nu am liniste..
-
0 0Am dubii,si o neliniste.Eu am 25,el 42.Suntem de un an si trei luni impreuna.Totul a fost minunat la inceput.Dupa cateva luni de relatie,aflu ca era insurat si cu doi copii.El fiind foarte rebel si foarte singuratic,nu si-a dorit acea familie in adevaratul sens al cuvantului.Din cate mi-a povestit,a fost numai cu fosta.Tind sa il cred...si la mine este a doua relatie.A fost minunat alaturi de el,inca de la inceput.Niciodata nu mi-a dat de banuit ca ascunde ceva.Daca as fi stiut de la inceput,nu cred ca mi-as mai fi facut curajul sa intru in relatia .Acum o sa ma intrebati,bine ,dar nu ai fost pe la el,el nu venea pe la tine...s-a intamplat in asa fel incat sa fiu distanta..a intrat la mine in casa dupa 5 luni de relatie,cand l-a cunoscut si mama oficial.cam la 2-3 sapt dupa acest ''eveniment '' am aflat si eu adevarul.m-a durut ingrozitor,a fost un soc si nu ma asteptam.de felul meu am facut lucrurile in viata,aproape ca la carte,si am vrut sa detin controlul ca sa nu am nimic ce sa imi reprosez mai tarziu.din pacate,de data asta am dat-o in bara.ma atasasem foarte mult de el,iar vestea aceea m-a rapus.s-a purtat impecabil cu mine.eu am trecut cu vederea,pentru ca nu m-a implicat sub nici un aspect.a divortat imediat,oricum fosta avea si ea la randul ei o relatie,intrucat ei doi,ca soti,nu mai traiau de mult impreuna.oricum nu este problema mea,sa ma bag in viata lor.nu am vrut sa ranesc pe nimeni si sa stric ceva,mai ales ca am fost in necunostinta de cauza.situatia este in felul urmator : imi fac probleme,cateodata am remuscari.el nu s-a schimbat absolut deloc.este alaturi de mine,are grija de mine,ma iubeste,si ma respecta enorm.eu ii impartasesc sentimentele..insa nu imi da pace gandul ca el s-a ferit de mine.nu sunt eu aia sfanta,dar acest lucru trebuia stabilit de la inceput.am gresit oare ca l-am acceptat in continuare in viata mea ?copii sunt majori,si nu depind de el financiar..fiecare este cu viata lui...dar de ce in adancul sufletului,ma simt vinovata?ma simt vinovata pentru ca am acceptat?trebuia sa il dau la o parte?repet..tin enorm la el,dar mi-e greu cateodata sa il privesc,si sa ii vad pe ei...cateodata am cosmaruri..el imi spune ca imi fac prea multe probleme,si ca el nu se simte vinovat,pentru ca nu ajungea in situatia asta daca la el totul era ok,ca nu se mai iubeau.si ca toate intamplarile in lumea asta au un curs bine trasat.
p.s. sa fie oare faptul ca eu nu am crescut cu tata,si el a inselat-o pe mama,facandu-si alta familie,iar eu la randul meu,am zis ca nu o sa fac niciodata asa ceva cu nimeni..si sunt in situatia aceasta ridicola?
este cineva in masura sa imi spuna,si privind din afara,care ar fi realmente solutia,ca sa ies cu demnitate mai depar