As vrea niste pareri, ma ajutati?
-
0 0Nu am stiut niciodata prea bine cu ce se incepe o „foaie de jurnal"... Sa zicem ca fac un sondaj de opinie: eu prezint aici una din "dilemele vietii mele”, iar voi va dati cu parerea . Poate asa mai fac putina lumina in mintea mea, care momentan, reecunosc, e „varza”

„Solo”… ce va spune acest statut(al meu, in cazul de fata)? Sa vedem...
Eu imi doresc sa am parte de o relatie in felul urmator: 60% prietenie, 25%incredere si restul „dragoste”, incluzand aici atractia, relatiile sexuale, intimitati. Cate dintre voi aveti acest „echilibru”, daca asa va doriti, bineinteles. E doar o pretentie, un vis, al meu? Asta ar fi o chestie.
De aici merg mai departe si zic asa: Daca acest „el pefect” ar aparea in viata mea, cu ce s-ar schimba (in bine) aceasta? M arefer la mediul profesional, social… Pt ca eu cred ca succesul, buna desfasurare a indeplinirilor profesionake, si viata hai sa-i zicem materiala a unei femei nu depinde (categoric!) in vreun fel de prezenta unui barbat in viata respectivei.
Insa, mai includ si o alta varianta. Consider viata fiecaruia e bazata pe un anumit echilibru, un firesc natural. Si daca ceva, o parte este deficitara, se cam clatina intregul tot. Aceste 2 variante pt mine nu se exclud una pe cealalta.
Revenind la ale mele… nu am gasit nici o solutie la „lipsurile” mele . Da, pt ca oricat incerc sa inteleg, sa ma obisnuiesc cu starea de fapt, tot ma doare. Insa ma gandesc totusi la un substitut, macar pt o perioada de timp.Prieteni - amici, mai vechi sau mai noi, colegi, „viata virtuala”(internet ), social intr-un cuvant. Poate ca astfel nu o sa mai resimt atat de acut acest statut de solo. Si o alta parte importanta ar trebui sa fie EU- intretinere (dieta, bai, gimnastica, plimbari…
Cam asta banuiesc ca face o femeie singura, nu? Se ocupa de ea, si face totul ca sa se simta bine, excluzand barbatii din viata ei.
Da, stiu eu asa ce ar trebui sa fac, dar, la mine, de la vorbe, la fapte e cale lunga. Cad mereu in melancolie, un soi de depresie as putea sa numesc aceasta stare de spirit, care s-a dovedit a fi o permanenta, si nu o toana, cum ar putea parea.
Pai cum, daca ma uit in urma si constat si retraiesc toate esecurile sentimentale care cu sau voia mea si-au pus amprenta aupra intregii mele adolescente. Si parca mi-am pierdut increderea in oameni, in suportul sufletesc al oamenilor. Prieteni mei, oamenii in a caror palme mi-am pus sufletul, pana si parintii mei, toti au contribuit la felul in care sunt azi.
Nu stiu pt moment, cel putin, ce sa fac cu viata mea, cum sa o redresez, cum sa o ameliorez, cum sa imi regasesc acel echilibru interior, cum sa imi intru intr-un normal.
Nu astept vreo compatimire, sau ceva de genu’, pur si simplu mi-am deschis sufletul pe calea asta si va multumesc anticipat pt atentie. Astept pareri, solutii, ceva care poate ma va ajuta macar putin, macar nu ma mai simt asa de ingrozitor de singura.
Nu vreau sa credeti ca oi fi vreo incuiata, care nu ies nicaieri, care nu vorbeste cu nimeni, sau ca sunt vreo ciudata.. dar pur si simplu nu ma simt bine, nu sunt deloc multumita si as vrea sa invat putintel din experientele voastre. Multumesc. Pupici -
uite, ivona, eu cred ca esti tare depresata si cu cat timpul trece, cu atata vei fi si mai suparata. doar pentru ca ai pomenit de un barbat in viata ta, arata ca ai vrea sa ai pe cineva alaturi de tine, care sa te suporte moral. nu, un barbat (iubit) nu te intretine moral, nu-ti da sa mananci cand n-ai, ci te ajuta cu tot ce poate el, si sufleteste si materialistic. pentru ca asta e normal ca un om care te iubeste sa faca, sa incerce sa-ti fie tie cat mai bine posibil. nu trebuie sa fi dependenta de nimeni, trebuie sa incerci sa te descurci singura cat mai bine si cat de mult se poate, fara ajutorul nimanui.
