divort? ajuta-ti-ma, va rog
-
0 0Dragele mele eve, mi-ar prinde tare bine sfaturile voastre, pentru ca tocmai am primit vestea divortului, si ma simt anesteziata, nu pot gandi singura. Povestea e lunga, am sa incerc s-o expun pe scurt: ne cunoastem din facultate (eu dupa o deceptie nu credeam sa imi mai pot avea sentimente pentru cineva), dar cu timpul am ajuns sa tin mult la el, care se pare ca s-a indragostit la prima vedere. Peste 3 ani faceam nunta, iar de atunci au trecut 2 ani. Iar acum ne pregatim de divort.
Cu toate ca neintelegerile aparusera mai demult, am incercat sa ajungem la compromisuri nedureroase pentru niciunul. Doar ca mie mi se pare ca el nu se schimba in fond, iar el la fel simtea fata de mine. Sa va explic: mi se pare ca era pre legat de familia lui (locuiam la ai lui, cu toate ca ne permiteam sa locuim si singuri - propunerea lui, argumentata ca vom putea strange un avans mai mare pt cumpararea unui apartament), iar mare parte din week-end-uri erau cu ai lui, la tara. La inceput era ok, oameni de treaba, aer curat. Dar in timp ma plictisisem, ma simteam in vizita, ca un obiect: era fam X, si masinuta copilului, eu. Si de cate ori i-am spus (si frumos, si repros, si plans), era fie da-da-da, fie se supara ca de ce vreau sa ma bag la stapan - adica sa platim rate...si rezultat: nimic. Reprosurile lui: ca nu mai sunt calda, nu ma imbrac atat de sexi, etc. Eu lucrez 8 ore, si-n plus cand veneam acasa, si stiam ca iar voi sta cu altii in casa, fiecare cu treaba lui, nu mai aveam nici o tagere de inima spre nimic, libido zero. Am devenit din ce in ce mai trista, am incercat sa discutam, nimic. Era ca un cerc vicios. De curand a descoperit ca sufera si de o boala cronica, am fost langa el, l-am incurajat si mi se pare ca am fost supportive. Vorbiseram de mult sa avem un copil, amandoi vroiam, dar am amanat momentul, mai intai pana dupa nunta, apoi pana dupa master, etc. Acum mi-a zis ca e trist din cauza bolii si nu se simte in stare. Am inteles, dar fiindca cred ca imi aud ceasul biologic (ma uit dupa bebelusi pe strada, imi imaginez cum voi face fata serviciu+plimbari in parc, visat cu ochii deschisi) am mai si instat cu intrebarile (recunosc ca am gresit, dar nu ma puteam abtine..
). In fine, totul a culminat ieri seara, si astazi cand am zis sa ne intalnim la o cafea in oras in pauza de pranz ca sa schimbam atmosfera si sa discutam mai relaxati in atmosfera primaverii, a zis sec ca el nu mai poate, ca nu vede mai departe o famile cu mine, ca vrea ajutor ca si cuplu, ca nu prea mai tine la mine (l-am intrebat eu), din astea..Ce credeti, poate vorbi serios? Ati trecut prin ceva asemanator? Ce se poate intampla in continuare? P.S. Avem 27, respectiv 29 de ani. -
P.P.S. Am uitat sa spun ca de multe ori ma gandeam eu insami la divort (cand eram suparata imi parea un refugiu, o evadare, parca imi doream, ma si vedeam cu un print pe cal alb - dar imi aminteam ca am mai vista eu printi si de fapt s-au dovedit fabulatiile mele verzi pe pereti), dar atunci imi aminteam de noi 2 la inceput, si mi se parea ca nu merita sa ma dau asa usor batuta, imi impuneam sa vad partea plina a paharului, sa gasesc solutii sa fie bine.
Nu prea am experienta de cuplu, nu mi-a placut niciodata sa ies din relatii, sa spun cuiva ca nu mai vreau sa fiu impreuna cu el, drept pentru care nu am intrat decat in relatii cu tipi cu care vedeam un viitor, cautam sufletul pereche (in fine, sotul a fost si primul barbat din viata mea, si se pare ca nici el nu a avut experienta prea vasta inainte - am aflat mai incol
... poate va ajuta la conturarea taboului povestii mele. -
Vestea ca vrea sa plece, ca nu te mai iubeste, e foarte puternica. Mai ales ca ai tinut la el. Te rapune pur si simplu. Direaza ceva. Dar trece.
