teama de singuratate
-
0 0De ce m-am hotarat sa scriu aici?Pt ca altcineva nu intelege si nu imi poate oferi o parere pertinenta.
Am de un an si ceva o relatie care pana acum a mers bine, o cearta pe ici pe colo foarte rar.Stam impreuna la mine acasa, dintr-a doua luna a relatiei (no parents).
Sa lamuresc si problema varstei - eu 25, el 26.
Problemele mele (ca nu stiu daca pot zice "ale noastre") au inceput de la o discutie aiurea pe tema casatoriei, tema la care la inceput, el era foarte receptiv - de fapt asta a fost chestia pt care am acceptat sa ne mutam impreuna - faptul ca e genul de om familist, isi dorea copii etc. Mai noi, el nu isi mai doreste copii, nu mai vrea sa se casatoreasca (o fi din cauza mea sau pur si simplu nu vrea si gata?.), iar eu de cand am aflat ca omul nu vrea sa se casatoreasca pana dupa 30 de ani, mi s-a pus pata. Am in jurul meu o sumedenie de exemple de oameni care nu s-au casatorit pana la 30 de ani si dupa, nici atat. Eu imi doresc o familie si copii, avem job-uri ok si ne permitem sa facem copii, daca s-ar pune problema. Dar de cand cu discutia asta, mi-a intrat in cap ideea ca va trebui sa ma despart de el.Si ma uit la el si sufar ca p.roasta gandindu-ma cum va fi viata mea fara el.Nu mai vreau sa o iau iar de la capat cu intalniri de rahat, cu cretinopati care sa ma sune in toiul noptii sa ma intrebe daca nu vreau un cunnilingus ca e dispus sa treaca pe la mine! :o
Nu stiu ce ar fi mai bine sa fac, pentru ca timpul trece si pierd trenul, toti baietii "buni" vor fi luati cand vom face noi 30 de ani si daca el imi da un sut in fund ca nici atunci nu mai vrea sa se insoare, eu voi avea de ales intre alti ciudati neinsurati si fara sanse si probabil cheliosi divortati si cu burtoace. Ceea ce nu imi doresc.
Ce vreau de la voi?sa-mi dati un sfat, poate ca v-ati confruntat cu o situatie similara.Sa renunt la el?sa stau sa astept pana la 30 de ani sa vad ce se intampla?(parca as zice sa astept 10 minute!!!!).Mi-e teama sa o iau de la capat, sa stau iar ani intregi singura ca nu gasesc pe nimeni care sa fie El, care sa ii tina locul.Il iubesc ca o nebuna si el zice ca ma iubeste foarte mult, DAR nu ma vrea langa el forever decat cu titlu de dispensabila. Am inceput sa devin paranoica, la orice strangere de mana, ma gandesc ca poate fi ultima, la orice sarut ma gandesc cum va fi fara el langa mine etc.Plese, trageti-mi niste palme sa ma trezesc. -
Sa nu ma intelegeti gresit ca as fi o floricica disperata sa se marite, dar vreau sa stiu ca exista acea posibilitate undeva candva, adica nu refuza din start ideea..
Cand am inceput relatia vorbeam (si nimic altceva) de cateva luni cu un tip cu 8 ani mai mare decat mine care ma tot batea la cap sa ne casatorim.Evident ca nu am vrut, si dupa ce am iesit de cateva ori cu actualul, nu i-am mai raspuns celuilalt la telefoane, mesaje, am dat cartela cu nr respectiv unei rude numai ca sa scap de el.
Acum cred ca ma ajung blestemele celuilalt
-
El ma vede ca sunt suparata si ca am o stare de rahat specifica situatiei mele, ma intreaba ce am dar nu pot sa ii raspund: stii, ma gandesc ca peste o jumate de an sa te parasesc.
Cat as vrea sa nu fi tinut la el, sa nu ma indragostesc, ar fi fost lucrurile asa de simple!
