măi, mai m-am gandit... ( :D )
-
0 0Stateam aseara si ma gandeam aiurea, asa, la vremurile cand credeam ca o iubire inseamna prezenta fluturasilor în stomac, a starii aceleia de anxietate etc. Acum imi dau seama ca oamenii aceia care au scris carti si cantece despre iubiri mari (neimplinite) nu ar fi scris nimic, poate, daca ar fi intalnit in viata lor o persoana calma si previzibila, care sa nu le ofere decat surprize placute etc.Parca e mult mai bine asa, sa nu imi fac griji ce-o fi facand el cand nu e cu mine, sa nu mai simt nevoia sa ii restrictionez libertatea cand vrea sa iasa undeva fara mine (inainte, m-as fi gandit ca are vreo alta!!!), sa nu ma intreb de 500 ori pe zi daca ma iubeste (am inteles din prima asta
) etc. Cat e de simpla viata si de frumoasa fara fluturasi, fara isterii, fara teama ca s-a uitat insistent la o tipa si ca cine stie ce o fi in mintea lui... Ma plangeam la inceput ca nu simt nimic din ce simteam in relatiile anterioare si ca poate nu il iubesc. Ma bucur ca am reusit sa vad ca se poate si asa ceva si indiferent ce se va intampla cu noi, de acum voi sti ce sa caut, pentru ca, pare-se, exista. Va doresc mult noroc tuturor si nu mai acceptati decat ce stiti cert ca este bine pentru voi. -
Mai , nu poti sa pui semn egal intre absenta fluturasilor si iubire...si nici invers.
Fiecare intelege iubirea in felul lui.
Depinde si de "obiectul iubirii tale"...
Eu una sunt o psihopata paranoica, f geloasa....Sau asa credeam ca sunt pana acum ceva timp.
Eram pe la inceputul relatiei si ma isterizam dc intarzia 15 min si ii controlam mereu telefonul....Sick...I know...
Acum sunt cat se poate relaxata dar poate si din cauza ca nu mai iubesc.
Nu stiu dc intr-o alta relatie pe care s-o iau in serios as mai fi la fel de psiho.Poate tine si de varsta.
Dar asa cum sunt eu...agitata si galagioasa...cred ca n-as simti ca iubesc dc n-as avea fluturasi. -
Corrynne, cred ca suntem multi cei care stim ca exista asemenea relatii si sentimente.
Ajungem la intelepciunea asta dupa ce am consumat nevoia de drama (o nevoie inconstienta), in care ne asumam niste roluri. E faza care corespunde cel mai mult la ceea ce a spus Shakespeare (despre viata, dar se aplica si dragostei violente si inconstiente): 'O poveste. Spusa de un idiot. Plina de sunet si furie. Insemnand nimic'
Relatiile sentimentale sunt cele care scot cel mai mult la iveala insecuritatile noastre si cele in care ne proiectam cele mai multe asteptari. Numai uitandu-ne la combinatia asta insecuritate-asteptari si ne dam seama cat de putine sanse are sa reuseasca o constructie bazata pe asa ceva.
De cele mai multe ori ceea ce se numeste 'a te indragosti' este a juca roluri: 'Eu sunt ceea ce astepti tu sa fiu si tu esti ceea ce mi-am imaginat eu, si toata povestea trebuie sa se incadreze intr-un anumit tipar'.
Dar a juca roluri este 'hard working' si nu dureaza mult.
Pe de alta parte, atunci cand lasam la o parte asteptarile, cand ne scoatem din minte ca cineva trebuie sa fie intr-un anumit fel, atunci cand mai intai ne rezolvam conflictele interioare, de abia atunci suntem pregatiti pentru a iubi cu adevarat.
Starea asta de pace ne permite sa iubim un alt om si in acelasi timp sa ne bucuram de tot de este in jurul nostru, de viata. Parca e o diferenta intre asta si obsesia bolnavicioasa pentru o anumita persoana
(care de fapt se confunda cu ura in anumite momente).
Corrynne, ma bucur ca tu ai reusit sa ajungi acolo. Multi oameni au sansa asta de-a reusi asta invatand din experienta proprie. Doar trebuie sa ajungi sa simti ceea ce intelectual intelegi foarte bine.