sunt intr-o mare depresie

  •  
    • 36 mesaje
    5 Mar 2009, 21:23
    0 0
    abia mi-am revenit.nu mai plang.stiu ca unii se confrunta cu boli,cu necazuri mai mari decat cel pe care il am eu,insa ceea ce am eu,ma termina sufleteste.simt nevoia sa vorbesc cu cineva.ma puteti judeca,imi asum tot riscul,din moment ce sunt aici.am aproape 25 de ani,si o viata ingradita.nu cred ca m-am nascut dorita pe lumea asta.nu cred ca sunt nici prima,nici ultima..mama mi-a spus ca a ramas insarcinata cu mine,uitand sa ia pastile..unui copil nu ii spui asa ceva nici in gluma..m-am nascut in urma unei relatii extraconjugale,deci nu port numele tatalui meu natural.o vreme nu am suferit,pentru ca eram prea mica sa imi dau seama,apoi am inceput sa pun intrebari..la 6-7 ani,cand am inceput sa citesc,am descoperit un ceritificat care imi demonstra ca mama mea,declarase oficial ca tatal meu cu numele nu este cel real.am aflat singura..am tinut in mine mult timp.stiam cine este cel real.(aflasem de la o vecina,cand ne jucam,din spusele celor mari :''stiai ca X este tatal tau?''..aveam vreo 15-16 ani.il adoram efectiv.oricum nu am trait alaturi nici de cel natural,dar nici de cel cu numele.mi-a lipsit enorm...la 19 ani,tot de la un vecin am aflat ca a murit(am aflat dintr-o tampenie)..am suferit enorm.mama mea m-a mintit atatia ani,si nu a avut curajul sa vina sa imi spuna adevarul.m-am simtit de multe ori nedorita.este adevarat ca nu mi-au lipsit multe lucruri,chiar daca am fost o familie modesta,insa am primit o educatie excesiv de buna,iar din aceasta cauza eu trag,si ceilalti din jurul meu (am sa continui povestea mai jos,asa ca aveti un pic de rabdare,ca sa postez tot)
  •  
    • 36 mesaje
    5 Mar 2009, 21:37
    0 0
    De mica am intrat la o scoala de specialitate,si pana in ziua de astazi am urmat numai acea cale.am studiat timp de aproape 18 ani,acelasi lucru.Am fost un copil foarte cuminte,si nu am facut probleme nimanui.Am suferit insa,toata viata mea de atentie.Chiar daca am fost o fire retrasa,in adancul meu stiam ca am nevoie de cineva care sa ma sustina mereu.Am avut o copilarie frumoasa,fara zdruncinari,fara vreo problema reala,ii multumesc lui D-zeu.Insa de cand ma stiu,in casa in care locuiesc,din cauza educatiei excesive,mereu a trebuit sa am grija cum imi aranjez hainele,cum ies pe strada,cu cine umblu,si prin ce locuri(mi se pare norma)dar exista si parti negative.acasa nu imi pot exprima libertatea asa cum imi doresc,fara sa fiu cicalita la fiecare pas.singurul lucru pe care il fac,este sa invat.sunt la master,si lucrez si part time,am banii mei,si nu foarte mari resposabilitati.mama insa este nemultumita de mine,pentru ca mereu imi spune cat s-a sacrificat pentru mine ca sa imi fie bine,si sa ajung sus,si ca eu nu ii sunt recunoscatoare prin lucrurile pe care le fac,ca nu am o pozitie in societate ca alte fete,si ca nu vreau sa ma emancipez.va spun toate lucrurile astea pentru ca am o legatura de facut.am trait mereu cum a vrut ea.am facut mereu ce mi-a zis ea,mereu atenta sa nu vars ceva,sa nu spun cuvinte ca sa nu deranjeze,eram luata si adusa din toate locurile pe care le frecventam..am fost adusa la facultate de mana aproape tot anul 1.acum dupa trecerea anilor,ne-am facut conditii frumoase,o casa mare..dar ridicata prin multe nemultumiri si certuri,si discutii.nu am fost o familie relaxata.eu mai am un frate,dintr-o alta casatorie(frate