ele spirituale, materiale sau etice.

    e o goana nebuna dupa niste iluzii, iar cand se trezesc oamenii intr-un tarziu...sunt, vorba poetului, prea goi si prea tristi ca s amai stie ca viata este frumoasa si ca, fericirea reala vine dinlauntrul nostru.

    caci, si iadul si raiul in mintea noastra isi au salasul....
  •  
    • 1276 mesaje
    9 Dec 2010, 17:12
    0 0
    Da, evident, unii sufera pentru ca altfel nu pot fi in centrul atentiei. Am trecut prin asta

    Totul era tragic, totul era de nerezolvat, si-mi pierdeam timpul "suferind" absolut inutil.
    De fapt, dupa cum aveam sa aflu cand m-am lovit prima oara de suferinta in adevaratul sens al cuvantului, nici nu sufeream...

    Asta se intampla pe la 16 ani...apoi am depasit momentul


    Referitor la evolutia datorata suferintei din amor : am citit unele carti importante in momentele cand sufeream dupa vreun bou. Si citeam cu disperare, de ziceai ca viata mea depinde de asta, plus ca imi gaseam tot felul d eindeletniciri, tocmai pentru a evita "suferinta".

    Dar... doar cine nu vrea nu sufera.
  •  
    • 161 mesaje
    9 Dec 2010, 17:40
    0 0
    omul destept invata din propriile greseli , cel foarte inteligent invata din greselile celorlalti , iar prostul nu invata nici din greselile lui.Si sta si sufera si sufera ......e adevarat ce ne-o mai luam in barba de la viata ,dar cand patim asta trebuie sa stim ce concluzi sa tragem si cum sa actionam sa nu o mai luam in barba.Un Doamne Ajuta nu rezolva problema in locul nostru.
    sunt credincioasa dar stiu si ca mai depinde si de noi cum ne asternem
  •  
    • 11438 mesaje
    9 Dec 2010, 22:28
    0 0

    dar ce ziceti de karma? sau de ideea ca TREBUIE...ca sa se intample? suferi la un moment dat in viata pt ca trebuie...nu pt ca ai facut tu ceva rau sau ceva anume in viata actuala ca sa fii rasplatit cu astfel de suferinte...
    cateodata, oricat ai fi de intelept/ rational alegi...poate fi greseala, conjunctura, karma, whatever dar alegi. apoi se intampla ceva si suferi...suferi prin toti porii tai...din egoism, din cauza victimizarii, din sacrificiu...nici nu are importanta de ce, dar suferi...
    suferim ca sa evoluam? poate...suferim ca sa ne maturizam? si asta-i o varianta...dar in opinia mea..suferim la un moment dat in viata pt ca trebuie sa trecem printr-un proces de schimbare indiferent care este acela...ca apoi sa realizezi ca asa trebuia sa fie pt un scop anume...
    nu mai cred deloc in conceptii de genul: trebuie sa inveti ceva din asta! sunt convinsa ca data viitoare faci aceeasi alegere sau o alta total opusa care la un moment dat te va duce la suferinta daca individul din tine necesita un alt proces de schimbare (evolutie sau involutie) pt un scop anume...
    nimic nu este intamplator in viata iar toti care trec prin suferinte au nevoie de timp sa se vindece si mai ales de parcurs mai multe etape: furie, victimizare, depresie, resemnare, vindecare...
    nu cred ca exista individ pe lumea asta care suferind...sa nu treaca prin etapele mai sus amintite, dar nahhh...dupa razboi multi eroi se arata...
    eu acum nu mai sufar, dar...daca as da timpul inapoi cu siguranta as lua-o de la capat cu toate suferintele de rigoare stiind ca la final voi primi in dar ceea ce am acum: implinire ca si individ, ca si femeie, ca si suflet....independenta din toate punctele de vedere, iubire neconditionata, importanta, putere... etc..etc...etc...