Dependenta lui fata de 'mamica' e foarte greu de inlaturat. Lipsa intimitatii din casa a contribuit si ea la racirea relatiei. Dupa cum tu ai spus:lipsa libidoului, a contribuit si ea. E greu, te simti 'furata' - te gandesti ca iar trebuie sa o iei de la capat, si nu stii ce iti rezera viitorul.
Te intreb altceva: cat stateai de vorba cu el zilnic? Dar despre sex si bani. Daca raspunzi -cateva minute, sau deloc- e firesc sa se intample.
Dar, exact cum spunea Bill Gates:
nu astepta pana faci ceva perfect, creeza un lucru perfectibil.
Multa tarie iti doresc! -
Cred ca putina terapie de cuplu,daca el este de acord,nu strica...de multe ori ajuta.Depinde cat este de influientat de familia lui,cum te vad ei vis-a-vis de el...daca lor li se pare ca nu sunteti potriviti,ca nu il ajuti/sustii suficient....nu ai sanse sa salvezi ceva....dar merita sa incerci,nu se stie niciodata.
-
Te intreb altceva: cat stateai de vorba cu el zilnic? Dar despre sex si bani. Daca raspunzi -cateva minute, sau deloc- e firesc sa se intample.
Depinde, nu vorbem zilnic pentru ca oricum se plangea ca il stresez, ca numai despre asta discutam (in timp ajunseseram sa nu mai avem asa multe subiecte de concersatie, mai ales ca daca nu ne faceam alte planuri de viitor, nu ne imaginam, nu aveam despre ce..si nici el nu venea cu subiecte noi). Nu stiu sa zic exact.. catodata si toata sapt, altada o data la 3 luni... si ma pregateam inainte, ce sa zic sa nu par pisaloaga, sa aia, sa cealalta (recunosc ca nu-mi iesea mereu, ca mai ridicam vocea sau plangeam, dar nu puteam sa ma abtin. Of. -
Cerceteaza mai mult in sufletul tau, poate vrei doar sa il ai sa fie acolo, poate nu simti acea iubire nebuna...dc totusi exista si nu gasesti explicatie la ce se intampla, studiaza karma ...vei vedea ca fiecare ne platim fiecaruia lectii de viata din existente anterioare...si ce se intampla acum trebuie sa ne ajute sa evoluam...
-
eu cred ca daca a ajuns sa iti spuna ca nu se vede in viitor cu tine, ar fi indicat(desi stiu ca este groaznic de greu) sa ii arati cum este fara tine. daca ai unde si ai taria necesara, pleaca de langa el pentru un timp. nu iti fie frica, nu va cauta pe altcineva tocmai pentru ca nu se simte foarte ok nici cu sanatatea, si daca o va face, e clar macar ceva pentru tine! inainte sa iti iei inima-n dinti, gandeste-te cum te-ai simti fara el? cum ar fi traiul tau fara el? te-ai simti eliberata, te-ai simti groaznic fara sa il stii langa tine, ai simti nevoia macar sa il stii langa tine?
eu tocmai am trecut printr-o discutie de despartire si imi era groaza cand ma gandeam ca isi va face bagajele si va iesi pe usa...am avut o discutie serioasa cu el si mi-a spus ca el totusi nu se vede fara mine in viitor si ca doreste sa incercam sa ne salvam relatia, schimbandu-ne fiecare cate unpic. asta inseamna iubire, verifica daca la voi mai este vorba despre iubire. un copil zic eu ca nu ar trebui sa salveze relatia, ci sa o confirme. va suferi enorm micutul daca voi veti dovorta peste 3-4 ani cand va avea nevoie de amandoi in armonie langa el... gandeste-te si bafta multa, curaj si cel mai important: self-esteem! -
Aseara am fost pe acasa sa-mi fac bajagele, le-am lasat impachetate iar el a zis ca mi le aduca la ai mei sambata. Am plecat spre ai mei (ma rugam sa ajung mai repede, ca de-abia imi tineam lacrimile in mijlocul strazii), iar cand am ajuns, ai mei au zis ca ar trebui sa ma intorc ca sa nu aibe motiv de divort parasirea domiciluilui. Daca intr-adevar vrea divort, atunci sa faca toate demersurile. Zis si facut, desi ma simt deosebit de prost, imi pare ca sunt un catel pripasit.
Asta-noapte am dormit separat, iar eu n-am prea dormit (oricum, ai lui se preling pe langa pereti si nu ies decat daca e absoluta nevoie), incercam sa-mi pun ordine in sentimente: deci simt cam asa: imi pare tare rau daca ma gandesc ca nu ne vom mai plimba/face lucruri impreuna. Toate locurile imi amintesc de el (cand ma gandesc ud tastatura). Nu-mi vine sa cred, ma doare rau.