bun,de mama)care este mai mare decat mine,are viata lui...ceea ce vreau sa spun este ca sunt tocata de dimineata pana seara daca nu fac anumite lucruri.acum de cand am crescut,ma intereseaza sa imi vad si eu de viata mea personala,si de lucrurile care ma framanta pe mine in interior,stiu ca sunt egoista,dar asta sunt eu.simt ca parca sunt nevoita sa apreciez tot ce se face pentru mine,si parca mi se impune sa iubesc..tin la ei,normal,ca sunt familia mea..dar nu ma pot exprima cum vreau eu.mama este dependenta de persoana mea.ma suna de 1000 de ori pe zi,are grija excesiv de mine,s nu ma lasa sa fac lucruri in casa,pentru ca zice ca le face ea..ca toata viata am sa fac eu..intr-un cuvant ma menajeaza..de fapt m-a menajat..pana cand am crescut si am avut alte preocupari... continuare (sper sa nu va stresez.-dar toate au o legatura)
  •  
    • 36 mesaje
    5 Mar 2009, 21:49
    0 0
    in jurul varstei de 21 de ani am intrat intr-o relatie cu prima mea iubire..mamei i-am spus ca am fost impreuna cu el abia dupa 3-4 luni de cand se consumase faptul..ea este si cadru medical..va dati seama ca s-a facut foc si para pe mine ca nu i-am povestit,ca nu am stat de vorba cu ea,sa imi spuna ce o sa ma astepte,sau chestii de genul asta..dar simteam ca nu sunt responsabilitatile ei,si am si eu dreptul la intimitatea mea,s-a suparat ca am dezamagit-o si ca nu am stat de vorba,ca si-a pierdut increderea in mine..etc..oricum pe el nu prea il suporta.de aici urmeaza partea in care o sa incepeti sa ma urati pe mine,si nu pe mama..un an a fost frumos alaturi de prietenul meu,si am fost cea mai fericita fiinta din lume.apoi a inceput sa se poarte foarte urat cu mine,si sa imi vorbeasca urat,de cate ori aveam nevoie de el,nu era pentru mine,avea alte treburi,ajunsesem sa plang in fiecare zi pentru neimplinirile cu el..fiind la prima relatie,si neinspirata,si fara experienta,am calcat stramb spre sfarsitul relatiei,cu cineva mai mare decat mine(el stia ca sunt intr-o relatie)dar asta nu l-a impiedicat sa ma curteze..chiar daca nu am facut eu mare lucru cu el,am mintit si asta a fost..alaturi de celalalt primeam tot ce imi lipsea la primul,insa nu il iubeam.primeam atentie,si ma lasa libera,ma lasa sa zburd,si sa am scurte momente de ''aer''.am mintit,si am platit.primul a aflat,si a decis sa ne despartim,cu ''al doilea'' nu am ramas,pentru ca nu a fost o relatie propriu-zisa..una peste alta,stiu ca de aici o sa vi se schimbe parerea despre mine,dar asta este realitatea.am inteles ceva din prostia asta. daca imi lipseste afectiunea,sunt un om terminat.stiu ca am facut un lucru nedemn,insa s-a intamplat si nu mai pot intoarce timpul inapoi.am suferit enorm dupa primul,si astazi,dupa aproape 3 ani de la despartire,ma omoara constiinta.eu care faceam totul ca la carte,sa o dau in bara asa de rau..
    stiti..toate persoanele dragi mie s-au evaporat..cu sau fara voia mea...de cand am facut prostia asta,nu imi mai revin psihic efectiv,si am ajuns sa fiu rece, cu familia mea,pentru neimplinirile mele sufletesti.stiu ca nu este corect,dar asta simt.de mentionat ca mama,neplacandu-l pe primul,m-a incurajat sa fiu cu al doilea..nu mi-am dat seama ce fac,efectiv..eram prea debusolata..nu mi-am ascultat inima..si am ajuns sa regret...mama ma urmarea chiar si aici...mai am de povestit un pic,si gata..scuze
  •  
    • 36 mesaje
    5 Mar 2009, 21:57
    0 0
    timpul a trecut...
