adio..
-
0 0Viata nu este niciodata asa cum te astepti. Iti faci planuri si te gandesti ca o sa fii fericit..
Si cand te astepti mai putin soarta te loveste si iti aduce aminte ca defapt esti un nimik pe pamant si ca nu tu hotarasti ci altii.
De multe ori stau si ma intreb:â€de ce eu†si sunt sigura ca nu voi primi raspuns la aceasta intrebare niciodata . Mereu am sa ma intreb de ce nu am putut sa fiu fericita cu omul pe care il iubesc. De ce altii au hotarat ca noi doi nu putem fi impreuna? E greu sa renunti la cineva pe care il iubesti si ptr care ai fi fost dispus sa faci orice.
Sunt sigura ca sunt oameni care au necazuri mult mai mari , care poate au pierdut pe cineva drag si mereu se intreaba de ce eu? Cu ce am gresit?
As vrea sa am puterea sa dau timpul inapoi, sa pot sa schimb trecutul, sa fiu fericita din nou.
As vrea sa am sansa sa ii mai sarut odata buzicile , asa cum le numeam noi. As vrea sa ii mai simt odata pielea fina si sa il alint. As vrea sa il simt iarasi aproape , sa ma stranga in bratele lui si sa imi zica : puiule o sa fie bine, trecem noi si peste asta .
As fi vrut ca el sa nu fie las, sa nu se sperie de iubire , sa aibe curajul sa lupte pentru ea atunci cand a gasito si sa nu fuga din calea ei.
Unii oameni cauta o viata intreaga iubirea adevarata, acea persoana care sa le fie alaturi indiferent de situatie. Si e trist cum altii care au gasit asa ceva nu stiu sa o aprecieze si renunta la ea.
Sa lupti pentru iubire este cel mai frumos lucru pe care cineva il poate face. Ce ne-a mai ramas pe lumea asta , in societatea asta superficiala in care oamenii nu mai au valori, ce altceva ne-a mai ramas decat speranta. Speranta ca poate totusi iubirea va invinge si oamenii vor fi din nou fericiti.
Zilnic ducem razboaie intre noi si incercam sa ne impunem intr-o lume pentru care materialismul e cuvantul de ordine. Ne inconjoara atata ura si viclenie incat uitam de ceea ce este mai important cu adevarat, dragostea pura,iubirea adevarata pe care nu o gasesti pe toate strazile.
Un filosof zicea ca este mai bine sa iubesti si sa pierzi decat sa nu iubesti niciodata. De aceea te rog ca data viitoare cand mai intalnesti iubirea adevarata sa nu o irosesti ci sa o apreciezi, pentru ca este rara.
Cat despre mine intoteauna voi purta in inima cicatricea iubirii pe care ti-am purtato.
Ramai cu bine si sa nu uiti niciodata ca jumatate din inima mea poarta numele tau.
Cand vreodata o sa ai nepoti sa le spui ca ai cunoscut odata o femeie "nebuna" care credea ca iubirea adevarata exista si care a crezut pana in ultima secunda ca dragostea va invinge… -
cred ca bebelucha a vrut sa se exteriorizeze intr-un fel....A scris aici ,ca si cum i-ar fi scris "lui"....si probabil pentru o clipa a avut senzatia ca va citii si el.....Am facut si eu asta o data....dar in propriul jurnal....Scriam ...imi venea sa plang pe masura ce asterneam fiecare cuvant pe hartie....dar plansesem inainte mult....parca nu mai aveam lacrimi.....Spun inainte pentru ca mi-a luat cam mult sa ajung sa scriu....Credeam ca este o cale de scapare....de toata durerea......Nu a fost....Dar parca am rasuflat un pic mai usurata....
Acum a trecut totul....Privesc in urma zambind,.,,,,L-am iubit!Si atat!Nu a fost nimic intre noi!Niciodata!Sunt fericita ca l-am iubit.....
O sa iti fie bine Bebelucho!!!Nu o sa il uiti....dar vei gasii pe cineva care te va ajuta involuntar sa treci peste asta.....Si poate el te va iubii ....dar tu te vei gandi tot la celalalt.....
Asa se intampla mereu....dar....
Zambeste!!!!Totul va fi bine!
Fruntea sus!!! -
Poate ca intrun viitor va fi bine. Sunt in aceeasi situatie ca tine si te inteleg. Da cineva zicea pe forum ca nimeni nu merita sa plangi dupa el si daca cineva merita nu te va face sa plangi. Timpul le vindeca pe toate si nu ne ramane decat sa speram ca asa e. Stiu e fff greu cu amintirile dar pur si simplu incearca sa le ignori. Stiu ca doare enorm si uneori te lasi prada disperarii dar nu ai ce sa faci. Daca traiesti in trecut va fi mult mai rau. Poate ca nu e cea mai buna solutie dar eu am incercat sa fug de amintirea lui sa ma gandesc ca nu a existat niciodata sa ignor tot ce are leg cu el. E ff greu dar a fost singura solutie
-
stii bebe, tu-i dai un sfat lui ce sa faca el pe viitor.
