Mi-as da viata pentru el, si totusi ...

  •  
    • 7 mesaje
    29 Sep 2009, 20:56
    0 0
    Mi-as da viata pentru el, si totu-si nu mi-o dau!

    Cum vine si asta, de unde atata contradictie cand timp de douazeci si n de ani m-am cunoscut ca o persoana transata, scrupuloasa, adepta infocata e propriilor principii.

    Iar acum, nebuloasa. Ca si cum nimic nu are sens.

    Ca orice poveste de actualitatea, a mea incepe cu "L-am cunoscut cand ... " cand ma aflam intr-o aceeasi stare de nemultumire relationara, la vremea aia cu alt adept. Pe domnul Perfect l-am cunoscut mai bine, sau mai corect spus, am crezut ca il cunosc mai bine abia dupa un an cand m-am mutat cu el. Situatie partial impusa de intamplari partial de oferta lui, n-am stabilit nici pana acum in ce procent a fost care.

    Ei bine si viata a decurs de atunci ... ca la carte ... ca o banalitate sanatoase.
    Doi oameni, un el si o ea, nu sunt indragostiti pana peste urechi, dar se plac suficient cat asta sa le ofere avantajul de a nu se sufoca unul pe celalalt. Aparent.

    Fiecare isi traia partea de activitati, venea acasa, le impartea cu celalalt, adormeau fiecare in bratele celuilalt, iar a doua zi dimineata isi indeplineau cu aceeasi consecventa traiectoria.

    In mare zilele erau aceleasi, la fel, fiecare stia ce are de facut, in particular orice zi era deosebita de celelalte, era acea aroma care adauga varful de lingurita care sa confere multumire vietii.

    Pana cand, balanta s-a dezechilibrat, iar unul a plecat si celalt a ramas in urma.

    De atunci, sau mai bine zis, de curand incerc sa inteleg de ce imi e atat de dor cand sunt perfect constienta ca nu-mi doresc sa fiu alaturi de un om care ma lasa in urma. Sa fie doar obisnuinta?

    Pai daca doar atata lucru are un impact atat de puternic incat sa pierd timpul concentrata numai pe resturile ramase, atunci iubirea cum mai e?
  •  
    • 2323 mesaje
    29 Sep 2009, 21:27
    0 0
    Ce a dezechilibrat balanţa?

    Åži da, legăturile de ataşament sunt foarte puternice. ÃŽnsă nu într-atât încât să-ţi dai viaţa pentru asta.
  •  
    • 778 mesaje
    29 Sep 2009, 21:41
    0 0
    Nimic nu-i perfect in lumea asta.
    Eu credeam odata ca-s perfect; am realizat mai tarziu ca-s mai mult defect. Prin urmare, de ce-as avea pretentia ca tot ce ma-nconjoara sa fie perfect?
    O ea si-un el, in timp, devin un intreg. Cand unu' dispare, ceva lipseste. Va ramane pentru totdeauna o rana deschisa pe care n-o poti pur si simpu' ignora. Acel ceva nu poate fi inlocuit cu un altcineva; nu se va potrivi. Alta era combinatia, altfel s-a facut amestecul.
    Asta e. As vrea sa spun mai multe, da' nu ma mai duce creieru'.
  •  
    • 202 mesaje
    29 Sep 2009, 22:26
    0 0
    "O ea si-un el, in timp, devin un intreg. Cand unu' dispare, ceva lipseste."

    Am citit candva intr-o carte a alta explicatie a "jumatatii". Fiecare din noi este un intreg, o data ce constientizam acest lucru si il luam ca bun orice ar fi,atunci mergem in cautarea unui alt intreg. Un intreg + un intreg = echilibru,incredere,egalitate in drepturi si mai ales in sentimente..ce sa mai,fericire maxima.
    Ce bine ar fi daca am putea sa ne intelegem si sa ne iubim atat de mult pe noi insine incat sa ne consideram un intreg. Nu stiu daca are prea mare legatura cu topicul,dar am postat cu mare placere si din suflet.Se pune?

