un sfat
-
0 0Suntem impreuna de mai mult de 13 ani, locuim impreuna de aproape 11 ani, suntem necasatoriti (el nu isi doreste asa ceva si eu nu vreau sa ii impun ceva, ci doar sa ne iubim), nu avem copii si probabil ca nu o sa avem (nu isi doreste copii si mi-a spus asta clar de mai multe ori), m-am refulat in munca, astfel ca am ajuns o workalchoolica, dragoste facem rar (o data la 3 saptamani) si fara tragere de inima (banuiesc ca este ceva normal dupa 35 de ani) - sex nu facem deloc
, imi reproseaza mereu ca am alte relatii (si se consuma foarte tare pe ideea asta, chiar daca nu este cazul), el intra din cand in cand pe net pe tot feluri de site-uri, pentru ca odata a uitat deschisa o astfel de pagina, cu o fata goala, cam chinezoaica si cam nedepilata pentru gustul meu...
Il iubesc cu toata inima si nu imi imaginez viata fara el...mi-a mai draga de 100 de ori o clipa in care il iau in brate decat o clipa normala in viata mea...
In seara asta sunt suparata pentru ca imi reproseaza mereu ca sunt rea si vreau sa imi impun punctul de vedere, ca nu tin cont de dorintele lui... In fapt, nu vrea sa ia nici o decizie, nici macar ce sa mancam, spunand ca "ii este frica ca o sa il cert"... Daca il aude cineva isi imagineaza ca sunt o Baba Cloanta... De multe ori ma abtin si vorbesc acasa foarte foarte putin (sunt foarte tacuta)...
Nu stiu ce sa fac. simt ca sunt la o rascruce... Nu pot face pasul pentru a fi singura, dar am impresia oricum ca asa sunt singura... Simt ca nu e fericit alaturi de mine si ca eu am fost fericita, dar nu mai sunt... simt ca e loc de mai bine... ce sa fac oare? -
1
ragoste nu faceti deoarece el face, scuza-ma "emanuela", asta pentru ca mi-ai zis, se uita pe diferite site-uri
2:imi reproseaza mereu ca am alte relatii (si se consuma foarte tare pe ideea asta, chiar daca nu este cazul)
-nu are suficienta incredere in since, si nici in tine, undeva pe plan mental s-a intamplat ceva
stii era o vorba"hotul vede in jurul sau doar hoti" -
nu vrea sa ia nici o decizie, nici macar ce sa mancam, spunand ca "ii este frica ca o sa il cert"...
nesiguranta amestecata cu gelozie si neincredere in fortele proprii dar si in tine.
recastiga-i increderea, fa-l sa vada cat de important e, dute maine cand iesi de la munca, si ia-ti lenjerie intima seCSy,si surprinde-l.. -
si tie ti se pare ok ca tu in viata asta pe care o ai, poate singura, sa nu faci un copil? sa nu ai nimic ramas de pe urma unei vieti irosite cand vei imbatrani?
Te-ai gandit vreodata ca motivul pt care nu vrea copii este ca nu te iubeste destul? Pun pariu cu tine ca daca si-ar gasi una sa-l indraceasca, si-ar dori cu aia 100 copii, nu unul.
Parerea mea din afara si cunoscand astfel de cazuri (fete care au pierdut cativa ani buni din viata cu un nerod care, in 6 luni-1 an de la despartirea de ele, s-au casatorit instant si isi doresc sau au si copii) este ca omul tau cauta altceva si nu gaseste sau e prea comod sa renunte la tine, ii e bine asa, s-a obisnuit asa, ii e teama de schimbare, n-are sange si kindere destul de mari incat sa puna lucrurile pe masa, daca nu te mai iubeste sa-ti dea papucii, iar daca te iubeste sa formati o familie in adevaratul sens al cuvantului.
Ce as face in locul tau?
M-as intreba serios ce-mi doresc EU de la viata. Daca raspunsul la intrebarea asta este "un copil-2, o familie mare si frumoasa, cu bune si rele aferente", i-as pune omului problema pe masa, deal with it.
daca raspunsul tau este "nu-mi doresc nimic", n-ai decat sa stai cu el in continuare.
Nu uita ca pentru tine, TU esti cea mai importanta din ecuatie, tu si nevoile tale, nu el si nevoile lui. Daca el nu ia in considerare ca e cazul sa nu traiasca asa, degeaba, ar trebui sa-si puna oasele la treaba. Stii vorba aia, radem, glumim, f...., platim???!!!!!!!!!!!
Iar daca el tot nu vrea nimic, da-i papucii si cauta unul normal, barbatii care nu-si doresc nimic sunt pagubosi si nu merita sa pierzi vremea, ca un penis gasesti la toti, mai greu e de gasit si caracterul si sufletul atasate
-
hai ca aia nu poate fi dragoste... poate cel mult sex...
mie imi lasa impresia ca relatia noastra s-a transformat pentru el intr-o suferinta, pentru ca si-a pierdut increderea in el si sta cu frica de a nu-l certa sau de a nu ii spune ca trebuia sa faca ceva... poate ca i-ar prii o pauza... poate ar vedea ce isi doreste... nu cred ca ma doreste pe mine... nu simt asta (oi fi eu ma nesimtita, poate...)
nu mi-a mai spus nimeni emanuela...
