Cum sa nu mai fiu invidioasa?
-
1 0Buna.
Profit de anonimatul oferit de internet si deschid subiectul.
De cand ma stiu am fost o persoana complexata, un copil complexat, cu parinti nemultumiti, trebuia sa invat bine, sa iau note mari, eram mereu o lenesa, o dezordonata, mancam bataie la greu, la un moment dat cand am luat un 6 la mate, mi-a fost teama sa mai merg acasa ca stiam cata bataie urma sa primesc.
De crescut fizic am crescut, nimic de zis, dar moral, cred ca am ramas profund marcata de parerea mereu proasta a parintilor mei despre mine.
De fapt a mamei ca pe tata nu l-a interesat, a plecat cand aveam 5 ani si ne mai vedem intamplator cand ne intalnim, n-avem vreo afectivitate, cred ca el e fericit ca toata viata nu i-am cerut nimic. Anyway, uite ca am ajuns la 27 de ani si tot floricica sunt, tot inferioara ma simt, tot nu sunt buna de nimic, oricat incerc sa ies din cercul asta, degeaba.
Am observat la mine un lucru urat care ma macina foarte tare. Invidiez oamenii mai frumosi ca mine, mai bogati ca mine, mai cititi ca mine, cu toate ca eu nu sunt un etalon , sunt o ilustra necunoscuta cu capacitati intelectuale modeste. Dar proasta parere de sine ma face sa ma consum cand vad ca o persoana are mai mult succes, cand un coleg este apreciat si eu nu, cand o prietena se casatoreste si eu nu si nici vreo perspectiva n-am si asa mai departe.
Vreau sa scap cumva de aceasta boala grea, ca mi se pare o boala, faptul ca sufar cand nu mi se da atentie intr-o incapere, cand nu mi se mentioneaza meritele mie la munca si doar colegei de proiect, cand prietenul prietenei mele si-a cumparat masina pe un pret derizoriu, de la firma, iar eu strang de vreo 2 ani si tot nu-mi ajung banii decat de un avans la un sandero.
Nu am incredere in mine, o alta mare problema, de fapt cred ca alternez complexele, inferioritate cu superioritate. Uneori am senzatia ca sunt cea mai tare din parcare si cand vad ca in loc sa fiu eu in centru atentiei, imi fura altcineva locul pe scena, ma deprim, imi zic iar ca de fapt eu sunt total neinsemnata .
Ce credeti voi ca as putea sa fac? in afara de psiholog, i mean, asta fiind ultima solutie pentru mine, pentru ca terapia este foarte scumpa la veniturile pe care le am.
Va pup si va doresc o seara calduroasa. -
Mah, in primul rand tin sa-ti spun ca esti o fata desteapta - nu zic "extrem de inteligenta" bla bla - deh!
dar desteapta - esti.
Punct.
Care insa ai anumiti demoni interiori.
Care demoni interiori ii avem si noi, restul lumii, in mai mare sau mai mica masura
Tot ce pot sa iti spun este sa incerci sa-ti faci singura un fel de auto "terapie" psihologica
- adica: auto-acceptare a propriei persoane cu bune si cu rele, auto-educatie, auto-impunere a anumitor chestiuni.
Poate n-o sa scapi total de demonii tai interiori insa sunt de parere ca in felul asta ii vei reduce f. mult
-
Din pacate, in afara de terapie, n-am ce alt sfat sa-ti dau. Comportamentul parintilor tai a fost dezastruos si a lasat urme adanci, de fapt, ti-ai consruit o buna perte din personalitate in functie de asta. Eu cred ca lumea nu te remarca pentru ca nu ai incredere in tine ( si, in situatia data, e firesc sa nu ai) si ca ai o prezenta ca si cum ai calca pe cioburi, mergi in varful picioarelor, sa nu deranjezi pe nimeni, mereu cu teama esecului urmarindu-te. De asta ti se si pare ca altii au o viata mult mai buna decat a ta, desi, daca ai sti toate dedesubturile, ai vedea ca oamenii pe care ii invidiezi nu sunt asa de fericiti pe cat par. Ar fi usor sa-ti spun ca ar trebui sa ai mai multa incredere in tine, dar cred ca asta nu se castiga peste noapte si ca ai nevoie de putin ajutor,
-
Iti recomand sa urmaresti filmul "The Secret". Acolo se vorbeste f mult despre puterea gandurilor. Totul este in mintea ta, iar cu atitudinea asta ai mult de pierdut. Asa eram eu acum cativa ani, dar am reusit sa scap de complexe (pe toate planurile). Legat de fizic, am invatat singura sa ma imbrac in asa fel incat sa ma avantajeze (din reviste / internet).
Legat de scoala, facusem o facultate care nu era prea de viitor, nici nu -mi placea. Intre timp am facut-o si pe a doua (dorinta mea initiala) , ca sa pot face ce-mi place.
