Cine nu are batrani...

  •  
    • 8901 mesaje
    19 Nov 2010, 14:41
    0 0

    Suntem tineri, iubim, ne casatorim, incepem o viata noua, in doi, cu bune si cu rele. Greutatile nu ne doboara, le facem fata, rand pe rand. Apoi, apar copiii – daruri trimise de Dumnezeu, ca sa ne apropie si mai mult, sa ne sudeze viata de familie. In valtoarea cotidiana, abia avem timp sa respiram. Chiar daca apare cate un nor, il alungam repede, cu dragoste si intelegere. Anii trec, dar, din pacate, lucrurile incep sa se schimbe, in jurul nostru. Doar privindu-ne copiii, care devin adolescenti, incepem sa realizam ca imbatranim. Fizic, in primul rand. Azi apare un rid, maine te doare o articulatie. Treci inca usor peste ele, tineretea e mai puternica. Dar…intr-o zi, afli ca mama e bolnava. Sau tata. Nu se stie exact ce are. Trebuie sa mearga la doctor. Nu conteaza care “mama” – a ta, a lui. Nu conteaza ca mai ai frati sau esti singura. Sau el mai are o sora. Cineva trebuie sa-si asume responsabilitatea. Cu timpul, situatia se agreaveaza. Unul cate unul, parintii se duc. Devin ingeri. Ne este greu, prea greu ca sa ne strigam durerea. Intr-un satuc uitat de lume, sau intr-un orasel de provincie, ori poate in inima Bucurestiului, un batran  (sau o batrana), ramane singur, intr-o casa ce devine, dintr-o data, mult prea mare si goala. O povara pentru cei din jur? Uneori da, chiar o povara…pt ca, oricat au facut in viata lor, acum le este greu, aproape imposibil sa se descurce singuri. Si pt ca nu vor sa deranjeze…nu vor sa le strice viata copiilor, ajunsi la varsta a II-a. Nu neaparat financiar. Au avut ei grija sa-si stranga din vreme banuti pentru zile negre. Dar…la ce mai sunt buni banii? Nu au cu cine schimba o vorba…nu are cine-i intreba ce-i doare…Ce sa faca? Sa-si vanda gospodaria, agoniseala de-o viata si sa se retraga la azil? Ce infricosator suna: “azil”! Care ar fi solutia pentru ei? Pentru cei cu pensie mica (si sunt destui), situatia e si mai trista. Sa ceara fiului? Sau fiicei? Sa le spuna ca nu le ajung banii? Dar…ce-o sa zica nora? Dar ginerele? Of…incurcata situatie…Ce simplu ar fi sa puna capul pe perna, intr-o seara, si…sa moara…dar uite ca zilele omului numai Dumnezeu le stie. Si atunci…ce e de facut? Care ar fi cea mai buna rezolvare a problemei?

  •  
    • 940 mesaje
    19 Nov 2010, 14:43
    0 0

    foarte trist dar in acelasi timp,foarte adevarat

  •  
    • 12625 mesaje
    19 Nov 2010, 14:54
    0 0

    foarte frumos....pana la varsta batranetii

    sunt cazuri si cazuri...insa mai zic ca asa cum parintii se chinuie pentru noi...si noi ar trebui sa le intoarcem favoarea...vizite dese,vizitele nepotilor,stranepotilor...nu trebuie uitati in nici o clipa

    mai rau e cu batranii singuri fara familie...bolnavi si nevoiasi in proriile case

    am sa va spun povestea unui vecine din blocul nostru...femeia desi mai avea cateva nepoate in viata a inteles ca va ramane singura pana in ultimul ceas

    a aflat ca are si cancer..si nu va mai trai mult

    din pensia a adunat banii si si-a facut contract din timpul vietii cu o societate de pompe funebre,si-a luat sicriu..si a asteptat cuminte in casa pana a murit.Se vaita pe patul de suferinta..o auzeam prin perete...cand intram sa o schimbam parea ca nu o doare nimic...

    a plecat linsitita si cu zambetul pe fata...ea a ales asa...sau poate viata a ales in locul ei

