Ce faci pentru a putea iubi?

  •  
    • 138 mesaje
    27 Apr 2009, 23:00
    0 0
    N-am mai scris de mult pe aici..
    Am citit din intamplare un topic, in care ea se invinovatea pt plecarea sotului.Cumva m-a atins subiectul..
    Ma intreb oare eu cat timp mai am pana sa fiu parasita..
    Si ceea ce e mai dureros e ca nu pot schimba nimic...

    De mai bine de un an traiesc un cosmar care nu mai vrea sa se termine.Nu are legatura cu el, e vorba de o nenorocire petrecuta in viata mea, o lupta..un deces..ceva din care nu pot sa-mi revin din pacate.
    El a avut rabdare cu mine, m-a inteles chiar daca eu nu m-am plans.Ma cunoaste..
    Insa eu stau si ma intreb cat mai poate rabda.
    Cred ca luna asta nu ne-am "intalnit", parca...dar nu-s foarte sigura, luna trecuta ne-am "intalnit" o data.Dorm cu copilul nostru, ba ca e mai cald la ea, ca bag caloriferul, ba ca e racita, ba mi-e prea somn..
    Il iubesc, doar ca ceva s-a rupt in mine.Nu mai am destul nici pentru mine..
    M-am refugiat in diverse lucruri..
    EL e trist..il simt si mi se rupe sufletul si mai rau.
    Nici nu stiu ce sa fac..Stiu ca vreau sa fiu ca inainte, vreau ca rana sa se inchida...si asta inainte sa-l pierd.
    Parca nu e viata mea, parca sunt un simplu spectator..
  •  
    • 2769 mesaje
    27 Apr 2009, 23:21
    0 0
    Redescoperi calitatile partenerului.
    Constientizezi rolul lui.
    Asculti muzica .
    Te relaxezi intr-un mod activ.
    Iti reamintesti ca-ti iubesti partenerul.

