Nu o mai suport pe mama!!!!!!!!!!!!!!!!!
-
0 1Ad literam. Nu mai pot. O iubesc ca e maica-mea, dar ma isterizeaza, ma dispera, ma aduce intr-un stadiu de mai am un pic si mor de inima cu santajele ei emotionale.
Acum vreo 7 ani am picat examenul de admitere la Academia de Politie, a vrut cel de sus sa ma indrept spre altceva. Ei, ea nici pana acum nu a depasit momentul, mereu imi reproseaza ca daca punea mana sa invat, azi eram departe.
Am un serviciu bun, nu-i cer bani ei, ba chiar ii trimit industrial, sa nu se mai planga ca nu ii ajung ale ei 19 milioane, si tot nu e multumita. In loc sa ma sustina, ma toaca. Nu gasesc la ea nici macar o data o vorba buna. Ea stie deja ca sunt prea haioasa si nu ma duce capul ca sa fac ceva cu viata mea, nu e in stare sa accepte ca asta sunt, ca poate chiar sunt multumita de ce lucrez, de banii pe care ii iau samd.
Nooooo! Am ajuns sa nu mai cred in mine, sa cred ca are dreptate cand zice: lasa ca oricum nu o sa faci nimic la examenul ala! Azi am avut la munca un test si o sun cand termin si imi zice: cuuuum, l-ai luat? eu credeam ca nu il iei ca nu te duce mintea.
Mai oameni buni, simt ca inebunesc. Mi-e mila de ea ca e amarata, a ramas singura si nu-i deschide nimeni o usa, o sun in fiecare zi sa vad ce face, daca a mancat, daca ii trebyuie pastile, bani, ceva, dar nu mai rezist. In loc sa aiba o vorba buna, sa simt si eu ca al meu parinte crede in mine, ea nu are niciodata. Sunt marea ei dezamagire, pentru care si-a sacrificat tineretile dupa ce s-a despartit de taica-miu (de parca i-as fi cerut eu vreodata sa nu se mai marite din cauza mea), mereu imi scoate ochii ca a cheltuit averi cu mine sa ma pregateasca si ca eu nu sunt capabila sa apreciez, ma face sa ma simt ultimul om, de tot rahatul. Bani oricat i-as trimite tot nu-s de ajuns. Nu stiu ce sa mai fac! Ma distruge! Si ma distrug si eu ca ma afecteaza cand o aud ce vorbe scoate si cum, in loc de sustinere, cum fac parintii in general, ea taie cu fierastraul craca de sub picioarele mele, poate cad in poienita odata ca sa terminam povestea!
Nu stiu ce vreau de la voi, poate nu vreau nimic, am scris fiindca nu mai suport si n-am cui sa-i zic ca nu intelege nimeni, toti au parinti normali care stiu sa-si pretuiasca copiii asa cum sunt ei, prosti sau destepti, frumosi sau urati. -
ÃŽmi pare rău că suferi din cauza ei.
Nu vreau să-ţi dau exemple personale din seria "se poate şi mai rău" pentru că nu cred că te-ar ajuta.
Nu toţi au părinţi normali şi iubitori. Aceştia sunt o excepţie.
Cel mai sănătos pentru tine este să nu o laşi să te afecteze emoţional, să te condiţioneze negativ, să te programeze spre eşec. E destul de greu de făcut asta, pentru că deja simţi influenţa ei.
Dacă te aştepţi la ce e mai rău de la o persoană, până la urmă chiar aşa se întâmplă. Tu trebuie să contrabalansezi fiecare afirmaţie negativă pe care ţi-o spune (nu ai să reuşeşti, nu eşti în stare etc.) cu una pozitivă pe care să ţi-o repeţi zilnic plină de convingere.
E greu, dar nu imposibil. -
Nu reusesc sa gasesc, mariuca. Daca ai link, pune-l sa vad si eu.