  •  
    • 2297 mesaje
    19 Nov 2010, 15:01
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 8901 mesaje
    19 Nov 2010, 15:07
    0 0
    "Cine are parinti, înca nu e pierdut,
    Cine are parinti are înca trecut.
    Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
    Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
    Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
    Si în genere sunt si nitel pisalogi.
    Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
    Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
    Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
    Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
    Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
    Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
    Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
    Si se uita la tine ca si când te-ar ruga..."
  •  
    • 2297 mesaje
    19 Nov 2010, 15:14
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 16187 mesaje
    19 Nov 2010, 15:19
    0 0
    Mesaj şters de administrator
    Acest mesaj a fost editat de către Deleted Member: 19 Nov 2010, 15:20
  •  
    • 567 mesaje
    19 Nov 2010, 15:27
    0 0
    well....din pacate nu toti cei ajunsi batrani se transforma automat in ingerasii care nu au fost niciodata. Si asta nu o spun cu lipsa de respect pt batrani, ci doar amintind ca exista situatii extrem de complexe in care ei, batranii, impun mai multa atentie si creaza mai multe probleme decat un copil mic...sau doi. Una din ele este cea in care se imbolnavesc ireversibil de diverse forme de dementa si cand au nevoie de asistenta 24 din 24. Nimeni din familie nu e pregatit sa faca fatza la asa ceva...indiferent de relatiile speciale dintre membrii ei. Pt ca nu impune doar asumarea unei responsabilitati, ci anularea vietii proprii pentru a-i face fata.
    Apoi, mai sunt parintii/socrii/ rudele in varsta care au avut personalitati extrem de dificile din tinerete si care devin imposibile confruntate cu neputiintele batranetii. Si nu vb doar de irascibilitate, mood swings si toatala lipsa de respect pt nevoile celorlati, ci vobim de impunerea abuziva propriilor doleate, fara nici o urma de intelegere...Din pacate, nu sunt basme, sunt situatii reale, pe care le-am vazut "live".
    deci...cred ca relatia cu batranii, ca orice relatie trebuie sa se bazeze pe reciprocitate. Nu au automat dreptul la intelegere universala doar pt ca traim in secolul 21 si se moare la 98 de ani si nu la 65. Trebuie ca si cei in varsta sa isi respecte copiii si nepotii si sa isi cunoasca rolul, sa aiba intelegere si sa nu isi impuna dorintele mai presus de a tuturor celorlati. Si da, trebuie sa fi fost ok si in perioada tineretii, ca nu se pot remedia toate rupturile in familie doar pt ca cineva a imbatranit.
    Atunci, doar atunci, poate functiona. In rest...toata lumea trebuie sa fie constienta ca cei tineri, supranumiti "the sanswich generation", prinsi intre raspunderea pt proprii copii si batrani au si ei limitele lor si pot claca.
  •  
    • 8901 mesaje
    19 Nov 2010, 15:30
    0 0
    Milady, toti batranii sunt batrani si atat. Doar bolile difera. In rest...
  •  
    • 567 mesaje
    19 Nov 2010, 15:31
    0 0
    Si ca sa raspund punctual, da, "azilul" cuvantul si notiunea bau-bau, e uneori cea mai buna optiune. Evident, nu vorbim de locuri infecte si nici de spitale-de-exterminare. Vorbim de institutii gen hotel, unde au parte de ingrijire permanenta, mai ales daca sunt intr-o faza inaintata a unei boli pshice. Si chiar daca costa oribil de mult (am prieteni care platesc 3000e pe luna), merita macar pt absenta unui stres psihic permanent. Azilul nu e ultima solutie, pt oamenii singuri si abandonati, asa cum e portretizat, e doar una din solutii la o problema universala: batranetea.
  •  
    • 9873 mesaje
    19 Nov 2010, 15:32
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 567 mesaje
    19 Nov 2010, 15:33
    0 0
  •  
    • 16187 mesaje
    19 Nov 2010, 15:35
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 1198 mesaje
    19 Nov 2010, 15:37
    0 0
    iniminimo, suna f dur mesajul tau, dar din pacate este real... Nu am cazuri in familie, nu sunt implicata in asa ceva, dar observ si eu in jurul meu... si mi se pare f greu pt cineva care are asa o raspundere pe cap sa se imparta eficient intre viata lui personala (familie, munca) si ingrijire batranului respectiv...
    Am vazut in strainate batrani care se asigura din timp cel putin financiar prin planuri de pensii private, care au optiuni pt concedii de odihna si tratament accesibile, si de asemenea case de odihna cu oferte avantajoase si conditii super bune. Astfel ca le ramane neacoperita mai mult nevoia de afectiune si atentie din partea copiilor si nepotilor... Pt ca ei au activitatile lor proprii care sa le umple timpul, iar cu banii stau mai bine decat batranii nostri si datorita nivelului ridicat de trai...
  •  
    • 3216 mesaje
    19 Nov 2010, 15:38
    0 0
    andrada86 said:
    Milady, toti batranii sunt batrani si atat. Doar bolile difera. In rest...