ivona draga, tu cati ani ai ca poti zice ca esti atata de neimplinita? daca imi aduc aminte bine, nu esti trecuta de 20. hai, fato, daca la nici 20 de ani esti asa ce ti se va intampla cand vei avea 50???? pe atunci incepi deja sa-ti spui rugaciunile si sa-ti zici adio?????? nu mi se pare firesc sa fi asa la o varsta atata de frageda. si eu am doar 20 de ani, si sa sti ca o duc foarte bine, daca am probleme si ce? toata lumea are probleme si ma descurc, si problemele mele nu sunt atata de grave. am un prieten cu care sunt de mai bine de 3 ani, ne intelegem super si ne iubim extrem de mult, dar sa sti ca viata mea nu depinde de el. am prietenii mei, scoala mea, jobul meu, si in plus ma mai duc si la sala de 6 ori pe saptamana. deci sa sti ca aceste activitati nu sunt doar pentru cele care sunt solo, ci pentru oricine care tine la ea.
ce ai putea sa faci sa te simti implinita? greu de raspuns! poate ai si tu niste visuri sau aspiratii, ceva ce iti doresti sa faci, poate sa mergi la sala, sau sa citesti cine stie ce carte. eu, personal, nu ma las sa intru intr-o stare de asta pentru ca sincer cu ce ma ajuta daca eu imi plang de mila si ii fac si pe altii sa ma compatimeasca? cu absolut nimic, toate problemele mele au ramas, si poate au si crescut. poti sa preiei action, sa corectezi ce nu-ti place, sa faci tot ce ai tu chef ca sa te simti bine; indiferent de ce zic altii. eu asta fac, si totul e super!
-
Da, de cateva zile incoace simt parca o ameliorare... parca ma simt ceva mai linistita, parca nu ma mai roade "problema" aceea...
Ajung incet-incet la concluzia, ca omul e uneori mai fericit in ignoranta...
Am fost ocupata in ultimu timp cu scoala, seriviciu (da, colaborez cu o sala de net, tehnoredactez diferite lucrari) si parca a mai trecut sentimentul de urgentza.
Desi "buba" e tot acolo, acoperta, doare mai putin... Stiu ca o sa izbucneasca iar, dar momentan, am linistit-o...
Apoi, iar o chestie la care m-am gandit... La ce-mi ajuta mie sa vorbesc cu cineva, sa cer sfaturi, cand sa ma descarc nu reusesc, ci mai tare ma debusolez, si nu obtin NIMIC!, dar absolut nimic... Nu pot nici sa iau atitudine, nici sa renunt la idee. Asa ca imi ramane solutia de mijloc... asteptarea. Si, parca, la urma urmei, nu e chiar asa de rau sa fii solo
As mai avea totusi inca un subiect, dar nu vreau sa deschid alt topic, il includ aici. Relatiile de prietenie... Va spuneam ca am o gascuta de fete cu care "umblu" prin baruri, in discoteci, la petreceri, la coafor, la cumparaturi, la cate una acasa la o carte etc... Dar eu simt ca imi lipseste o prietena de suflet, una adevarata. Pt ca, uneori, ma dispera discutiile interminabile despre alegerea celui mai potrivit fond de ten, fard de ochi, rujul potrivit outfitului, geaca cu blana sau cu guler, blugi sau pantalon.... :twisted: mi se pare crud sa nu ai altceva de vorbit intr-un grup de fete (11) ,A! si era sa uit, barbati, ca "daca ma inseala", "daca ma iubeste", "ce sa fac, sa ma culc sau nu cu el" si barfulitele : "ai vazut-o p'aia? ce tzoale nashpa are!", "maaamaaa, ce s-a ingrasat icsuleasca" sau "vai, ati vazut cu cine s-a combinat cutarica?" grrr....
Le gust, uneori, nu zic nu, dar cand devin o permanenta... ce e de facut? Uneori ma uit la fiecare in parte... si in nici una nu vad o vaga urma de comunicare la un alt nivel... toate imi par cateodata snoabe! Nu vad pe care sa o aleg spre a mi-o face confidenta, mi-e frica de barfa!