Nu stiu ce sa ii mai fac. stiu ca e condamnarea vietii mele si ca nu voi fi niciodata libera cat timp va trai ea, si eu sunt o haioasa si ma mai iau dupa ea, cateodata imi fac probleme si in relatia cu iubitul, pe care ea oricum nu il suporta.De vreo 3 ani incoace se isterizeaza de cate ori aude ca imi iau concediu. La ce ai nevoie de concediu? Am ajuns sa plecam in concediu ca hotii, pe ascuns, ca sa nu imi reproseze ca daaaaa, ai bani de cheltuiala pe plimbari in loc sa ii pui deoparte.
Cred ca singurul moment din viata ei cand va inceta sa mai fie zuzu e cand ma va vedea in sicriu, sa se linisteasca odata. Si daca ii zic: mai femeie, mai opreste-te cu chestiile astea, e normal sa am si eu un concediu ca sunt om, nu robot, nu mai vorbeste cu mine cu saptamanile, daca o zun imi zice ca nu avem ce discuta ca noi doua ne dorim lucruri diferite si ca eu nu vreau sa fac cum zice ea deci la revedere.
Si nu intelege ca mi-e foarte simplu sa fiu si eu o scorpie a in poienita si sa nu o mai sun 3 luni de azi inainte dar, las de la mine ca tot mi-e mila de ea , o stiu cum e, daca e bolnava nu ii aduce nimeni un medicament.
Dar nu vrea sa ma inteleaga, sa ma lase sa imi traiesc si eu viata ca orice persoana tanara si normala din lumea asta inconjuratoare.
Nu pot sa-mi cumpar nimic de care sa afle si ea, ca gata: pai ce-ti trebuie, n-ai?
Sunt constienta ca nu am cum sa o scot la capat ca ea a facut din viata mea o viata a ei, efectiv traieste ce ar fi vrut ea sa faca prin mine si tot incearca sa ma impinga in niste directii de care eu nu sunt convinsa, nu imi doresc sa fac niste lucruri si nu intelege. Imi scoate peri albi efectiv.Si intotdeauna a fost asa,doar ca inainte nu vorbeam asa des si era mai bine, o predica pe saptamana. -
nu stiu cine si cand a scris, dar nu e f vechi topicul. Din pacate nici nu mai stiu cum se numeste, asa ca nu cred ca o sa il gasesc curand... s-au dat si acolo cateva sfaturi, dar ideea generala cred ca era si este sa incerci sa iti pese mai mult de viata ta, nu de parerea mamei. Sa incerci sa o suni mai rar, sa nu ii mai dai detalii despre tot ce faci si nu faci, sa nu stai sa ii explici de mii de ori ceea ce crezi ca era cazul sa priceapa de multa vreme.. si mai ales, sa o lasi sa constientizeze ca esti bine asa cum esti, ca esti multumita de viata pe care o duci si ca nu mereu copiii trebuie sa implineasca dorintele parintilor, ci e bine sa fie singurii raspunzatori pt alegerile lor!
In final, daca se intampla sa nu iti fii fost bine cum alegea mama ta pt tine, nu cred ca ii convenea sa ii reprosezi mereu ca ea te-a indemnat sau fortat sa faci cum ti-a spus si nu a rezultat ceva bun, frumos!
Din pacate, nu prea stiu nici eu ce sa mai zic si cum sa te comporti pt ca mama e mama indiferent de ce se intampla si o iubesti, iti pasa de ea, ai vrea sa ii fie bine si sa fie impacata... sa fie mandra de tine, sa puteti discuta ca doua prietene, sa va ajutati, sa va cereti sfaturi fara sa va scoateti ochii...
Numai bine! -
M-a ferit Dumnezeu de o asemenea mama dar daca te ajuta cu ceva, sotul meu are una "sora geamana" cu a ta. Pana sa ma cunoasca pe mine ii mai trecea cu vederea ca ....mama-i tot mama. Dar de cand ne-am casatorit a schimbat foaia cu draga lui mama. In primul rand cand incepe sa il critice sau sa il jigneasca ii inchide telefonul. Si nu o mai suna vreo saptamana daca nu si mai bine. Si daca si dupa pauza asta tot nu se potoleste iar ii tranteste telefonul in nas. Bani nu ii mai da decat in caz de forta majora.De cand "ii tine piept" parca nu il mai vede chiar asa de haios si de nestiutor. Incearca si tu, mai stii ca da rezultate? Nu iti spun sa o abandonezi, Doamne fereste! Doar sa o pui putin la punct si sa o tii la distanta cand e cazul.
