de pe un blog

  •  
    • 6557 mesaje
    4 Iun 2010, 10:59
    0 0
    "Bacovia spunea ca Romania e o tara trista, plina de umor. Si cu conducatori (Antonescu si Ceausescu) plini de plumb, ar fi adaugat maestrul elegiilor lacustre daca ar mai fi trait pana dupa 1989.

    E umorul romanilor o calitate salvatoare, sau un defect mortal? E normal sa ne amuzam cand un pseudoziarist o numeste Romanica, asa, ca pe-o tzatzica de la mahala, in loc sa ne indignam?

    Ar fi mai bine sa fim nemti, sa luam totul in serios, sa ne iubim tara si liderul cu meticulozitate dementa, pana la autodistrugere?

    Ar fi mai bine sa fim unguri, traind intr-un trecut pe care cu cat il fixeaza mai tare in minte, cu atat se indeparteaza mai mult?

    Ar fi mai bine sa fim rusi, cu naganul intr-o mana si cu bardaca de votca in cealalta, folosindu-le pe rand, sau in acelasi timp, drept panaceu universal pentru toate vicisitudinile istorice?

    Am ales doar trei natii care ne-au influentat istoria in rau, fara sa ne marcheze in mod pozitiv in vreun fel. (O sa-i las deoparte pe americani, care ne-au atins destinul prin absenta, tinandu-ne intr-o iluzorie asteptare jumatate de secol.)

    Nu stiu daca umorul ne ajuta sau ne tine in loc (polonezii fac greve, romanii fac bancuri, era o vorba prin anii 80), dar e clar ca nu ne confera o dimensiune tragica, precum dansul lui Zorba, caci tristetea si tragismul sunt total diferite.

    Ceea ce stiu e ca Romania, ca stat si ca natiune, da semne de criza profunda — criza de identitate, criza de moralitate, criza politica, criza economica. Nu exista barbati de stat, pentru ca nu au putut sa se formeze in temnita comunista, nici in desertul radioactiv al tranzitiei ultimilor 20 de ani.

    Ce exista este o generatie de 40-60 de ani — suprapusa in mare parte pe clasa politica conducatoare, dar avand in compozitie si afaceristi plini de bani castigati din specula si prin coruptie, nu din activitate economica sanatoasa — compusa din farseuri, micimani, orgoliosi, hoti, pungasi, nesimtiti, cruzi, indiferenti, buhaiti de prea-multa indopaciune (pe care ei o considera “nivel ridicat de trai”), din care nu iese in evidenta niciun om de caracter. Cati dintre nenorocitii astia care conduc sau vor sa conduca tara ar fi gata sa isi dea viata pentru ideile lor si pentru binele comun? Da, asa e. Niciunul. Generatia asta a reusit sa creeze nu modele, ci anti-modele demne de oprobriul public, o adevarata lista a infamiei mai lunga decat putinii kilometri de autostrada construiti in Romania.

    Exista apoi o generatie de 30-40 de ani, in mare parte produsul desertului radioactiv de care vorbeam mai sus, tineri sacrificati pe altarul lipsei de moralitate, de cultura si de buna crestere. Nu toti, dar marea majoritate. Nascuti pe muzica patriotica gaunoasa a lui Ceausescu, incotosmanati in oribilele camasute de nailon portocaliu ale soimilor patriei, crescuti in frig si foame pana la 10-15 ani, apoi numai in foame, schimband cravata rosie cu tricolor pe blugii baggy si marijuana, absolventi de facultati de stat unde nu se face carte (vezi cazul sinistru al Jurasic Parcului de la facultatea de geografie din Bucuresti) sau de “private” de unde obtin diplome bune de folosit la privata, ei sunt generatia fara speranta in care am putea sa ne mai punem noi speranta. Cati or mai fi prin tara.

    A treia generatie, de pana in 25-30 de ani, o generatie crescuta cu manele, telenovele, dragoste de lovele si cu idoli gen Mitoseru sau Monica Columbeanu, consumatoare de Dan Capatos, OTV, Realitatea TV, Florin Salam, mici de la Metro cu bere la PET, e generatia periculoasa. Usor de manipulat, usor de cumparat, usor de aruncat, ei sunt o masa de manevra fara trecut, fara prezent, fara viitor si, mai ales, fara memorie. Crescuti de rude, sau de nimeni, in timp ce bietii lor parinti isi rupeau spinarile culegand capsunile spaniolilor si tzucalurile nemtilor, mersi la scoala din doua in trei zile, impinsi in maturitate nepregatiti si needucati, ei pot face bine doar nefacand rau.

    Mi-e frica s-o spun, dar uite, ca tot o fac: Romania in aceste zile seamana din ce in ce mai mult cu biata Republica de la Weima
  •  
    • 6557 mesaje
    4 Iun 2010, 11:03
    0 0
    Mi-e frica s-o spun, dar uite, ca tot o fac: Romania in aceste zile seamana din ce in ce mai mult cu biata Republica de la Weimar, sfasiata de coiotii politici si de presa, cu institutii care exista doar cu numele (in vreme ce politia germana, civila sau secreta, in loc sa fie neimplicata politic, vana pe fatza social-democrati si politicieni de centru stanga, la noi, politia si serviciile secrete au simpatii clare de stanga neocomunista).

    Republica de la Weimar, incropita din molozul celui de-al doilea Reich dupa primul razboi mondial, nu a fost niciodata o democratie adevarata, dar a fost cel mai aproape de idealul democratic occidental interbelic. Romania nu a fost niciodata o democratie adevarata dupa 1989, dar este cel mai aproape de idealul democratic occidental postbelic.

