va rog frumos ajutati-ma
-
0 0sunt atat de stresata incat nu mai pot.eu si iubitul meu (cu care sunt de 4 ani de zile) am venit la Cluj,eu la facultate la zi , el la ifr si la munca.lucrurile au mers haios , ne-am descurcat rau cu banii,ne certam din orice ,aproape ca nu ne mai suportam.am hotarat pana la urma ca eu sa ma mut din gars in care locuiam cu el , iar el urmeaza sa plece in orasul natal.problema este ca el isi pierde serviciul facand asta, plus ca nu se poate intretine la facultate. acum, direct sau indirect sunt condamnata ca singura vinovata de soarta lui.ne-am inteles tare bine de cand m-am mutat pentru ca am decis sa ramanem prieteni buni avand in vedere ca ne iubim si nu putem renunta unul la celalalt.
dar ce e de facut cand o povara atat de mare cade pe umerii mei?
parintii lui il condamna si cred ca il vor lasa la greu din cauza ca a plecat cu mine , desi l-au sfatuit sa nu.
imi este foarte greu , sunt intr-o tensiune continua pentru ca pe langa asta , am de dat niste examene , probleme de familie , etc.nu mi-as lua niciodata viata , insa acum inteleg tinerii care si-o iau, neputand sa faca fata greutatilor.
nu stiu ce sa mai fac...ma simt atat de singura ,sunt obisnuita sa stau cu el , sunt dependenta de prezenta lui , iar acum.. voi ramane aiurita pe aici in ditamai orasul..
-
Trebuie sa gandesti pozitiv, asta este cursul vietii, poate Dumnezeu are un ales mai bun pentru tine

Roaga-te la Dumnezeu sa-ti dea ceea ce crede El ca este bun si nu ceea ce crezi tu ca e bun.
In momentele de deznadejde, e bine sa-ti indrepti atentia spre rugaciune. Face bine sufletului.
Toate se rezolva, rand pe rand.
Citeste, iesi, vorbeste cu prietenele si ia-o ca pe o experienta de viata.
Esti tanara, ai timp de obligatii.
Va fi bine! -
daca ar fi atat de usor.. dupa cum v-am spus suntem de 4 ani si ceva impreuna, noi doi ne-am crescut practic unul pe celalalt.cu parintii lui nu am avut niciodata probleme , ba dimpotriva.insa acum , ei judeca lipsa viitorului pentru baiatul lor.
eu ma descurc cu ce imi trimit parintii , insa el are salarul fix ,nu f mare , si cam atat.parintii l-au ajutat destul de putin.banii s-au dus pe chirii ,cheltuieli si din cauza asta ne-am certat de multe ori.
nu stiu ce sa fac , va spun parca raman fara aer,fara suflu! mi-a propus aseara sa ne impacam , as sari in bratele lui cu tot dragul,dar as alege partea cea mai usoara.iar apoi??? nu mai am incredere ca ne vom intelege...
pentru mine e o situatie delicata care ma consuma ,si chiar nu mai stiu cum sa procedez.il vreau/nu`l vreau...
o saptamana usoara va doresc... -
mi-am format o constiinta atat de puternica! ma simt vinovata din orice , cred ca as fi ok daca as sta mereu in camera fara sa ies, sa cunosc pe cineva , sa imi fac prieteni . ma mustrez singura pentru ca nu vreau ca el sa sufere iar eu sa ma distrez.
cred ca n-o sa ma mai pot atasa niciodata de cineva
-
Tu iti dai seama ca va despartiti din cauza banilor?

De ce nu iti iei si tu un job part time si asa va mai ajungeti cu banii? De ce stati in chirie si nu in camin unde cheltuielile sunt mai mici? Sunt solutii numai sa aveti ochi sa le vedeti.
spui ca impacarea e calea usoara? Eu cred ca despartirea este... el pleaca acasa si dispar problemele cu banii, cu certurile etc. -
zoom, uite si eu am avut primul "lover" la 16 ani si sa stii ca azi ma consider un om mai bun pentru ca l-am cunoscut pe el chiar atunci la aceea varsta
Chiar la varsta aia critica mi-a adus un balans in viata si m-a ferit de multe prostii specifice acelei epoci
Zi ca tu nu ai avut prima iubire in liceu!