Sfaturi
-
0 0Am avut astazi o zi
Sa va spun:
Am contract de colaborare cu o firma mare de la noi, de vreo 5 ani timp in care s-au schimbat directoarele de trei ori . Pentru prima si ultima am lucrat mai indeaproape, am fost secretara lor personala, "asistenta" cum imi spuneau ele.Ultima directoare si-a adus sotul cu ea din partea tarii de unde a venit. Acolo, era sotul care avea rolul de secretara desi avea si serviciu. Inainte de a fi directoare, eu si ea am fost colege, ne intelegeam bine desi ne intalneam rar(poate tocmai de aia
). Dupa ce au venit in zona noastra, au inceput amandoi sa se poarte urat cu mine desi ea a fost cea care mi-a propus sa lucrez ptr ea. Se purtau abuziv si tiranic dar fiindca aveam nevoie de bani am suportat o vreme. Ea e dezorganizata, pierdea tot timpul actele, incepea mai multe proiecte simultan si cand aparea altceva, mi le lasa mie sau lui si apoi tipa la amandoi etc, etc. Chiar si el ii reprosa acest lucru si ii spunea sa ma lase sa termin ce-am inceput si apoi sa imi dea o noua sarcina dar ea avea argumente de fiecare data. Intr-o zi a pierdut o fisa, a intrebat unde e si el i-a raspuns nervos, cu mana pe organul sexual: "uite-o in p.ula mea de fisa". Eram in spatele biroului si m-am facut ca nu observ incidentul, ea n-a zis nimic, nu si-au vorbit o vreme dupa care au luat-o de la capat certandu-ma pe mine. Mi-am facut curaj intr-o zi si i-am intrebat daca ei intai ma cearta pe mine ptr ceva desi stiu CLAR ca nu e vina mea si mi-au raspuns amandoi in acelasi timp "DA!", ca nu conteaza ca nu am gresit eu, trebuie sa ma certe. Vorbeau foarte frumos fiecarui om care trecea pragul biroului si dupa ce iesea respectivul il bagau in toate gaurile posibile si faceau pe el tot ce le venea la gura. -
Nu am suportat mult si am plecat fara sa le spun ca plec din cauza lor, ci le-am spus ca a intervenit ceva care trebuie rezolvat atunci si imi ocupa foarte mult timp. Nu mai suportam in special atitudinea lui, parca era porcusorul isteric, orice as fi zis si facut, nu era bine, mereu vocifera, mereu bombanea si spunea cat de al d.racului e el si ca toti o sa-i stim de frica, dupa el femeile erau fie p.roaste, fie p.roaste.
Am evitat sa ma intalnesc cu ei chiar daca el a ramas pe postul de secretar si trebuie sa-i las proiectele tot lui cand nu e ea acolo. Si-au inceput problemele. Acum 4 luni mi-au pierdut niste acte. Ea le-a pierdut si cum ii era frica de el fiindca o certa mereu i-a spus lui ca nu le-am dus eu la sediu. Am facut din nou actele respective si le-am dus tot ei, el era plecat. Cu ea am vorbit fata in fata, cu el am vorbit la telefon de aceste acte. Mi-au spus lucruri diferite, probabil nu apucasera sa vorbeasca intre ei. Am trecut peste, i-am dus actele intr-un dosar , mi-a luat doar o parte din ele si a spus ca pe restul le are deja. Am venit acasa, am pus dosarul asa cum era langa alte acte si am crezut ca s-a rezolvat. Aha, i-am spus ei ca daca nu se tine cont de aceste acte la sucursala, eu renunt la colaborare. A luat-o personal, foarte personal dar nu mi-a spus nimic, mi-a vorbit foarte frumos la urmatoarele intalniri. Astazi m-am dus la birou cu alt proiect si am dat de el. I-am spus ca nu s-a rezolvat problema actelor si a inceput sa latre la mine. ca nu am dus toate actele, ca i-a spus nevasta-sa ca am amenintat-o si sa am grija ce vorbesc, ca am fost neglijenta si nu am predat o data cu actele si o copie de buletin pentru confirmare, ca el a vazut de atunci, a venit dupa ce am plecat eu si a observat ca nu am predat copia de buletin si ea a zis ca "lasa-le , trimitem actele asa, daca e cascata" .