-
mai bine singura decat haios acompaniata..
"Simt ca nu e fericit alaturi de mine si ca eu am fost fericita"
trist
te inteleg,incearca totusi sa vb, despre un bebe, si dak nu vrea incearca sa ai un bebe, o sa vezi ca avandu-l in fata nu va avea ce face si se va emotiona, si il va iubi.
in caz contrar ai o varsta si copilul il poti creste sg.
consider ca un om nu poate fi considerat om decat atunci cand planteaza un pom,face o casa si un copil. -
Eu sunt contra santajelor de acest tip, sa-i trantesti un copil.
Nu, frate! Copilul ala va suferi toata viata ca a fost facut ca sa-l apropie pe dobitoc. Nu chinui copilul doar sa dregi ceva ce nu cred ca mai exista.
E greu sa cresti singura un copil, nu doar pt tine ci si pt el. Mai bine vezi ce vrea omul de la viata si te orientezi. -
Bai, no offence, eu am boala pe muierile astea care toarna copiii aiurea, asa, ca n-au ce face. Ca sa ... ce?
Ce bucata din el?
da-l incolo de nerod, daca vreau o bucata din el ii tai o mana, o putza, altceva!
Cata naivitate sa crezi ca punandu-l in fatza faptului implinit, va vrea copii! In atatia ani de relatie, cred ca a avut omul timp destul sa se gandeasca daca vrea mai mult cu ea sau nu. Mie mi se pare ca nu vrea. Doar lancezeste din lene, din teama, din plictis sau din cine stie ce alte motive. -
As face un copil numai daca el si-ar dori asta, pentru ca nu vreau ca un copil sa fie obiectul unor reprosuri... Nu sunt de acord nici eu cu un copil fara ca celalalt sa vrea. Acum 2 ani cand imi doream foarte tare un copil si am avut o discutie pe tema asta mi-a spus clar ca nu vrea si de atunci am mai abordat de cateva ori subiectul, dar fara succes. Nu cred ca ar vrea sa isi schimbe decizia... poate doar daca m-ar pierde... dar nici un gest de genul asta nu o sa fac, pentru ca tot santaj e...
de ce o relatie care parea atat de frumoasa la inceput se transforma treptat in asa ceva? de ce nu putem sa ne rupem cand vedem ca nu mai merge? unde e toata vraja aceea de la inceput si unde e dorinta?
am fost cam toanta cu emanuela...
-
toate relatiile duc in aceeasi directie, numai ca in momentul in care cei doi fac un copil, se mai schimba ceva, ii mai leaga ceva, sunt preocupati de bebe, sa-l creasca, sa-l duca la scoala.
Eu sunt unul dintre oamenii care cred ca o familie e importanta si nu imi doresc sa imi duc viata singura pe lume, sa imbatranesc fara a avea langa mine pe fie-mea sau fiu-miu, sa ma bucur ca am crescut un pui de om. ma mai apuca pe mine pandaliile ca nu vreau copii, dar sunt constienta ca asta e mersul lucrurilor si ca viata mea ar fi tare goala peste cativa ani daca nu voi face un copil macar.
E dreptul tau la normalitatea asta asa plicticoasa si frumoasa in acelasi timp. Tu decizi ce vrei si ce nu. In ultima instanta daca ajungi la 50 de ani si nu ai cu cine, faci si cresti singura un copil, dar pana atunci mi se pare aberant sa-ti refuzi singura dreptul asta, sa te subminezi pt o putza. Chiar nu se merita. gandeste-te bine, ori cu tine la drum, ori fara tine. -
postat de: Margo... la data: 2010-07-26 23:48
mohicanule,
ea se simte singura dar nu vrea sa se desp. de el, daca are un bebe nu se simte singura si in caz de despartire are o bucata din el.
Nu cred ca o femeie in toata firea nu e in stare sa creasca un bebe.
Spune-mi mohicanule, ce lucru e usor pe pamant?
bre, mi se pare mie sau in postarea asta copilul e tratat precum un obiect?
Margo maica, asa-i ca nu esti mama? ca altfel nu-mi explic cum ai putea scrie asemenea ineptii.
un copil are nevoie de multe, in primul rand de o familie unita, legata, de ambii parinti alaturi.
stiu, se intampla uneori sa nu ramana asa de la nastere pana ajunge la maturitate, dar sa faci un copil asa, ca obiect de santaj...
Valinis, omul asta al tau imi pare a fi de un egoism fantastic.
intrebarea e: il iubesti atat de mult incat sa accepti sa stai langa el asa? ca parca ai fi pt el obiect de decor, sau menajera, sau, nu stiu...
eu cred ca evolutia fireasca a unei relatii bazata pe dragoste e casatoria si apoi copilul/copiii.
oare gresesc?
si daca nu gresesc, ce lipseste in relatia ta sa fie una normala, cu casatorie, copil si tot restul?
am incercat sa ma pun in situatia ta dar nu am reusit. nu as fi putut accepta sa stau atatia ani langa un om stiind clar ca relatia stagneaza in punctul asta intermediar si ca nu va exista niciodata finalitate. iar sa renunt la dorinta de a avea un copil de dragul unui barbat... nu reusesc sa inteleg nici asta.