    viata in familie nu mi se pare foarte fericita.sunt mahnita,pentru ca nu am armonie si liniste.mereu trebuie sa fac ce zice ea,mereu trebuie sa dau socoteala pentru locurile in care merg(facultate-servici-casa)..adica sa dau socoteala pentru momentele dintre.nu suporta sub nici o forma sa stau acasa,si sa nu fac nimic.dar eu de fapt nu fac altceva decat sa invat.nu am prieteni,nu am prietene,si ma exteriorizez fotografiind,si prin muzica de buna calitate..asta este toata viata mea.am o camera care desi plina,pare atat de goala.asta este tot universul meu.nu va spun ce inseamna aproape in fiecare seara sa veniti acasa,si sa vi se faca morala cate o ora,despre ce viata duceti,care nu o sa aiba nici un viitor,despre cum aratati,sau cum va purtati.imi da in cap la fiecare pas.nu pot sa plec sa imi caut un alt loc ..pentru ca este imposibil.nu ar concepe asa ceva,si daca as pleca,cred ca ar face atac cerebral,pentru ca de multe ori ma sufoca cu toata iubirea asta a ei.intra in mintea mea,si nu ma mai lasa sa gandesc coerent,ma influenteaza mereu,incercand sa ma aduca pe ''drumul cel bun'',si de fapt mai rau imi face.acum sunt intr-o relatie cu cineva mult mai mare decat mine.tin la el enorm.mama nu prea il place.bineinteles ca ma toaca atunci cand este nervoasa,ca nu este pentru mine,ca toata viata ei a sperat la ceva mai bun pentru mine,si ca imi distrug viata,si pentru ce a muncit ea si cum o rasplatesc eu.va dati seama atunci cand mi se spune asta,pentru ca eu din respect pentru ea,tac din gura si nu indraznesc sa ii zic nimic,pentru ca efectiv nu ma lasa,sau daca zic ceva imediat imi sare si isi face dreptate.dar la nervi,cand vad ca nu ma lasa sa imi traiesc viata asa cum vreau eu,imi vine sa ii aduc aminte,ca atunci cand m-a adus pe lume nu m-a adus cu buna intentie,si sigur nu m-a dorit,si nu inteleg de ce trebuie sa se poarte cu mine asa,si parca se razbuna pe mine,si pe incercarile mele de a fi fericita,cu cineva cu care stau,pentru ca ei nu ii place.daca nu m-a dorit de la bun inceput ,acum are remuscari si m-a subjuga?imi vine mereu sa ii spun ca ,mai bine nu ma nastea,si poate asa era mai fericita ..mai am un pic si termin promit
  •  
    • 36 mesaje
    5 Mar 2009, 22:11
    0 0
    vreau sa fiu cu prietenul meu actual.am o relatie cu el de un an de zile.mama imi spune ca mereu il accepta pe el in viata mea pentru ca ea ma iubeste si imi vrea binele.atunci cand el e la noi,zambeste si se poarta ca o doamna,si este foarte diplomata,insa atunci cand pleaca,sau cand e nervoasa ma intoarce pe toate partile,ca nu este pentru mine,ii gaseste defecte cu carul,si ca ma trage in jos.cand de fapt nu este chiar asa.pe el l-am ales pentru ca este singurul om care pana acum,m-a lasat sa fiu libera,si sa fiu fericita..sa fac ce vreau,cand vreau..mergem,vizitam,nu imi face observatie niciodata,nu tipa la mine,ma simt foarte ocrotita de el,si simt ca ma iubeste fara conditii,si ma respecta foarte mult,si nu imi lipseste nimic alaturi de el(desi avem si noi problemele noastre,incerc sa trecem peste ele-oricum sunt mult mai usor de suportat atunci cand sunt sentimente)...mama ma trage in jos mereu,ca o sa plang mai tarziu,ca nu este pentru mine,ca am sa regret toata viata,ca sa nu vin sa plang pe umarul ei daca mi se intampla ceva...
    stau si ma intreb pentru ce m-am nascut??? daca nu fac pe nimeni fericit,si daca nu fac realmente parte din viata cuiva...de ce m-am mai nascut?care este scopul meu in viata?stiu ca suna depresiv..dar sunt o persoana matura,cu vise si sperante..si visez la o familie,si vreau sa ma bucur de tot ce inseamna viata..dar stiti..atunci cand mama ma innebuneste si ma toaca de dimineata pana seara incep sa plang..pentru ca ma dispretuiesc eu..ca persoana..simt ca nu ma stimez,si parca nici nu imi face placere.simt ca nu am fost dorita de la bun inceput...mama imi reproseaza cate a facut pentru mine si cate sacrificii a facut sa ma aduca pana in ziua de azi..eu nu dorm din cauza ca l-am mintit pe primul meu prieten..pentru ca i-am pierdut increderea definitiv..ma urasc pentru asta..nu am alte satisfcatii care sa ma faca sa ma bucur de viata..daca incerc sa cladesc ceva frumos..mama imi da in cap.. spre ex iubitul meu mi-a luat acum ceva vreme niste flori uscate,sa mi le pun in camera mea,pentru a vazut ca imi plac,si ca rad cand le vad..si a zis sa imi faca o bucurie.eram fericita cand am ajuns acasa..dar mama era foc si para,ca in loc sa imi ia ceva concret,palpabil,ma hraneste cu prostii..si mi-a taiat iar bucuria aceea..ce sa fac??sunt mii de exemple pe care le-as etala aici..vreau sa imi traiesc viata cu bune si cu rele.cu greseli si cu impliniri si nu pot din cauza ei.imi scoate ochii pentru tot ..ma sufoca si nu mai suport..simt nevoia de atentie excesiva,in sensul ca vreau sa fiu protejata,si dorita..exact ce mi-a lipsit mie atata timp...
