ma simt singura
-
0 0de fapt ma simteam si in trecut singura, venita din provincie intr-un loc nou pentru o slujba noua... desigur, cum ma intorceam cu spatele auzeam din partea colegilor, noi pentru mine, "wow, e colega noua? hmmm".. ma simteam flatata, dar din toti doar unul a avut curaj sa ma invite in oras, iar eu am si acceptat, dar nu prima; dupa cateva saptamani insa descoperim ca suntem prea diferiti si vrem lucruri diferite de la viata... el vrea despartire, eu accept (ma gandeam de fapt ca asta o sa urmeze, deci eram pregatita), insa nu m-am gandit la reactia celorlalti colegi.
am nevoie de sfaturi, cum sa reactionez in noua postura, cum sa-mi pun acel zambet fals pe fata si sa le arat tuturor ca sunt indiferenta, desi inauntru ma doare si plang... mi-am asumat de la inceput riscul de a iesi cu un coleg de la munca, avem amandoi o varsta care cere si responsabilitate, problema nu este EL, ci EU... eu ma simt singura, prietenele sunt casatorite si relatiile s-au racit, sau nu sunt in capitala, iar eu vreau doar sa ies in oras, sa ma obosesc, sa uit... nu vreau sa ma gandesc ca la ora asta luam cafeaua alaturi de el, la ora aia urma sa plecam pentru pranzul in oras... am ramas iar singura, dar acum e mai rau... -
da leu, poate din afara problema pare simpla: ok, au iesit si acum s-a terminat, gata... dar e greu sa dau ochii cu ceilalti colegi, sa le vad expresiile pline cu intrebari si curiozitate, pana la urma traim intr-un mediu social, nu?
abia a trecut saptamana, caut doar modalitati sa mai rezist o saptamana, si mai ales sa vad cum imi petrec pauza singura, nu crezi ca e greu? nu pot ramane in acelasi cerc ca si el, este aiurea... -
Ai zis ca dupa cateva intalniti v-ati dat seama ca sunteti prea diferiti, vreti lucruri diferite de la o relatie... deci e mult mai bine asa, pt ce sa te chinui alaturi de el??
Esti singura acum si daca nu ai fost obisnuita sa fii singura, mai ales ca nu prea ai cunostinte acolo, iti e greu, dar cu siguranta va trece repede perioada asta.
Poti iesi si singura, fie si la o plimbare. Macar mai trece timpul..
in plus, nu te ma gandi deloc la ce faceai cu el la nu stiu ce ora, te chinui singura si degeaba!
La servici.. de ce sa te simti aiurea? Ati incercat, nu a mers, asta e! Nu esti nici prima, nici ultima!
Poate ai pe acolo si colege.. apropie-te de ele! -
Stii ce ...am trecut si eu prin exact aceeasi situatie. Si da , colegii care au o viata si isi vad de ea nu au comentat absolut nimic si nu m-au facut sa ma simt aiurea. Ceilalti au trancanit o vreme si au facut glume pe tema asta.
Si da , tu o sa incasezi toate rautatile nu el. Ca asa e in societatea noastra de rahar , femeia e aia considerata tap ispasitor.
Eu nu am mai vorbit vreo 6 luni cu el pana cand ironia sortii , a trebuit sa lucram impreuna. N-am mai vorbit de orgoliosi si fara minte ce am fost. Dupa ce am fost fortati sa lucram la acelasi lucru si sa comunicam, implicit ,...incet incet s-a facut loc si de buna ziua si acum suntem doi colegi care se inteleg Ok.
Cred ca e foarte important sa nu faceti acelasi lucru. , ramaneti un fel de amici macar. Si nu pleca urechea la rautati , sa stii ca trec in maxim o luna. -
in primul rand va multumesc celor care m-au incurajat! "deal with it"... asta fac, pana la urma toti suntem oameni si gresim, nu? am eu pentru mine destule reprosuri, cautam incurajari, si le-am primit:
x6, ai dreptate cu complexele, sunt mai ales timida, simt ca nu imi gasesc locul nicaieri...
mariuca_25, o sa-mi repet faza cu "nu a mers", dar simt ca ar mai trebui sa ne mai acordam o sansa, dar el nu vrea, e atat de incapatanat...
nonickname, din fericire nu lucram la acelasi proiect, dar o sa fie aiurea ca sefii deja ne ziceau indragostitii, desi crede-ma ca la lucru nu am dat deloc semne, chiar am pastrat o atitudine profesionala... dar ziceau asta din cauza lui, se pare ca el a lasat impresia ca ar fi indragostit de mine, si acum ma intreb cum o sa priveasca ei situatia...