     

    Adica daca esti batran e musai sa fii bolnav?

    sau treci de la adult la batran abia cand te imbolnavesti?  

  •  
    • 567 mesaje
    19 Nov 2010, 15:45
    0 0
    Nu...doar ca batranetea este, cel putin in vestul europei, definita altfel: nimeni nu mai e batran la 65 de ani, cand iese la pensie sau daca are stranepoti. Batranetea e asociata cu varste de peste 80 de ani si cu anumite nevoi speciale. In rest, daca cineva e activ si pe picioare la 85 de ani, e considerat "in varsta" si nu neaparat batran. Dependenta si neputiinta ( asociate uneori cu vrasta) te plaseaza in categoria "batran"....
  •  
    • 27207 mesaje
    19 Nov 2010, 15:48
    0 0
    andrada86 said:

    Suntem tineri, iubim, ne casatorim, incepem o viata noua, in doi, cu bune si cu rele. Greutatile nu ne doboara, le facem fata, rand pe rand. Apoi, apar copiii – daruri trimise de Dumnezeu, ca sa ne apropie si mai mult, sa ne sudeze viata de familie. In valtoarea cotidiana, abia avem timp sa respiram. Chiar daca apare cate un nor, il alungam repede, cu dragoste si intelegere. Anii trec, dar, din pacate, lucrurile incep sa se schimbe, in jurul nostru. Doar privindu-ne copiii, care devin adolescenti, incepem sa realizam ca imbatranim. Fizic, in primul rand. Azi apare un rid, maine te doare o articulatie. Treci inca usor peste ele, tineretea e mai puternica. Dar…intr-o zi, afli ca mama e bolnava. Sau tata. Nu se stie exact ce are. Trebuie sa mearga la doctor. Nu conteaza care “mama” – a ta, a lui. Nu conteaza ca mai ai frati sau esti singura. Sau el mai are o sora. Cineva trebuie sa-si asume responsabilitatea. Cu timpul, situatia se agreaveaza. Unul cate unul, parintii se duc. Devin ingeri. Ne este greu, prea greu ca sa ne strigam durerea. Intr-un satuc uitat de lume, sau intr-un orasel de provincie, ori poate in inima Bucurestiului, un batran  (sau o batrana), ramane singur, intr-o casa ce devine, dintr-o data, mult prea mare si goala. O povara pentru cei din jur? Uneori da, chiar o povara…pt ca, oricat au facut in viata lor, acum le este greu, aproape imposibil sa se descurce singuri. Si pt ca nu vor sa deranjeze…nu vor sa le strice viata copiilor, ajunsi la varsta a II-a. Nu neaparat financiar. Au avut ei grija sa-si stranga din vreme banuti pentru zile negre. Dar…la ce mai sunt buni banii? Nu au cu cine schimba o vorba…nu are cine-i intreba ce-i doare…Ce sa faca? Sa-si vanda gospodaria, agoniseala de-o viata si sa se retraga la azil? Ce infricosator suna: “azil”! Care ar fi solutia pentru ei? Pentru cei cu pensie mica (si sunt destui), situatia e si mai trista. Sa ceara fiului? Sau fiicei? Sa le spuna ca nu le ajung banii? Dar…ce-o sa zica nora? Dar ginerele? Of…incurcata situatie…Ce simplu ar fi sa puna capul pe perna, intr-o seara, si…sa moara…dar uite ca zilele omului numai Dumnezeu le stie. Si atunci…ce e de facut? Care ar fi cea mai buna rezolvare a problemei?

     

     

    asa si? 

  •  
    • 8901 mesaje
    19 Nov 2010, 15:52
    0 0
    ti-a pus pielea de om bun pe tine andrada? eu sunt scursa pe sub laptop de cat de adanca esti.
    nu-mi place sa ma iau de oameni ca boala de om sanatos, dar din pacate atat imi vine azi in minte: te-a lovit ipocrizia femeie si nu realizezi.
  •  
    • 3216 mesaje
    19 Nov 2010, 15:53
    0 0

    s-am pardon, eu nu am inteles care e problema careia se presupune ca i-am putea gasi rezolvarea... imi deseneaza si mie cineva?


    Acest mesaj a fost editat de către hau_hauuu: 19 Nov 2010, 15:59
  •  
    • 27207 mesaje
    19 Nov 2010, 15:55
    0 0
    hau si eu astept problema, dar vad ca nu primim raspuns prea curand. oricum, crek nici macar andrada nu stie ce a vrut a spune