    Mult curaj si capul sus. E normal sa te simti asa.Important este sa existe persoane care sa te sprijine si care sa te ajute sa mergi mai departe.
  •  
    • 2131 mesaje
    30 Sep 2009, 00:15
    0 0
    daca nu te-ai sinucis pana acuma, nu i plans, nu ai bocit,nu te-ai tavalit pe jos e bine..

    draga, nu cred a e vb de iubire, ci pur si simplu obisnuinta, sau mai degraba frica , aceea de a nu iti mai gasi pe cineva la fel de deschis ca el, atat de independent, si care sa iti ofere atat independenta...

    o sa treaca, insa atunci cand vei vedea cate are viata sa iti ofere..
  •  
    • 7 mesaje
    30 Sep 2009, 10:55
    0 0
    Traiesc impresia de ironie cand ma uit peste pozele care nu ma influentau prea mult pana acum, si cand am sentinemtul de familiaritate, de parca m-as uita la omul care ma asteapta sa ma intorc acasa.

    Mi se pare ironic deasemenea ca tot ce mi-a aparut ca trivial si dispensabil cu aceasta schimbare, cu absenta lui fizica si incercarile mele de a fi absenta psihic, acum imi apare ca ceea ce cautam de mult.

    Si peste toata dorinta emotionala de a-i spune exact ce simt si cum simt intervine propriul algoritm rational ce afirma ca, de fapt si de drept, nu-mi doresc sa ajung sa imi traiesc viata alaturi de un om care atunci cand "da de mai bine" ... pleaca.

    Si de aici toata confuzia, nu-mi pun ordine in ganduri si nici in sentimente. Ceea ce simt difera atat de mult de ceea ce consider incercand sa gandesc la rece.

    De acord, sunt atat de constienta ca o sa treaca si ca am ocazia de a invata si avea parte de ceva si mai bun decat pana acum. Paradoxul vine cand aceasta ratiune nu ma face sa ma simt mai bine, si nu gasesc puterea de a investi intr-o asemenea directie.

    E prima oara cand imi expun gandurile atat de lipsit de baraje. E prima oara cand vreau sa pun in concret ceea ce pana acum am fost obisnuita sa tin in mine.

    Este o lectie de viata.
  •  
    • 34 mesaje
    30 Sep 2009, 10:57
    0 0
    care a plecat pana la urma..? ca tot nu am inteles.
  •  
    • 9899 mesaje
    30 Sep 2009, 11:02
    0 0
    el a plecat
  •  
    • 7 mesaje
    30 Sep 2009, 11:03
    0 0
    Balanta a fost dezechlibrata, sau mai bine i s-a oferit ocazia de a se dezechilibra, de catre schimbarile externe care inevitabil au loc in permanenta.

    Pana la urma cred ca noi am ales sa ducem la capat acest dezechilibru, atat printr-o decizie comuna cat si prin alegerile individuale.

    El a fost pus in contextul de a pleca din Bucuresti in oarsul natal pentru a castiga mai multi bani. Cand am hotarat amandoi ca e benefic ca el sa plece am luat decizia in considerentul ca voi veni si eu. Intre timp organizarea pe care mi-am facut-o pentru a inlesni plecarea mea odata cu el a conturat pronisticuri negative, mai exact, pe plan profesional nu puteam sa fac aceasta mutare acum.

    Mi s-a parut firesc, cu toate ca egoist ca el sa faca orice pentru a ramane impreuna indiferent de locatie. In final, am ajuns sa aud cuvinte care imi reprosau ca de fapt nu am aratat ca vreau sa fiu alaturi de el. Asa o fi. N-am facut-o intentionat si am sustinut asta.

    Cred ca indreptarea ar fi venit daca as fi ales un drum pe care sa doresc sa-l urmez in aceasta perioada si cu aceasta informatie sa putem ajunge la un nou acord comun. N-am facut asta. N-am stiut ce-mi doresc, tocmai ca nu am avut incredere si pt ca exista o asemenea discrepanta intre ce simteam si ce incercam sa rationalizez.
  •  
    • 34 mesaje
    30 Sep 2009, 11:05
    0 0
    beam, stai linistita, lucrurile se vor rezolva..indiferent ca veti mai fi sau nu impreuna, totul va fi spre bine..ai sa vezi.
  •  
    • 7 mesaje
    30 Sep 2009, 11:11
    0 0
    Asta mi s-a confiormat si din ce "mi-e scris", prostii pe care le-am cautat pe net cand nu eram in stare sa fac altceva, si se presupune ca indiferent ce aleg imi va fi bine.