    Iti doresc sa fi fericita si sa nu astepti sa fi parasita.
  •  
    • 12819 mesaje
    28 Apr 2009, 07:36
    0 0
    psiholog
  •  
    • 138 mesaje
    28 Apr 2009, 11:38
    0 0
    Da, un psiholog ar fi bun, doar ca nu-mi permit momentan.
    Dar da, cred ca e foarte necesar...pana nu e prea tarziu.
    Multumesc!
    Cred ca vroiam sa ma descarc, am tinut in mine si nu cred ca am facut bine.
  •  
    • 2642 mesaje
    28 Apr 2009, 11:46
    0 0
    Green_earth eu te inteleg perfect.
    Am trecut prin ceva absolut asemanator.
    Acum un an si patru luni mi-am pierdut sora.
    Tanara, 39 de ani.
    A fost cumplit, mai ales ca totul s-a petrecut in mai putin de o luna.
    A fost un soc din care nu am reusit sa ies multa vreme.
    Am renuntat la multe lucruri, nu am mai facut multe lucruri pe care inainte le faceam cu dragoste si pasiune.
    Nu am mai vrut nici sa ascult muzica pentru ca mi se parea ca fac ceva rau.
    Sotul meu a fost foarte rabdator cu mine.
    Multa vreme.
    Apoi a venit descatusarea.
    Inainte de Craciun am fost la petrecerea firmei si, dupa un an de la acea nenorocire, mi-am spus ca trebuie sa traiesc in continuare, ca viata e frumoasa si ca niciodata nu stii cand ti se poate intampla ceva rau chiar tie.
    Si am dansat ca o nebuna toata noaptea.
    Trebuie sa-ti revii, sa incerci sa vezi viata asa cum este, cu bune si cu rele, sa devii constienta ca ai pentru ce trai si ca toate se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample. Tu nu poti schimba nimic.
  •  
    • 138 mesaje
    28 Apr 2009, 12:03
    0 0
    Citrice, am ramas cu fobii..M-am vindecat, am luat tratament.Am incercat sa iesim mai des, am crezut ca FACAND anumite lucruri, va fi bine.Dar problema e in mine, nu e in alta parte..
    Ascult muzica, asta imi mai ridica moralul, iau sunatoare, rhodiolin, incerc sa mananc mai multe lipide(incerc sa ma gandesc sa elimin cauzele depresiei, la cauzele biochimice ma refer)
    Ma gandesc serios daca sa incerc si un tratament psihiatric sau nu.
    De la decesul respectiv au trecut aproape 7 luni...nu stiu cat mai trebuie sa treaca.
    Cat timp a trecut la tine, Citrice?pana la descatusare..
    edit later: am citit acum ca e vb de un an.
  •  
    • 2642 mesaje
    28 Apr 2009, 12:07
    0 0
    green_earth o sa mai dureze putin.
    Cam dupa un an, un an si ceva o sa-ti mai revii.
    Uneori m-am gandit ca tot ceea ce se spune despre cele 40 de zile, apoi despre anul care trebuie sa treaca, este adevarat.
    Eu nu spun ca mi-am revenit definitiv, ca nu ma mai gandesc, ca nu mai sunt momente cand imi vine sa urlu, dar nu mai sunt atat de dese.
    Totul tine de tine, de ceea ce vrei, daca vrei.
    Trebuie sa incerci sa nu te mai gandesti, sa incerci sa-ti tii mintea ocupata, nu stiu, cam asa am facut eu.
    Topicul in care eu spuneam fetelor de aici ce traiesc si ce simt se numeste Exteriorizare.
    Daca vrei cauta-l si citeste-l.
    Vei gasi multe sfaturi bune si utile acolo.
  •  
    • 1109 mesaje
    28 Apr 2009, 12:08
    0 0
    draga mea green,trbuie sa depasesti acest moment dificil din viata ta,gandestete la sotul si la copilul tau,oare merita sa-i pierzi?
    gandestete ca ei au nevoie de tine,de cea care erai o data.
    cred ca-ti este greu dar incearca sa-ti revii,fa un efort.
  •  
    • 30 mesaje
    28 Apr 2009, 12:21
    0 0
    Green_earth, cu el ai vorbit? Ai inercat sa ii povestesti ce e cu tine si sa ii spui ca nu poti sa te scoti singura din depresie?
    Poate nu am inteles eu bine, dar atitudinea lui de asteptare despre care tu crezi ca se va termina , ca se va satura, nu este tocmai una altruista. Asteapta sa iti treaca? Dar oare nu ar fi mai bine pentru amandoi sa te AJUTE sa iti treaca?


    Eu tocmai ce am iesit dintr-o perioada foarte gri. Nu am patit nimic, doar am cazut in depresie.
    Pentru ca mi-a disparut dorinta sexuala, altadata destul de vie, partenerul a inceput sa se simta foarte neplacut stresat, indepartat, uneori dispretuit.... cel putin asa mi-a zis. La inceput l-am acuzat de egoism.
    Apoi, cand chiar nu mai puteam si, la fel ca tine, simteam ca imi scapa printre degete si nu pot face nimic sa opresc asta, mi-am luat inima in dinti si AM VORBIT. Cu el si cu toate prietenele apropiate. Le-am spus ca nu mai pot, ca simt cum o iau razna si ca am nevoie de ajutor.
    Pe mine m-a ajutat mult. Incet mi-a revenit dorinta sa ma scot, sa ma ridic, sa ma scutur si sa imi revin la vechea forma.
    Nu s-a rezolvat totul in secunda 2. Dar ma simt mai bine si imi doresc sa imi fie si mai bine. Si relatiile cu apropiatii s-a ameliorat.

    In ceea ce ma priveste cel putin cred ca depresia m-a facut FOARTE EGOISTA. Aveam impresia ca nimeni nu intelege "suferinta" mea, nimeni nu este capabil sa am ajute si asa i-am indepartat. In plus ii acuzat pe ei/ el de egoism..... masculin.

