nu imi mai suport iubitul

  •  
    • 10 mesaje
    6 Sep 2009, 20:00
    5 1
    N-am mai rezistat si mi-am facut cont, ca sa va cer un sfat in ceea ce ma priveste.
    Am trecut de la dragoste la ura, desi nu stiu daca e ura sau ce e. Suntem impreuna de 1 an si 8 luni, de un an jumate locuim impreuna, avem 27 eu si 28 el.
    M-am indragostit de el foarte repede, era exact ce imi doream de la un barbat, el zice la fel (ce altceva ar putea zice? si ne-am mutat impreuna rapid, ne-am dus unul pe celalalt la parinti, toata lumea incantata.
    Eu vreau sa ma marit si sa fac un copil, pe el nu il deranjeaza ideea copilului, dar nu vrea casatorie. Am tot batut fierul, a inteles, am discutat, m-a aburit... a zis ca vrea dar e prea devreme, peste vreo 6-7 ani poate. Mintea mea nebuna a inteles altceva, poate al 12lea simt imi spune ca nu vrea si de atunci am prins o antipatie pentru el, dragostea s-a ascuns subtil, si acum am ajuns sa il urasc pe omul asta care doarme langa mine in pat si care imi tine viata pe loc, nici nu ma ia, nici nu ma lasa, nici macar nu ma amageste, e un fel de Videanu in campanie, nu promite nimic dar cumva toata lumea il vrea. Pentru mine, simt ca a cam venit timpul "sa ma asez" la casa mea, asta imi doresc, in cativa ani daca voi continua cu el, voi deveni disperata. In ultima vreme, am inceput din ce in ce mai des sa ma gandesc la despartire. Il iubesc si il urasc in acelasi timp, si nu am cui sa ii zic, ca ai mei ar face presiuni sa ne despartim, as lua-o razna, mai bine nu spun nici unei persoane cunoscute.Ai lui ne-au urat casa de piatra, eu m-am facut verde si m-am ascuns sub masa cand a zis ca el nu are nici o obligatie la nimeni. Corect, dar m-a jignit urat de tot. Poate sunt eu prea sensibila.
  •  
    • 10 mesaje
    6 Sep 2009, 20:18
    1 1
    Stiu ca multa lume imi va sari in cap ca de ce ma grabesc , dar asta simt eu, asta vreau, pe el nu il deranjeaza sa locuim impreuna, sa impartim ce avem, sa ne luam impreuna obiecte, dar nu vrea sa dea mai mult. Nu m-ar deranja extrem de tare, dar felul in care a spus-o m-a facut sa ma simt undeva la 20 km sub nivelul marii, intr-un munte de rahat. De atunci il urasc, pentru fiecare moment in care ma vrea dar nu ma vrea. Ma vrea dar nu se implica in nimic, da dar niciodata nu da destul, numai jumatati de masura. Merge cu mine sa cumparam covor dar imi spune ca nu il intereseaza. Am discutat cu el,i-am spus ce simt, dar mai bine as vorbi cu cosul de gunoi ca mai usor ne-am intelege. Am impresia ca nu il trage inima sa faca nimic, in schimb cand merge la ai lui, tot timpul face cate ceva. Am stat cred 2 luni cu intrerupatorul de la baie atarnand, am incercat eu sa il fixez, degeaba. M-am enervat, ne-am certat si pana la urma l-a prins in cleme, ca se pricepe. La ai lui schimba toate prizele,becuri, neoane, se vede ca il trage inima sa faca, dar aici unde stam noi, nu face nimic. Nu ma deranjeaza neaparat ca nu face, ci lipsa de interes, de implicare, il urasc pentru ca nu ii pasa si ma urasc pe mine ca il iubesc asa cum e si ca il iert de fiecare data in loc sa ii dau un sut in fund si sa-mi vad de drum.E un om necomunicativ, de fiecare data zice ca eu cer prea mult, ca el e multumit daca are pereti si acoperis deasupra, nu vrea mai mult, iar eu nu ma pot multumi cu putin. Ma simt umilita, nu jignita, pentru lipsa lui de interes si ma doare ca nu vede, nu simte, ignora si cred ca chiar nu isi da seama, e prea prins in lumea lui si in munca lui pentru a mai fi atent si la nevoile mele.