    Acest mesaj a fost editat de către carmelia: 9 Dec 2010, 23:19
  •  
    • 2554 mesaje
    9 Dec 2010, 23:25
    0 0
    Carmelia, diseci in amanunt un caz personal.
    Mi-aduc aminte, de demult, cum ma combateai. Acum niste ani.
    In vrmea de azi, avem fix aceeasi teorie.
    Zic si eu, insa te
    mai combat si acum: fazele le poti trece, parcurge, insa simti nevoia de un umar, de un perete de care te poti sprijini.
    Draga mea, esti ok? Tudor? Ca asta conteaza, da?
  •  
    • 11438 mesaje
    9 Dec 2010, 23:30
    0 0

    nu iubita, nu simti nevoia de nici un umar...ci doar de tine ca sa te desavarsesti cumva...
    daca alegi sa cauti un umar doar pt a-ti fi mai usor....procesul nu se incheie
    si da, sunt foarte ok...iar tudor a fost scopul


    Acest mesaj a fost editat de către carmelia: 9 Dec 2010, 23:43
  •  
    • 1352 mesaje
    10 Dec 2010, 08:45
    0 0
    Eu tind sa fiu de acord cu Carmelia. Multe suferinte apar pt ca trebuie sa inveti ceva din asta.
    Sunt unele sisteme de ex,in care exista teoria ca uneori nu trebuie sa ajuti pe cineva sa evite o suferinta,pt ca lectia va ramane neinvatata si pe viitor va avea parte de ceva si mai rau....
  •  
    • 9 mesaje
    10 Dec 2010, 10:04
    0 0
    Am citit cu mare atentie tot ce ati scris aici. Unele dintre voi cu frustrari ale suferintelor proprii, unele obiective , iar aletele chiar ati inteles mesajul meu.
    Va multumesc tuturoir pentru mesaje, dar nu am dorit sa deschid o polemica, ci doar sa exprim gandurile mele vis-a-vis de momentele prin care trec.
    Si da, suferinta te caleste si te schimba. Sufera doar acela care a gresit, care are de ce sa sufere. La mine e o situatie mai ciudata... iubesc iar sotia mea imi spune ca nu ma mai iubeste, pentru ca am fost un nepasator, pemntru ca am ignorat-o prea mult timp, pentru ca m-am purtat cu ea mult prea posesiv, am incercat sa o domin, etc..
    Se pare ca a ajuns la capatul puterilor si a rabufinit. Nu stiu cat va dura si ce se va intampla, dar imi zice ca acum are nevoie de timp sa-si revina, ca in acest moment nu simte nimic pentru mine (dupa 7 ani petrecuti impreuna) si ca desi am plecat de acasa de 2 saptamani, nu-mi simte lipsa. Oare o fi adevarat ? sau doar incearca sa imi dea o lectie.
    Adevarul este ca nu o recunosc, nimeni din familie nu o recunoaste, ceea ce a facut acum este ori un act de mare vointa, ori momente de ratacire.
    Ar fi foarte interesant daca as putea sa o inteleg. De aceea am apelat la voi, sa ma afceti sa inteleg ce e in sufletul ei... ce se intampla cu ea ?

  •  
    • 3216 mesaje
    10 Dec 2010, 10:46
    0 0
    dor_amar said:
    Am citit cu mare atentie tot ce ati scris aici. Unele dintre voi cu frustrari ale suferintelor proprii, unele obiective , iar aletele chiar ati inteles mesajul meu.
    Va multumesc tuturoir pentru mesaje, dar nu am dorit sa deschid o polemica, ci doar sa exprim gandurile mele vis-a-vis de momentele prin care trec.
    Si da, suferinta te caleste si te schimba. Sufera doar acela care a gresit, care are de ce sa sufere. La mine e o situatie mai ciudata... iubesc iar sotia mea imi spune ca nu ma mai iubeste, pentru ca am fost un nepasator, pemntru ca am ignorat-o prea mult timp, pentru ca m-am purtat cu ea mult prea posesiv, am incercat sa o domin, etc..
    Se pare ca a ajuns la capatul puterilor si a rabufinit. Nu stiu cat va dura si ce se va intampla, dar imi zice ca acum are nevoie de timp sa-si revina, ca in acest moment nu simte nimic pentru mine (dupa 7 ani petrecuti impreuna) si ca desi am plecat de acasa de 2 saptamani, nu-mi simte lipsa. Oare o fi adevarat ? sau doar incearca sa imi dea o lectie.
    Adevarul este ca nu o recunosc, nimeni din familie nu o recunoaste, ceea ce a facut acum este ori un act de mare vointa, ori momente de ratacire.
    Ar fi foarte interesant daca as putea sa o inteleg. De aceea am apelat la voi, sa ma afceti sa inteleg ce e in sufletul ei... ce se intampla cu ea ?