Si legat de invidii, uneori sunt bune daca te motiveaza. Adica nu doar sa invidiezi si atat, ci sa vezi cum au facut oamenii aia, sa analizezi si sa intelegi ca poti face si tu asta, daca imbini altfel ingredientele. Toti avem cam aceleasi posibilitati pe lumea asta, doar ca unii stiu mai bine sa le combine. Asta tb sa inveti si tu
-
Buna.
Asa este, am niste demoni interiori
, frumoasa exprimarea, incerc sa mi-i potolesc, uneori imi reuseste, dar de cele mai multe ori nu.
Analizand logic, imi dau seama ca nu functionez cum trebuie, pentru ca fiecare persoana are partile lui pozitive si negative.
Dar nu ma pot opri sa nu ma uit cu invidie, zic eu, cand vad ca eu, din vina mea sau din lenea mea, nu reusesc sa fac anumite lucruri, desi incerc si lupt pentru ele, ca nu mai am doi ani sa nu stiu ce vreau, dar altora le ies mai usor, in timp ce eu, ca sa ajung la acel punct, trebuie sa trag tare vreo 2-3 ani, si aici vorbesc de profesie.
Geloziile astea inutile de care nu pot sa scap imi alimenteaza neincrederea.
Daca mergem la un chef, eu si colegele de serviciu, si daca intr-un colt vedem un tip dragut si aparent disponibil, eu sunt cea care sta pe tusa, spre deosebire de fete, care merg sa se bage in seama, vorbesc cu omul, au incredere in fortele proprii si se vede in felul in care se poarta.
Iar la mine, se reflecta lipsa increderii sau alternanta asta a complexelor superioritate-inferioritate, in alegerile pe care le fac.
Mi-au spus si colegii mei barbati, de multe ori: fii mai cu tupeu!
Nu reusesc sa fiu asa tupeista, nu-mi iese, desi vreau.
Spre exemplu,am un coleg mai traznit, spontan, cu mult tupeu, stiu ca e cuplat, eu nu pot zice ca sunt foarte rusinoasa de fel, ei bine cand apare asta prin preajma si incearca el in felul lui specific sa se dea la mine, ma inhib si mor de nervi dupa ce pleca, pentru ca nu reusesc sa scot din mine o replica inteligenta. Este incredibil asa ceva. Si asta nu mi se intampla cu toata lumea, in general stau bine la capitolul replici traznite, bancuri, funny stuff. Cu tipul asta si cu inca unul, nu reusesc sa fiu eu, zici ca sunt lovita in cap si nu reusesc sa depasesc momentul.
Incerc sa-mi transform invidia asta in ceva bun, sa devin mai buna profesional vorbind, sa ma fac frumoasa zilnic, cu toate ca uneori am o fatza cand ajung la munca .... numai frumoasa nu sunt
-
pff am dat peste mesajul tau cand cautam ceva sfaturi pt par^^
eu sunt baiat si cam am aceeasi "problema" sa zicem. In cazul meu copilaria a fost cea mai urata perioada din viata
,am crescut in mizerie, fara tata nici nu vreau sa mi amintesc.Cu fetele sunt un dezastru umblator ,cu scoala am cam ratat multe .La varsta asta toti prietenii mei sunt normali .Dehh ar mai fi multe altele .....In fine ce as dori sa spun este ca incep sa cred ca daca vrei sa te opresti te opresti STOP ,usurel fara tot felul de chestii ..observi ce faci si incepi sa te "corectezi",eu de exemplu cand se intampla ceva sau nu imi iese imi zic in sinea mea "aaaaahh e destinul meu asa au toti campionii chestii dastea".Poate suna funny sau porcarie dar asta +BIBLIA cred ca o sa te ajute .Pe mine unul incepe
.Nu stiu daca mesajul meu a ajuns la tine dar sper sa te ajute .<3 -
Mult timp am avut un fel de teama, sa exemplific, imi era rusine sa ma schimb de fatza cu colegele de teama ca nu arat extraordinar de bine si ca vor rade de mine. Dupa ce ne-am schimbat la un loc toate de cateva ori, m-am vindecat de chestia asta, am vazut ca nu sunt singura mai fara sani sau cu o vergetura-doua.