Daca o sa ne despartim, fiecare lucru din casa asta imi va aminti de el si cred ca va fi un chin fiecare secunda de viata dupa el si fara el.
Deja suna a manea
-
Numai cazuri de-astea aud in ultima vreme. Am o prietena exact intr-o situatie similara, care ma intreba intr-o zi ce parere am, daca s-ar desparti de el ar gasi pe cineva repede sa treaca peste?
E tare nasol sa nu te poti muta din cuibusorul dragostei (inteleg ca e casa ta??.) dupa despartire, dar daca alta solutie nu exista .... Eu inteleg perfect situatia, mai ales daca esti traditionalista. Acum nu se mai poarta casatoria, dar multi din cei care cred asta sunt neimpliniti sentimental, nu au facut nimic in viata si la batranete, cauta un vecin sa ii ingrijeasca. E bine sa fugi de genul asta de barbati, daca nu gandesti ca ei. Mor cand il aud pe tatal prietenei mele: eee, daca nu ma insuram, eram departe. Aiurea!Erai nespalat, nemancat, nef*** si un mos libidinos care la 45 de ani, saliva dupa fete pe strada. Ce ma enerveaza barbatii astia! -
Mi-e tema sa-mi dau cu parerea intr-o astfel de situatie, dar iti pot da exemplul meu(lucru iarasi nerecomandabil)...mi-am refacut viata la 34 ani, am gasit pe cineva (cu inceput de chelie intr-adevar), fara vicii, dar trait sub fustele mamichii pana la o varsta (memorabila
) si in limita bunului simt e ok...O problema a ramas...facutul copiilor....
Ideea era orice sut in f.und e un pas inainte.Doare al naibii, dar te propulseaza cumva... poate nu tot timpul in directia pe care ne-o dorim ,dar e o forma de energie... -
ohoo,mama draga, ai doar 25 de ani, esti tanara!
frica de singuratate?
daca nu te multumeste relatia, ia fa-ti tu curaj si spune-i ca vrei o pauza...si infrunta-ti aceasta frica de singuratate! este de fapt frica de necunoscut, de viitor! iti poti gasi altul si la 40, dar acum?
grea este singuratatea in doi, zic eu
singuri ne nastem, singuri murim, obisnuieste-te cu gandul asta si o sa-ti fie bine! restul vin de la sine, apoi...invatata sa te simti bine singura,nu sa vezi singuratatea ca o pierdere de vreme.. eu n-am suferit si nu m-am plictisit singura...aveam atatea lucruri de facut, tot ce as fi putut sa fac si n-am facut inainte.... curaj
-
Stiu ca sunt tanara, dar asta nu inseamna ca nu stiu ce imi doresc de la viata.
Nu vreau sa imi pierd timpul in chestii care nu au un final cat de cat bun pentru mine.
AVeti dreptate, poti gasi pe cineva si la 40 de ani. Dar eu am 25, nu vreau sa astept pana atunci, plus ca optiunile se reduc considerabil.
Il vreau pe el, e adevarat, si mi-e frica sa o iau de la capat, de la intalniri si tatonari idioate, sa stau ikar sa ma intreb de ce x nu suna, nu i-am picat cu tronc de ajuns? -
In ziua de azi,a te casatori nu reprezinta un "trebuie".O iubire se consuma la fel,cu acte sau fara.
Pe langa asta,nu e indeajuns sa vrei numai tu.Pasul se face de comun acord si nesilit de nimeni
Pentru mine,casatoria e un gest simbolic,niste verighete,o rochie alba,schimbari de nume(cine vrea
) si bla bla-uri.Tu faci un capat de lume din asta,nu cred ca e cazul.
La urma urmei,tot ce conteaza,e iubirea care v-o purtati unul altuia si intelegerea.