Pe de alta parte nici la cum era nu vreau sa ma intorc, vreu sa gandeasca mai matur, sa nu para ca "chiulim" daca nu petrecem 3 zile consecutive cu ai lui (imi mai reproseaza, de exemplu, ca sunt cu nasul pe sus cand vin acasa, dar nu e adevarat - mai vin cateodata suparata de la serviciu, dar de alte dati vin ok, dar daca in casa toata lumea e la cate un tv, iar el nu are nicio initiativa, mananc si eu linistita si apoi citesc la noi in camera; libidoul scazut cred ca tot de aici a se trage, ca nu-mi simt dorintele - nu cele sexuale, toate celalate, de ex mutatul, etc - luate in consierare decat formal, iar sata de mult timp... si pe teren strain; dar desi stiu teoria, nu as prea vrea sa ma prefac ca fac dragoste, daca intelegeti ce vreau sa zic). Vreau sa ne fie bine, sa fim impreuna si fericiti.
Azi dimineata am incercat sa vorbim, i-am zis ca ma doare sa nu mai fim impreuna, sa nu mai iesim in parc, sa nu mai vorbim, si a zis ca si pe el, dar o sa-i treaca. A zis ca el a dat tot ce a avut mai bun, si ca nu mai poate. Si eu am dat ce era mai bun.
In rest ce sa zic, am mai propus eu sa incercam, ca eu tin la el si daca si el tine putem face treaba sa mearga, ne schimbam putintel ca doar suntem oameni maturi, in fine, am zis cam tot ce aveam pe suflet de asta-noapte, cred..Era cam impasibil, a zis ca nu mai poate, ca vom vedea.
Ce credeti ca prevesteste asta? 
Ma intreba cineva despre copii: noi, cand ne-am casatorit, si inainte, vroiam copii. Intre timp s-a cristalizat mai bine ideea de copil, v-am zis ca eu ma vedeam deja cu carutul, etc. Dar el nu a zis niciodata ca nu vrea. Anul trecut chiar zises ca in primavara ne apucam. Si uite ca in iarna a fost boala asta..nu stiu, e scuza, desi nu prea-mi v -
Capucinovienez
,stii ce cred eu? In momentul in care unul din parteneri pune problema divortului,dintr-un motiv de genul asta,e lipsa de comunicare si maturitate.Chestia e urmatoarea:o relatie se construieste cu greu.De aceea,momentele frumoase(apropo,sper ca sunt mai multe bune decat rele;fa un calcul
) sunt greu de aruncat la gunoi ,si,in final,reprezinta factorul pentru care lupti.
Nu e cazul de orgolii,zic eu.Tu,daca ai facut tot ceea ce-ti sta in putere,mai mult nu ai ce sa faci pentru ca,evident,e nevoie de 2.
Nu ai de unde sa stii ce se intampla in viata.
Poate,omul asta,in inconstienta lui,iti face un bine.
-
Tocmai pentru momentele astea lupt eu, doar ca nu prea mai stiu cum..
As vrea sa treaca totul repede ca un vis urat, dar nu se prea poate, nu? A avut cineva experiente din astea? Cam cat dureaza?
Azi dimineata, pe drum spre birou, incercam sa-mi amintesc si a ma comport ca si cum as fi singura (desi ma gandesc ca atrag relele cu gandirea negativa). Ma uitam la tipi, dar nu puteam sa-miimaginez ca sunt cu niciunul, mi se facea rau daca ma gandeam ca ar trebui sa sarut pe careva.
O eva (scuze ca nu retin acum numele) spunea de karma...eu chiar cred in lucruri de genul asta (ca ai incercari, unele din cauza ca ai facut ceva gresit, altele ca sa evoluezi), ma rog, le zic altfel, cred. Am gresit si eu in relatia asta (imi tot reprosez ca nu am fost mai entuziasmata de statul cu ai lui, dar nu mai puteam uneori, efectiv..cu ei nu ma certam, dar se vedea, cred, ca eram preocupata) dar mi se pare ca platesc cam dureros. Nu stiu, tot ce-mi vine in cap acum e: DOARE -
Si eu sunt exact ca tine. Acelasi sentiment. Doare cumplit la inceput. Incet, incet se estompeaza. La mine a tinut cam o luna. Ca orice 'rana' se vindeca in timp. Numai ca de fiecare data cand te atingi, te doare.Sunt sentimente amestecata: ura, invidie, nervozitate, teama de singurate, de necunoscut, intrebari care te chinuiesc, toate intr-un singur suflet. E cam mult.