-
Adica ea ratacise copia de buletin altfel mi-ar fi spus de atunci sa o las si fiindca ii era teama de reactia lui a dat vina pe mine ca doar nu eram de fata sa ma apar. Putea sa-mi dea un telefon: "lenuto, 'ti-ar capu'al naibii ai uitat sa lasi un act" dar nu a facut asa fiindca stia ca a ratacit actul. Asadar astazi el, printre latraturi si guitaturi( daca sora lui Moromete, Guica, avea un baiat, ca asta era!) mi-a spus sa fac un efort , sa ma duc acasa si sa aduc restul actelor. Am facut asta desi fiori reci si calzi ma treceau de nedreptatea facuta. I-am spus si cum am gasit dosarul acasa, drept dovada ca atunci eu am lasat tot ce era de lasat caci de nu gaseam copia de buletin in dosar, nu? A spus ca refuza sa ma inteleaga. I-am spus ca asta e ultima data cand mai aduc actele fiindca m-am saturat sa-i mai vad, ca sunt rai si ipocriti si ca-mi face rau sa-i intalnesc. Apoi i-am spus ca am plecat din cauza lor, din cauza rautatilor lor si ca imi pare rau ca nu le-am spus adevarul de atunci. Mi-a replicat ca daca nu tac, o sa "zbor" din firma. Am plecat si nu am zis nici "buna-ziua". Nu cred ca-l merita.
-
Daca a citit cineva tot, sa-mi dea si mie un sfat ce sa fac in continuare. Nu vreau sa renunt la tot ce-am investit pana acum, de 5 ani incoace...dar nici nu ii mai suport. Imi vine sa scriu un e-mail sefei mai mari, sa-i spun situatia, un personaj care e doar sotul directoarei in firma , are voie sa ma dea afara? Sa-mi vorbeasca asa?
-
Deci tzin sa subliniez ca povestea nu-mi apartzine , asa ca sa nu se intzeleaga gresit! Tu iei din acesta poveste ceea ce-ti foloseste!
"""""""""""""""""Cine n-a avut la viata lui probleme cu un sef sau altul? Cui nu i s-a parut ca a fost tratat mai aspru decât merita? Cine nu s-a simtit jignit de superiorii lui si si-a ros zabala pentru ca nu putea sa le raspunda cu aceeasi moneda? Ce te faci cu un mitocan pe cap?
Am terminat facultatea de arhitectura printre primii din promotia mea. Drept pentru care am fost angajata imediat la o firma de publicitate, care facea de toate, de la panouri si spoturi audio-video la afise si strategii totale de promovare a produselor clintilor. Ce faceam eu ca arhitect? Simplu. Orice decor pe care-l vedeti într-o reclama este rodul muncii unuia ca mine. Amplasarea în spatiu si în mediul ambiant a celui care rosteste sloganul publicitar este la fel de importanta ca sloganul însusi. Ca sa termin cu amanuntele profesionale, trebuie sa va marturisesc ca o reclama este facuta de un colectiv mare de oameni, care trebuie sa se completeze si sa se ajute reciproc. Spiritul de echipa este mai important decât orice. Reusita sau esecul depind de fiecare si sunt ale tuturor.