Poate lui ii e frica inca sa faca pasul,mai are nevoie de timp.Important ar fi sa-ti dai seama daca sunteti pe aceeasi lungime de unda si daca aveti bazele unei relatii in 2.In final,s-ar putea sa nu mai vrei tu
-
down,daca esti fericita cu el si daca ti-e bine, nu mai insista cu casatoria...lasa viata sa curga...totusi daca el visa in trecut la o casnicie in care mai erau inclusi si copii si acum da inapoi, cred ca poti sa-ti pui intrebari, ceva s-a intamplat...
eu nu sunt foarte diplomata, asa ca asta as face...as vorbi cu el si cat se poate de clar....l-as intreba ce s-a intamplat intre timp de nu-si mai doreste sa-si petreaca toata viata cu tine raportandu-te la perioada de inceput ....ce l-a determinat sa se schimbe..
voi sunteti cat trebuie de deschisi, comunicati, va puteti spune de toate?
...se pare ca nu..
pune ''durerile'' pe tapet, ce ai de pierdut? nimic...
...ori afli care-i baiul, se deschide si-ti spune ce a intervenit intre timp de s-a schimbat si lucrati la ''problema'', ori daca o lalaie si-o taraganeaza incepi sa privesti viitoarul cu alti ochi...te obisnuiesti si pregatesti psihic pentru o viata in care el nu e inclus..
ai o varsta trasnet....nu o lua in tragic, eu as pune-o la categoria ''experiente de viata'' si as mai invata ceva si din aceasta relatie...poate nu e EL ala
cand barbatul te vrea, ti-o arata in toate felurile posibile, iar tu o simti pana-n maduva oaselor....
ai curaj sa o iei de la capat
-
Daca pt tine casatoria e importanta, insista. Ori va veti casatori, ori va veti desparti.
Daca nu vrea si nu vrea, vezi-ti de drum, nu pierde ani de zile langa el. O sa-ti fie greu, dar orice sunt in fund e un pas inainte.
Am patit-o si eu: cand s-a pus problema casatoriei mi-a dat papucii, desi ianinte asa ma vrajise cu casatorie, copiii...
Am suferit ca un caine, dar apoi am gasit altul care m-a vrut de nevasta. Oricum nu-l regret, mi-a facut un bine. -
Mersi, floare de colt. Am abordat subiectul si zice ca nu tin de mine moti.vele, ci tin de faptul ca societatea asta nu e un ain care sa merite sa te casatoresti, sa faci copii, ca nu vrea ca ai lui copii sa fie sclavii nimanui (politicieni, bogatani etc.), iar mie mi se par niste motive tare puerile. De asta ma tem ca va trebui sa ma pregatesc psihic pentru o viata fara el. E destul de incapatanat si tind sa cred ca nu isi va schimba parerile prea curand. Traiesc o dilema de care depinde cumva restul vietii mele, in sensul ca as putea sa astept, si sa am surpriza ca peste 5 ani sa zica tot ca nu vrea sa facem un pas in fata cu relatia.Pe de alta parte , as putea sa sar peste asteptare si sa incep pe alt drum in care el nu este inclus, dar voi suferi extrem de mult.
Cum ar fi mai bine sa fac?Sa fiu nebuna si sa renunt la el si la noi, sa imi caut un tip care sa ma vrea langa el for ever (pana cunoastem pe cineva nou
.) sau sa stau sa astept inca 2-3-4 ani de acum incolo?
A mai trecut cineva prin asta?
Un divort este altceva, mult mai complicat si mai dureros decat ce am eu acum.Mama a suferit foarte tare cand a divortat.Sper sa nu ajung acolo niciodata. -
Printe, mersi pt raspuns.
Si la noi a fost la fel la inceput, altfel nu as fi acceptat sa se mute cu mine, dar am zic ca din moment ce omul stie ce vrea si imi zice mie de copiii pe care si-i doreste cu mine si daca face planuri de acest gen in 2 (adica nu parea ca vorbeste doar ca sa se afle in treaba), am acceptat sa ne mutam amandoi fara retineri. Acum, cand am deschis subiectul, a reactionat neasteptat. Mai bine nu zicea nimic de la inceput, nu ma implicam si nu investeam atatea in relatie. -
Dar de ce te grabesti asa?Au intrat zilele-n sac?