    Mi-e teama ca daca ma despart de el, nu voi mai gasi pe altcineva ok, e singura relatie normala cat de cat pe care am avut-o pana acum,si nici nu sunt o frumusete sa fie macar cativa indivizi interesati de mine. Stiu ca nu-i frumos sa imi plang de mila,cu atat mai mult pe aici. Dar asta e, va trebui sa ma suportati
    Cred ca de vreo 2 luni, ma gandesc daca nu zilnic, o data la 2 zile la despartire. El nu se gandeste, cand am zis odata ceva de "daca ne vom desparti" a sarit ca ars ca el nu vrea sa se desparta, ca de-asta nici nu vrea sa se insoare inca, el vrea sa se insoare si sa ramana casatorit pana la adanci batraneti. Nu e omul sa umble cu vrajeli, vorbeste putin, e interiorizat, inca mai are ramasite de timiditate, mi-a spus ca i-au trebuit 6 luni de lectii de la sora lui ca sa aiba curaj sa ma invite undeva si sa vorbeasca cu mine. Ma imbolnaveste de nervi si nici macar nu constientizeaza, el crede ca asa e normal intr-o relatie, nu simte lipsa de atentie, nu merge sa ma joc cu el, nu intelege unele apropouri, trebuie sa ii explic, chiar are probleme de comunicare iar eu nu mai am rabdare si probabil sunt si intr-o perioada mai vulnerabila.
  •  
    • 10 mesaje
    6 Sep 2009, 20:25
    0 0
    Cum e posibil ca un om care ma iubeste sa ma raneasca asa si nici macar sa nu constientizeze? Nu e magar, are unele idei fixe si nu reusesc sa i le schimb.
    Am citit pe aici ce au mai scris unele fete, niste situatii asemanantoare, dar nu am vrut sa redeschid topicele, simteam nevoia sa spun cuiva, sa ma linistesc, imi vine sa plang non-stop, desi nu plang. Am izbucnit intr-o seara, nu am mai rezistat, si a venit dupa mine, m-a luat in brate, m-a dadacit, m-am calmat pana la urma. Dar simt iar cum se acumuleaza si nu mai rezist. Mai am si probleme acasa, ai mei sunt bolnavi si am alta presiune pe cap, sint momente cand simt ca nu ma mai descurc singura si nu gasesc sprijin la nimeni, nici macar la el, pentru ca nu ii pasa. Ma simt o inutila.
  •  
    • 10 mesaje
    6 Sep 2009, 20:33
    0 0
    Am uneori senzatia ca ii pun pe ai mei pe plan secund, si ma simt foarte aiurea cand fac asta. cand el vrea sa mergem la ai lui, renunt la treburile mele si mergem, si nici macar nu-mi da "soacra" nimic cand plec de acolo, macar un mar, asa, ca am fost la ei. Nu pot spune ca nu avem ce ne trebuie, ne descurcam, dar parca mor de ciuda cand vad ca ai mei din amaraciunea lor, ne umplu geanta cu de toate, desi mereu le zic ca nu vreau nimic, ca am si nu imi trebuie. Asa isi manifesta ei grija si odata au inceput sa planga cand nu am vrut sa mai luam nimic. Si ai lui nici macar un capat de ata nu ne-au dat. Eu am inchiriat aici inainte sa il cunosc, contractul e in continuare pe numele meu.
    Ma simt cumva legata de maini si de picioare si nu stiu in ce directie sa mai apuc.
  •  
    • 10 mesaje
    6 Sep 2009, 20:35
    0 0
    Oare voi realiza vreodata ceva in viata asta cu acest om? Sau investesc degeaba sentimente si timp si bani in relatia asta? Ce sanse sunt sa devina un barbat responsabil, la 28 de ani ai lui nu mai e copil, ar trebui sa gandeasca mai departe de varful nasului.

    Vorbesc singura, am inebunit
  •  
    • 526 mesaje
    6 Sep 2009, 20:44
    1 0
    Se pare ca meregeti pe doua drumuri diferite. Sfatul meu e sa ai o discutie serioasa cu el si daca nici dupa aceasta discutie nu se ajunge la nici o intelegere, din pacate nu este el the one.
    O casatorie inceputa cu stangul poate ajunge rapid la divort si doamne fereste daca mai intervine si un copil te vei trezi singura in doi asta pentru ca din cate relatezi tu acum nu pare un barbat care sa isi asume asemena responsabilitate.