M-am placut imediat cu colegii mei. Multi din ei artisti, boemi, ca si mine, altii mai metodici, mai pragmatici, aveam din toate tipurile de caractere, ceea ce ne-a ajutat teribil. O reclama este facuta sa placa unui numar cât mai mare de oameni, unor categorii cât mai diverse. Am dus-o bine vreo doi ani. Seful nostru era un arhitect ceva mai în vârsta, un tip pontos si fara morga, care stia sa se faca ascultat prin valoare. Chiar daca te lua peste picior o facea cu atât stil ca râdeai si tu în rând cu ceilalti si la sfârsit îti venea sa-i zici "saru' mâna boierule". Am învatat multe de la el si când a fost promovat director al agentiei ne-am bucurat pentru el deoarece stiam ca va fi la fel de stralucitor în noua functie si ca, per total, agentia o va duce si mai bine. Am avut dreptate. Sub conducerea lui am primit cu totii o marire substantiala de salarii. Din pacate, a trebuit sa fie numit un nou sef de departament. Colectivul… -
Colectivul nostru n-a avut bafta ca acesta sa fie loctiitorul sefului nostru, ci a venit un tip din alt colectiv. ÃŽl stiam binisor, cum stii pe cineva care lucreaza la acelas etaj al cladirii cu tine, de care te lovesti fie la casierie, fie la bufet. Nici unul dintre noi, însa, nu avusese relatii profesionale cu Calin. Stiam ca este foarte bun, ca era autorul mai multor campanii publicitare serioase si ca are o minte ascutita.
Din pacate, la noi a functionat un principiu valabil în orice casnicie: "pâna nu traiesti cu omul în casa nu stii ce-i poate pielea". Calin cel mai mult sau mai putin simapatic în relatiile particulare s-a dovedit a fi cu totul altul în calitate de sef. Ne-am zis la început ca adaptarea este grea dupa ce ai avut la conducere un tip subtitre ca actualul director. Numai ca pe masura ce trecea timpul Calin devenea din ce în ce mai despotic. La fiecare sedinta de creatie, când fiecare arata ce a lucrat se punea pe urlat din te miri ce. A venit ziua când a rostit si prima vorba grea. S-a uitat la noi, la toti, cu o privire plina de dispret si a tipat în gura mare: "Handicapatilor!"
Ne-am uitat uimiti unii la ceilalti si s-a lasat o tacere apasatoare. Se pare ca prima data i-a fost cel mai greu. Dupa acea zi, în loc sa fi venit sa-si ceara scuze, a continuat si mai dihai. "Handicapatilor" era deja dulce poezie. Eram, în functie de toanele lui, fie "cretini", fie "dobitoci", fie "idioti", fie "batuti în cap", daca nu toate la un loc. Se dusese frumoasa noastra atmosfera de munca si distractie. Veneam la serviciu mofluzi si asteptam cu groza sedintele. E drept, Calin avea uneori idei formidabile, care sporeau valoarea muncii noastre, dar asta era prea putin fata de truda noastra de zi cu zi, fata de felul în care noi toti ne schimbasem dupa venirea lui. Eu, ca fiind cea mai tânara din colectivul de creatie, ma faceam mica într-un colt si asteptam sa treaca uraganul, dar ma mira tacerea celorlalti colegi ai mei.
Unii dintre ei erau barbati în toata firea, tati de familie. Cum naiba au suportat toate invectivele si jignirile lui Calin? Sigur, fiecarui om îi este teama ca va ramâne fara slujba lui si cel mai usor mod este de a te pune rau cu seful. Asta a fost de când e lumea. Daca vrea cineva sa-ti ia munca la purecat cu rea-vointa, apoi îti gaseste nod în papura oricând. Mai ales în munca noastra care nu este cuantificabila direct, unde subiectivismul privitorului este un factor determinant.
Când am simtit ca nu mai suport mi-am luat concediul de odihna. Culmea, ghinionul meu, Calin a fost si el în concediu tot atunci. Am pierdut cea mai fericita perioada a colectivului noastru din ultimul an. Conducerea efectiva a fost preluata de adjunctul lui, un tip finut, si supervizarea a facut-o directorul, fostul nostru sef. Cand m-am întors din concediu, Calin deja sosise. Era mai odihnit si mai calm. A fost asa cam o luna. Mai scapa caii, dar fara sa se isterizeze si fara sa ne besteleasca. Dupa aceea totul s-a reluat. Iar eram "dobitoci" sau alte soiuri de retardati mintali. Pentru fiecare om, capacitatea de a tolera niste abuzuri difera în functie de caracter, de perioada pe care o traverseaza, de vârsta, de educatie. Unul care la el acasa li se adreseaza alor lui tot cu epitete jignitoare încaseaza mai usor astfel de papara. Eu, una, am trait într-o casa de oameni decenti. ÃŽn familia mea, ca sa se rosteasca o vorba grea, trebuia sa fie cine stie ce calamitate. Sigur, nu vorbesc de perioada copilariei fragede, când eram "prostul casei". Pe scurt, atitudinea lui Calin a început sa ma calce pe nervi. ÃŽntr-o buna zi m-am sculat cu fata la perna si n-am mai putut sa ma abtin. Replica a pornit ca din pusca:
- Auzi, baiete, cum îti permiti sa ne faci "dobitoci"?