    Bataia de cap o am cu sentimentul ce mi-a ramas alaturi de nonsens, si stiu ca de un sentiment nu se scapa atat de usor, ci de abia dupa ce constientizez ce m-a facut sa ajung intr-un astfel de conflict, iar asta vine numai intr-un moment de inspiratie si nu numai prin munca.
  •  
    • 2131 mesaje
    30 Sep 2009, 11:22
    0 0
    eu zic ca nu este totul pierdut..daca el inca mai are sentimente pt tine, te va intelege si te va astepta pana cand tu iti vei fi pus ordine in ganduri, sau pana rezolvi cu jobul..

    iar daca nu o va face, inseamna ca doar la tine este aceasta durere si nu vrei face decat sa ramai cu ea, pana iti vei linge ranile...

    daca tu insa il iubesti cu toata fiinta ta si nu e numai o "obisnuinta"..lupta ca sa fii cu el.
  •  
    • 7 mesaje
    30 Sep 2009, 23:23
    0 0
    Am vorbit cu el. Am stabilit ca nu mai avem nimic de impartit.

    Acum intr-adevar a ramas problema numai la mine. Acum trebuie sa invat din nou sa ma bucur de viata mea. Ce ma enerveaza cel mai tare e ca trebuie sa fac asta printre lacrimi, pentru ca ma doare, pentru ca nu sunt facuta din beton.

    Nu mi-a placut niciodata sa-mi plang de mila, si ma seaca toata durerea asta pe care desi o gasesc stupida si fara rost ramane tot timpul acolo. Vreau sa rad din tot sufletul nu fortat.
  •  
    • 2131 mesaje
    30 Sep 2009, 23:33
    0 0
    draga mea beam,

    ok..l-ai pierdut si gata! nu mai este nimic de facut..poate ca nu ai stut sa il apreciezi atunci, si poate ca o sa inveti din greseala asta..insa, nici el nu merita!

    daca te iubea si insemnai mul pt el, nu sterga totul atat de repede, te intelegea si iti respecta decizia luata..macar o perioada...

    de cat timp sunteti asa...?
  •  
    • 7 mesaje
    1 Oct 2009, 00:22
    0 0
    El a plecat sambata

    Nu ne stim demult, doar de 2 ani si 1 an am stat impreuna.

    Nu mi-a placut de la inceput de el, chiar deloc. Iar reactia mea dupa plecare a fost si pentru mine o surpriza.

    Nu cred ca esenta e sa doara ca sa treaca. Mi se pare o prostie.

    De aceea tot analizez si intorc situatia pe toate partile, am impresia ca imi scapa ceva si ca ma simt aiurea degeaba
  •  
    • 2131 mesaje
    1 Oct 2009, 00:52
    0 0
    nu se poate ca, doar de sambata sa uite de tine..da, iti scapa ceva : ii esti indiferenta..cat a fost, a fost bine, dar stop!
  •  
    • 7 mesaje
    1 Oct 2009, 11:18
    0 0
    Daca faptul ca ii sunt indiferenta m-ar ajuta sa ma simt mai bine ar insemna ceva. Eu nu cred ca simtindu-ma mai rau ajung sa-mi fie bine. N-am inteles niciodata ideile astea si am vazut ca de fapt nici macar nu se aplica.

    Ce am vazut ca are efect si intr-adevar aduce o stare de liniste si eliberare este descoperirea lucrurilor care pana atunci nu se vedeau clar. Ma refer la adevarurile benefice, de exemplu mi s-a mai intamplat odata sa sufar pentru cineva si pana n-am descoperit ca sufeream pentru un moft pe care doar nu-l aveam cum imi doream eu, nu mi-a trecut. Am scapat numai dupa ce mi-am dat seama ca plangeam dupa el ca dupa o masina sau alt obiect pe care tineam neaparat sa-l am.

    Acum imi pun aceeasi problema, daca e un moft? Si ma concentrez sa aflu si sa clarific si asta
  •  
    • 8237 mesaje
    1 Oct 2009, 11:51
    0 0
    Topicu' asta seamana cu videoclipul ala cu chinezu care-si doneaza ochii. Cata melodrama!

    In concluzie esti o razgaiata si-ar fi cazul sa te mai temperezi...poate d-aia a plecat nenea ala: s-o fi plictisit de pustisme si exagerari de drama queen