  •  
    • 132 mesaje
    6 Sep 2009, 20:47
    0 0
    nu ai luat-o razna, este normal sa te gandesti la o eventuala casatorie,intemeierea unei familii cu omul iubit, mai ales ca totusi deja sunteti impreuna de aproape 2 ani, aveti o relatie solida si nu in ultimul rand aveti o varsta amandoi... eu merg anul acesta pe 24 de ani, si deja de pe acuma ma gandesc ca in maxim 2 3 ani voi face pasul cel mare, acela de a ma casatori, acuma...voi vedea!
    cred ca iti este extrem de greu, il iubesti , la fel si el,, dar nu indeajuns incat sa te ia de sotie.el vrea in vreo 7 8 ani sa va casatoriti? mie mi se pare extraordinar de mult... hai ca inteleg ca esti deja de vreo 7 ani cu un barbat(femeie) cand ai vreo 22,23 de ani(ca ,cunosc si eu cazuri),,ca la varsta acea ai alte planuri de realizat, de ati face in primul rand o cariera, cel putin asa gandesc eu... dar la varsta voastra...nu stiu...
    macar sa va logoditi, nu ati discutat de o eventuala logodna ?
    daca el e de neclintit, are ideile astea fixe asa cum ai zis si tuh, iar tu iti doresti cu totul altceva... relatia voastra se va raci si mai tare, daca nu ajungeti la un numitor comun..
    nu stiu ce sa te sfatuiesc, ca nu sunt in masura, doar tu stii ce e in sufletul tau, de ce are nevoie inima si viata ta.. gaseste singura raspunsul la intrebarile care te macina. ca doar tu le stii...
    succes!
  •  
    • 58 mesaje
    6 Sep 2009, 20:50
    0 0
    Parca ma vad pe mine acu 2 ani...Tipul avea 30 ani, si tot nu era pregatit...ar mai fi vrut sa stea la mamica...
    Sfatul meu, desi pare dur...pune de o discutie cu el, si vezi ce zice, la modul cel mai serios.Nu sta sa aduni frustrari in tine. Daca rezultatul e la fel, bagajele si pa!
    Si sa nu crezi ca dc ai 27 ani, nu poti gasi pe cineva ok...asta e o prostie.
  •  
    • 10 mesaje
    6 Sep 2009, 20:53
    0 0
    Daca as mai avea acum 20 de ani, nu m-ar deranja foarte tare sa astept atata, dar totusi ma apropii vertiginos de 30 si nu am realizat nimic pana la anii astia, nu am casa, singura nu imi pot lua, vreau sa pot avea grija de ai mei, sa aiba unde sta daca e sa vina aici la medic, in garsoniera unde stam e un singur pat si ei sunt prea simtiti ca sa ceara ajutor, stiu asta. Iar el.... simt ca bat pasul pe loc. nu construim nimic, doar tocam. nu strangem bani decat pentru concedii si chestii marunte, eu vreau multe, am o lista cat mine de mare cu chestii pe care le vreau pana la 30 de ani iar el nu vrea nimic.
    Nu stiu ce sa mai zic. Mi-e teama ca o sa ma trezesc singura dupa ce pierd cu el ani buni. Nu fac nimic si asta ma zgaraie pe creieri cel mai tare, nu pot sa stau asa, in incertitudine, fara sa imi doresc ceva, fara sa ma zbat penytru ceva. Si nu am cu cine pleca la drum
  •  
    • 506 mesaje
    6 Sep 2009, 20:53
    0 0
    Buna bela,

    Din cate am citit, omului ii place sa fie..comod..ii e bine si nu i trebe casatorie,..de ce i-ar trebui, cand are totul la ..bot..
    Cu frustrarile tale deduc ca..esti nefericita..eu zic sa vb serios cu el si sa-i spui ca vrei tyotul sau nimic..nu de alta, dar tu nu poti accepta jumatatile de masura..vrei un copil, famili..in cazul asta..pune pct pe "I"
    Succes!
  •  
    • 5531 mesaje
    6 Sep 2009, 21:03
    0 0
    Un barbat destept mi-a spus asta:
    "Mie nu imi bati apropouri si nici nu ma iei pe la Ploiesti, mie IMI SPUI!"

    Draga mea, nu mai face gesturi pe care te bazezi ca el sa priceapa si nici nu mai aveti discutii interminabile: il iei de o aripa, ii spui direct si exact ce asteptari ai tu de la el si de la relatia voastra si nu mai lasi loc de intors.

    Lasa-l sa se gandeasca o vreme, apoi.
    Si abia 'dupa' vezi ce e de facut.
    In orice caz, asteapta-te la surprize.