A ramas interzis. Era atât de obisnuit cu tacerea noastra stânjenita ca a avut nevoie de câteva secunde bune ca sa-si revina din soc. Mi-a raspuns aproape urlând:
- Pentru ca asta sunteti, dobitoci!
A fost rândul meu sa ramân cu gura cascata -
Colectivul nostru n-a avut bafta ca acesta sa fie loctiitorul sefului nostru, ci a venit un tip din alt colectiv. ÃŽl stiam binisor, cum stii pe cineva care lucreaza la acelas etaj al cladirii cu tine, de care te lovesti fie la casierie, fie la bufet. Nici unul dintre noi, însa, nu avusese relatii profesionale cu Calin. Stiam ca este foarte bun, ca era autorul mai multor campanii publicitare serioase si ca are o minte ascutita.
Din pacate, la noi a functionat un principiu valabil în orice casnicie: "pâna nu traiesti cu omul în casa nu stii ce-i poate pielea". Calin cel mai mult sau mai putin simapatic în relatiile particulare s-a dovedit a fi cu totul altul în calitate de sef. Ne-am zis la început ca adaptarea este grea dupa ce ai avut la conducere un tip subtitre ca actualul director. Numai ca pe masura ce trecea timpul Calin devenea din ce în ce mai despotic. La fiecare sedinta de creatie, când fiecare arata ce a lucrat se punea pe urlat din te miri ce. A venit ziua când a rostit si prima vorba grea. S-a uitat la noi, la toti, cu o privire plina de dispret si a tipat în gura mare: "Handicapatilor!"
Ne-am uitat uimiti unii la ceilalti si s-a lasat o tacere apasatoare. Se pare ca prima data i-a fost cel mai greu. Dupa acea zi, în loc sa fi venit sa-si ceara scuze, a continuat si mai dihai. "Handicapatilor" era deja dulce poezie. Eram, în functie de toanele lui, fie "cretini", fie "dobitoci", fie "idioti", fie "batuti în cap", daca nu toate la un loc. Se dusese frumoasa noastra atmosfera de munca si distractie. Veneam la serviciu mofluzi si asteptam cu groza sedintele. E drept, Calin avea uneori idei formidabile, care sporeau valoarea muncii noastre, dar asta era prea putin fata de truda noastra de zi cu zi, fata de felul în care noi toti ne schimbasem dupa venirea lui. Eu, ca fiind cea mai tânara din colectivul de creatie, ma faceam mica într-un colt si asteptam sa treaca uraganul, dar ma mira tacerea celorlalti colegi ai mei.
Unii dintre ei erau barbati în toata firea, tati de familie. Cum naiba au suportat toate invectivele si jignirile lui Calin? Sigur, fiecarui om îi este teama ca va ramâne fara slujba lui si cel mai usor mod este de a te pune rau cu seful. Asta a fost de când e lumea. Daca vrea cineva sa-ti ia munca la purecat cu rea-vointa, apoi îti gaseste nod în papura oricând. Mai ales în munca noastra care nu este cuantificabila direct, unde subiectivismul privitorului este un factor determinant.
