Poveste fara morala
-
0 0De dragul onestitatii, incep prin a va spune ca am si un alt cont mai vechi pe eva, dar mi l-am facut pe asta nou pentru ca ma simt mai confortabil sa va povestesc asa. Nu am naivitatea sa sper ca voi gasi raspunsurile corecte la framantarile mele aici, sper doar sa am parte de reactii.
Pe scurt: tanara, admirata fizic, intr-un moment de succes in cariera pe care nici macar eu nu am visat sa-l am. Nu, nu vand camion
. Pentru ca insiruirea adjectivelor care ma descriu continua asa: mutilata sufleteste, singura, nefericita in mod acut.
Am avut parte de iubire in viata asta. Cel putin de doua ori stiu ca am avut. De oameni care si-au sfaramat pentru mine muntii de indoiala, de rezerve si de precautii pe care toti ni-i contruim pe dinauntru ca sa amortizam loviturile pe care le primim. Si eu i-am iubit, dar i-am lovit pe amandoi. Am plecat de langa ei atunci cand ii iubeam, am ales sa ma mutilez pentru ca dupa ce i-am gasit pe ei simteam ca incep sa ma pierd pe mine. Iar de cand am plecat, tot ma caut si, in momente rare de limpezire parca incep sa ma regasesc. Mi-am spus ca e mai buna singuratatea decat compromisul si am avut dreptate. Mi-am spus ca merita sa platesc pretul pentru a-mi trai visele mele si nu pe ale lor si iarasi am avut dreptate. Unul dintre ei vroia casa, familie. Celalalt ma vroia cu totul, dar nu doar pe mine. Eu mi-am dat seama ca nu-s facuta nici pentru o varianta, nici pentru cealalta si am plecat. Am avut dreptate sa plec, la naiba mereu am avut dreptate. Dar nu stiam cat o sa ma doara dreptatea asta.
Sa faci tot ce vrei, sa-ti asumi alegerile, sa stii ca sunt corecte si toate astea sa-ti sfartece sufletul. Nici macar luxul de a ma intreba "am gresit?" nu-l am. Pentru ca stiu ca nu. Dar asta nu-mi foloseste la nimic.
Am calcat in picioare o iubire inocenta pentru ca mi-am dat seama ca omul care mi-a oferit-o merita mai mult decat ce-i puteam eu oferi. Nu mi-a cerut-o niciodata, nu mi-a pus conditii imperative, dar imi era clar ca lumina zilei ca isi dorea cu disperare o viata linistita si normala- definitia perfecta a Iadului pentru mine in perioada asta.
Apoi, m-am desprins de o iubire puternica, totala, magica daca vreti, pentru ca trebuia sa o impart.
Incerc sa imi adun puterea sa mai cred ca o sa mai am parte de iubire, de altceva decat o casa goala, dar nu ma lovesc decat de situatii si de oameni care sunt dovezi vii ca dragostea onesta, neconditionata, dezinteresata, care continua sa pulseze si dupa ce partida de sex s-a terminat a disparut de pe fata pamantului. Imi este ingrozitor de frica de faptul ca n-o s-o gasesc niciodata. Si stiu ca cer mult si dau putin. Si mai stiu ca niciodata n-o sa pot da mai mult sau cere mai putin. Si ca n-am de gand sa trec prin experimente de genul "hai sa incerc si cu cetateanul X, daca iese ceva bine, daca nu, asta e". Nu sunt in stare de experimente. Nu am chef de ele si n-o sa le fac, chiar daca poate asa nu fac decat sa-mi mai semnez inca o fila din sentinta de condamnare la singuratate.
Recitesc textul si ma gandesc ca suna melodramatic. Nu-mi e rusine de asta. Dar imi e rusine ca nu pot sa gasesc singura o solutie la ecuatia asta imposibila si ca simt ca mor incet cu dreptatea in suflet. -
Poate morala exista totusi.
O relatie nu se termina pur si simplu pt ca exista prea multa dragoste, prea mult atasament, prea multa transformare. Se termina cand ceva nu merge. Poate dragostea nu este atat de mare, poate atasamentul nu este bazat pe sinceritate 100%, poate tranformarea este atat de majora incat persoana din pielea noastra este o straina .. poate ...poate ...
Poate nu te cunosti destul de bine, poate nu stii ce vrei de la o relatie, poate nu esti suficient de matura (fara intentia de a te insulta) pt a intelege ca o relatie de lunga durata cu un barbat nu este perfecta si nu poate fi perfecta.
''Perfectiunea'' e in mintea noastra cam prin locul de unde izvorasc visele.
N-am avut niciodata un ideal in minte, am remarcat in timp ca dpdv fizic ma atrag brunetii, umorul fin este obligatoriu si-o doza de tandrete care mi-e adresata in exclusivitate si cu toate astea pot lucra si ma pot adapta fara sa ma schimb, fara sa plec capul, in asa fel incat sa fim amandoi fericiti pt ca pot face fericit un barbat fara sa ma transform in altcineva..