-
Nu e nici o pb. daca e legat de familia lui, pb este faptul ca vrea sa stati cu ai lui. Chiar nu stiu nici un caz in care sa stea tinerii cu parinti si sa fie pace si liniste ptr toti.
Refuzul lui de a incerca orice forma de reconciliere, mi se pare o declaratie foarte puternica - chiar nu mai vrea acesta casatorie (barbatii nemultumiti, ramin in casnicie si incep sa-si caute dragostea in bratele altor femei, nu divorteaza decit atunci cind nu vad nici o cale de a remedia lucrurile). Motivele? le stie el, dar cred ca au legatura cu familia lui.
In alta ordine de idei, nu-ti cauta nod in papura, nu ai tu nu stiu ce defecte majore peste care nu pot trece cei din jurul tau, e vb doar de el ca nu poate sa treaca si ,nici nu incepe si nici nu se sfirseste lumea cu el.
In acest moment, esti orientata pe ceea ce spune el despre tine si ti se pare ca are dreptate, dar gindeste-te la cite cuvinte ti-ai omorit in gind si cite sentimente de dragul acestei relatii in cei doi ani cit ai stat cu parintii lui! Nu se pune pb ca te-ai sacrificat facind asta, se pune pb ca ti-ai inecat multe, multe trairi si ai ajuns azi, din acesta cauza, sa ai mult mai putina stima proprie.
Pare inevitabil divortul
n-as spune ca esti vinovata ptr asta si n-as spune nici ca ar fi el, as spune ca e vinovata situatia si lipseste viziunea comuna asupra viitorului. Sint sigura ca lucurrile ar fi stat cu totul altfel daca ati fi avut cuibusorul vostru, dar acum e prea tirziu , au fost facute deja lucruri care nu mai pot fi luate inapoi de ambele parti.
Azi se inchide o usa ptr tine, dar se deschide o alta!
Peste citiva ani, ne vei pv cit de bine iti merge in relatie si cit de multumita esti si toate astea ptr ca a esuat acesta prima relatie, ai invatat o lectie foarte importanta in viata, depinde doar de tine sa o folosesti cum trebuie.
Te cred si eu ca doare! cind ne casatorim, credem cu tarie ca va fi ptr toate viata ptr ca altfel nici nu ne-am gindi sa ne casatorim si, oricine ar fi cel care rupe sau paraseste relatia, durerea e de ambele parti ptr ca esecul e impartit si el in mod egal.
Simt ca intr-o zi acest barbat va regreta decizia luata acum, nu tu il sufoci... asa e in viata, avem nevoie de multe lectii pina sa invatam sa mergem drept.
Cit va tine durerea? O parte din ea, va tine toata viata, dar cea mai mare parte, se va termina in ziua in care vei spune tu ca ai plins si ai suferit destul. Asta poate sa insemne trei luni, un an sau poate zece. -
Noi nu stam singuri pentru ca, de la incepu a zis ca ar vrea sa stam la ai lui, temporar, ca au o camera in plus, si cum ii stiam oameni la locul lor, si cum nu aveam copii, nu m-am opus. Mai incolo am inceput sa doresc sa imi aranjez eu ciubul dupa gusturile noaster mai tineresti, dar...nu a vrut sa ne mutam, cu toate ca ne-am permite sa luam macar ceva cu chirie (dar sa scap de 100 de bibelouri - prostii, stiu, dar nu mai pot lua inapoi..). A avut o perioada in care a zis ca ok, ne mutam, dar a trecut repede.
-
la noi in camera am mai schimbat, dar nu major (adica am luat pat matrimonial, mi-am mai aranjat cutiile cu bijuterii si cartile, dar in mare, tablourile ei,in fine).
El zice ca acel "nas pe sus" era cand intram in casa, dar nu e adev, daca omul se uita la tv (eventual mai si doarme in fata lui - socrul) sa intru eu si sa fac voie buna. Daca erau prin bucatarie, vorbeam (de la servicu nu am multe noutati, eu lucrand intr-un departament tehnic, si nu prea am cu cine, si sa pun intrebari despre membrii familei, m-am temut sa nu descos; in concluzie intrebam ce au mai facut, cum se simte buniul, bunica, din astea).
Plus ca nu pot sa ma setez sa fiu nu stiu cum, a la longue nu merge, raspund la mediu si mediul la mine.