Când am simtit ca nu mai suport mi-am luat concediul de odihna. Culmea, ghinionul meu, Calin a fost si el în concediu tot atunci. Am pierdut cea mai fericita perioada a colectivului noastru din ultimul an. Conducerea efectiva a fost preluata de adjunctul lui, un tip finut, si supervizarea a facut-o directorul, fostul nostru sef. Cand m-am întors din concediu, Calin deja sosise. Era mai odihnit si mai calm. A fost asa cam o luna. Mai scapa caii, dar fara sa se isterizeze si fara sa ne besteleasca. Dupa aceea totul s-a reluat. Iar eram "dobitoci" sau alte soiuri de retardati mintali. Pentru fiecare om, capacitatea de a tolera niste abuzuri difera în functie de caracter, de perioada pe care o traverseaza, de vârsta, de educatie. Unul care la el acasa li se adreseaza alor lui tot cu epitete jignitoare încaseaza mai usor astfel de papara. Eu, una, am trait într-o casa de oameni decenti. ÃŽn familia mea, ca sa se rosteasca o vorba grea, trebuia sa fie cine stie ce calamitate. Sigur, nu vorbesc de perioada copilariei fragede, când eram "prostul casei". Pe scurt, atitudinea lui Calin a început sa ma calce pe nervi. ÃŽntr-o buna zi m-am sculat cu fata la perna si n-am mai putut sa ma abtin. Replica a pornit ca din pusca:
- Auzi, baiete, cum îti permiti sa ne faci "dobitoci"?
A ramas interzis. Era atât de obisnuit cu tacerea noastra stânjenita ca a avut nevoie de câteva secunde bune ca sa-si revina din soc. Mi-a raspuns aproape urlând:
- Pentru ca asta sunteti, dobitoci!
A fost rândul meu sa ramân cu gura cascataPentru ca asta sunteti, dobitoci!
A fost rândul me -
Eram convinsa ca el nu stie cum se comporta Calin cu noi. El, care ne stia foarte bine, nu putea fi dus de nas. Ne lasase baieti destepti, cel mai apreciat colectiv din firma, si peste noapte devenisem dobitoci? Pe asta am mizat. Ce credeti ca a facut Cornelia în noaptea urmatoare? Si-a scos planseta si a facut un plan, o constructie complicata, cu toate caile de atac si cu linii de aparare. Chiar din ziua urmatoare mi-am cumparat reportofon. Am înregistrat vreme de o saptamâna toate sapunelile pe care Calin ni le administra. Cu acest material "documentar" m-am apucat sa scriu un protest adresat directorului nostru. I-am explicat, în scris, cu destul umor, dar si cu multa ironie, ca între atributiile noastre scrise în fisa postului fiecarui angajat nu intra si încasarea de insulte de la sefii nostri. I-am mai spus, printre rânduri, ca daca atmosfera din colectiv va degenera nu este decât vina lui Calin, a carui comportare mitocaneasca si necivilizata, ne-a adus la exasperare. Am anexat si o copie a casetelor pe care le înregistrasem, "expresii celebre" ale titanului insultei, Calin.
Am depus la prima ora protestul la secretara directorului si am cerut numar de înregistrare pe copie, ca sa am toate acoperirile necesare. Dupa care am asteptat calma sedinta. Ca un facut, Calin a început recitalul de la primele vorbe:
- Sunteti o gasca de cretini!
- haios esti tu, i-am replicat pe un ton potolit.
S-a schimbat la fata si s-a uitat tinta în ochii mei:
- Ce-ai spus?
- haios esti tu, am repetat calma.
- Cum îti permiti? a urlat el.
- Dar tu cum îti permiti? De mai bine de un an te rabdam. Esti sef, foarte bine. Nu-ti place cum lucram, ai toate instrumentele administrative sa ne fortezi sa lucram mai bine, sau sa ne dai afara. Nu suntem însa presurile tale de calcat în picioare. Aici nu e mahala.
Ceilalti ne priveau ca la teatru, fara sa clipeasca, de teama sa nu scape vreo secventa.Calin se înrosise ca racul si avea pe gât o vena care se zvârcolea ca un sarpe.
- Ai depasit masura, domnisoara, a zis el amenintator si a iesit din birou trântind usa.
