fetelor, ajutati.ma si pe mine sa decid
-
0 0Vreau sa ma despart de iubit. Nu stiu daca fac bine, poate fac cea mai mare gresala, dar vreau sa imi incerc norocul mai departe. Suntem un cuplu de 2 ani, tot de aproape 2 ani stam si impreuna, e baiat bun, cuminte, inteligent, frumusel, nu se poarta urat cu mine, dimpotriva. Dar ii lipseste curajul. Ii este frica sa se implice in treburi serioase. Nu vrea sa se insoare, am tras de el la modul nesimtit sa stiu catre ce ne indreptam, sa stiu daca dupa 2 ani de bune si rele, de stat zilnic impreuna, avem vreo persp;ectiva sau ma trezesc dupa vreo alti 7 ani ca imi zice ca eu nu sunt iubirea vietii lui, ca el in continuare nu vrea sa se insoare . L-am dat afara in suturi, si desi nu e genul sa minta, a schimbat tactica, zice ca avea de gand sa ma ceara de craciun, dar vroia sa ma surprinda. Dar ca acum, daca l-am dat afara si am vruit sa ne despartim, a mai amanat termenul cu un an. Eu cred ca asa cuminte si nemincinos cum e el, minte de ingheata apele. Ma duce de nas. Cred ca nu vrea nici acum, in al 15-lea ceas, sa se insoare, cel putin nu cu mine, altfel nu inteleg de ce ii este asa greu sa zica: da, mai fata, ne vom casatori, stai linistita! El o tine una si buna ca eu sunt nebuna si cu cat il stresez mai mult, cu atat amana. Si ma gandesc ca din momemnt ce tot nu ma considera totul in viata lui, mai bine sa fiu nimic in viata lui. Nu vreau sa ma ia azi de nevasta sau maine, doar sa stiu ca are aceasta intentie. Dar nu, el nu cred ca se gandeste, si acum, ca i-am pus flacara la fund, a inceput sa zica dupa mine, ca vrea, normal, ca este un om normal si ca vrea si el o fa milie... da, dar poate nu cu mine, si sa obtin asta cu santaje, parca nu ma incanta deloc. Si ma tot gandesc sa ma despart de el. Doar ca de fiecare data, ma cauta, ma ia cu argumente logice si il accept inapoi, il iubesc, nimic de zis, dar vad ca nu face nimic cu viata lui. Nu face altceva decat munca si casa, la facultate nu mai merge. Ma deranjeaza ca nu e ambitios deloc, ii e tare bine cu ce are (acum sta cu chirie) si nu vrea mai mult. Pai atunci ce sa sper? Nimic. ma deprima relatia asta.
Invcerc sa imi ridic moralul, zicand ca va veni si ziua sa vad ca vrea sa afcem ceva pentru noi, dar nu mai vine si e grea asteptarea. Ma tine blocata in relatie, nici nu vrea dar nici NU nu-mi zice.Azi imi spune ca s-a gandit sa faca scoala de soferi, maine zice ca a zis si el asa, ca asteapta sa mai scada preturile. Si trece timpul asta si noi nu facem nimic. Cat sa mai astept? Am zis ca dupa sarbatori, ii dau papucii. Nu pot sa mai astept. Vreau altceva, vreau unul sa nu fie nevoie sa il imping de la spate. Am respins pe cineva tocmai fiindca nu am vrut sa ma despart de el. Si tipul asta e deja realizat, nu trenuie sa trag eu de el sa faca ceva cu viata lui.
De vreo 2 luni sunt foarte deprimata ca nu se schimba nimic in viata noastra. E naspa, sa astept ceva la infinit. Asa cuminte si asezat cum e el, parca prea ma enerveaza lipsa de perspectiva. Toti colegii mei se agita sa faca ceva cu viata lor, suntem de aceeasi varsta, si totusi el se tine cu dintii de origini, sarac s-a nascut, sarac vrea sa moara. Percepe ca o agresiuni incercarile mele de a-l determina sa se implice in ceva,sa mearga la facultate, sa isi cumpere o masina, sa-si plateasca ratele la facultate. Nu stiu cum sa mai abordez situatia asta sa schimb ceva, si periodic realizez ca nu se va schimba nimic, ca doar ma amageste. Poate nu va fi asa, dar eu, dezamnagita cum sunt, asa simt.