    Republica de la Weimar a rezistat cu greu, si si-a revenit oarecum dupa cumplita criza economica de dupa primul razboi si dupa inflatia astronomica din 1923. Romania a rezistat ca stat cu nazuinte democratice, si si-a revenit incet si dureros, dupa marea stagnare economica din anii ”90.

    Republica de la Weimar nu a mai rezistat insa celei de-a doua crize, cea mondiala, din 1929-33, iar institutiile-i democratice subrede s-au prabusit ca un castel de carti de joc sub presiunea saraciei populare, a complicitatii marelui business si a imbecilitatii unei clase politice care visa la restaurarea maretiei imperiale fara sa ia seama la monstrul care imbracase in camasa bruna o generatie tanara, flamanda si periculoasa. Cum avem si noi una.

    Statul democratic si national roman isi da acum testul final: criza mondiala i-a deschis deja jugulara, iar institutiile democratice de dupa 1989 trebuie sa faca dovada ca sunt reale, si nu doar butaforie asemanatoare celor de la Weimar, si sa tina piept haitelor de sacali care se inghesuie sa ii bea sangele: politicieni ex-comunisti verosi, afaceristi innebuniti de mireasma imbietoare a bunurilor aflate inca in proprietatea statului, trusturi media servind interese obscure, guvernanti incompetenti si profund corupti, un presedinte populist care nu isi respecta promisiunile electorale, o banda de farisei minoritari care lucreaza de 20 de ani, temeinic, pentru a distruge statul national roman, si vecini indiferenti sau ostili. Un popor deprima(n)t, fara pofta de viata, care are ca ultima solutie plecarea. Douaj” de milioane, ar pleca toti, cu exceptia a vreo 50 de mii.

    Nu stiu cine sau ce ar putea salva Romania democratica, insa stiu de ce trebuie ea sa se fereasca: de omul providential."

    sursa e asta: http://cafeina.ro/2010/05/27/ce-s-a-ales-de-romania/
  •  
    • 2323 mesaje
    4 Iun 2010, 11:54
    0 0
    Åži o altă radigrafie a ceea ce se întâmplă.

    „N-am crezut niciodata in specificul national, in "sentimentul romanesc al fiintei", in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.

    Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti. Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc ugandez. Suntem si noi, romanii, undeva "la mijloc de rau si bun", cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

    Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte...

    Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa spun ca este insasi esenta "romanismului" in acest moment istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.

    Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.
  •  
    • 2323 mesaje
    4 Iun 2010, 11:55
    0 0
    Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura.

    Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze.

    O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

    Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii.

    Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.

    Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.
  •  
    • 2323 mesaje
    4 Iun 2010, 11:58
    0 0
    In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica.

    Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai.

    Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.

    Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti.

    Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre.

    Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata. ”

    din "Sentimentul romanesc al isteriei"
  •  
    • 8403 mesaje
    4 Iun 2010, 12:53
    0 0
    exista la noi, un paradox al contrastelor care ma pune pe ganduri. pe de o parte, exista o cultura impregnata cu pesimism, cu ideea sacrificiului inca din scoala, o cultura a resemnarii si a constatarilor sterile, neurmate de actiune- ( vezi Miorita, vezi mesterul Manole,etc), dar si o cultura a optimismului exagerat, cultura de import adusa prin asa zilele carti ale succesului, care ne invata sa inchidem ochii la racilele prezentului, sa ne aruncam privirile si visele intr-un optimism alimentat de o inconstienta aproape imatura. dar...spune pe undeva Ruxandra Cesereanu, daca nu am fi putin nebuni cateodata, ne-am aliena complet- si aici, ii dau dreptate .

    propun aici, mai ales in aceste vremuri care nu sunt prea placute, care baga omul direct in depresie si alimenteaza fricile si furiile ce nu rezolva bsolut nimic, sa inventam o noua cultura, care sa se plieze si pe caracterul natiunii acesteia- cu bune si cu rele, caci, admitand senin, nu exista caracter perfect, o cultura hibrid intre cele doua, care , chiar daca nu ne scoate la liman, desi este mai mult decat necesar, macar sa ne mentina pe linia de plutire.

    sunt satula- desi admit importanta libertatii de expresie, de cultivarea fatalismului si a diabolizarii unor oameni,de innegrirea fortata, sistematica, vizuala si auditiva a unor situatii la Tv, radio, etc.

    poate ca face mai mult un cuvant care aduce seninul si speranta in sufletele unor oameni, fie ca sunt ei tineri sau batrani, poate ca un gest, o mangaiere, o fapta, dau mai mult sens si impuls.

    ne tot plangem de tara aceasta. dar hai sa privim ce i-am dat noi. deseuri peste deseuri, cladiri kitchoase, ridicate de asa zisi arhitecti cu viziune, masacrarea naturii- paduri intregi defrisate, invatamant mizerabil- desi facem parte din generatii in care scoala a insemnat ceva, dar plasam educatia asupra unor oameni ce au obosit si asta din cauza ca nici macar copiii nostri nu ii respecta, si multe, multe altele.

    ma uit la unii politicieni si descopar lucruri ce ma pun pe ganduri. simboluri naziste. la un partid de stanga. nu, nu ma refer la baiatul lui Nastase neaparat. ma refer si la Mazare si al sau fiu. sau la copilul alteia, ce considera satanismul drept credinta- da, stiu, stiu, fiecare este liber s acreada in ce vrea...va amintiti insa ca si unul dintre printisorii regali ai Angliei avea aceeasi zvastica acum ceva timp? oare cate lucruri, de care nu stim noi, se cultiva la ora actuala, in conditiile in care noi suntem prea ocupati s ane plangem de mila si sa nu ramanem vigilenti?