-
initial ma asteptam la altceva cand am deschis topicul sa vad despre ce e vorba

Imi pare rau sa aud asa cazuri,am toata sustinerea mamei si mi-ar fi greu sa mi-o imaginez ca pe-o povara,insa nu trebuie sa-i permiti sa te distruga psihic...
Din cum ai scris observ ca ti-a intins nervii la maxim,construieste-ti viata ta asa cum iti doresti tu,si invata un autocontrol in ceea ce o priveste...nu mai da atentie la critica ei
Cum ti-au spus si alte eve,cand depaseste masura inchide telefonul si fa ceva frumos,orice te ajuta sa te iei cu altceva...si de ce nu,poate sa gasesti afectiunea materna la mama iubitului de ex,sau a unei prietene...eu am avut prietene care o considerau pe mama mea drept mama lor...poate suna deplasat...Insa cand aveau nevoie de un sfat, de afectiune veneau la mama,ca mama iubeste iesirile in oras cu mine si prietenele/colegele mele,si ele au simtit caldura ei
Ai grija de ea,pt ca e mama ta si e pacat,insa doar cand are nevoie...fa-ti viata ta,nu permite sa te afecteze in relatia pe care o ai,sau profesional... -
E greu, pt ca asa cum spunea cineva, "mama e mama", nu poti s-o abandonezi pur si simplu, ori sa te porti urat cu ea...ea saraca nici nu constientizeaza cat rau iti face, pt ca sunt convinsa ca in mintea ei "vrea ce-i mai bun pt tine". Desi, orice mama ar trebui sa aiba incredere in copilul ei, chiar p.rost si urat de ar fi.
Ceva probleme cum spui tu, am avut si eu, la alta scara, cam prin adolescenta si tinerete, pana pe la 25 de ani. Dar intr-adevar intentiile mamei erau sa ma ajute, chiar daca ma impingea sa invat mai mult si mai bine, sau imi interzicea sa ies cu fetele in oras, la teatru sau discoteci. Desi mi s-a parut la inceput ca ma ingradeste, si ca incearca sa imi dicteze ce sa fac, apoi am recunoscut ca ambitia ei m-a ajutat.
Revenind la timpurile noastre, cat am stat impreuna era cosmar: de ce pleci, unde pleci, cat ai stat, si altele de genul..mi se parea vesnic nemultumita, si parca cu cat incercam sa-i fac mofturile, cu atat era mai nemultumita (bine, de multe ori am dat vina pe boala ei, ca sa n-o iau razna).
Iar acum doi ani, am reusit sa fac o casa la tara, in apropierea orasului, (era moda cu vila in afara orasului) si stiind ca dintotdeauna si-a dorit sa stea la curte, si vazand cat ma toaca pt ca nu avea nimic de facut acasa, am mutat-o acolo, si eu am ramas in apartament.
Vreau sa spun ca si-a schimbat total atitudinea (desi n-as fi sperat niciodata), acum e plina de treburi, de multe ori cand o sun imi tranteste "am treaba, vorbim mai tarziu", si nu stii cat de fericita-s.
Merg in vizita in week-end la ea, o las sa se laude cu realizarile marete din gradina, o ajut cu bani cand ii trebuie, ii fac aprovizionarea, iar in rest nu ne-am mai certat in 2 ani decat de cateva ori, si au fost chestii minore.
Ideea e ca daca ai gasi ceva care sa stii ca-i place, si sa o incurajezi sa-si umple timpul cu acel ceva, sa nu mai stea sa-ti croseteze tie viata, poate relatia voastra s-ar ameliora.
