Cum putem trai fara iubirile imposibile
-
0 0Suna trist. S-au implinit 4 ani si eu tot ma gandesc la ce ar fi putut sa fie. Un El si o Ea care s-au iubit nebuneste timp de 4 ani inainte. El - un capricios, Ea - o nebuna. Ea ar fi facut orice pentru el, el n-a fost chiar asa, dispus la orice. Gelozii nebune, nopti nedormite, telefoane inchise, drumuri in cealalta jumatate de tara, dupa el. Scrisori de dragoste de la el si plansete la telefon. Apoi despartire. El vroia copil, ea nu. El era fericit, ea nu. Si s-a terminat brusc intr-o zi. Eu sunt Ea. Cu el am mai vorbit odata, cand m-a rugat sa ne intalnim ultima oara. A venit frumos, sigur pe el, convins ca ma va intoarce inapoi. Eu aveam inima cat un purice, il iubeam ca o nebuna dar viata mea langa el devenise un cosmar, ajunsesem sa am 12 restante la facultate. Si s-a terminat. A fost ultima oara cand l-am vazut. M-am trezit de zeci de ori formandu-i numarul in timp ce incercam sa o sun pe mama sau pe sora-mea. Nu ne-am mai vazut niciodata, desi stam la 3 km distanta, acelasi oras. A ramas marea mea iubire imposibila si mereu ma intreb unde am fi ajuns daca eu nu as fi hotarat sa plec. Mi-e dor de el, dar acum nu mai are rost. Azi se implinesc 4 ani. Desi am pe cineva de 3 ani, tot ma mai gandesc cu nostalgie la El, la fostul.Ce am acum e cu totul diferit, nici macar nu imi dau seama daca il iubesc, cert e ca imi e bine asa.
Daca m-ar fi cautat atunci, as fi fost langa el. Nu mi-a adus o floare de valentine's cand am decis sa ne despartim. M-am intalnit odata cu mama lui. C'est la vie. Pacat. -
Le punem, ce sa le facem? Viata ne obliga sa fim egoisti, sa ne gandim in primul rand la noi.
Ma intreb daca voi mai avea vreodata sa fiu fata in fata cu el.
Odata, demult, vorbeam despre relatii si a zis ceva de genul ca poate noi intr-o zi nu o sa ne mai intelegem si o sa ne despartim, apoi peste ani ne vom intalni si fiecare va avea copii, si poate atunci vom fi compatibili.
Imi pare rau de un singur lucru: nu am reusit sa mai gasesc si sa am langa mine un barbat care sa inteleaga niste chestii de suflet. Cel de acum considera ca sentimentele nu trebuie discutate, expuse, mentionate. Poate ca e mai bine sa nu existe sentimente pentru el. Sa discutam mai bine de fisiune nucleara sau de rascoala din 1904 , din punctul lui de vedere. E singurul si marele lucru pe care il regret, ma simt neinteleasa si singura pe lume. -
E foarte ciudat. In unele momente cand noi ne certam, a spus niste lucruri care au devenit adevarate.
Odata a spus ca va veni o zi cand el isi va dori o familie si eu nu voi mai vrea. Asa s-a si intamplat.
Primul meu iubit, cate vise aruncate la gunoi, cate sperante, cate asteptari! Si cate intrebari as mai avea acum, la atatia ani distanta. De ce nu a facut nimic pentru noi cand putea face atatea.
Sper sa ii fie bine acolo unde este acum. I-am gasit pe google poza, a participat la un concurs la Tv si purta tricoul pe care i-l cumparasem eu de ziua lui in ultimul nostru an impreuna. Ce viata de rahat! -
E greu sa renunt dupa atatia ani. Stiu ca acesta de acum ma iubeste, in felul lui necomunicativ. Sunt a doua lui prietena, relatia noastra a debutat ciudat, fiindca era altfel, nu intelegeam ce vrea de la mine, ieseam impreuna dar nici macar nu ma tinea de mana. Si abia cand am inceput sa nu-i mai accept invitatiile, m-a cautat si, ca in vremurile de liceu, m-a intrebat rosu la fata daca vreau sa fiu prietena lui

A fost scump si e nevinovat, imi dau seama ca da cu bata-n balta uneori din lipsa de diplomatie si experienta.
Imi va trece starea asta, e aiurea ca mi-am amintit, cautam actele casei si am gasit fotografiile fostului, din armata, si doua scrisori, m-a pus naiba sa le citesc. -
3 ani de cand esti cu actualul...e ceva vreme si sunt convinsa ca il iubesti (in felul tau) altfel nu ai mai fi ramas in relatia cu el.
Tu ai spus-o,cautai ceva si ai dat peste pozele si scrisorile lui,asta te-a facut sa ti-l amintesi si sa suspini.Sunt doar momente nostalgice pe care le avem toti. Acela avea darul de a te asculta si de a-si declara iubirea pe sleau si asta iti lipseste,dar sunt sigura ca si actualul are lucruri minunate pe care le vei aprecia mai tarziu in cazul in care l-ai lasa si ti-ai cauta un altul.
Nu fii trista,asa a fost sa fie.Voi ati vrut sa fie asa. In plus erai poate prea "necoapta",nu aveai de unde sa stii ce vrei exact. Nu-i nimic, inveti din greseli si faci de aici incolo ceea ce trebuie sau ceea ce simti ca e mai bine pentru tine. -
melancolio, lasa-l si p-asta si peste 4 ani ne spui la care ai tinut mai mult.
jesus christ. ce probleme aveti si voi!
mai am o gagica cu care lucrez. e singura. se tot vaita ca toata lumea e up-side-down.
nene, esti sanatoasa? te iubeste catelu'? n-ai catel si suferi ca nu te iubeste nimeni, ia-ti catel!
oh my god, singur intr-o camera de hotel, am vazut 2 meciuri aiz tare depresante, am intrat pe forumurile mele, trist si p-acolo, acuma intru si aici, trist si aici. cred ca maine plec acasa la 5 dimineata. -
Nu stiu cat de normal este sa simti nevoia sa mai ai din cand in cand un strop de romantism in viata ta. Eu simt aceasta nevoie. Iubitul meu de acum nu are darul asta de a spune lucruri frumoase, de a face gesturi sa impresioneze, e o carte deschisa, poate prea deschisa. Trecand de la o relatie tumultoasa la o relatie linistita, fara suisuri si coborasuri, am apreciat mult stabilitatea, aveam nevoie de ea, numai ca uneori as vrea sa simt ca traiesc, ca iubesc, fiindca asa nu realizez daca il iubesc sau nu. Cand este langa mine, mi-e foarte drag, dar cand pleaca si raman singura, incep sa ma gandesc aiurea, am senzatia ca nu sunt iubita indeajuns, iar el zice ca astea sunt prostii de-ale mele. Nu mai stiu de cand nu mi-a mai trimis un mesaj,desi ma suna, ma intreaba ce faci, bine, pa.Scurt si la obiect