el mi-a dat deja un cadou, si ca sa-i multumesc, i-am comandat si eu ceva de pe internet... problema este ca nu am apucat sa i-l dau, voi ce ziceti? -
iti faci prea multe griji in ceea ce priveste colegii...e ca si cum in fata lor TREBUIE sa pari altcineva. In primul rand acorda-ti timp tie sa te obisnuiesti cu gandul ca pur si simplu sunteti prea diferiti si ca oricum nu ar fi mers. Pe tine te preocupa prea mult ceea ce zic altii despre tine. Impaca-te cu tine mai bine si lasa-i pe altii sa vorbeasca. Daca totusi cineva intreaba, raspunde simplu : "Aveam prea putine lucruri in comun", zambeste(ca si cum tu ai stii ceva ce ei nu stiu
) si mergi mai departe. -
ati avut dreptate cu colegii, mi-am facut prea multe griji din cauza lor si nu am fost atenta la ce era mai important: EL

refuza orice contact cu mine, ma evita, nu mai vorbeste cu mine, nu inteleg ce s-a intamplat
el "mi-a dat papucii", si tot el este cel care nu mai comunica?
ok, nu lucram in aceeasi echipa, deci nu avem scuze sa vorbim... dar nici macar un salut? nu mai stiu cum sa procedez in aceasta situatie
-
eu cre ca e ceva in neregula cu tine.
tu, cu ce gand ai "iesit" cu el?
te vedeai deja sotie cu 3 copii?
poate l-ai speriat
esti noua acolo, take it easy, nu te gandi la lucruri serioase. intai trebuie tatonat terenu'.
parerea mea e ca tu l-ai sufoca. poate e asa de speriat de nici nu te mai saluta sa nu "interpretezi".
think about it -
nu l-am speriat, nu aveam cu ce... am doar 22 ani si in plus, parerea mea este ca nici nu am reusit sa ne cunoastem destul de bine ca sa putem atinge macar acest subiect, al casatoriei...
nu e deloc vorba de sufocat, ba chiar s-a plans ca nu reusim sa petrecem destul timp impreuna si lucrul cel mai ciudat este ca el le-a spus tuturor ca lucrurile merg grozav intre noi, iar a doua zi tot el a pus punct brusc...
si da, Baby ti-am ascultat sfatul si in seara asta o sa iesim mai multe colege in oras, deja ma simt mai bine numai cu acest gand...
acum, ca sunt mai linistita, singura explicatie pe care o gasesc este ca se poarta infantil, nu mai are curaj sa vorbeasca cu mine, nu stie sa se comporte in aceasta situatie... l-am sunat sa vb sa ramanem colegi ca asa ar fi frumos, nu a raspuns, mai mult nu pot face... -
nu te mi framanta atat. Relatia asta a voastra a durat prea putin ca sa pui atata suflet. Nu ati avut mult timp sa petreceti impreuna iar in putinul pe care l-ati consumat v-ati dat seama ca nu va potriviti.E mult mai bine asa. El acum se comporta ciudat? Poate ca e un ciudat. Asta nu e vina ta. Nu da atata importanta colegilor pentru ca mai mult ca sigur nu mor nici ei chiar asa de grija ta. Daca sunt bucuresteni nici atat. Barfesc o zi doua ca sa mai iasa din monotonie si gata! Tu demonstreaza ca despre tine se poate vorbi si altfel nu doar ca "noua colega care a avut o aventura cu X-ulescu".Ai doar 22 de ani , te asteapta un lung drum in viata. Te asigur ca va fi presarat cu durere, suferinta, sacrificii, bucurii, impliniri, neimpliniri....cu de toate. Daca te impiedici de prima piatra cum vrei sa faci fata la toate astea? Uita colegul si scurta voastra poveste, da la spate privirile celorlalti si priveste inainte cu entuziasm si curaj. Cu o atitudine pozitiva nimeni si nimic nu te poate atinge!
-
pot spune ca o experienta asemanatoare am trait si eu...m-am mutat intr-un oras strain pt mine unde nu cunoasteam pe nimeni si s-a intamplat sa cunosc un baiat cu care am iesit...el era singurul meu mod de socializare si sunt sigura ca de asta ma legasem f mult de el...era singurul om cu care ieseam si cu care imi ocupam timpul liber....s-a intamplat sa nu ne mai vedem si la fel ca si tine am ramas cu ochii in soare ..mi-a fost greu pt ca iar ramasesem singura,nu mai aveam cu cine vorbi/iesi,dar cu timpul am inceput sa-mi gasesc si alte ocupatii
stiu ce inseamna sa nu cunosti pe nimeni..este f greu..si practic te legi de prima persoana care iti iese in cale...
o sa treaca si o sa fie bine..capul sus