    iertati-ma daca v-am stresat..nu am cu cine sa vorbesc..nu stiu ce sa fac sau cum sa procedez..ma gandeam sa plec in strainatate,poate sa imi continui studiile acolo,pentru ca acasa nu mai pot evolua si simt ca explodez..insa daca plec(mama ar fi cea mai fericita)..am sa il pierd pe cel cu care sunt acum,pentru ca el lucreaza in romania,si nu vreau sa ne despartim,si nu vreau sa ma mut la el,doar de dragul de a pleca de acasa...nu fac aceasta greseala..mai bine plec in afara si imi fac acolo un rost,pe picioarele mele..orice nu mai sa imi pot trai si eu tineretea,si sa ma bucur de viata..pentru ca acasa sunt analizata si stresata ce sa fac??????????
  •  
    • 36 mesaje
    5 Mar 2009, 22:12
    0 0
    mama m-a mintit de atatea ori..in legatura cu tatal meu..si nu am puterea sa o iert..procedez gresit????
  •  
    • 36 mesaje
    5 Mar 2009, 22:26
    0 0
    pentru ce mai are grija de mine,cand nu face altceva decat sa ma debusoleze,crezand ca totul este pentru binele meu,cand mie de fapt imi face rau?de ce nu ma lasa atata timp cat exista fericirea,si intelegerea,sa le traiesc alaturi de cel cu care vreau sa fiu si sa il accepte asa cum e el?mereu imi vine sa ii reprosez,ca daca nu ma mintea atatia ani,poate aveam si noi o alta relatie..refuz cateodata sa fac ce imi zice ea....ma gandeam acum,daca am scris atat aici..va dati seama cat pot sa sufar,si cate am in minte????
  •  
    • 1067 mesaje
    5 Mar 2009, 22:50
    0 0
    As vrea sa-ti spun foarte multe, insa pentru ca in ceea ce ai scris se simte foarte tare ceea ce simti, ceea ce traiesti in fiecare zi.......pur si simplu nu-mi permit sa iti dau sfaturi sau sa-mi spun parerea care sa para cat mai "avizata"........
    Vreau doar sa-ti spun ca e foarte posibil ca tot ceea ce ai trait pana acum sa se rasfranga asupra ta mai mult decat crezi, chiar si dupa ce vei reusi sa iesi din situatia asta.
    Cred ca ar fi foarte bine sa vorbesti cu un psiholog.......sper ca esti desstul de deschisa la minte incat sa te poti gandi la varianta asta.....eu chiar cred ca iti va fi de folos. Ai facut foarte bine ca ai povestit aici tot ce ai avut pe suflet, stiu ca mai ai multe, te rog sa faci asta nu doar aici.......
    Mult succes, suflet frumos si chinuit
  •  
    • 7 mesaje
    5 Mar 2009, 23:10
    0 0
    Draga mea, din ce am citit am observat ca ai avut o viata zbuciumata[vrebal] din partea mamei tale si-mi pare rau ptr tine.Ce pot sa-ti spun daca esti sigura de dragosrea pe care ti-o poarta iubitul tau de ce nu te muti cu el?si scapi de tot calvarul esti destul de matura si poti decide ptr viata ta.Mergi si la un pshiholog si vezi ce-ti spune eu iti doresc sa se finalizeze in bine situatia ta te pup si noapte buna!
