cand te doare sufletul...
-
0 0buna fetelor! din pacate in viata asta ai parte si de suferinta,cum e in cazul meu in acest moment si poate si in viata multora dintre voi!nu vreau sa cersesc mila nimanui, vreau doar sa stiu ce faceti cand simtiti ca va doare inima asa de tare incat iti vine sa ti-o smulgi din piept ?nu-mi spuneti ca timpul le rezolva pe toate, ca asta aud la tot pasul..si in zadar!
multa fericire! -
imi pare rau pt ce simti,dar trebuie sa ai si tu niste placeri,sport,plimbat,citit.eventual o schimbare a coafurii,fii optimista!Iesi in oras cu prietenele,parerea mea e ca doar tu singura poti iesi sin starea asta care iti provoaca suferinta.Cand te saturi sa mai stai sa suferi fara sa faci nimic,atunci iti va trece si starea asta.Apropo te simti asa din cauza unei dezamagini in dragoste? iti doresc sa treci peste toate cu bine!
-
cand te doare inima asa de tare....te bucuri. te bucuri pentru ca ai acum ocazia sa te cunosti mai bine, sa stii cum reactionezi la suferinta. nu ai cum sa te cunosti fiind doar fericita, in viata cu totii avem partea noastra de fericire cat si de tristete, altfel nu am putea sa le deosebim una de alta, nu?
atunci cand esti nefericita ai sansa sa te intaresti, acesta de altfel este si scopul suferintei. ca sa-ti dau un exemplu, trupele speciale ale armatei sau politiei trebuie sa isi impinga limitele la maxim pentru a putea deveni buni.
antrenamentele lor consta in a-si impinge limitele, de multe ori au parte de dureri fizice insuportabile, privarea de somn sau mancare pentru ca doar atunci se cunoaste adevarata lor valoare, in momentele extreme. abia atunci iti dai seama daca cineva e cu adevarat bun pentru un scop anume. soldatii americani de exemplu majoritatea au rupturi de muschi, atat de intens este antrenamentul lor.
si tu prin asa o suferinta mare iti impingi limitele tale la randul tau. ajungi sa te cunosti cu adevarat, sa iti descoperi o parte a ta pe care nu o stiai, aceea care reactioneaza la o situatie de criza in sufletul tau. nu ezita sa profiti de aceasta situatie si sa inveti cum sa treci de ea, pas cu pas, minut cu minut, oricat de greu este. nimeni nu te poate ajuta mai bine decat tu insuti. pentru ca aceasta suferinta vine tot din tine, la fel si vindecarea de ea. nu o poti respinge, trebuie sa treci prin ea si sa o infrunti. si o sa reusesti, si atunci vor vei altele si altele, alternate cu momente fericite.....pentru ca toate fac parte din viata noastra, sunt ale noastre si nu avem alta sansa decat sa invatam sa fim puternici. altfel....dupa legile naturii....cei slabi nu supravietuiesc. -
depinde cum ti-e felul. daca esti o singuratica si nu te consoleaza compania cuiva, citeste pana nu mai vezi randurile. am o prietena care asa a trecut peste o mare deceptie, o vara intreaga a stat in casa si a citit tot ce i-a picat in mana, iar mai apoi cand s-a pus pe picioare si-a dat seama ca n-a pierdut timpul plangand.
eu una m-as inconjura de prieteni, n-as sta mai deloc singura, tu cum iti umpli timpul? -
Nu stii cei mai bine pentru tine, numai Dumnezeu stie si te-a ferit poate de necazuri mult mai mari decat prin care crezi ca treci acum, nu cunosc nici un barbat pentru care sa suferi asa de mult, daca asta e problema, se zice ca daca un barbat te face sa suferi nu merita sa-ti para rau dupa el. Spune-ne care e motivul suferintei ca sa nu spunem ceva deplasat.
-
dezamagire in dragoste, da..asta e!m-am despartit de prietenul meu...am avut o relatie de cateva luni bazata pe sinceritate,respect si incredere..problema e ca...nu e indragostit de mine si simte ca poate nu va fi nici pe viitor..prin urmare ne-am despartit,cu toate ca nu ne doream asta,,,dar eu is f implicata,iar pe el il macina asta.. ca nu simte la fel si mie imi face rau stiind asta...el a mai fost cu o fata aproape un an de zile inaintea mea, si aceeasi problema a fost,, diferenta era ca pt acea fata nu mai simtea nici atractie nimic, o privea ca pe o prietena,,si a regretat enorm ca nu a avut curajul sa puna punct relatiei, se amagea ca va fi bine...pentru mine e o mica diferenta,exista atractie,nu a disparut,intelegere de asemenea ,,dar frica este de ambele parti..mai exact sa nu se intample acelasi lucru ca si cu fosta prietena ..si mai bine acum sa ne despatim, decat mai tarziu..el e confuz, problema e ca a iubit o singura data in viata in urma cu cativa ani.. si nu stiu, are impresia ca dragostea vine asa peste noapte..are niste idei fixe si eu nu am ce sa fac, decat sa-mi vad de drumul meu si el de a lui...ce ma doare cel mai tare e faptul ca ne-am despartit asa...fara un motiv intemeiat... si ii simt lipsa enorm, pentru ca s-a comportat exemplar cu mine si chiar am simtit fericirea alaturi de el...si acuma cand ne-am despartit am realizat ca am sentimente de iubire pentru el...credeam ca tin la el si atata tot,,dar m-am inselat...as vrea sa cred ca e doar un vis urat ce se intampla acuma... sper ca in timpul acesta cum suntem despartiti, sa realizeze ce simte pentru mine cu adevarat,sa-si faca ordine in suflet..pentru ca e f confuz si are si alte probleme pe langa asta..cel putin asta mi-as dori, dar sunt si realista in acelasi timp ca poate nu vom mai fi niciodata impreuna si ca asa a vrut bunul Dumnezeu sa fie! si fetelor.. , faptul ca m-am indragostit de un om care m-a facut fericita si nu mi-a gresit cu nimic doare rau....suferinta s-a produs, dar nu e vinovat nici el...niciodata nu ne-am facut sperante unul celuilalt, doar am fost sinceri unul cu celalalt de la inceput....si doare rau...cand pierzi un om asa...nu stiu daca ma intelegeti...dar mai bine ma simteam sa stiu ca si-a batut joc de mine, ca m-a inselat sau alte cele.. nu era asa de dureroasa despartirea...toate care v-ati indragostit cu adevarat in viata asta stiti ce inseamna asta..numai voi si sufletu vostru stiti cum e...
-
Eu nu sunt biseriocoasa de fel, dar am ajuns la concluzia ca Dumnezeu aseaza lucrurile in cel mai bun fel posibil. Poate nu intotdeauna, dar in general cam asa se intampla.
Am trecut si eu, ca toata lumea, prin suferinte de-astea in dragoste. Cel ma crunt mi s-a parut cand nu mi s-a dat nici o explicatie, doar "vreau sa ne despartim", iar eu - o fiinta mult prea mandra ca sa cer explicatii, am zis : ok, ne despartim. Si simteam ca crapa inima in mine cand il vedeam, dar ce puteam face?Ani intregi mi-a luat sa depasesc niste asemenea momente, nu ma puteam lega de nimeni ca nu se ridica la nivelui "LUI".
Pana cand am inteles ca le face cineva cu un rost, nu se intampla degeaba. Si am inceput sa privesc dezamagirile in dragoste ca pe un moment in evolutia mea, am inceput sa imi acord timp sa plang pana nu mai pot, apoi ma plictiseam sa plang si ma gandeam ca nimeni nu merita lacrimile mele cat timp ma face sa sufar in loc sa fie lacrimi de fericire. La fel cum ziceau fetele, am inceput sa ies mult, chiar si cu oameni carora in mod normal nu le-as fi acordat vreodata o sansa,dezamagirea a ramas acolo, undeva, dar nu mai era importanta. Eu una sunt o persoana care iubeste viata, veselia, urasc sa stau trista,cumva lasam tristetea undeva intr-un colt si ma bucuram de viata, de soare, de o floare, chiar si cumparata de mine, de o haina noua, de fulgii de zapada... poate sa sune aberant dar sunt atatea lucruri frumoase pe langa care trecem, ne gandim numai la noi si uitam sa le mai observam. Ia deschide tu fereastra si vezi ce-i pe afara care sa-ti placa. Mie, spre exemplu, imi produce o stare de relaxare sa vad tramvaiul trecand pe strada prin fata blocului, nu stiu de ce, dar ma face sa ma simt ... vie.
Pune-ti muzica si danseaza aiurea prin casa, ca si maine e o zi si nu se stie ce-ti rezerva, pune-ti parul pe bigudiuri sau fa-i ceva deosebit daca nu ai chef sa iesi din casa, ocupa-ti timpul, cu cat esti mai ocupata, creierul tau lucreaza si nu neaparat uiti, dar nu mai supraevaluezi sentimentele de deceptie. Bucura-te ca te-ai indragostit, inseamna ca ai sufletul inca tanar. Treci pe la o biserica si roaga-te. Mergi la ai tai in vizita. Mie nimic nu-mi incarca bateriile ca un drum la maica-mea, la tara, sa alerg disperata pe dealuri, prin padure, chiar si acum cand peisajul e dezolant,fac jogging prin padure ca nu ma vede nimeni si ma gandesc la ale mele, toate astea ma fac sa ma simt gata de "atac" cand ma intorc la betoanele din bucuresti.Mergi la munte daca ai ocazia. O zi: iei telecabina, urci in varful muntelui, bei un vin fiert in cinstea ta, ca ai facut ceva extraordinar in ziua aia, admiri privelistea, daca ai timp, ia-ti o sanie si fugi pe partie, apoi cobori, iei trenul inapoi si gata. Nu ai pierdut ziua fara sa faci nimic.
Nu sta sa te gandesti la ce ar fi putut fi. Din moment ce nu este, inseamna ca nu s-ar fi ajuns la ce speri tu, deci pregateste-te pentru ceea ce urmeaza, fa-te frumoasa, bantuie prin magazine, socializeaza, iesi in oras cu cineva, ia-ti un ghiveci cu flori sa te bucuri de ele, fa ceva pentru tine si simte-te speciala.
Cele mai groaznice "rupturi" ale sufletului sunt cand iti mor parinti, bunici, frati/surori, copii... doamne-fereste! Atunci chiar e oribil,foarte greu accepti ca nu il mai vedea niciodata pe acel om, ti-e dor, regreti ca nu ai petrecut destul timp cu ei....
Deci daca e din dragoste, bucura-te ca e doar atat si fa ceva sa te simti importanta in fie -
Cand suferi in asa hal incat simti ca ti se smulge inima din piept nu poti sa faci altceva decat sa plangi, pt a te descarca, si sa te gandesti la tot ce a fost, sa intorci situatia pe toate partile si sa te intrebi ce nu a fost facut cum trebuie. Asta e prima faza. Dupa care incepi sa te resemnezi ca nu a fost sa fie si sa uiti. Apoi apare altcineva in viata ta care te va face sa razi, sa te simti speciala...cineva care este cu adevarat indragostit de tine. Si te vei gandi din nou la relatia din trecut si iti va veni sa razi de tot ce a fost.
Asa ca daca simti nevoia sa plangi cu capul in perna, fa-o! Toata lumea face treaba asta dupa o despartire dureroasa. Dar e foarte important sa stii ca "prima faza" este inceputul unui nou inceput care merita a fi construit cu incredere si optimism! pupici :*:*:* -
cat adevar ati spus ....cum spunea si dolce_vita "atunci cand esti nefericita ai sansa sa te intaresti, acesta de altfel este si scopul suferintei" ..si asa este, ca price suferinta, pierdere in cele te urma te face mai puternica..numai problema e ca avand prea mult parte de suferinta in viata, nu mai ai curajul sa s[peri, sa incepi o relatie, sa investesti sentimente...eu mereu am avut nenoroc in viata,am invatat ca sinceritatea din pacate nu e apreciata la adevarata ei valoare... stii? mereu un "el" isi amintea de mine, si ma aprecia cand eram de piatra, nu mai simteam nimic, imi era sufletul gol..si mereu m-am intrebat de ce tot omul realizeaza prea tarziu...ca nu se mai poate! de ce ? mereu m-am rugat sa intalnesc un om la fel ca si mine, sincer si corect, sa poate sa ofere dragoste atata cat ofer si eu, iar daca nu se poate, mi-am dorit ca atunci sa nu intalnesc niciodata pe nimeni!am trecut prin multe dezamagiri in viata, si nu neaparat in dragoste,si cu prietenii..un om drag mi-a murit in brate. si nu stiu..,nu am nici 25 de ani dar ma simt de multe ori de 50, si nu neaparat in momente grele ale vietii..ma amuza uneori cand unele persoane considera ca daca arati bine fizic, ai o casa, ai de toate esti fericit...poate il supar eu pe Dumnezeu si sunt prea pretentioasa dar ma credeti ca toate astea nu m-au facut niciodara fericita si numai parte de suferinta am avut ?si stiu ca problemele mele nu sunt asa de mari precum a altora.. mai stiu ca sunt oameni bolnavi, oameni saraci care ar da orice sa aiba din ce am eu, sau tu,,,acela care citesti acuma ce scriu,,dar nu e de ajuns sa ai toate astea,,, nepasarea, minciuna, fatarnicia oamenilor la care tii isi pun amprenta pe sufletul tau din pacate...si de multa vreme , nu pot sa mai incredere in cineva cu adevarat, tocmai din acest motiv imi astern gandurile aici...unde stiu ca, acel cineva care citeste aceste randuri nu ma cunoaste, nu stie cine sunt ..si nu ar avea nici un motiv sa ma raneasca. stiu ca viata e un dar, un mister, o aventura,o lupta, un puzzle, chiar o sansa, un cantec, o misiune, o frumusete...si nu in ultimul rand dragoste, sper sa pot intelege si sa am curajul sa spun " da se mai poate ", mai am speranta asta uneori, si lupt cu mine insami sa cred si sa acord atentie,dragoste oamenilor care merita cu adevarat in viata asta, putini asa cum sunt...dar printre ei e mama,bunica si sora mea, pe care le iubesc enorm.Sa avem parte de cat mai multe lacrimi de fericire!si cel mai important.. sa invatam sa ne iubim pe noi!
-
inchide capitolul cu el, cel mai bine asa. daca o sa va mai intalniti ''ca prieteni'', te va rascoli mereu prezenta lui, daca se va uita in ochii tai , sau iti va zambi vei capatata sperante, cand el poate nu va fi decat politicos..
daca insista cu telefoanele si iti cere intaniri in continuare, spunei-i sa se gandeasca bine, si sa nu te mai caute decat daca despartirea asta a trezit sentimente, altfel nu; e posibil sa se intoarca.. daca nu, asta este, nu a fost pentru tine -
asta gandesc si eu, aveam nevoia sa ma incurajeze cineva! nu il voi cauta,nu voi mai fi o perioada online pe messenger, iar daca am sa simt nevoia sa-l sun, am sa vin aici pe forum si am sa vb cu voi! am stiut intotdeauna sa ma opresc si sa merg inainte, chiar daca simteam ca mor si asa voi fi si acuma, cu toate ca ma doare prea tare! dar si maine e o zi, nu stim ce ne rezerva viitorul cum spunea o eva.tot raul inspre bine..nu?
am sperat, am visat, am pierdut..ce conteaza acuma ? mai putem pierde. mai putem visa, mai putem invinge si asta trebuie sa conteze! -
Mi-a placut foarte mult ce ai scris mai devreme. In ziua de azi se pierd din vedere lucrurile care conteaza si care raman in viata unui om. Casele, banii, bogatiile azi le ai, maine poti sa nu mai ai nimic. Si deci nu conteaza ce ai in viata ci pe cine ai! Uitam sa ne inconjuram de oameni care ne apreciaza, care ne iubesc si care, indiferent de ce s-ar intampla, ei vor fi acolo...chiar si cand ne-au disparut casele si banii. In ziua de azi nu mai este apreciata sinceritatea, bunatatea...ai dreptate! Ne vine din ce in ce mai greu sa razbim in viata numai prin corectitudine. Am ajuns sa cred ca daca esti corect si iti pasa de cei din jur nu vei inainta pe scara sociala la fel de mult cum o va face cineva care tine cont numai de binele personal. Dar diferenta dintre aceste doua tipuri de oameni este ca cel corect poate sa tina capul sus printre oameni si intotdeauna va fi mandru de ceea ce a realizat!
Nu stiu daca gasesti vreo legatura cu ceea ce ti se intampla tie, dar cred ca am tinut sa ma descarc si sa spun ce gandesc, impinsa de fragmentul frumos pe care l-ai scris. -
Pai..asta este; sa ne iubim si ìntelegem ìn primul rand pe noi.
Asa vom ìnvata sa-i iubim pe altii far rezerve, indiferent ca ne iubesc sau nu, ca ne ranesc sau ne fac fericiti.
Viata-i un mister, cum singura ai zis si...iubirea are meandrele si secretele ei, greu de deslusit.
Nu are nimic de-a face situatia materiala, jobul cuiva, cu multumirea sufleteasca-iubirea ìmpartasita dintre doua persoane.
Cand suferi, sufera si plangi pana la epuizare, pt ca apoi sa poti renaste ca un convalescent, dornic de soare, timid sau tumultos, dupa cum ti-e firea si...vrea si destinul tau.
Iubirea rareori e ìmpartasita pe deplin si fericita; cei care sunt sortiti, adesea se cauta si vieti de-a randul...pana se unesc si mor ìmpreuna, ca doua jumatati predestinate.
Suferind,....simti ca esti vie, ti se acutizeaza simturile, trairile, sentimentle, te purifici si..ìnalti din tumultul materiei; eu zic ca se merita suferinta din iubire! -
toate ati scris lucruri frumoase, sfaturi, care ar trebuie sa ne dea de gandit tururor...si sa incercam sa le punem in practica mereu,nu doar cand avem parte de suferinta in viata..
stau si ma intreb de ce oare din ce in ce mai multi oameni,mai ales tineri sunt singuri ?si in acesta categorie ma incadrez si eu oarecum...pana sa fiu cu "el" 2 ani nu am fost cu nimeni,nu am avut vreo relatie, doar simpatii trecatoare..am ajuns sa cred ca oamenilor le place singuratatea, nu lasa pe nimeni in lumea lor decat f f greu....si stiu ca nu e bine, dar asa ajungi sa fii cand esti ranit(a)...unii trec foarte usor peste o deceptie, altora le trebuie foarte mult timp, poate chiar ani intregi pana li se vindeca ranile sufletului...suntem foarte singuri..si stau si ma intreb cati dintre noi sunt fericiti intr-o relatie, oare cati se iubesc cu adevarat ? daca e dragoste...atunci de ce se pierde? o relatie, o casnicie...nu mai e la fel ca la inceput,,cunosc cupluri care sunt de ani intregi impreuna, dar nu se citeste dragostea in ochii lor..oare putem sa afirmam ca "IUBIM" cand de cele mai multe ori demonstram exact contrariul persoanei de langa noi?...eu sunt o fire impulsiva si de exemplu ieri cand m-am despartit de "el" ... am vb f frumos, nu ne-am certat, dar l-am facut las, si am spus anumite chestii care l-au durut.am spus lucrurile astea fara sa gandesc in acele momente...ulterior mi-a parut rau..vedeam tristetea pe chipul lui...si oare nu trebuia sa-l inteleg o perioada sa-si revina? eu de o saptamana intruna l-am bazaiit la cap. deschideam subiectu...si el a evitat pentru ca imi spunea ca nu doreste despartire...si tot s-a produs ca am eu gura mare...dar asa-s eu, nu pot sa tin in mine, sa ma prefac ca totul e ok, am procedat rau? ma simt haios si din cauza asta ca poate trebuia sa incerc sa-l inteleg...dar asa..is ravasita de durere,ma amagesc singura ca-s bine, dar nu e asa...partea haioasa e ca in momente de acestea nu vreau sa vad pe nimeni, ma inchid in mine, in lumea mea ..si sufar..si astept...ce astept ? sa cada din cer fericirea...lucru care stiu ca e imposibil.trebuia sa ma vad azi cu niste amici, dar nu pot..am ochii cat cepele, nu-s o companie placuta si nu vreau sa le transmit si lor starea mea..si stau si singura..poate radeti de mine, dar as vrea sa am acuma un pisoi si sa am grija de el, daca eu nu mai am parte de asa ceva...ce sa facem?! asta-i viata,nu ? fiecare primi lovituri care mai de care...
suferinta, dragoste si o mare tristete simt...tristete..tristi suntem atunci cand .chiar daca suntem optimisti,vedem doar jumatatea goala a paharului..tristi cand avem prea multe ganduri si in acele momente grele nu mai poti face fata,fie suntem lipsiti de viata,fie avem sufletul gol...sunt dezamagita de mine inainte de toate...voi sunteti multumiti de voi insiva ? -
Si eu sunt la fel ca tine,nu esti singura,si de ceva ani am parte numai de dezamagiri si tistete,cand zic ca mi am revenit,atunci se intampla iar ceva sa nu mai fie in regula si sa o i au de la capat,ma gandesc oare daca voi mai gasi vreodata linistea acea pe care am avut o in copilarie si in adolescenta,cand toate mergeau bine, si nu trebuia sa sufar pt nimic,oare voi mai gasi fericirea,daca nu ,acum cand inca mai suntem tineri,atunci cand... ceasul ticaie..simt ca .timpul trece si sperantele sunt din ce in ce mai putine...cu ce oare am ramas....
-
te inteleg foarte bine si din pacate din ce in ce mai multa lume e asa..cel putin cunoscuti de-ai mei.nu stiu ce se intampla, parca e din ce in ce mai rau..nu e bine deloc si cum spui tu..timpul trece si trece...si suntem tot asa..speranta,optimism? mai poti avea ? fiti sinceri cu voi insiva si intrebati-va daca sunteti asa... daca da, nota 10! eu nu reusesc..