Ziceti.mi ce sa fac sa ies din starea asta. Mai are rost sa insist sa il schimb? Sau sa-mi vad de viata mea?Poate voi aveti mai multa experienta decat mine in treburi de-astea. -
Argumentatia ta este ireprosabila, gandesti ca o femeie matura care stie ce vrea si este gata de actiune.
Sfatul meu, de femeie la 40 de ani, care am vazut si trait destule, este sa faci aa cum deja stii ca e bine sa faci.
Crede-ma, dupa un numar de ani, constati ca iubirea s-a schimbat in altceva, ca tu si partenerul sunteti mai degraba o echipa care exista in scopul satisfacerii nevoilor amandurora.
Este ca si cum familia este o caruta, iar partenerii sunt cei doi cai care trag caruta. Nesincronizarile de directie, forta si viteza pot fi fatale atat pentru fiecare dintre cai, cat si pentru caruta si eventualele persoane mai mititele aflate in ea.
Tu esti un cal care poate trage o caruta mai grea, mai departe si in locuri mai frumoase decat poate celalalt cal sa ajunga. Sa stai pe loc pentru tine echivaleaza cu sinuciderea.
Nu trebuie sa iti fie mila de el... va fi mai fericit fie sa zburde liber, fie alaturi de o iapa mai inceata, asa, ca el... -
Multumesc mult pentru raspuns. Imi este teama de ce vreau sa fac, dar cum ziceai, ma sinucid asteptand sa se intample ceva si nu se intampla. De la inceput i-am zis ca vreau langa mine un om cu care sa pot face tot ce imi trece prin minte, dar el nu poate tine pasul iar eu nu pot sa-mi rup ritmul, pentru ca am o varsta si deja nu imi mai permit sa gandesc ca la 20 de ani, cand aveam toata viata inainte. Nici acum nu sunt prea batrana, nimic de zis, dar vreau peste 3-4 ani sa am un copil, ori noi nu stim unde ne aflam, iar cand eu afirm ca nu ne aflam nicaieri, pentru ca nu ne dorim nimic, ma contrazice. Dar faptele lui imi sustin tot punctul meu de vedere, ca ne dorim lucruri diferite. Cred ca il voi lasa. Oricat ma doare sufletul de el.
-
doua firi diferite....pe el nu-l schimbi,asa-i fundamentat,n-ai ce-i face...doar cu iubirea nu faci nimik,parerea mea de om ,tot de 40,ca si predecesoarea...si fara rezonanta emotionala e greu,dar,mergind pe rational ,mai ai o sansa sa schimbi ceva,in ceea ce te priveste,ca sa nu-ti para rau,mai tirziu...nu stii cum le-aranjeaza viata,pe final
-
draga mea nu am nici eu prea multa experienta dar totusi iti dau un sat....parerea mea e sa-l faci sa inteleaga ca u nu esti marioneta lui si poti face asta prin al trata umpik cu indiferenta daca nu reactioneaza atunci incearca sa-l iei de o parte si fara nervi incearaca sa ii spui ceea ce te deranjeaza si atunci ii poti vedea reactia ....spunei "bai baiatule u ce ganduri ai cu mine? mai astept mult?" si atunci vei vede ce iti spune sii inearca sa ii spui ca au incercat atatia baieti sa te curteze si u nu i-ai bagat in seama at vezi daca reac tioneaza si te iubeste cu adevarat..... ..nu sunt experta dar vreau sa te ajut .... te pup si succes
-
Dupa 2 ani , in care-ai vazut cu cine ai de-a face , in care-ai vazut ca n-are nici o initiativa ( excluzand pe cea de a te cere de nevasta ! ) , oricat de mult l-ai iubi , nu inteleg de ce tragi de el sa te ceara de nevasta !!!
Chiar nu vezi ca , devenind sotia lui , tu vei duce greul acestei casnicii ???
Chiar nu vezi ca vei fi singurul cal la caruta ??? Si crede-ma , ca nu-i asa usor s-o misti din loc !
Parca te vad avand numai tu toate initiativele de a schimba ceva in casa si in viata voastra ! -
Nu merge. Am incercat de toate, de la apropourile subtile la inceput, pana la spus in fata: bai nene, cand puii mei ma ceri?sa stiu si eu ce ai de gand.
Nu ma deranjeaza atat ca nu ma cere, ca va urma la un momemnt dat si asta, poate; ma deranjeaza mai mult faptul ca nu vrea sa faca nimic, sa se implice in nimic.