  •  
    • 36 mesaje
    5 Mar 2009, 23:16
    0 0
    multumesc..inca nu ma mut la prietenul meu,pentru ca este dificil,si sunt niste probleme de rezolvat,iar acasa ...oho...ar trebui sa vada mama (ca nu ma lasa de capul meu)..si nu consideram ca e momentul..am zis sa mai asteptam pana da caldura,si poate or sa se mai linisteasca apele.din cauza stresului de acasa,este si el stresat..are si el un temperament mai vulcanic,si daca se simte cateodata bine,mai face gafe,pe care eu le accept f usor,dar mama mi le reproseaza mai tarziu.. in fine..poate ca un psiholog m-ar ajuta..vad ca toata lumea opteaza pentru
  •  
    • 1067 mesaje
    5 Mar 2009, 23:21
    0 0
    Nu e nici o rusine sa faci asta. Gandeste-te ca nu ai ce sa pierzi daca mergi la un psiholog. Si mai gandeste-te ca nu poti avea mai multe incercari. Ori indrepti lucrurile si iti faci o viata a ta, ori vei ramane asa, poate chiar mai rau. O singura data ai sansa sa o faci corect.
  •  
    • 420 mesaje
    5 Mar 2009, 23:29
    0 0
    uffffff..nu-mi vine sa cred cum sunt unii oameni!nu vreau sa jignesc pe nimeni dar parerea mea e ca nu mai poti trai asa..ce d-zeu o sa-ti spuna si cum?in ce pozitie sa o faci????e groaznic de-a dreptul..trebuie sa mergi la psiholog si sa-ti rezolvi problema acum cat esti tanara..si sa incerci sa-ti faci o viata a ta..altfel va fi mereu la fel..mama ta cu toate ca nu te-a dorit se pare ca este dependenta de tine..si poate uneori ii este teama sa nu ti se intample ceva ..de atata grija pt tine secunda de secunda ..e de-a dreptul nasol..ea nu poate sa inteleaga ca esti om matur..nu mai esti un copil de 2 ani..?ai si tu nevoie de intimitatea ta nu?si de afectiunea ea..e greu din cauza ei ai ajuns asa..parerea mea..
  •  
    • 1266 mesaje
    6 Mar 2009, 00:37
    0 0
    de fapt, mama ta isi doreste ca sa "ajungi", datorita unui baiat de succes si cu bani? si regreta ca nu esti suficient de "emancipata' pt asta?
  •  
    • 2554 mesaje
    6 Mar 2009, 00:51
    0 0
    Am citit prima parte a acestui topic si mi-a produs o mare dilema...mama autoarei i-a spus ca a nascut-o pentru ca a uitat sa ia pastilele...nu imi amintesc,acum 25 de ani cat are initiatoarea,ce fel de pastile erau?...parca pe vremea odiosului....
  •  
    • 1266 mesaje
    6 Mar 2009, 01:02
    0 0
    ...se mai gaseau, pe sub mana, asa am auzit...ea este si cadru medical...oricum, pastilele, protexul , tot pe-acolo...
  •  
    • 28 mesaje
    6 Mar 2009, 03:30
    0 0
    draga mea, esti un om extraordinar... insa altruismul tau iti face rau. tu traiesti pentru mama ta? e drept ca nu e etic sa iti lasi mama, pentru nimeni... dar cand vine vorba de propria bunastare.... nu stiu daca nu cumva e necesara si o doza de egoism.
    respectul pe care il porti mamei tale, banuiesc ca te impiedica sa ii spui ceea ce ai pe suflet si atunci psihologul mi se pare cea mai buna idee... si eu as sugera sa o convingi pe mama ta sa te insoteasca.
    sunt sigura ca intentiile ei sunt mai mult decat bune, dar poate psihologul va reusi sa o covinga de faptul ca nu poate trai in locul tau.
    spuneai ca lucrezi si ca esti la master... deci esti independenta financiar... muta-te draga mea, oriunde... cu chirie... intr-un camin studentesc... in gazda... singura sau cu prietenul tau... important e sa iti gasesti propriul coltisor de liniste pe care sa nu ii permiti sa o tulbure.
    mult succes iti doresc, si putere.
    o primavara fericita
  •  
    • 1260 mesaje
    6 Mar 2009, 04:22
    0 0
    lara, poti sa-mi sari in cap, dar parerea mea este ca si tu gresesti. a gresit si mama ta, spunandu-ti lucruri care poate nu trebuiau spuse, sau ascunzand altele. probabil a vrut sa te protejeze, de aceea nu ti-a spus tot, si nu uita ca ti-a facut educatia in alte vremuri, cand nu se punea atata pret pe relatia parinte-copil (ma refer la faptul de a se dicuta deschis orice subiect). chiar daca te-ai nascut dintr-o greseala, nu inseamna ca nu te iubeste. nici copiii mei n-au venit planificati, dar ii iubesc mai mult decat orice pe lumea asta.