    Nu stiu daca am fost foarte coerenta dar sper sa ma intelegi.
  •  
    • 7743 mesaje
    28 Apr 2009, 12:23
    0 0
    citrice zice bine ce zice
    si nu un tratament psihiatric trebuie sa incerci tu(nu suferi de vreo boala mintala) ci cateva sedinte de consiliere psihologica (psiholog nu psihiatru)...ceea ce e cu totul altceva
  •  
    • 2642 mesaje
    28 Apr 2009, 12:25
    0 0
    cyclamen partenerul ar putea sa o ajute daca ea l-ar lasa sa o faca.
    De ce spun asta?
    Pentru ca eu nu am cerut ajutor, am refuzat asta si inclin sa cred ca si ea face la fel.
    In prima ei postare spune ca nu s-a plans niciodata.
    Si eu am facut la fel.
    Nu am spus la nimeni ce simt, cum simt si ce ma doare.
    Nici macar sotului, in fata caruia pozam in persoana multumita si fara probleme.
    In momentul in care ea se va hotara sa vorbeasca cu el si sa-i spuna ce simte cu adevarat, atunci va fi bine.
  •  
    • 138 mesaje
    28 Apr 2009, 12:33
    0 0
    Ciclamen, am vorbit cu el, doar ca nu-l pot freca zilnic cu problemele mele.Si nu mi se pare normal sa fac asta.
    EL are problemele lui la servici, lucreaza mult, e destul ca l-am neglijat..Pe el, casa..Incerc sa nu neglijez fata..Nici eu nu stiu ce sa fac!Duc o lupta..
    Chimioterapie un an, apoi moartea, apoi gargaunii mei.
    Situatia dureaza de mult timp, imi neglijez sotul, casa, cateodata copilul.Si o fac constient..
    E ca si cum ar fi un zid in fata mea si nu-l pot darama.
    Ce sa-i mai zic si lui...
    Tin in mine pana la un moment dat cand incep sa plang..si plang...si el se intristeaza mai rau..
    Cat sa-i mai fac asta?
    Citrice, nu pot gasi topicul tau.
    Cum se numeste?
  •  
    • 138 mesaje
    28 Apr 2009, 12:36
    0 0
    Citrice...pozez bine, sa stii..
    Si reusesc chiar sa ma mint singura de multe ori.Cateodata reusesc sa imi creez o atitudine pozitiva, o stare pozitiva.Nu intotdeauna insa..E un castel de nisip si cand vine cate un val...pai vine..
  •  
    • 2642 mesaje
    28 Apr 2009, 12:40
    0 0
    http://www.eva.ro/forum/viewtopic.php?topic=60323&forum=8