Normal ca unu' te va lua de nevasta,pana la urma.Eu te intreb asa,ce preferi intre:unul care sa te ia cu una cu doua,dupa un an,doi,trei ajungi la concluzia ca mai bine-ti vedeai de treaba
sau
unu care te iubeste,in alt fel decat acela pe care il vrei tu(ex.tipul in cauza)si pentru care actele au o importanta nesemnificativa
E o problema de orgoliu asta,eu asa o vad.Mai importanta e casatoria ca relatia in sine,downtowngirl?
Daca da,vezi de altul.
Daca nu,traieste alaturi de barbatul care-l iubesti clipe frumoase fara orgolii stupide.Va veni si vremea aceea...
-
Nu vreau sa ma ia de nevasta azi, vreau doar sa stiu ca exista si admite posibilitatea asta in viitor, nu il oblig, nu sar la gatul lui ca de ce nu ma ia. Dar cand el iti zice din start ca nu vrea decat peste 50 de ani, ce faci, astepti 50 de ani sa vezi daca te va lua?Nu vreau sa pierd ani de zile si sa investesc sentimente si de ce nu, bani (pentru ca ne-am cumparat diverse obiecte impreuna) intr-o relatie cu sanse putine de succes. Acum am de unde alege, asta este ideea.Nu vreau sa ma casatoresc la 40 de ani cu oameni divortati, consider ca este dreptul meu de a imi intemeia o familie cu un tip tanar si nu o leguma de boshorog cu 30 de ani mai mare ca mine, ramas vaduv. Ma uit si eu la cei din jurul meu: la serviciu am multe colege care au depasit 30 de ani si nu s-au mai casatorit, nu au o viata interesanta sau fericita, totul in viata lor se rezuma la citit o carte noua si iesit in parc cu prietenele sau cu mama, nu mai ies la intalniri pt ca toti cei de varsta lor s-au casatori de mult. Eu nu vreau sa ajung asa (sper sa nu supar pe nimeni.). Nu vreau sa imi irosesc tineretea in chestii care nu duc la nimic. Asta imi doresc de la viata, o cariera pe care am reusit sa o asez pe directia dorita, o familie si copil/copii. De-asta intrebam ce e oare mai bine sa fac. Stiu atatia tipi trecuti de 30 de ani care au numai relatii pasagere, inseala de rup, toate femeile sunt pentru ei "carne de tun." Nu ii intereseaza chestiile serioase.Cu cat inaintez in varsta, cu atat imi dau seama ca trebuie sa fac chestiile astea acum, cat am timp si suntem inconstienti, ca dupa 30 de ani, nu cred ca le vom mai face.
-
Am constatat ca dragostea, cand nu te loveste din prima, vine in timp, ajungi sa il cunosti pe omul de langa tine, sa ii iubesti obiceiurile, sa ii respecti ideile, sa te chinui sa ii faci nu stiu ce mancare a lui favorita etc.
Ce au altele de s-au casatori cu prietenii/iubitii lor si eu nu am?De ce eu nu merit chestia asta?E adevarat ca un act nu te leaga, dar e bine sa fie pentru reglementarea situatiei, pentru ca un copil care se iveste sa poarte numele tatalui, nu sa aiba trecut in certificatul de nastere la parinti "Natural si POPEASCA", sa zic asa. -
Ceva nu se leaga: de ce la inceput te-a vrajit cu casatorie, copii si acum nu mai vrea?
Ii era frica sa nu te piarda si acum e sigur de tine si afce ce vrea.
Cand un barbat te iubeste, te ia de nevasta. Cu cat amani, cu atat ai sanse sa nu te mai casatoresti, boala lunga, moarta sigura.
Ii vezi toate defectele, pt casatorie iti trebuie si-un strop de nebunie, de inconstienta, altfel n-o mai faci niciodata.