    nu prea da dovada de diplomatie, ce-i drept, si probabil ca e si o fire posesiva, care si-a revarsat toata dragostea asupra copiiilor (probabil si in lipsa unui barbat langa ea), dar te-ai gandit vreo secunda sa-i asculti macar argumentele pe care le are impotriva relatiei tale? daca a simtit sau a observat ceva la prietenul tau, ceva care nu-i inspira incredere? eu intreb doar, tu n-ai dat detalii despre relatia ta, dar ar trebui sa discuti cu ea, macar sa-ti spuna exact ce are impotriva lui.
    probabil ca ati avea nevoie de o pauza, sa stati departe una de cealalta (adica sa locuiti separat) si atunci probabil ca v-ati aprecia mai mult reciproc.
  •  
    • 27207 mesaje
    6 Mar 2009, 08:52
    0 0
    Albule mi-am pus si eu aceasta intrebare, dar adevarul este ca se puteau procura de prin alte parti, mai greu dar se putea.
    In schimb eu am alta intrebare: daca are 25 de ani, cum a reusit sa studieze timp de 18 ani acelasi lucru?
    Trecand peste astea, am o intrebare pentru mada: daca tatal tau real nu a vrut sa te cunoasca, de ce nu ii esti de fapt recunoascatoare mamei ca te-a ferit de relatia cu el? Nu crezi ca el a fost cel mai mare vinovat din relatia voastra? Mama ta chiar daca a uitat sa-si ia pastila si-a asumat responsabilitatea si te-a crescut frumos si cu grija. Banuiesc eu ca ea este atat de ocrotitoare cu tine pentru ca a suferit enorm si vrea sa te fereasca de aceleasi probleme. Gandeste-te ca dupa tatal tau poate acum ai fi pe drumuri, prin straini. Mama este cea care te-a crescut si ti-a purtat de grija si nu te-a aruncat prin vreun orfelinat.
    Eu zic sa-i multumesti in fiecare zi mamei ca este asa cum este. Si sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ai o mama, ceea ce este mare lucru. Nici nu stii cat de mult poate insemna acest lucru. Doar cand nu o sa mai fie o sa iti dai seama cat ai pierdut.
  •  
    • 36 mesaje
    6 Mar 2009, 09:20
    0 0
    buna dimineata si multumesc pentru raspunsuri.am dormit foarte bine,m-am trezit bineinteles ca fata umflata,ca ieri am plans 2 ore.
    rybana,poti studia baletul,un instrument muzical,pictura,teatrul de pe la 5-6 ani,asta inseamna performanta,daca te tii,dar in acelasi timp poate fi si un hobby..
    si voi..restul..stiu ca incearca sa ma protejeze,dar prea excesiv.imi dau seama ca tocmai,din cauza ca ma ajuta prea mult,are are de mine pana la refuz,imi va dauna pe viitor,pentru ca probabil se va intampla exact invers,de ce ma feresc de aia sa nu scap.
    cu prietenul meu intr-adevar am niste probleme,insa sunt suficient de matura sa incep sa ma descurc singura...nu stiu ce sa zic..important este ca sunt varza psihic,si ca imi dauneaza rau..
    p.s. tatal meu biologic traia la 2 case de mine,pana a murit,deci va dati seama ca il cunosteam...am tinut la el foarte mult,si l-am adorat..dar chiar si asa ,nu trebuia sa aflu niste chestii de la vecini,si mai ales,puteau sa imi spuna ca a murit.nu mi-au spus ca a murit,ca eu trebuia sa dau bacul pe vremea aia ,si eram in examene si apoi urma admiterea de la facultate..am aflat un pic mai tarziu...am plans..m-am descarcat...si aia a fost..dar sa ti-o spuna altii.mi-am pierdut increderea..si mai ales,urmand acest exemplu.mi-am format convingerea ca si eu am dreptul la intimitatea mea,si la micile mele ''secrete'' si ca nu trebuie sa ii spun chiar totul.chiar daca au importanta mare...
  •  
    • 8901 mesaje
    6 Mar 2009, 09:40
    0 0
    te-ai descurca singura in caz ca iti iei lumea in cap si te muti?
    ai o varsta la care ar trebui sa nu mai fii legata prin cordon ombilical de mama ta. eu mi-as fi luat campii de mult.