cand dragostea devine piedica

  •  
    • 2 mesaje
    25 Iul 2010, 15:41
    0 0
    De cand reusesc sa-mi amintesc de primele evenimente din viata mea, incepand cu aproximativ doi ani, am trait cu sentimentul ca exista o singura persoana caruia sa ii fiu alaturi. De-a lungul trecerii timpului mi-am pus increderea fara sa ma gandesc daca e benefic sau nu, in fiecare prieten pe care l-am avut. Nu a fost o singura persoana care sa nu ma fi dezamagit.

    Ultima gaselnita, la 19 ani m-am indragostit de cineva care a stat 6 luni sa incerce sa-mi atraga atentia, iar dupa ce am format un cuplu problemele au aparut odata cu minciunile lui. La inceput inocente apoi din ce in ce mai ample pana cand am ajuns sa nu mai cunosc mai nimic din viata lui. Pe langa aceasta de cate ori il confruntam ma lovea. Insa de fiecare data cand renuntam la relatie facea tot posibilul sa indrepte lucrurile.

    In baza acestei situatii am decis la un moment dat sa ma mut cu altcineva. Mi-am spus ca desi simt ca il iubesc n-am sa fiu inca o haioasa care tolereaza iesirile lui nesanatoase. M-am mutat cu un el care pe atunci avea 26 de ani, eu urma sa implinesc 23. Gandurile mele au fost clare, voi locui cu el si atat, fara sa formam o relatie, fara intentii promiscue. A fost de acord, asta pana in momentul in care a lasat sa iasa la iveala tot ce simtea, Iar eu nu ma asteptam ca el sa aiba sentimente pentru mine.

    Dintr-un simt al corectitudinii sau din iluzia acestui simt, am decis raspicat ca nu voi avea alte legaturi cu cei doi decat de prietenie si suport, indiferent de ceea ce era in sufletul meu sau de ceea ce isi doreau amandoi.

    Intr-un final, primul a decis ca nu mai vrea sa mai aiba nicio legatura cu mine. I-am respectat decizia si am petrecut 3 luni de cosmar in care plangeam in fiecare seara. Mi-am spus ca este mai bine asa, pentru ca indiferent de sentimentele pe care le avem amandoi, agresivitatea lui nestapanita era o provocare fara beneficiu relatiei.

    Dupa acele trei luni de pauza m-am angajat in relatia cu cel de al doilea, bazandu-ma mai intai pe respect, promitandu-mi mie ca indiferent daca ajung sa simt ceva pentru el sau nu il voi trata cu respect si daruire. Asta pana cand el s-a mutat in alt oras iar pe mine m-a lasat singura. Nu am inteles ce sa cred atunci.

    Simultan primul a dorit din nou o relatie cu mine, iar dupa un timp si al doilea a realizat cum ca a facut o gresala. Am ajuns din nou sa vorbesc cu cei doi, iar la un moment dat amandoi au emis pretentia ca isi doresc o relatie cu mine. Eu imi pierdusem increderea in ambii ca si in mine si in capacitatea mea de a dezvolta o relatie normala.

    In prezent situatia ramane la fel de contorsionata, iar eu ma chinui sa ma detas
  •  
    • 2 mesaje
    25 Iul 2010, 15:45
    0 0
    In prezent situatia ramane la fel de contorsionata, iar eu ma chinui sa ma detasez de ei simtindu-ma victima propriului joc. Desi n-am avut nicand intentia sa joc un astfel de joc. Evident ca ma simt singura, si sunt constienta ca trebuie sa impun o anumita distanta de fiecare pentru a lasa timp sa se aseze sentimentele in fiecare dintre noi, si sa realizam ce ne dorim cu adevarat.

    Insa, in mod constant, la o anumita perioada de timp, cate unul din cei doi isi exprima dorinta de a intemeia ceva serios, ca apoi sa se razgandeasca. Eu mi-am dorit, pe rand un viitor cu fiecare, mai intai cu primul, apoi cu al doilea. Iar acum ratiunea imi spune ca nu pot rezista alaturi de niciunul. Si totusi am 24 de ani, si imi doresc sa pot vorbi despre viitor.

    Mi-ar placea sa ajung sa cunosc si alte situatii in care voi evele ati luat o decizie in ceea ce priveste relatiile voastre, chiar daca nu seamana cu a mea. Imi doresc sa stiu cum ati cantarit pentru a lua acea decizie caci acum imi e atat de greu sa ma incred in propriul suflte, si cred ca am nevoie de consolarea ca macar altcineva sa fi trecut cu bine printr-o situatie dificila, ca sa prind curaj.
  •  
    • 582 mesaje
    25 Iul 2010, 16:26
    0 0
    lucrezi in domeniul juridic?
  •  
    • 3741 mesaje
    25 Iul 2010, 16:55
    0 0
    Nu stiu cum se face, dar si eu am tendinta sa ma uit inapoi si sa-mi mai doresc relatii din trecut, chiar daca sunt perfect constienta ca vor fi un esec. Probabil din lipsa de incredere si as avea certitudinea ca fostii m-ar primi si in miez de noapte daca le-as bate la usa. Nu e un lucru tocmai "sanatos" sa te intorci si sa incerci sa repari ceea ce nu a mers atunci, te-ai invarti in cerc si daca acum, la 24 de ani te plangi...

    Gandeste-te ca poate si fostii au inceput sa te vada ca pe o eventuala "prada" tocmai pt ca si ei si-au primit o portie de zguduituri in suflet de la o alta persoana si acum nu mai au deloc incredere in ei. Ti-ar placea sa stai la capul lor si sa le lingi ranile?

    Sunt multi oameni ca lumea, poate nu te invarti in anturaje,locuri,evenimente potrivite si din cauza asta tinzi sa te uiti in trecut. Gandeste-te ce gen de barbat iti place si incearca sa iesi in locuri in care crezi ca i-ai putea intalni.
  •  
    • 49 mesaje
    25 Iul 2010, 20:45
    0 0
    demon frumos ti-am trimis mp