Oricum, bafta iti doresc, si sa ai nervii tari! -
Desperado,solutia la mine au fost minciunile albe, ce nu stie nu ii face rau.
Si a mea are obiceiul asta cu pusu deoparte, e drept ca nu mi-a picat rau , au fost vremuri cind am apelat la acele economii, dar nu o las sa intre in viata mea cu de toate, nu ii povestesc decit ce cred eu ca e bine, si atunci are grija sa aiba obiectii ,dar mititele si am pus piciorul in prag cind a intrecut masura.
Sa nu crezi ca nu o iubesc, din contra dragostea mea pt ea este enorma si din toata inima. -
nu stiu cum e sa ai o mama asa
.. si eu imi ajut f mult mama, si nu ma deranjeaza .. am zis ca, atata timp cat o sa pot si am cu ce, niciodata nu ma voi gandi la sumele pe care i le dau, pt ca merita tot ce e mai bun in lume! 
adevarat ca nici ea nu este perfecta, dar cine este .. ? eu nu ma gandesc decat la acele momente cand nu o sa mai am cui sa spun " mama "
.. asta ma seaca cel mai mult ca unii nu stiu sa o aprecieze, cat inca este in viata
-
Eu nu o condamn (atat de tare): un om bolnav, care sta 24 de ore in casa, si singur eventual, se gandeste la tot felul de prostii (cel putin asa a fost in cazul meu): face scenarii, ipoteze, planuri (inchipuite) si are o realitate distorsionata.
De aia spun ca daca si-ar gasi ceva sa-i umple timpul si sa-i consume energia, ar veni cu [picioarele pe pamant. Cel putin la mine a functionat (din fericire), si-a schimbat total atitudinea, si chiar daca mi se pare putin obositor, prefer sa-mi toace creierul 3 ore saptamanal cat stau cu ea despre lalele, trandafiri, rosii sau alte de genu' decat sa-mi spuna ce sa fac cu viata mea, sau sa imi judece actiunile.
Pt ca oricat m-ar supara si m-ar deranja, sunt dese momentele cum spunea cineva mai sus, in care ma gandesc cat de greu imi va fi fara ea, ca o iubesc no matter what, iar cand se simte rau si sta ca o papusa in pat, suferind, uit de toate si-mi vine s-o imbratisez non-stop. -
daca acum 7 ani ai incercat sa dai la academie inseamna ca ai cam 26 de ani....la varsta asta ar trebui sa te preocupe mai mult persoana ta. Pune piciorul in prag si spune-i ca nu ai nevoie de aprobarea ei ca sa pleci in concediu, sa iti cumperi o fusta sau sa iesi cu iubitul in oras. Si daca se va supara si nu va mai vorbi cu tine las-o in pace...nu o cauta...sunt sigura ca te va cauta ea pe tine. Ea stie ca tu cedezi de fiecare data si de-asta se comporta asa. Am o buna prietena care este in aceeasi situatie ca si tine...crede-ma, a adus-o pe biata fata in pragul nebuniei. Nu poate face nici macar un pas fara stirea mamei.
Stiu ca ti-e greu dar ai o viata, o varsta frumoasa si e pacat sa nu o traiesti asa cum vrei...mai ales ca deocamdata nu esti casatorita si nu ai copii. Eu in locul tau i-as spune tot ceea ce ai scris aici...nu trebuie sa te mai temi de reactia ei! -
...daca iti iubesti mama asta nu inseamna ca trebuie sa stai sa ii suporti ifosele...parerea mea e ca ar trebui sa iti vezi de viata ta si sa incerci sa iti construiesti un viitor singura ....daca ea nu intelege ca tu poti sa reusesti in viata singura e problema ei...uneori unii oameni isi merita soarta...asa ca nu trebuie sa te simti vinovata din cauza ei, mai important este sa fii tu multumita de tine si sa intelegi ca si tu meriti sa iti vezi de viata ta asa cum si ea facut-o la varsta ta...respect-o dar mergi pe drumul tau ...