  •  
    • 685 mesaje
    6 Sep 2009, 23:18
    0 0
    marco-bela, ce te deranjaza mai tare: ca nu te cere, sau ca e necomunicativ si dezinteresat..
    crezi ca daca te cere, isi va schimba cu ceva temperamentul? ca va deveni brusc titirez in casa si un sot ''fierbinte''? stai linistita, ca nu se va intampla. dimpotriva, casatoria de multe ori aduce dupa sine multa monotonie, si nu multi rezista. sa stii ca nu iti trebuie in viata binecuvantarea vreunui popa, ca sa traiesti cu un barbat in dragoste si armonie, cu alte cuvinte casatoria conteaza mult prea putin, dar nu multi recunosc asta; asa ca analizeaza ce te face mai mult sa suferi in povestea ta
    cele mai rezistente cupluri sunt cele care isi traiesc povestea de dragoste de ani de zile,locuind impreuna fara sa-si puna pirostriile. cand se intampla faza cu nunta, se duce totul....
  •  
    • 685 mesaje
    6 Sep 2009, 23:23
    0 1
    evident, conteaza cel mai mult caracterul omului langa care alegi sa traiesti cu sau fara ''binecuvantare''..
    daca tipul tau e slab, si nu se produce armonia aia care leaga totul (ajutor reciproc, respect, incredere maxima), mai bine ia o decizie;
  •  
    • 6386 mesaje
    7 Sep 2009, 01:54
    0 0
    M-Bela!
    Am vazut cupluri ce-au trait bine ani de zile, facandu-si casa, bunuri importante, copil si despartindu-se de comun acord cand nimeni nu se astepta. Motivul ei: nu mai am sentimente! Scurt si civilizat.
    Copilul,o saptamana la ea,o saptamana la el. Asta-i ultima moda.

    Cu sau fara acte, iubitul tau te dezamageste desi are certe calitati.
    Ar trebui sa-i spui deschis ce gandesti, ce vrei concret de la el si de la viitor. El e introvertit, tacut, tu fiind altfel, comunica macar!
    De nu poti verbal, scrie-i asa cum ai facut-o aici!
    Ceva va pricepe si vei avea un raspuns si vei actiona ìn consecinta.

    Ca fapt divers, si eu sunt casatorita cu-n barbat care mi-a spus candva: m-am casatorit legal cu tine, fiind singura modalitate sa te am alaturi; altfel, nu ma interesau nsite hartii!
    Recunosc ca acele hartii oficiale, te obliga adesea si multi le-au regretat cand a fost vorba de vreo despartire.

    Am senzatia ca la tine iubirea schioapata de cand ìi vezi defectele si esti preocupata de lista ta lunga, de anii ce trec si grija parintilor pe care vrei sa-i ocrotesti si care-s diferiti de-ai sai, ìn aparenta.
    E timpul sa spui ce vrei, fara a deveni pisaloaga cu maritisul; macar avantajele unui sot, concubin,le poti avea, de-i bine intentionat, el.
    Succes si sanatate parintilor!
  •  
    • 8 mesaje
    7 Sep 2009, 02:05
    0 0
    Nu prea stiu eu foarte multee....dar ce pot sa-ti sugerez este ca daca chiar nu`l mai suporti , nu`i mai suporti toanele ..unii barbatii asa sunt si nu`i mai poate schimba nimeni ...mai ales daca zici ca si mama lui e asa..deci e problema de familie.Atunci renunta la el ..sunt sigura ca vei putea gasi un barbat care sa te aprecieze mult mai mult.Sau daca crezi ca il iubesti , si mai ai o speranta ca se va gandi si el la tot ce-ti doresti tu ...gaseste-ti o prietena cu care sa vorbesti, asa te mai descarci ..sa stii ca conteaza sa ai cui spune ceva..si de la cine sa primesti un sflat! mult noroc in luarea deciziei!
  •  
    • 567 mesaje
    7 Sep 2009, 02:26
    0 0
    Buna Bela.Din tot ce ai scris o propozitie mi s-a parut extrem de importanta: "Nu isi doreste nimic."Aici trebuie sa te lamuresti tu foarte exact, chiar inainte de a clarifica chestia cu maritisul.Pt ca daca el nu isi doreste nimic, sau doar chestii marunte sau total sub asteptarile tale, vei avea o problema si mai mare daca iti va deveni sot. Degeaba se asteapta el sa fii tu happy cu concedii pe litoral cand tu vrei Astoria in NY Cred ca inainte de toate trebuie sa vb si sa stabiliti fiecare ce isi doreste de la viata. Apoi problema maturitatii....Nu o sa poti merge inainte cu un om caruia nu i se pare normal sa schimbe un bec, daca nu e la casa mamei...Plus ca din ce vad, tu esti stresata de multe, cu multe responsabilitati si ai nevoie de un om pe care sa te poti baza, pe care sa poti conta, nu de cineva care sa nu fie sigur daca te vrea, cand te vrea si in ce conditii. Parerea mea e ca la varsta ta nu ar trebui sa incepi viata in doi speriata de frica singuratatii. Singura poti fi si maritata, ba chiar si mai singura decat acum. Trebuie sa evaluezi clar ceea ce vrei si daca simti ca iti pierzi vremea cu el, mergi mai departe. Pt ca altfel, vei regreta oricum, si vei ajunge sa te indepartezi si sa il indepartezi...