eu iti dau tie.
si incep cu o intrebare:
"ce ai invatzat tu din povestea asta?"
caci daca reactionezi la fel, lucrurile se vor relua.
stii, eu pe unde-am fost, si mi-am schimbat adresa de 9 ori in 12 ani, aveam cu mine o cutie portabila rezistenta la foc, in care-mi tin cele mai de valoare lucruri. acte, pasapaorte, o sticla de apa pe care o reinoiam la fiecare 3 luni, ciocolata, echivalentul a 3000 de euro, cash, antibiotice cu spectru larg, 2 fese si ac si atza.
o trusa de-asta de prim-ajutor port si la mine, in masina sau pe motor.
aia este digurantza mea ca in caz de calamitate voi supravietzui.
sfatul meu pentru tine este ca pe viitor sa-ti faci si tu o trusa de-asta in sufletul tau, o trusa la care n-are acces nimeni, decat tu si sa fie folosita doar in cazul surprizelor.
desi, asa dupa cum spui, la tine n-a fost surpriza si banuiesc ca ai simtit ca un tsunami te va lovi pe plaja pe care locuiesti.
sa nu mai uitzi un lucru, de fapt doua:
- dragostea presupune 2 persoane. indiferent cat lupti
- lumea e dinamica, in contiuna transformare. ceea ce e valabil astazi, maine poate pare o iluzie. multzumeste pentru clipele fericite si drive away. nu exista alta cale
sa fii sanatoasa -
Tsunnami ai dreptate lumea e in continua schimbare da ce te faci cand te trezesti ca tot ce ieri era frumos azi nu mai e si iti dai seama ca totul a fost o mare minciuna??? izi zic eu iti pica cerul in cap. Ar fi bine sa avem asa o trusa salvatoare si pt suflet dar cum? Degeaba zici nu vreu sa-l iubesc sau n-a sa iubesc ca sa nu sufar ca iubesti involuntar
-
mari,
imi aduc aminte acum de clipele petrecute in canada, cand mandra ma dadea afara din casa sa faca curat si, eu imi luam motorul si mergeam singur pa marginea lacului unde ma asezam jos, singur, sprijinit de tsunami (motorul) si ma uitam ca prostu-n valuri. poate ma mai muscau si mustele (doamne enervante sunt).
si acolo, ma evaluam, si-mi puneam intrebari: "ce fac daca"...
si gaseam raspunsuri si aplicam probabilitate de intamplare.
si, cam dupa o ora, doua, luam motocicleta si zburam inapoi mai fericit.
cred ca fiecare are nu dreptul, ci datoria sa aibe un locsor in el, numai al lui!
e mai sigur asa, esti mai protejat, mai fericit, iar necazurile, surprizele nu te (mai) iau pe neasteptate.
ai o procedura de criza stabilita cand ai avut mintea rece.
in momente de panica nu mai poti gandi corect -
imi ce scuze ca va raspund atat de tarziu. dar diferenta de fus orar isi pune amprenta
.
va multumesc tuturor pentru cuvintele de incurajare.
intradevar am scris scrisoarea asta intr-o zi cand simteam ca vreau sa il sun si sa ii spun toate aceste vorbe, dar nu am avut curajul. nu am vrut sa il sun si sa ma dezamageasca din nou cu indiferenta lui. si atunci m-am decis sa scriu si asa mi-am descarcat sufletul.
nu este usor sa treci peste o deceptie, si sunt sigura ca ma va marca toata viata, dar in acelasi timp sper sa gasesc iesirea din nebuloasa in care am intrat.
tsu este interesanta ideea ta cu trusa de prin ajutor..si de multe ori m-am gandit de ce nu exista o pastila pe care sa o bei si a doua zi sa nu mai simti nimic, sa nu mai plangi si sa iei viata de la capat ca si cum nimic nu s-a intamplat.
ar fi frumos nu?
ce am invatat din relatia asta este ca mi-am pierdut increderea in oameni , am invatat ca uneori nu ajunge ca numai unul sa se implice si celalalt nu. am invatat sa ma pretuiesc mai mult pe mine si sa ma gandesc mai mult la ce imi doresc eu. -
imi place ce a spus tsunnami.s-a calit pt viata;ce a omis sa precizeze este ca nu exista si o platosa pt suflet;lacatele din noi se deschid si cu o lacrima...cind esti tanar iubirea-i mare,suferinta pe masura;tot ce ni se-ntimpla este super-important,supraevaluat si supradimensionat.cumpatarea pare sa fie o necunoscuta...