Poate unele eve nu vor fi de acord si vor zice ca sunt imatura si nebuna: am langa mine un om care nu inseala, care cred ca ma iubeste, isi petrece tot timpul cu mine, nu iese nicaieri fara mine, ma ajuta la treburile casei chiar si dupa ce l-am dat afara si totusi nu e de ajuns. Am senzatia ca o sa mor pana vom ajunge la momentul "pana cand moartea ne va desparti", ala siropos din filme. Eu sunt mai nebuna de fel, el e tipul calm, rational, calculeaza, nu se arunca in chestii nebune, cum fac eu. Numai ca eu pana acum am cazut in picioare in tot ce am facut si el nu face nimic. O fi ceva in neregula cu mine ca nu stiu sa apreciez ce am langa mine? Stau si ma intreb in toate felurile despre chestia asta. Stau si ma intreb daca eu chiar il iubesc sau pur si simplu imi ofera siguranta si m-am obisnuit cu el? Cand ne-am cunoscut, a fost un fel de "dragoste la a doua vedere", adoram faptul ca e asa destept, ca avem pasiuni comune, ca venea la mine si imi spala si lingurita mea cu care mancasem prajituri. Chiar e genul de om "de pastrat". Si totusi, eu simt nevoia sa ies din relatie. E un chin. Ma gandesc mereu ca nu e corect. Cand e langa mine, ma atrage, imi vine sa sar pe el, dar cand suntem departe, iar ma cuprind gandurile negre, ca eu nu voi reusi sa fac nimic alaturi de el, ca va trebui sa muncesc eu ca o nebuna pt ca ai mei copii sa aiba de toate, o casa, o masinuta acolo, confort elementar. Iar el va fi acolo, langa mine, dar eu voi fi cea "cu biciul", eu voi decide pentru noi, eu voi sta in cap pentru toate cele. El este langa mine si cand merg sa imi cumpar pantaloni sau perdele, dar ma enerveaza ca nu ia haturile in mana, sa zica: hai sa ne interesam sa ne luam o casa! hai sa strangem bani sa mergem in vacanta la londra!
Stam asa intr-o chestie fara rost, fara sa facem nimic. Imi pierd timpul sau asa e normal sa fie o relatie? -
Poate asa e normal sa fie o relatie, sa nu alerge partenerii de nebuni dupa chestii realizabile, dar cu mari eforturi. Poate m-am obisnuit eu prost, si mediul in care muncesc e format din oameni care la 25-30 de ani, au un apartament luat pe credit, o masinuta, s-au casatorit pe la 25-26 de ani, asteapta un copil samd. Incerc sa il trag dupa mine, dar opune rezistenta. Il agresez.
-
Nu stiu ce ma asteapta "in lumea de afara", in afara relatiei. N-am simtit nevoia sa insel pana acum, dar acum vreau altceva, dar totusi pe el. Si cu toate astea, nu e bine. Oricat am incercat sa ii schimb ideile, si eu si prietenii lui, nu am reusit. Azi zice ca noi, maine revine la teoriile lui ca e mai bine sa stai cu chirie si in 50 de ani sa strangi bani pt un apt.
-
cred totusi ca si mediul e de vina. ai impresia ca daca ai au putut poti si tu cu siguranta.
eu am 24 de ani, o facultate terminata, acum fac un master, am un job ok.
dar stau cu ai mei si merg cu metroul.
cam asa sunt si prietenii mei, si sunt fericiti asa cum sunt. normal ca vreau mai mult..dar nu ma grabesc. -
Ai mei prieteni care locuiau impreuna stabilisera deja ca se vor casatori intr-o buna zi si nu avea nimic impotriva sa-si cumpere lucruri impreuna. Dar noi nu stim nimic, n-avem un plan, ceva, nimic. nu ne luam nimic impreuna pt ca mie mi se pare mai simplu sa fie ale lui "ale lui" si ale mele numai ale mele, si le folosim la comun. Uneori ma deranjeaza chestia asta, dar cred ca e cea mai buna solutie avand in vedere ca eu nu stiu nici pana azi daca el ma va cere sau nu vreodata de sotie sau daca se va da lovit intr-o buna zi, desi nu e genul de om sa te lase cu fundu-n ploaie la greu. Nu stiu la ce sa ma astept si m-am cam saturat sa duc munci de lamurire,am inteles ca nu vrea si am senzatia ca incep sa plictisesc omul. Lui ii place viata lui asa cum e, nu vrea nimic in plus. Sau nu acum.