sa fiu fericita sau nu?
-
0 0Da, despre relatia mea este vorba. Buna sau rea, per ansamblu il iubesc, cu toate ciudateniile lui. Ne mai certam, ne suparam, mai ales eu, gasesc cate ceva sa ma deranjeze la el (probabil si el pateste la fel, dar cred ca nu se exprima, are mai multa rabdare).La ultima noastra cearta, m-a tinut in brate pana mi-au trecut nervii si am trecut la pupici. Mi-am dat seama ca intr-adevar il iubesc. Dar lumea din afara are senzatia ca nu e cel mai bun pentru mine, si cand zic asta, ma refer la maica-mea. Nu se poate opri din petit si ma isterizeaza. De ce nu intelege ca mi-e bine asa? Ma influenteaza parerile ei, ma intorc pe dos. Nu stiu de ce sunt eu asa nehotarata. Foarte greu sa-i opun rezistenta mamei, mereu face acelasi lucru si mi-e teama ca intr-o zi o sa se intample ceva sa imi strice relatia. Am avut o perioada in care nu prea stiam ce simt, nu eram convinsa ca il iubesc pe actualul, pana m-a lovit perspectiva despartirii de el si mi-am dat seama ca as fi terminata daca as ramane fara el. Concluzia: il iubesc.
Nu stiu daca sa ma bucur ca nu doar sunt iubita, ci si iubesc, sau sa fiu precauta?
Parca sunt lovita-n cap, asa de aiurita sunt, nu stiu de ce ma las influentata de coana mama si nu sunt capabila sa o reped sa ma lase in pace. Il cunoaste pe iubitul meu, e un baiat ok, desi mai avem muuulte aspecte de "tratat". Nu e un as in materie de relationare, nu prea stie sa faca daruri, uneori nu stie sa comunice, si eu am ciudateniile si apucaturile mele, dar totusi... e dragostea asa rara in zilele astea incat trebuie sa tinem cu dintii de ea? -
maica-mea este un om vesnic nemultumit, oricine ar fi persoana.Ea ma vrea cat mai repede maritata
de-asta tot cauta si incearca sa ma convinga sa renunt la relatie. Si cand o vad cum se agita si cum vorbeste despre baiatul meu, imi umbreste fericirea, ma face sa ma intreb daca nu cumva ea vede ceva ce eu nu imi dau seama. -
La o relatie anterioara am renuntat in urma presiunilor ei, o relatie de multi ani. E adevarat ca atunci a avut motive sa ma bata la cap, nu era cel mai bun tip pentru mine, dar acum nu prea mai are motive, cu exceptia faptului ca inca nu m-a cerut inca (si probabil va mai dura mult pana se va gandi sa ma ceara). Oricum casatoria nu mai e un rau chiar atat de necesar.
-
De cand ma stiu m-a influentat, mereu m-am dat peste cap sa o multumesc, indiferent cat cerea si oricum mereu era nemultumita, ne-am certat de multe ori pe tema asta. Dar dupa ce a murit bunica, a ramas singura acolo si am inceput sa vorbim des, zilnic mai bine zis, fiindca ma tem ca daca i se intampla ceva, ea locuind la tara undeva, nu o gaseste nimeni decat peste cine stie cat timp, asa ca i-am facut loc in viata mea zilnica, desi uneori mi-e frica efectiv sa o mai sun, ca iar e nemultumita de ceva.
Daca ar fi dupa mine, eu nu as grabi cu nimic lucrurile pentru ca mi-e bine asa si cel de langa mine nu e de aruncat.
Dar nu o pot multumi si nici nu pot sa-l presez pe el, mai ales ca nu sunt convinsa ca vreau sa ma marit, e cam mare palaria deocamdata pentru mine