30 + flashbacks
-
0 0daca mai sunteti pe aici femei trecute de 30 cu probleme nerezolvate din trecut, va astept sa mi va alaturati

DACA as fi facut altfel atunci, care ar fi fost viata mea azi? Va e cunoscuta intrebarea? de cate ori v-a bantuit asta?
aveam 17 ani cand l-am intalnit; lucram voluntar in vacanta de vara la o revista a unei fundatii, si m-am dus la el sa culeg informatii pentru un articol.
el avea o functie importanta si putin peste 30 de ani, iar eu, cu dezinvoltura de la 17 ani cand te crezi cea mai frumoasa si cea mai dashteapta, am intrat in biroul lui cu cel mai natural aer posibil.
am vorbit. mult. si-a dat seama ca pot sustine o conversatie, nu venisem doar cu intrebari dinainte scrise in carnetel; mi-a cerut sa mai ma duc in vizita, sa mai vorbim si alta data. am promis c-am s-o fac.
eram topita toata, absolut fascinata de el; prietena mea cea mai buna spunea ca e firesc, doar femeile sunt mereu atrase de barbatii puternici; nu stiam exact de ce eram atrasa, stiam doar ca trebuie sa ma intorc acolo cat mai curand
ma duc sa imi fac un ceai si revin cu povestea -
m-am mai dus; ma astepta mereu cu cafeaua facuta
Aveam pasuni comune, si conversatia curgea mereu usor, fara eforturi, si fara pauze penibile.
Ii murise nevasta si ramasese cu doi copii mici – asta mi-a spus-o abia la a treia sau la a patra vizita. I-am zis ca imi pare rau, nu stiam ce a spun mai mult, nu ma confruntasem vreodata cu asa ceva, cei de varsta mea pierdusera maxim un bunic, o bunica, atat. Nu a fost nevoie sa ma gandesc intens la ce sa spun, ca m-a salvat, a schimbat subiectul.
cand apaream la el in birou, parea foarte multumit – poate pentru ca lua o pauza lunga cu ocazia asta. Cei din birourile de pana la el ma cunosteau deja si ma primeau cu eleganta.
Atunci m-a invitat pentru prima oara in oras
Ma duc la o tigara de data asta, nu stau mult
-
Da! Si eu sunt una dintre femeile astea ...
Fost coleg de facultate. Baiat bun, cel putin asa imi place sa mai cred (inca). Am reluat legatura dupa 3 ani in care nu ne-am vorbit, din cauza unui orgoliu prostesc.
Eu eram toata entuziasmata, asteptam sa trecem la "next level", abia asteptam sa-i pot spune "nu-ti pare rau de astia 3 ani care au trecut intr-o clipa si pe care am fi putut sa-i petrecem mult mai frumos?".
Nu stiu, cuvintele imi stateau in gat, nu reuseam sa ma exteriorizez. Si sincer, nici nu stiam ce vreau de la viata (stiu ca la varsta mea o afirmatie de genul acesta nu-mi face cinste). Ma simteam bine in singuratatea mea, nu aveam nevoie de o relatie, nu vroiam sa ma implic. Da' m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzia ca se merita, vroiam sa-i dau o sansa, vroiam sa ne dam o sansa ...
Ma rog, ca sa scurtez povestea, dragastoasa toata cu el, nu stiam ce sa-i mai fac sa se simta bine ... el evident super-stanjenit in preajma mea, nu era deloc in apele lui, satea ca pe ace cand era doar cu mine.
Dupa care ... liniste. Am insistat sa-mi dea o explicatie. Si mi-a dat-o: e deja cu alta! Am simtit ca e sfarsitul lumii pentru cateva zile. Am bocit de mama focului, nu am mancat, nu am dormit, am spus povestea mea tuturor prietenelor, simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, altfel explodam.
Acum NU imi mai pare rau de cei 3 ani, nu imi mai pare rau ca nu mi-a dat sansa sa-i spun cate am pe suflet. Chestia aia cu "toate se intampla cu un scop anume" e un mare adevar.
Concluzia: viata este atat de scurta, anii trec atat de repede peste noi, nu are rost sa stam sa mai pierdem timpul cu "cum ar fi fost daca ...". Stiu ca este usor de spus si f greu de facut, dar crede-ma eu la concluzia asta am ajuns: nu se merita. Daca nu a fost sa fie, poate cineva acolo sus stie de ce. -
ma scuzati, sunt cam agitata, de asta am facut pauze

am iesit cu el; prima data cand am iesit, ma gandeam ca tre sa par mai matura, simteam ca vede in mine un copil - si stiti cum e la varsta aia, cat de aiurea sa te simti tratat ca un copil;
cred ca m-am gandit o zi intreaga cu ce sa ma imbrac - pana am ales un costum office, cu sacou pana in talie (erau anii 90', da? ) si o fusta scurta; era pentru prima oara cand ma imbracam intr-o fusta scurta, si am facut asta, ma repet, ca sa par mai matura; numai ca a avut efectul invers, as spune: pun pariu ca aratam extrem de copilaroasa, ma simteam aiurea in fusta scurta, trageam mereu de ea in jos, ohhh, si aveam impresia ca toata lumea se uita la picioarele mele
el a ramas la fel de manierat si decent, nici macar nu m-a luat de mana; iar eu, eu eram deja indragostita
dupa un timp foarte scurt am plecat cu familia din tara; la nici 2 saptamani dupa episodul asta, ne-am mutat
viata a fost foarte generoasa cu mine profesional vorbind, pe plan personal insa I screwed it up big time, many times
in fine, mai veneam pe aici in vacante, asa, rapid..
de ceva timp mi-am adus aminte de el si nu mi-l pueam scoate din minte; I googled him: damn, e o persoana foarte importanta azi!
l-am sunat.. m-a recunoscut imediat, era incantat ca l-am gasit si ne vedem peste cateva zile
acum intelegeti de ce sunt asa agitata?