Dupa plecarea lui, colegii mei m-au înconjurat si m-au felicitat pe soptite. Eram furioasa însa si pe ei:
- Multumesc, nu va deranjati, ati fi putut macar sa ma aprobati, daca nu mi-ati sarit în ajutor. Tin sa va anunt ca am facut o plângere la director. Nu-i vorba, am probele pe casete, dar sa nu dea dracu' sa va duceti la el si sa ziceti ca asta se poarta ca un înger. Eu mi-am pus pielea la saramura, acum e rândul vostru sa ma sprijiniti.
Calin nu s-a mai întors în ziua aceea în birou. Am aflat de la secretara directorului ca fusese la el în birou mai bine de un ceas si apoi plecase acasa. M-am mirat ca directorul nu m-a chemat si pe mine la el, dar mi-am zis ca "nici o veste înseamna veste buna". A doua zi, Calin a intrat în birou ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. A prezidat calm sedinta, a facut câteva obiectii, dar pe un ton calm, fara pic de ranchiuna sau ironie. M-am închinat pe furis, pentru ca eram pregatita pentru un razboi de uzura, cu toata artileria. Au trecut asa mai multe saptamâni pline de calm si se parea ca armonia a revenit în colectivul nostru. Colegii mei m-au târât cu forta la o terasa si mi-au vârât pe gât beri dupa beri:
- Bai, copilu', a zis seful-adjunct, nu stiu ce ai scris tu acolo, dar am aflat ca directorul l-a facut pe Calin de doua parale. Am mai aflat ceva: baiatul asta este complexat. Da, da, oricât ar parea de ciudat, pentru ca ai jura ca e plin de sine, are niste complexe de inferioritate de nu-i adevarat. Am aflat si de ce. ÃŽn colectivul unde a lucrat el înainte de a veni la firma, era tot sef, ca de destept e destept. Numai ca era cel mai tânar si ai batrâni l-au calcat în picioare pâna l-au facut sa demisioneze. Asta e. Si-o fi zis ca daca nu ne calca el în picioare o pateste iar. ÃŽn fine, bine ca s-a rezolvat asa. -
Ovidiu, multumesc de mesaj. Am citit tot cap-coada. M-am gandit ce voi face: cand ma calmez, scriu un email cat se poate de diplomat sefei mai mari. Omul acesta e chiar neomenos si jigneste pe toata lumea. Tin minte ca intr-o discutie m-a facut "grasa", eu am luat niste kg in plus pe care el le-a observat imediat si a gasit de cuviinta sa mi-o si spuna. In ceea ce face el la firma sotiei, e bun, se pricepe, in rest insa nu are nicio specialitate. Il inregistrez si trimit si eu mai departe.
-
Recitind ce-ai scris tu, Ovidiu, mi-am adus aminte ca in facultate, aveam un seminar cu o persoana cu o pozitie foarte "inalta", era sotia omului cel mai important din facultate
fara ca asta insa s-o faca si pe ea "presedinta", nu? Nimeni nu era de acord cu ce spunea ea( e usor sa fii bun si sa dai sfaturi cand ai toate privilegiile de partea ta) dar nimeni nu cracnea, trebuia sa ne gandim la licenta, nu? Pana cand intr-o zi nu am mai suportat si i-am spus tot ce credeam si cum se vedea situatia din punctul nostru de vedere. M-am simtit atat de singura fiindca nimeni nu a indraznit sa-mi stea alaturi dar dupa ce profa a iesit din sala, toti au vrut "autografe" si m-au felicitat. Nu m-a incalzit cu nimic atitudinea lor. Insa m-a incalzit a profesoarei care m-a oprit pe coridor cand mergeam la alt curs si mi-a spus ca desi am gura mare, am dreptate. Nu au fost repercusiuni desi m-am temut de ele. S-a comportat corect dar ulterior mereu mi-a fost frica sa-mi expun parerea. Astazi m-am simtit atat de bine cand i-am spus individului ce cred despre ei...ma simt eliberata.