Cine sa ii spuna adevarul dintre noi?
-
0 0Scuze de deranj.Am postat acum 2 luni despre povestea mea,insa nu o mai reiau decat foarte scurt,pentruca intre timp mai am o problema.Eu am 24 si jumatate,iar prietenul meu 42.Suntem impreuna de un an.Il iubesc curat,si sincer.El s-a despartit de fosta nevasta de 3 ani si jumatate,insa abia anul trecut in septembrie au divortat oficial.Au doi copii majori(unul este al lui,iar pe altul nu il recunoaste,chiar daca ii poarta numele).Cand am intrat in relatie,era totul minunat,si frumos.Mi se parea cam supicios la un moment dat ca nu mergeam pe la el.Una peste alta,mi-a zis abia dupa 4-5 luni ca a fost insurat.M-a afectat foarte mult.Am suferit ca un caine.Insa eu considerasem ca nu am gresit cu nimic,din moment ce el m-a mintit.Mi-a spus ca nu credea ca o sa ramana cu mine,si ca nu o sa fie ceva serios,insa si-a dat seama ca vrea sa isi petreaca viata cu mine,si pana la urma a decis sa divorteze.O perioada increderea mea vis-a-vis de el,nu prea exista.Nu mai dormeam noptile de griji,si de remuscari,pentru ca eu nu sunt de acord cu astfel de probleme.Erau prea grele pentru mine,si pentru viata mea,care mereu a fost menajata de catre parinti.Una peste alta,mi-a castigat increderea foarte greu,iar eu tinand enorm la el,mi-a fost foarte greu sa renunt la el..asa ca am continuat relatia.Au urmat momente la fel de minunate,l-am integrat in familie.Am o familie foarte iubitoare,insa in acealasi timp o mama foarte dificila.Nu stiu cum sa procedez sa ii spun toata povestea asta.Precizez ca nu este o incuiata,si poti discuta cu ea de toate.Nu vreau sa ii pierd increderea.Sa fiu eu cea care ii spune ,intr-un tarziu,sau sa il las pe el sa ii spuna adevarul?
De precizat ca el este in partaj,si nu are alte oblligatii fata de ceilalti.Nu ma criticati prea rau va rog.Am suferit destul si stiu unde si ce am gresit,insa vreau sa fiu cinstita fata de mama mea,careia ii datorez tot ce am in ziua de astazi.Vreau o solutie amiabila,de a-l accepta pe el in continuare pentru omul care este.El se poarta frumos cu toata lumea si are intentiile cele mai bune fata de relatia noastra.Daca mai aveti si alte intrebari,le puteti posta si am sa va raspund in limita timpului pe care il am aici atribuit.
Multumesc! -
mda... eu nu vreau sa te critic, dar vreau sa te intreb de ce ai inceput sa-ti traiesti tineretea asa de "gresit" - din punctul meu de vedere
? cu un om cu un trecut "complicat" si care are atatia ani in plus fata de tine... ce iubesti la el?
In ce priveste intrebarea ta, buhu a zis bine.. ar trebui sa discutati amandoi despre "perechea" ta cu mama ta
.
Bafta ! -
Multumesc pentru raspunsuri.Normal ar fi fost sa renunt la el cand mi-a zis ca mi-a ascuns adevarul.Eu deja eram implicata sufleteste,si pur si simplu mi-ar fi fost foarte greu sa renunt.
Acum,eu nu am gresit cu nimic,decat poate ca ar fi trebuit sa renunt cum am aflat.Insa nu m-am inselat,pe viitor totul a fost foarte bine,si nu m-a dezamagit deloc.Insa in acelasi timp ma gandesc si la ceilalti,pentru ca sunt foarte sufletista si sunt o fire emaptica,si nu imi place ca cineva sa intervina in viata mea.Va jur ca nu am vrut sa fac nimanui rau.Nu sunt genul de om care sa aiba o relatie de o luna.Pe el l-am simtit de cursa lunga.
Mi se strange inima pentru ca mama nu stie totul.Nu stiu daca D-zeu o sa ne tina impreuna pe viitor,dar cat suntem impreuna ne este bine.Nu mai stiu ce este bine sau nu!