  •  
    • 459 mesaje
    7 Sep 2009, 07:50
    0 0
    Ai adunat atatea nemultumiri, iar el vrea altceva decat ceea ce iti doresti tu, incat, in cele din urma, tot la despartire veti ajunge.
    Eu zic sa ai o discutie serioasa si la obiect cu el, ii spui clar ce vrei de la el si relatia voastra si ii dai un timp de gandire.
    Daca si dupa toate astea, raspunsul lui va fi nemultumitor, eu cred ca ar fi mai constructiv sa va vedeti fiecare de viata sa.
  •  
    • 10 mesaje
    7 Sep 2009, 08:12
    0 0
    Da, probabil alta solutie nu exista decat sa ne cautam fiecare pe altcineva.Vad ca dragostea nu e de ajuns ca sa lege 2 oameni.
  •  
    • 10 mesaje
    7 Sep 2009, 08:20
    0 0
    Cum ziceam, el nu vrea nimic. Eu poate vreau multe pentru varsta mea, desi nu mi se pare, dar e normal sa vreau o casa, de la 14 ani stau cu chirie, m-am saturat. E normal sa vreau o masina pentru noi, e normal sa vreau multe, pentru ca sunt necesare. Nu pot sa stau asa, sa traiesc de azi pe maine. Nu e stilul meu. Iar el mi-a spus clar ca el nu vrea nimic. E multumit cu ce are, adica un job ok si cateva lucruri marunte.
    Eu simt nevoia de stabilitate si am senzatia ca nu imi ofera nimic cateodata.Ma trezesc de multe ori pusa in situatia de a face singura niste lucruri pe care trebuia sa le facem amandoi, dar el se gaseste sa plece la parinti sau e la serviciu exact cand era nevoie de prezenta lui. Am colege intr-o situatie asemanatoare si fara sa vreau, am inceput sa fac comparatii. Sotul uneia dintre ele desi nu se pricepe, face reparatii prin casa, schimba diverse, nu e nevoie sa cheme electricianul si sa dea 50 ron ca sa puna o aplica.Iar al meu nu e niciodata aici cand e nevoie de el si asta ma irita. In schimb, cand zice mamica lui "vino", gata, tyrebuie sa lasam totul si sa mergem sau sa mearga (ca in ultima vreme nu am mai mers si eu cu el).
  •  
    • 10 mesaje
    7 Sep 2009, 08:27
    0 0
    Ba chiar se invoieste si de la serviciu numai sa mearga la inmormantarea nu stiu carui unchi pe care nu il cunoaste. Am crezut ca inebunesc cand am auzit. Nici macar nu era nevoie de el acolo, ca nu ii cunostea. Dar si-a luat 2 zile libere pentru asta.
    m fost plecati in concediu de 2 ori anul asta. A doua oara, i-am zis ca eu nu vreau sa merg, pentru ca cu criza asta, nu stiu cat mai avem de munca, s-ar putea sa nu ne mai plateasca si sa nu mai am bani, asa ca mai bine pastram banii. El nuuuu, s-a suparat, nu a mai vorbit cu mine vreo 2 zile, a stat bosumflat, pana la urma am zis - hai, mergem! Si am cheltuit tot, nu mai am nici o rezerva de bani si stau cu sufletul la gura ca daca nu imi dau salariul intreg, nu stiu daca ne ajung banii de chirie, iar el nu plateste pentru amandoi, iar daca plateste, imi scoate ochii cu cate un apropo pana nu mai rezist si ii dau pana la ultimul banut, si culmea, ii ia! Nu ca as avea pretentii sa plateasca el, dar totusi! Nu ii pasa. Asta am inteles eu din felul lui de a se purta. Desi el zice ca ii pasa, dar nu il deranjeaza cum stau. lucrurile.
    Imi scoate peri albi si nu stiu cat mai suport. Am ajuns sa constientizez despartirea ca singura solutie buna pentru amandoi.