     

    Citind ce ai scris mi-a venit in minte cantecul acela cu "abia acum, cand locuieste doar la mine-n gand, o iubesc mai mult decat oricand".

     

    privitor la "sufera doar acela care a gresit, care are de ce sa sufere" te contrazic, daca vorbim la modul general si nu strict de cazul tau. din pacate, de multe ori sufera fix celalalt, victima, in vreme ce calaul e cel care greseste.

     

    in rest, daca in relatia ta de cuplu s-a intamplat ce ai scris mai sus, asta nu s-a intamplat dintr-o data, ci treptat. ca tu nu ai observat si ca pentru tine criza s-a declansat cand ai aflat, asta nu inseamna ca problema nu era deja acolo, crescand cate putin pana cand a dat pe-afara.

    eu as vrea sa te intreb daca sotia ta a incercat cumva sa te faca sa te comporti altfel sau s-a resemnat sa astepte sa te schimbi de la sine... ca de zis ceva inteleg ca nu ti-a zis, daca nu ai constientizat ce se intampla decat cand a fost prea tarziu...

     

    eu cred ca unele lucruri se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample. daca incerci sa schimbi ceva nu va fi mai bine, ci mai rau.

     

    mi-amintesc o poveste citita demult, in care o mama si-a pierdut copilul (in sensul ca acest copil a murit subit). mama, femeie credincioasa, s-a rugat fierbinte la Dumnezeu sa-i dea inapoi copilul.

    Dumnezeu, fiindu-i mila de suferintele ei, s-a gandit s-o lase sa aleaga si i-a spus:

    uite, femeie, priveste in aceasta fantana. acolo vei vedea toata viata viitoare a copilului tau. daca tu vrei ca el sa revina langa tine si sa traiasca o astfel de viata, eu am sa-l invii si ti-l voi reda.

    mama s-a uitat ce s-a uitat in fantata, apoi a cazut in genunchi si l-a rugat pe Dumnezeu sa-l lase pe copil acolo unde era, in Rai.

    in fantana vazuse ca pe copilul ei il astepta o viata de suferinte si chinuri groaznice si a inteles ca ceea ce ni se pare pe moment ca e cel mai rau lucru care se putea intampla nu e neaparat asa, si ca poate in acest fel se evita ceva si mai rau.

    nu stiu daca am redat exact povestea, dar cred ca ideile principale le-am prins.

  •  
    • 9 mesaje
    10 Dec 2010, 11:02
    0 0

    Uff, ea mi-a zis ca tot incerca sa-mi spuna, sa vorbeasca cu mine, dar se pare ca eu eram orb si surd, nu am crezut ca se poate intampla asa ceva..
    Legat de povestea ta , te contrazic, aici nu e vorba de ceva care s-a terminat. Ea tot imi spune mereu sa ii las timp, ca acum nu stie , nu poate sa se decida, dar daca ar fi sa decida acum ar fi NU, insa nu stie ce va fi incontinuare, asta imi da impresia de indecisa si probabil ca a adunat mult prea multa suparare in suflet... Dar ca cine stie..., dupa ce se va linisti va realiza ca e singura...sau ii va fi dor de mine.
    Noi nu am avut o viata periculoasa, eu am trait mereu pentru ea si cred ca am coplesit-o cu posesivitatea mea , iar acum a simtit nevoia sa evadeze.
    Cum spuneam intr-un post pe blogul meu "Am construit un castel pentru ea, dar nu ca sa o fac regina acolo ci sa o tin prizoniera..." Si asta am realizat abea acum.
    Eu insa nu abandonez lupta. Acum 2 zile a fost aniversarea noastra de casatorie. In noaptea premegatoare m-am dus sub balconul unde sta cu parintii ei si am scris cu vopesea pe jos: Iarta-ma, Comoara mea !, nu vreau nimic , decat sa o recuceresc . Imi zice mereu ca stie ca o iubesc si ca sufar si ca plang...dar nu are ce face ..acum.. In aceeasi zi i-am luat un trandafir si i l-am lasat pe prag , l-a luat si m-a sunat. A zis ca nu trebuia sa fac asta. Ca nu e momentul...
    Off, doamne, cine sa o inteleaga... eu nu o mai inteleg, nimeni nu o intelege... pentru ca acum e asa apoi vorbeste de NU si divort etc...
    ...