Poate nu degeaba se zice ca e greu sa gasesti un prieten adevarat si sa il pastrezi o viata intreaga! si, la urma urmei, asa cum imi spunea o amica, "tu esti prietena ta, si numai pe tine te ai...asa, ca iubeste-te! Iar cu mama... desi e f de treaba, intelegatoare, nu am nici dispozitia si nici metoda de a vorbi cu ea. Nu stiu daca ar intelege...
Stiti ce ma gandeam la un moment-dat? Ca, de fapt, toata lumea are cate o piatra pe suflet, cate o "problema" de felul asta, ca pe fiecare il apasa cateceva, si nimeni (!) nu face din asta o tragedie personala, ci doar un om bolnav, cu probleme de ordin psihic... Si, a recunoaste si a cauta ajutor profesional la aceasta boala, mi se pare o chestie tare complicata, si nejustificata. Adica, cum sa ii zic eu mamei: "mama, trebuie sa merg la psiholog"; pai s-ar gandi la ce e mai rau, sau nu ar da importanta acestei "toane adolescentine" . Este ca mai bine ignor si las timpul sa treaca?
Spuneam ca pot avea satisfactiile mele personale la scoala, de exemplu, chiar si "single" fiind Ei, bine, acum simt asta! Niciodata nu am fost o eleva slaba, dar acum am ambitia sa devin si mai buna, si mai pregatita! Asa ca, trag tare pt ca la anu' ma asteapta bacul( da, sunt a 12-a, dar sunt seralista, si mai am inca un an pana atunci). Apoi, vara asta imi descoperisem o oarecare pasiune pt gatit, experimentat in bucatarie, asadar, atat cat imi permite timpul, o sa continui! Am in agenda titluri ale unor carti despre care am auzit ca sunt interesante, pai sambata tb sa ajung la biblioteca. Si mai am si 'spe mii de retete de slabit... si exercitii...sunt hotarata ca pana la Craciun sa dau jos vreo 5 kg! Da, incep sa ma conving ca viata chiar merita traita, si asa cum exista nefericire, vine o vreme cand apare si fericirea, sau ma rog, multumirea...
Asadar, va multumesc pt atentie, si, ne vedem la subiectele "normale" ale femeilor! Pupici
Ivonne -
Linistea si echilibrul il gasesti in tine..
Incearca sa te privesti si sa te analizezi mai mult...
Adevarata multumire sau fericire as putea spune,o gasesti in lucrurile mici,in maruntisurie vietii...
Incearca sa iti schimbi mentalitatea..imagineaza-ti de exemplu ca esti o persoana optimista si fericita..cu timpul chiar asa vei deveni...
Sa ne scrii cum iti mai merge.
Nu e o rusine sa mergi la psiholog.Daca nu vrei sa discuti cu cineva fata in fata exista si modalitatea virtuala...poti trimite mesaje la psihologi care iti vor raspunde pe mail..
Ai grija de tine! -
ivona , stai linistita ,esti super tanara,o sa iti gasesti jumatatea, intre timp ai grija de tine ,f bine ca mergi la sala , ca iesi cu fetele, o sa iti faci si o prietena f buna, poate cand mergi la facultate...o sa cunosti o gramada de oameni noi.
sa nu refuzi nici o petrecere ,nici o iesire in oras, sau din oras
ingrijeste-te , rasfata-te (baie cu spuma ,uleiuri, creme de corp ), danseaza .....sigur o sa te simti mai bine acum ca vine si Craciunul , cea mai frumoasa perioada a anului,abia astept sa vad iar orasul impodobit.
bafta si ai grija de tine -
ivona, sincer, cred si sper sa fie doar o pasa, o depresie ce trebuie depasita! Imi pare ca de la primul mesaj ti-ai schimbat un pic atitudinea si te-ai hotarat sa nu te lasi!
Din fericire, eu nu sunt genul de persoana depresiva. Asta nu inseamna k nu sufar, k nu ma manifest din cand in cand, dar niciodata nu stau sa-mi plang de mila ok, recunosc, nu prea mult...dupa o ora incep sa ma enervez pe mine insami!!!!!
).
Iti doresc multe impliniri si multa bafta in procesul de "repunere pe linia de plutire"!