Cred ca mi s-a imprimat bine de tot ideea asta undeva in subconstient ca eu nu sunt buna de nimic, sunt urata, proasta, si cred ca am ajuns intr-o faza in care, desi poate nu sunt asa, eu asa ma vad si ma comport conform viziunii mele despre mine, adica nu eman incredere in mine, nu am atitudinea aia de "eu sunt cea mai frumoasa, cea mai grozava, cea mai cea". Si de aici, alt sir de invidii, pe prietenele mele mai frumoase, care primesc mai multe aprecieri decat mine, pe cele care au familii mai rich si isi permit niste treburi pe care eu inca nu mi le permit, cred ca intelegeti ce vreau sa zic. -
Eu nu sint invidioasa pe cineva care a muncit , a invatat, a luptat sa ajunga sus. Apreciez sincer genul acesta de oameni si imi pare rau ca nu dispun de aceeasi tenacitate. Invidia urla cind vad non-valoarea ridicata la rang de valoare. De-un paregzamplu vad zuze (la televizor) care n-au voce si fac play-back, in schimb au tinute sumare si stiu sa roteasca fesa.
-
Era o vorba: "Nimic nu-i mai al d.racului pe lumea asta decat norocul altuia!"
Stiu ca-i omeneasca invidia, capra vecinului, etc...ìnsa personal n-am ìnteles cum cineva poate sa te pizmuiasca ca-ti mereg bine, ca ai vreo realizare, ca esti fericit.
De cand ma stiu m-am bucurat de fericirea prietenelor, norocul altora binecuvantati de soarta si n-am avut deloc sentimentul ca eu trebuia sa fiu ìn locul lor.
Sunt convinsa ca ne pierdem din calitati si forta vitala stand cu grija altora si invidiindu-i pt noroc.
"Invidia" ar trebui sa fie pozitiva-constructiva, un fel de admiratie ìmpartasita celor rasfatati de soarta.
Toate vin la timpul lor, recunoasterea meritelor, banii, iubirea, prietenia cuiva. Daca le-am dorit si le-am meritat, desigur.
Nu exista femeie urata, exista doar femei care nu se cunosc si nu se pun ìn valoare. Cine-i buna la superlativ, cu siguranta atrage si atentia celor rai, ìnmuind inimi, atragand intentiile bune, etc.
Barbatii nu cauta doar papusi pt viata, papusile sunt doar pt joaca.
La job, cine-i capabil si vrea, se face remarcat ìn timp oricate piedici ar crede ca are.
Bafta!
Recitind mesajul tau prim, vad ca-ti lipseste si optimismul.
N-ai nevoie de psiholog, mai ales ca-ti doresti bani pt masina; chibzuieste-i si ìnmulteste-i.
Altii sunt mai cititi; tu ai toata viata ìnainte sa citesti si-s carti pe saturate ìn ziua de azi, biblioteci orasenesti si virtuale.
Copilaria mea n-a fost fericita ìn sensul cunoscut, ìnsa eu mi-am facut-o fericita umplandu-mi timpul.
Vedeam si eu copii mai bine ìmbracati, cu ambii parinti de mana la plimbare sau cu ciocolata mare-n mana... dar tot nu-mi aduc aminte sa-i fi urat sau invidiat pt asta.
Nici macar nu eram cea mai frumoasa fetita, eram baietoasa dar cata initiativa aveam si putin ìmi pasa, eram iubita de gasca mea.
Gandurile tale se vor rasfrange asupra celor din jur si de aceea e preferabil sa-ti doresti o schimbare de atitudine; fericeste-i ìn loc sa-i invidiezi pe cei din jur! -
Bai, la mine mama saraca muncea de-i sareau ochii sa pot avea de toate.Bine, de toate, ce se gasea p-atunci.
In schimb saraca bunica, ca ea si cu bunicu ma crescura, mereu imi fringea aripile.Ai luat 9 sau 10 ca s-a dus tactu mare si a vb la scoala.Porma, la liceu, cind m-am mutat la mama si am reusit sa iau si premiu, pai cum, ai reusit ca s-a dus ma-ta sa vb la scoala.De facultate, nu mai zic.
Imbracata saracacios am fost copil fiiind, nimik mai acatarii.Ba da, mint, saraca mama se dadea in cur si peste cap sa-mi ia rochite de la Victoria.
Porma am vazut ca am priza la barbati.Da priza mare rau.N-aveam tite, doar 174cm si slaba.
M-am bazat pe craci si buci.N-am fost o stralucita nici in facultate-stiu, se vede, o sa zica circotasele- .Am invidiat ani de zile colega de banca ca venea zilnic cu cite 100 lei la scoala pe zi, porma pe nasa lu fimea ca se imbraca de se oprea circulatia.
Si am cunoscut un om care mi-a zis.Miki, nu invidia ce poti avea.Poti avea si tu masina aia, poti avea si tu geaca aia, pantofii aia etc.Dar inca nu a venit momentul tau.
Si m-am calmat tata.Da rau.
Acu, matura fiind-cred io-, singura invidie care o am, care si aia ma tine doua trei ore e aia ca nu pot sa ma abtin de la o ceafa si un EFES si ca altele o pot face
Acest mesaj a fost editat de către mikizda: