Incredere zero
-
0 0Va salut. Scriu aici ca vad ca aici e cel mai mare trafic. Sper sa nu deranjez pe nimeni cu asta.
Problema mea: nu am incredere in mine.
Am 25 de ani degeaba. Am o viata personala mai mult decat ok, am un serviciu bun, o garsoniera a mea la care imi platesc ratele singura, un prieten de 2 ani si ceva, toate roz in peisaj. Si cu toate astea, eu nu am incredere deloc in mine. Nu sunt urata, dimpotriva, ma aranjez cat imi permite timpul. Dar nu atrag in nici un fel atentia. Pana sa il cunosc pe actualul iubit, am stat cativa ani singura, la un moment dat incepusem sa disper, nu numai ca nu gaseam pe nimeni sa-mi placa, dar nici nu ma cauta nimeni.
Vorbeam deunazi cu colegele de la serviciu si ziceau ele: domnule, eu daca ma aranjez si ies pe holurile astea, cad astia toti in limba dupa mine! Si poate asa o fi. Ei, eu ma aranjez mereu, lucrez de 5 ani aici, dar n-a cazut nimeni in limba dupa mine, nici nu s-a aratat cineva interesat de mine in afara de relatiile strict colegiale.
De aici am dedus eu ca e vorba de atitudine, de incredere in sine, care la mine nu prea da pe-afara, sa zicem. Si nu stiu cum sa fac sa imi schimb felul de a fi. Nu sunt un om laudaros de fel, constientizez ca n-as avea motive sa fiu floricica ca pentru anii mei am realizat suficiente lucruri, dar daca iei o pitzipoanca urata de pe strada si ma pui pe mine langa ea si pui un tip sa aleaga intre noi doua sau ne trimiti la un interviu pt un post, ea va fi cea aleasa.
Imi ziceau fetele de la serv. ca eu nu am motive sa ma cred inferioara, dar tot neinsemnata ma simt, n-am noroc, nu stiu ce-mi lipseste mie, dar imi lipseste ceva. O fi de vina atitudinea, eu incerc sa fiu prietenoasa cu toata lumea, am o multime de amici baieti, nu m-a interesat nici unul in mod deosebit, am fost colegi si ne mai intalnim cateodata la un suc. Cu toate astea, n-a cazut nici unul in freza dupa mine vreodata. Iar fetele astea de la mine de la munca se lauda ca ele daca se supara un pic, fac ravagii. Tot ce se poate, avand in vedere ca s-au maritat sau sunt in curs. Sunt cu un an - doi mai mari decat mine, ce e drept.
Dati-va si voi o parere: ce am eu de facut sa nu mai fiu asa neincrezatoare in fortele proprii? Ca pierd o competitie din start pt pesimismul meu si lipsa asta de incredere.
Stiu ca lumea apartine celor curajosi, vreau si eu sa fiu curajoasa si fac tot ce pot, dar pe cuvant ca nu-mi iese. N-am avut noroc nici la baieti in tineretile mele, o data sau de 2 ori s-a intamplat ca tipul care imi placea mie sa-mi raspunda, sa-mi dea atentie, sa ma invite undeva... Iar colegele astea ale mele se lauda ca ele intotdeauna au avut tipii pe care ii vroiau, oricat de grase sau de nearanjate ar fi fost (formularea lor mot-a-mot) si oricat de bunaciuni ar fi fost respectivii.
Acum observ ca desi am o relatie de mai bine de 2 ani, nu sunt perfect multumita, uneori imi vine sa-l las pentru ca simt ca nu ma apreciaza, nu ma iubeste cum as vrea, nu-mi face cadouri mai deloc, nici macar de ziua mea de nastere. dar cu toate astea, mi-e frica: daca raman iar singura si o iau de la capat, iar stau si disper ani de zile si nu se uita nimeni la mine?????
Astept o parere sau mai multe de la voi. Va pup si va multumesc. Raman prin zona sa dau lamuriri daca vrea careva. -
schneider draga, tu iesi de fel?
in cluburi, la teatru, etc? ce fel de viata sociala ai, caci eu bag de seama ca esti cam plictisita de tot si de toate, si asta se vede in atitudinea ta. iesi mai mult, distreaza-te, danseaza, fii activa la 25 de ani. nu sta in casa cu iubitul plictisitor care nu-ti ofera nimic, ia-ti niste prietene si distreaza-te, razi, umple-te de energie pozitiva -
parerea mea e ca nu trebuie sa te spovedesti la servici,deloc...stirnesti reactii de genul celor pe care le-ai inregistrat deja...adik,toate colegele au partenerii pe care i-au vrut ele,tu,nu
mai selecteaza din ceea ce ti se spune......daca ai linga tine un om care te respecta,un servici bun,o casa,nu vad ce anume ti-ar putea lipsi...daca totusi simti ca el nu-i omul potrivit cauta altceva,ai timp suficient...doar ca de multe ori nemultumitului i se cam ia darul asa ca,mare grija -
schneider, te cam contrazici putin.
Uite: "Am 25 de ani degeaba. Am o viata personala mai mult decat ok, am un serviciu bun, o garsoniera a mea la care imi platesc ratele singura, un prieten de 2 ani si ceva, toate roz in peisaj.'
iar mai jos scrii ca nu esti multumita de iubit, ca nu esti multumita de viata pe care o duci!
Cred foarte mult ca banii intretin fericirea, dar nu o pot aduce! Pt a aduce fericire in viata ta, trebuie sa o cauti, sa incerci sa ai si alte activitati care sa iti faca placere.
La servici, la scoala.. in alte locuri unde mai intalnesti femei, s-ar putea sa dai si de invidia unora! Si chiar daca acele femei au avut orice barbat si-ar fi dorit, pana la urma implinirea ta ca femeie nu sta in cati barbati ai avut!
Nu trebuie neaparat sa gasesti unul lesinat dupa tine, ci mai degraba unul care sa stie sa te aprecieze asa cum esti, sa te iubeasca si dimineata cand te trezesti, si in timpul zilei cand esti aranjata si imbracata nu stiu cum!
Evident, cred ca totul tine de atitudine, de gandire. Deci ia nu mai gandi ca nu sunt altii interesati de tine, probabil ca sunt multi, dar nu ii observi tu si nici nu-i lasi sa se apropie prea mult! -
Mai, nu stiu ce sa zic, de crezut le cred, desi nu pot verifica, evident, sa vad daca chiar au avut toti tipii pe care i-au dorit ele. Oricum nu ma intereseaza viata lor, ma doare burta de mine si de ale mele.
Cu iubitul nu neaparat ma complac, imi place foarte mult felul lui de a fi, am incredere in el si ma bazez efectiv pe el, locuim impreuna de mult timp si ma ajuta la treburile casei, si cand gatim, el toaca ceapa, eu cartofii, sau el bate albusurile la prajituri si eu fac restul... doar ca m-am cam plictisit, nu mai sunt fluturasii de la inceput, nu mai am emotii cand il vad, el e un tip cu cartile pe masa, fara surprize nici placute, nici neplacute, nu prea ii place sa-si exprime sentimentele, cand eu ma pisicesc si ma alint pe langa el, e mai ... nu rece, mai neimpresionabil, sa zicem. Are ganduri serioase, e ok ca persoana, mai putin la partea cu oferit cadouri si facut complimente - mi-a spus ca el nu vrea sa primeasca de la mine cadouri, ca eu sunt cel mai bun cadou pentru el, iar despre complimente - mi-a zis ca el nu se pricepe, se simte penibil si prefera sa nu-mi zica nimic, ca el nu pune pret pe aspect exterior.
De iesit iesim, fie numai noi doi, fie cu prieteni, cam o data pe saptamana sau o data la doua saptamani, nu e o regula. Nu mergem in cluburi sau in locuri de dans, desi eu as vrea, el zice ca nu-i place, nu stie sa danseze, nu suporta fumul de tigara, prefera locurile pasnice, toate incercarile mele de a-l duce dupa mine prin cluburi au esuat, nici macar la mare nu a vrut sa mergem si noi o data sa dansam. Whatever. Singura ies sa bantui prin magazine, prin librarii cand mi se pune mie pata, sau cu colegii de la master la un suc cand mai tragem chiulul.
Cam asta e viata mea sociala. Intr-adevar, nu e bine sa vorbesti la munca de-ale tale, dar noi (eu si fetele) am fost majoritatea si colege de facultate si de internat, ne stim de ani de zile, nu pot sa zic ca le consider prietene, dar suntem totusi ... prietene. -
Hmm.. sa stii ca ai un iubit super ok!
Cred ca va intra si Angelie sa citeasca.. sau citeste-o tu pe ea! Poate gasesti ceva in comun!
Daca el nu tine la aspectul fizic, nu inseamna ca tu nu mai trebuie sa te aranjezi in niciun fel, insa stii f bine ca el te va iubi oricum, ceea ce conteaza f mult! Stii ca e un tip pe care te poti baza oricand, ceea ce e mare lucru!
Ai prefera unul care sa puna pret pe cat de bine arati tu si in rest sa faca mai nimic? -
Eu sunt relativ multumita de mine dar nu sunt cea mai multumita. Poate si educatia e de vina, ca ai mei intotdeauna m-au batut la cap sa nu deranjez pe nimeni, sa nu fiu obraznica si tupeista, mi-a luat mult timp sa invat sa ripostez daca imi zicea cineva ceva. Am fost mai timida in tineretile mele.
Dar de la discutia cu fetele de la munca, m-am tot gandit ca eu am oarecare incredere in mine, dar nu asa cum zic ele, punct ochit - punct lovit. Increderea mea in forte proprii e mai mult pe latura profesionala.
Au mai fost si unele rautati aruncate asa, sa fie acolo. Mi-a zis una intr-o zi ca ea nu da doi bani pe un tip cum e prietenul meu, ca tipul cu care trebuia sa se marite ea e superatent, ii cumpara tot ce vrea, ii face nu stiu cate cadouri, o plimba nu stiu pe unde, o reguleaza extraordinar si are cica ditamai instrumentul (scuzati limbajul), nu ca al meu, care este un tip obisnuit, nu atrage atentia, e un om cu bun simt si foarte moderat. Eu cunoscandu-l bine, stiu cum este el si ce apreciez, desi uneori ma gandesc ca as vrea sa fie mai indraznet, mai tupeist, sa isi deschida o afacere, ceva, nu doar sa se multumeasca cu salariul, cum fac si eu. Dar pana la urma asta este omul, mi-a placut la inceput, trebuie sa-mi placa si mai departe, ca banuiesc ca nu toti iubitii sunt perfecti, dupa mintea mea trebuie sa fie un echilibru al calitatilor si defectelor, un pic in favoarea calitatilor, ca altfel nu l-as suporta. Dar ma intreb: poate scara mea de valori este gresita, ce stiu eu....
Nu stiu cat sunt ele de fericite cu ai lor, nu e treaba mea, eu iau de bun ce zic ele. -
"Dar pana la urma asta este omul, mi-a placut la inceput, trebuie sa-mi placa si mai departe"
Nu, nu e asa! Nu exista TREBUIE! daca la un mom dat nu va mai intelegeti si sunteti nefericiti, nu are rost sa va chinuiti! Dar tu deocamdata esti tare bine!
Ce a spus acea prietena a ta...cam urat! Ma rog, daca o fii prietena!
Un partener pe termen lung e asa cum e iubitul tau!
PS: multumesc, Desteapto!
-
Noi ne intelegem foarte bine, cum ziceam, de la jucat jocuri pe calculator impreuna, pana la treburi de-ale casei. Mai sunt si chestii care ma nemultumesc, ma mai enervez, ma mai influenteaza si ce zic fetele si ma intreb daca nu cumva eu ma multumesc cu prea putin, avand in vedere ca al meu iubit este pieton, nu vine sa ma ia de la munca cu BMW-ul, ci utilizam cu incredere serviciile Metrorex-ului
, nu ma umple de cadouri, desi nu pot zice ca e zgarcit sau nesimtit, punem bani impreuna pentru cheltuielile casei. La fel, eu nu pot zice ca am super haine de sute de euro, nu-mi cumpar pe luna 3-4 genti de 3-4 milioane fiecare, asa cum se lauda colega asta a mea care mi-a zis ca nu da doi bani pe unul ca al meu prieten.Si faza e ca ea nu e o frumusete, e dragutzica si cam diforma, dar are tupeu si incredere in ea, ii place sa iasa in fatza si ii si reuseste, gaseste numai "bunaciuni", tipi cu bani si cu relatii si profita. daca mergem undeva sa mancam la pranz si langa noi sunt doi tipi, nu stiu cum naiba face dar pleaca de acolo cu numerele de telefon ale amandurora, in timp ce pe mine nu ma baga nimeni in seama. Nici eu nu sunt genul de om sa ma dau in spectacol, sa intreb ceva aiurea doar de dragul de a intreba sau sa ma dau interesanta cand nu e cazul, then again, ea are succes iar eu nu. Nu stiu daca as putea profita de situatie cum face ea, banuiesc ca nu, ca eu sunt mult prea fraiera pentru astea, dar ma enervez pe mine insami ca nu am increderea aia si tupeul necesar.
La tipa asta vin colegi din facultate cu care nu are nimic de impartit, nici macar nu mai stie cum ii cheama, cu buchete de flori, cred ca macar o data pe saptamana ea merge la teatru, la film, la munte, isi cumpara nu stiu ce haine de zici ca invarte fata superbani, desi ratele ei la casa sunt aproape cat salariul, iar restul se consuma probabil pe utilitati.
Cum naiba face asta? Pe mine ma depaseste.
Eu nu primesc nici macar un covrig fara sa platesc pentru el. Nu ca as vrea sa primesc pe gratis ceva, dar nici macar nu mi se ofera vreo ocazie, sa zic: domnule, am fost invitata la munte de X-ulescu si am refuzat ca asa sunt eu, o tipa cu principii.