ce e viata asta?
-
0 0Nici nu stiu cum sa incep sa spun ce am pe suflet...A DECEDAT TATA....iar eu am un gol imens in suflet.Ce e viata asta?Un fir de ata care se rupe in orice moment.Au trecut 11 zile de la moartea lui,dar eu tot ma gandesc cum a murit el in spital(a facut comotie si apoi a intrat in coma).Era sustinut in viata doar de aparate.Am toate imaginile in minte si oricat vreau sa le ocolesc,seara cand pun capul pe perina inainte de somn ma gandesc mereu.Ma stradui din rasputeri sa merg inainte dar mi-e foarte greu.Am impresia ca il vad tot timpu peste tot...mi-e foarte greu.
-
Multumesc sincer pentru incurajari.Am scris aici pe forum,caci stiu ca lumea de aici e prietenoasa,iar in clipele astea singura alinare este o vorba buna.In fata mamei nu pot arata deznadejde,suferinta,caci e foarte distrusa si trebuie s-o fac sa mearga mai departe.Singurul cu care vorbesc si ma face sa am puterea sa fiu tare este sotul meu.
-
Mi-e dor de tata in fiecare clipa de cand a plecat la Domnul, acum 30 de ani. Eram un copil pe atunci care vazuse moartea prea de aproape ca sa o poata intelege. Anii au trecut cu sarg si intelegerea nu s-a intamplat. de-atunci am inceput sa ma intreb la ce foloseste moartea, de ce este asa. Am inteles ca asa e proiectata viata de catre Dumnezeu si doar EL stie judecatile cele drepte. Sa avem grija ce facem in lume, cum ne pregatim sufletul pentru intalnirea cu Domnul: cel mai important SENS al vietii.
Il plang pe tata in hohote ori de cate ori ma gandesc la el: imi vine in minte o vorba de-a lui, ziua lui de nastere, ziua mortii, ziua inmormantarii, sfaristul de an scolar (era cadru didactic), inceput de an scolar, Craciun, Pasti, Sfantul Vasile. Cand vad marea il vad pe tata in zare (obisnuiam sa ne ducem des la mare, vara).
Roaga-te pentru sufletul lui la fiecare Liturghie (are mare nevoie sufletul sau!!!!!), trece-l in pomelnice la Manastiri, da de mancare saracilor pentru sufletul lui (gest cu mare greutate in fata Domnului: e un fel de comuniune in rugaciune, curata, din suflet sa imparti hrana ta cu saracii).
Iti doresc ca Bunul Dumnezeu sa-ti dea putere sa treci prin viata cu aceasta memorie! -
Bucurie, si eu l-am pierdut pe tata in urma cu exact 16 zile. Nici noi nu ne asteptam ca boala sa il macine asa de repede (o saptamana a zacut la pat) si ireversibil.
Si noua, mie si mamei ne este dor de el, avem remuscari ca nu l-am ajutat mai mult, ca nu l-am convins mai din timp sa mearga la spital, si multe alte intrebari de genul ce ar fi fost daca, si multe imagini in minte care ne apasa.
Eu am fost si incerc sa fiu cat mai rationala, lucida, tare, si m-am resemnat cat de cat, dar mama inca nu.... Am povestit aici pe forum despre tata, despre boala lui, chiar in anul in care i-a fost depistata (ciroza) si nu credeam ca o sa se duca atat de repede, au ramas multe nespuse si nefacute dar asta este si trebuie sa mergem mai departe.
Nu pot sa iti spun nimic concret, vreau doar sa iti transmit condoleante si sa te incurajez, sa iti spun ca nu esti singura in aceasta trista situatie, si sa nu uiti ca e de datoria copiilor sa isi ingrijeasca si sa isi ingroape la un moment dat parintii, asta e una din legile firii, asa a lasat Dumnezeu sa fie, si trebuie sa ne conformam, si sa ne continuam viata frumos mai departe, fara cei dragi, este dreptul dar si obligatia noastra. -
Sincere condoleante!
Bucurie; contrast ìntre numele tau si ce simti azi, jalea din suflet.
Sufletul sau de-acum se ìndeparteaza spre ceruri si tu trebuie sa cauti a ìntelege firea lucrurilor; suntem trecatori si ne vine ceasul atunci cand trebuie.
Ii plangem pt ca ne lipsesc cei dragi, oarecum din egoism; ne-a fost atat de bine stiindu-i aici, aproape!
De-acum, cauta sa ìnveti a trai doar cu gandul ca te poate ocroti si sub alta forma, ca moartea nu-i decat o trecere si cei plecati nu vor disparea din inima noastra, nici din gandurile noastre cu adevarat.
Cinstindu-i memoria, gandind cu drag la tatal tau, ocrotindu-ti mama si fiindu-i alaturi cat mai mult, fiind unite, ìl vei face fericit. Greu de explicat...dar e bine sa nu-l plangi f mult, doar sa-i arati iubirea prin alte gesturi, ganduri bune. Cauta sa faci ce i-ar fi placut tatalui tau ca si cum ar fi ìnca alaturi. Cu siguranta va bucuros si mandru de tine.
Cu timpul vei simti ca "nimic nu se pierde, totul se transforma..."
Curaj si roaga-te pt odihna sa si linistea voastra sufleteasca! -
sunt grele momentele astea...tatal meu a murit cand aveam eu 9 ani ... mama cand aveam 18...acum am 22 si sufar pt ca nu am cine sa ma incurajeze...cui sa ai spun cu increde bucuriile si necazurile mele...nu am cine sa ma intareasca..imi lipsesc enorm...si inca doare...si sunt sigura ca va durea o viata intreaga...dar incerc sa ma gandesc la cine au fost ei ci ce fel de persoane ...la momentele placute petrecute impreuna nu la patul de spital unde s-au stins amandoi sub ochii mei!!!te pup si fi tare....