    Acest mesaj a fost editat de către dor_amar: 10 Dec 2010, 11:05
  •  
    • 6557 mesaje
    10 Dec 2010, 11:06
    0 0
    a da
    nimeni nu o intelege, ea e singura nebuna asa din senin
    eu zic sa te gandesti mai bine si sa-ti dai seama ca daca ai ajuns in punctul asta inseamna ca s-a saturat
  •  
    • 3216 mesaje
    10 Dec 2010, 11:11
    0 0
    dor_amar said:
    Uff, ea mi-a zis ca tot incerca sa-mi spuna, sa vorbeasca cu mien, dar se pare ca eu erab orb si surd, nu am crezut ca se poate intampla asa ceva..
    Legat de povestea ta , te contrazic, aici nu e vorba de ceva termina. Ea tot imi spune mereu sa ii las timp, ca acum nu stie , nu poate sa se decida, dar daca ar fi sa decida acum ar fi NU, insa nu stie ce va fi incontinuare> asta imi da impresia de indecisa si probabil ca a adunat mult prea multa suparare in suflet... Dar ca cine stie, dupa ce se va linisti va realiza ca e singura...sau ii va fi dor de mine.
    Noi nu am avut o viata periculoasa, eu am trait mereu pentru ea si cred ca am coplesit-o u posesivitatea mea , iar acum a simtit nevoia sa evadeze.
    Cum spuneam intr-un pist pe blogul meu""Am construit un castel pentru ea, dar nu ca sa o fac regina acolo ci sa o tin prizoniera..."Si asta am realizat abea acum.
    Eu insa nu abandonez lupta. Acum 2 zile a fost aniversarea noastra de casatorie. In noaptea premegatoare m-am dus sub balconul unde sta cu parintii ei si am scris cu vopesea pe jos: Iarta-ma, Comoara mea !, nu vreau nimic , decat sa o recuceresc . Imi zice mereu ca stie ca o iubesc si ca sufar si ca plang...dar nu are ce face ..acum.. In aceeasi zi i-am luat un trandafir si i l-am lasat pe prag , l-a luat si m-a sunat. A zis ca nu trebuia sa fac asta. Ca nu e momentul...
    Off, doamne, cne sa o inteleaga... eu nu o mai inteleg, nimeni nu o intelege... pt ca acum e asa, acum vb de NU si divort etc...
    ...

     referitor la prima fraza, imi pare ca s-ar putea sa te imbeti cu apa rece; sper sa gresesc dar daca nu m-ar mai atrage si nu mi-ar mai spune nimic relatia cu partenerul, cred ca in genul acesta m-as exprima si eu ca sa-i explic fara sa fiu radicala din prima, sa nu-l ranesc brusc ci cate putin, treptat...

    momentan poate ca nu e decisa ce s afaca in privinta ta, dar pe mine acel "Ea tot imi spune mereu sa ii las timp, ca acum nu stie , nu poate sa se decida, dar daca ar fi sa decida acum ar fi NU, insa nu stie ce va fi incontinuare" tie ti se pare optimist?

    ca de la mine, obiectiva incercand sa analizez lucrurile, e departe rau de speranta si optimismul care razbat din ce ai scris tu in continuare...

     

    in rest, nu te cam contrazici daca in prima postare ai scris ca ea spunea ca ai fost un nepasator, pentru ca ai ignorat-o prea mult timp, iar acum zici ca ai fost prea posesiv?

    cum vine asta, sa fii nepasator si prea posesiv in caelasi timp?

    ca eu una nu pricep.