Urasc falsitatea, ipocrizia si lauda de sine care stim toate cum miroase. E usor de gasit barbatul croit pt sufletul nostru? NU, insa atunci cand il gasim il vom recunoaste cu siguranta si intrebari de genul ''oare cum? oare de ce? oare unde?'' nu mai exista pt ca increderea si-o senzatie de multumire le iau locul. A nu se confunda multumirea cu resemnarea, nu ma refer la acceptarea unor compromisuri care rastoarna tot ce e important pt noi ci la dragostea aceea care ne implineste ca femei -
completand la ceea ce a scris heidi, o sa-ti fac o analogie cu ingineria, ca acum, acum imi incep calvarul de zi de munca,

in inginerie, la proiectarea unui element nou care participa alaturi de celelalte intr-un ansamblu, elementul care trebuie proiectat, se izoleaza si se traseaza eforturile la care este supus.
dupa calculul grosier cu creionul si hartia urmeaza proiectarea pe calculator si simularea.
elementul asta esti tu.
designerul, tot tu.
apoi cu ajutorul elementelor finite se face simularea mecanica a stresurilor. piesa isi modifica infatisarea in asa fel incat sa devina cat mai ieftina si sa satisfaca conditiile in care va lucra.
fata de realitate simularea asta in general da rezultate bune.
peste 90%.
dupa ce proiectarea simularea stresului ia sfarsit, se face o simulare a oboselii. aici nu mai stam asa de bine. nu poti crea un model perfect. aici probabilitatea scade la 60%.
construiesti modelul (iti gasesti partenerul) in faza de prototip si constati ca nu rezista la oboseala.
tu in momentul asta abandonezi lucru si incepi sa proiectezi de la inceput o alta piesa (sa cauti alta relatie).
in realitate insa, in inginerie, se perfectioneaza piesa deja construita, pana cand testele atesta ca prototipul poate fi trecut in fabricatie.
you got it? -
No name today,intuiesc cine esti si-mi pare rau sincer ca ai ajuns in acest punct.
Barbatii sunt mult mai simpli decat credem noi, iar tu fiind o femeie complexa nu-ti vei gasi linistea alaturi de un barbat.Vei face compromisuri in continuare, ori pentru siguranta, ori pentru sentimente.
Tu esti o femeie puternica ce-si traieste viata intens in fiecare zi (daca esti cine cred eu) , nu mai cauta perfectiunea pentru ca nu o s-o gasesti.Nu exista Fat-Frumos si tu stii bine asta!
Hai, fruntea sus, nu mai despica firul in patru si lasa viata sa vina peste tine pentru ca la un anumit moment s-ar putea sa ai si surprize.Vorba aceea:" nu aduce anul ce aduce ceasul" -
Da..... cautam perfectiunea, oferim putin, vrem mult.... doar suntem oameni si in consecinta suntem supusi greselii.
Totul e sa vrei sa schimbi ceva la tine. Si nu ma refer la faptul de a accepta compromisurile. Ci la felul de a privi viata asa cum este ea. De a te adapta la ceea ce-ti ofera. Poate azi mai putin, maine mai mult....
-
...Intotdeauna te-am citit, chiar daca nu am postat decat foarte putin. Si din tot ce scriai razbatea glasul unei femei puternice, pe picioarele ei, in plina ascensiune profesionala, dar neimplinita pe plan personal. Erai cu cineva si totusi singura.
Eu cred ca ai luat cea mai buna decizie, chiar daca ti-ai ranit sufletul. E prea mult spus ca ti l-ai mutilat.
Esti intr-un moment al vietii in care crezi ca nu vei mai intalni Omul pe care ti-l doresti. Dar nu e asa. Iti spune o femeie care a trecut prin etapa asta.
Acorda-ti timp pentru vindecarea ranilor, ingrijeste-le, pune leacurile noastre babesti peste ele si vei vedea ca te vei simti mai bine.
-
"...Recitesc textul si ma gandesc ca suna melodramatic. Nu-mi e rusine de asta. Dar imi e rusine ca nu pot sa gasesc singura o solutie la ecuatia asta imposibila si ca simt ca mor incet cu dreptatea in suflet."
Dreptate?
Care dreptate?
Dreptatea ta.
Dar fiecare are dreptate in felul lui, chiar daca noua ni se pare..."strambatate" (stiu ca nu exista cuvantul dar nu am gasit alternativa)
Fetele zic ca stiu cine esti, eu habar nu am, asa ca o sa-ti raspun fara sa fiu influentat in vreun fel de discutii anterioare (daca am avut).
Vine un moment in viata cand ajungi sa te intrebi daca tot ce ai facut pana atunci a meritat.
Pui in balanta si vezi unde trage mai greu.
Compromisuri?
Face toata lumea. Nu se poate altfel.
Tu esti putin cam idealista si alegi, alegi, pana o sa culegi.
Asta pentru ca la un moment dat iti vei da seama ca singurul lucru cu care ai ramas este dreptatea ta si vei intra in panica si panica te face sa iei hotarari pripite, in disperare de cauza.