dragostea nu e "o lupta"
-
0 0si totusi uneori,din orgoliu fac sau nu fac anumite lucruri.
ma supar din nimicuri,ma agit cand el are treaba,plang cand el poate nu-mi spune ceea ce vreau sa aud.
usoara imaturitate,sau poate doar din teribilism am tendinta de-a dramatiza si de-a vedea in orice un lucru rau.........
nu caut o solutie la voi,n am o problema asa grava,doar ma gandesc daca e normal sa ma agit din lucruri marunte,sa rastalmacesc vorbele unui om si la fiecare toana a lui sa cred ca vrea sa se retraga.
probabil nu-s explicita,intreb doar atat: e normal sa mi fac griji cand un om e doar obosit si poate nu raspunde cum as vrea? -
de-aia v am si intrebat pe voi si nu glumesc.sunt constienta ca problema e la mine,vreau sa ma trezesc odata din aceasta stare de adolescenta,pt ca am trecut totusi de 30 de ani,am gasit in sfarsit omul care sa merite si totusi nu ma potolesc.
il suspectez,ma agit,sufar in sinea mea dar in acelasi timp sunt constienta ca imi fac rau singura -
Vrei sa iti dau eu solutia? Dc esti sigura ca te iubeste si tu il iubesti, fa un copil...hormonii din timpul si dupa sarcina iti vor aduce mintea la cap sa zic asa...suna funny ca expresie insa si eu eram ca tine inainte si acum sunt 100% stapana pe sentimentele mele si iti doresc sa devii si tu la fel.
-
Pai sa stii, ca si eu sunt la fel. Deci...nu e ceva "anormal". E frecvent. Nu-ti fa griji. Numai ca din cauza asta- e un fel de gelozie exagerata- poti sa suferi. Iar partenerul sa nu aiba habar de ce se intampla in sufletul tau. Pentru ca tu tii foarte mult la el.
In felul tau, care poate fii diferit de al lui.
Reciproc....?!