dupa 10 ani
-
0 0stau si ma gandesc si ma intreb oare am eu prea multe pretentii prea multe asteptari de la omul cu care sunt casatorita sau oare vina mea e ca nu ma incadrez in categoria femeilor care cred ca locul ei e la cratita sa creasca copii si sa nu-l deranjeze cu nimic pe sotul-iubitul lor ?refuz sa intru in aceasta categorie atata timp cat si eu am un serviciu si contribui la venitul familiei .toate astea imi vin in minte dupa un asa zis concediu in care dragul meu sot nu a mers cu sotia in concediu ci cu menajera si bona (adica eu)iar grija lui era statul la bauta cu baietii si joc de carti si uita ca mai are si copii si probabil ca credea ca este mai putin barbati decat ceilalti daca ma ajuta . si din pacate totul se rezuma la bani pt dc as putea sa-mi iau copii si sa ma descurc singura as pleca fara sa ma uit inapoi dar nu pot face asta deoarece avem rate la casa masina si ma intreb iar oare cum o sa trec peste aceste sentimente .si toate astea se intampla la zece ani de la casatorie si acum imi dau seama ca e adevarat ca nu cunosti bine un om nici dupa o viata petrecuta impreuna
-
Da, Cristinell.
Ai şi pretenţii mari şi aşteptări nerealiste!
O mare parte din bărbaţii din jurul meu, de la job, vecini, au dat statutul de `puiul mamei` pe cel de `puiul nevestei`. Chiar eu, îi spuneam bărbatului meu, "puiule!"
Apelativul a fost la început o ironie fină care a sfârşit prin a fi considerat, în puii mei, o vorbă de alint 
Ce pot să-ţi spun, pune-l la treabă! Aveam o amică care părea aşa neîndemânatică în tot ceea ce făcea...şi să vezi ce răsfăţată de bărbat devenise. Åži când spun "părea" ştiu eu ce spun...că numai eu ştiu de câte ori nu mi-a făcut cu ochiul după ce făcea câte-o nefăcută
-
interesante parerile vostre
eu de exemplu, nu as putea sa o fac pe neandemanatica
as muri sa trebuiasca sa am rabdare, pana le face si le descurca
drept urmare, toate treburile casei pica pe mine si uneori chiar si treburile barbatesti
uneori ma simt extrem de surmenata fizic si psihic, alteori ma bucur ca ma pot descurca si nu-s o "neandemanatica"
sincer, nici nu stiu cum e mai bine.
-
Cum il inveti asa il ai si tu l-ai invatat cu binele.
Al meu barbat nu mananca micul dejun decat daca este servit, eu nu sunt sclava lui dar nici nemancat nu ma lasa inima sa il las sa mearga la munca.
Asa ca eu ii fac micul dejun 5 zile pe saptamana, el spala vasele 5 zile pe saptamana si imi face masaj la picioare seara.
-
Sincer , ma consider o norocoasa la capitolul asta, dar sa va spun si de ce.
Cand ne-am cunoscut, atat el cat si eu aveam la activ ani in care am stat singuri, si fiecare era invatat sa-si faca treburile singur.
Dupa ce ne-am cunoscut, imi aduc aminte ca i-am calcat o camasa, ca na..era iubitul meu, la care el imi spune: "Iubita, mie nu-mi place sa-mi calce altcineva lucrurile!!!" la care eu: " Iubire, nu-i nimic, eu nu ma supar, fiecare sa-si calce pe ale lui"
revin, ca ma suna