    asta este topicul
    se numeste Exteriorizare
  •  
    • 138 mesaje
    28 Apr 2009, 12:42
    0 0
    Multumesc!
  •  
    • 214 mesaje
    28 Apr 2009, 12:49
    0 0
    green si eu am trecut prin ceea ce ai trecut tu .... dar eu laa o varsta mult mai frageda exact cand aveam mai mare nevoie eram in liceu .... si practic am ramas singura .... am crezut ca lumea a cazut pe mine .... nu stiu si nici nu imi aduc aminte cum m-am ridicat la mine vreo cateva luni am avut senzatia ca toata lumea ma priveste cu compasiune si multe alte dureri ... apoi vazand cine imi este alaturi si cine am decis ..... mama e mama si mereu va ramane vie ptr mine in sufletul meu .... vb mereu de ea la prezent refuz sa vb la trecut .... sunt constienta ca ii moarta perfect constienta dar eu am pastrat-o vie..... ptr mine doliu nu il port 40 de zile un an .... doi .... cinci ... zece .... douazeci .... ai sa il porti mereu in suflet ptr ca se rupe aceea legatura stransa dintre tine si persoana care ti-o dat viata .... dar asta nu inseamna sa ramai mereu imbracata in negru sau mereu trista .... eu am momente cand simt ca nu mai pot si tip urlu sparg rup fac ceea ce imi vine atunci sa fac ... ma cert cu ea ... si o intreb cate si mai cate si imi da cate un raspuns ma linistesc si imi reiau viata .... tu trebuie sa te gandesti ca stim ziua in care ne nastem dar niciodata ziua in care murim .... ca tu ai ramas pe pamant si ca trebuie sa lupti ptr tine si familia ta ..... macar tu ai un motiv de alinare ... sotul copilul ..... trebuie sa iti gasesti alinare in ei trebuie sa lupti ptr ei si ptr tine .... ma scuzi ca ca poate am sa fiu dura dar ea ii la 2 metri sub pamant si nu te mai poate ajuta ..... te vegheaza ... ea s-a dus acolo printre cei drepti si tu ai ramas in continuare cu lupta ... deci tu singura decizi ce cale urmezi ... lupti sau te prabusesti! Tu esti singura care te poti ajuta nu vad nici un ajutor in psiholog cum au postat alte eve .... gandeste-te ca copilul ala are nevoie de tine limpede vesela iubitoare are nevoie de un sfat asa cum aveai si tu nevoie de la ea cand avea varsta copilului tau ... are nevoie de o mama nu il neglija ca ii greu .... eu nu mi-am revenit nici azi .... dar poate sunt alt caracter eu nu vb despre asta ca nu vrea sa simt compasiunea sotului meu .... sa imi zica vai draga prin cate ai trecut si sa simt ca face anumite lucruri doar ca sa nu ma raneasca nu am vrut asta de asta nici nu m-am plans celor din jur ... decat aici pe eva m-am plans odata .... o sa iti fie tot timpul dor de ea .... dar NU TE DISTRUGE ca nimic nu o va invia .... ea este acolo tu aici ....
  •  
    • 214 mesaje
    28 Apr 2009, 12:53
    0 0
    inca ceva ... pe mine loviturile puternice ale vietii m-au sensibilizat si in acelasi timp mi-au facut sa fiu mai dura dadu-mi putere de a merge mai departe .... eu atunci cand mama a trecut in nefiinta ... practic nu ma gandeam foarte mult la mine ma gandeam la suferinta tatatului meu si a fratelui meu ... cum sa ii ajut pe ei sa nu se distruga ca nu as fi suportat sa ii fi lasat sa se distruga de aceea m-am tinut sa fiu dura si sa trec peste de dragul lor ca sunt tot ceea ce mi-au ramas pe pamant ..... dar tu ar trebui sa iti gasesti puterea sa mergi mai departe ptr copil si sot .... nu fi egoista si te gandi doar la durerea pe care o simti tu ... gandeste-te ce simt ei cand te vad ca plangi mereu suparata ....
  •  
    • 8253 mesaje
    28 Apr 2009, 12:57
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 2642 mesaje
    28 Apr 2009, 12:58
    0 0
    De ce Dili?
    De ce sa te dai cu capul de masa?
  •  
    • 30 mesaje
    28 Apr 2009, 13:00
    0 0
    asa m-a tulburat ce ai scris tu ca am uitat sa scriu. imi cer scuze.

    eu inteleg foarte bine ce zici. te gandesti sa nu il incarci/agasezi cu problemela tale.
    Citrice are dreptate, tu nu il lasi sa se ajute si sa se apropie de tine.

    Te rog incearca sa spui, sa te apropii de el macar cu sufletul daca fizic nu poti acum.

    Te rog sa ma ierti daca sunt necuviincioasa sau te fac sa suferi scriind urmatoarele randuri, dar mi le asum :
    Persoana respectiva nu mai este acum. Suferinta ei s-a terminat. Asa cum si a ta legata de moartea ei ar trebui sa se incheie. TU esti. Ai un copil si un sot. Care te iubesc. Si pe care ii iubesti.
    Sunt lucruri foarte valoroase care merita toata atentia si efortul pentru a le pastra.
    Incearca sa lasi trecutul, chiar recent si dureros, sa se duca.

    Si te mai rog ceva, inca o data, VORBESTE!!! Trebuie sa te auzi spunand ce ai pe suflet. Trebuie sa verbalizezi suferinta. Nu o lasa sa te macine.
    Este bine ca ai decis sa povestesti pe forum, dar din pacate aici nu te vezi cu fetele. Tot singura ramai in suferinta ta.

    Eu ajusesem sa am insomnii, somn ineficient, palpitatii si fluctuatii de glicemie..... cu istoric de diabet cauzat de stres in familie..... cand mi-am dat seama ca sunt pe cale sa ma imbolnavesc am zis ca trebuie sa fac ceva.