-
hehe, bebe, bebe (un nick potrivit,
)
problema este sa iei pastila inainte, nu dupa. pastila luata dupa actioneaza asuprea efectului, luata inainte, aspupra cauzei.
hai sa mai fac o analogie.
am intalnit oameni care au cazut odata de pe motor si au renuntat definitiv, mai mult, au si frisoane, remuscari, cosmaruri.
am intalnit oameni care, au fost adunatzi cu farasul in urma accidentelor pe pista, oameni care nu se puteau tine pe picioare din cauza urmarilor accidentelor dar zbhurau ca zeii pe pista.
diferentza dintre ei nu este curajul. am patzit-o si eu, si sincer, mi-ar pare tentant sa ma dau curajos, ca ies in evidentza, si unui arogant... asta e mana cereasca. nu, nu e curajul, este analiza inainte ca evenimentul sa se intample, asumarea riscului si... pornirea la poezia calaritului pe 2 rotzi.
daca se intampla, esti consitent, stii ce sa faci, te-ai asteptat, ti-aia asumat.
sigur, sunt lucruri la care nu te astepti, pe care nu le-ai prevazut, insa, iti spun iar din proprie experienta, odata cu timpul, acele lucruri sunt tot mai putine.
acum nu-ti recomand pastile. eu n-am mai luat un medicament de sanatate trupeasca sau sufleteasca de nu mai stiu cand.
cand am fost racit ultima oara mancam pe zi in jur de 20 de mandarine si 2 banane, apa si in rest odihna. cand zic odihna zic liniste totala, intuneric total si somn.
corpul se regenereaza. la fel si sufletul.
increderea in ceilalti o vei catiga in primul rand daca vei invatza sa te evaluezi pe tine, sa-ti asumi riscurile unei legaturi. ileana cosanzeana si fat frumos nu exista in realitate
okay?
nu e vina lui, nu vina lui dumnezeu. este lipsa ta de experienta pentru modul in care te simti. asuma-ti, vindeca-te si hai la razboi. daca te pregatesti e imposibil sa nu castigi batalii noi.
got that?
acu plangi si odihneste-te.
vestea buna este ca ai suficient timp sa-ti dovedesti in fatza ta calitatzile -
Pastila de a 2-a zi sau un switch on si off gandeam eu candva foarte demult. Nu exista.
Eu nu cred nici in soarta in sensul ca ''altii'', puteri divine sau nu, imi influentaza deciziile si gandirea. Compatibilitatea, timming-ul, evolutia noastra si inevitabil schimbarea. Doi oamnei pot avea interese si sentimente intense pana la un punct pe care nici nu-l sesizezi, dar e o rascruce. De-acolo se deschid drumuri pe care se poate pasi impreuna sau fiecare o ia pe drumul lui, in mod voluntar sau nu.
Marcat pe viata e mult spus insa trebuie sa ajungi in locul in care ai sa intelegi ce vreau sa spun. Foarte demult am iubit un baiat, ne-am iubit foarte tare si totusi ceva undeva s-a rupt. Sufletul mi-a fost in coma o vreme apoi am inceput sa simt din nou mirosul primaverii. Fara modestie, nu sint genul de femeie care e lasata ci pastrata si nu e vorba despre mandria de a da papucii primul ci pana la urma de o compatibilitate perfecta care e in continua transformare si duce la concluzia ''totul e relativ''.
Mi-a dat el ''papucii'' apoi a revenit de nu stiu cate ori sa-i ia inapoi, dar life goes on si oricat de tare doare pe moment, mai devreme sau mai tarziu trece -
stiu ca ileana si fat frumos nu exista
..dar asta nu ma impiedica sa cred ca totusi iubirea adevarata poate sa treaca peste obstacolele vietii.
cu toti invatam lucruri noi in fiecare zi. problema mea este ca sunt poate prea romantica, prea copila si prea am pus mult suflet in ceva ce nu merita.
mi-am invatat lectia, incerc sa ma regasesc iarasi pe mine.
cu totii gresim in viata , important este sa invatam din greseli si asta incerc si sper sa reusesc eu acum.
pentru unele persoane viata e usoara , isi gasesc jumatatea fara prea multe cautari si sunt happy fara prea multe batai de cap.
altii, ca si mine de altfel, trebuie sa treaca prin tot felul de aventuri ca se descopere pe sine si pe cel care merita cu adevarat.
este adevarat ca atunci cand am plecat la razboi am sperat ca o a fie bine, pe parcurs mi-am dat seama ca strategia mea scartie si cu toate astea am sperat ca o sa iasa bine. se pare ca m-am inselat.
dar acum m-am decis sa iau o pauza si sa ma gandesc la ce imi doresc eu pentru mine, pentru viitorul meu. pana nu demult mereu cand luam o decizie trebuia sa gandesc pentru doi , acum nu mai exste cazul.
mereu mi-a fost groaza de singuratate, dar acum cu fiecare zi care trece incep sa ma redescopar pe mine si sa invat sa traiesc eu cu mine. -
esti tare heidi...asa un caracter puternic,mai rar;in general oamenii mai spera si mai lasa cate o portita intredeschisa chiar si acolo unde s-au zavorit usi...exista in subconstient o urma de speranta ca nu e totul pierdut,ceva asemanator cu puterea de regenerare de care vorbea tsunnami;e adevarat ca timpul le rezolva pe toate,si da raspuns la toate intrebarile ce vor raspunsuri....dar...e buna si suferinta la ceva:te caleste,inveti din greseli,capeti experienta,dar musai trebuie sa parcurgi "etapele"de mai sus pt asta...