Noi astia!
-
0 0Am primit azi ceva pe mail, care chiar m-a pus pe ganduri.
Voi ce parere aveti? Cat este adevar si cat este minciuna, din tot ceea ce se afirma. 
Noi astia care visam mii si mii de euro salariu, noi astia care avem mii de euro, dar ne-am mai dori 1.000 in plus, noi astia care am terminat o facultate din 2000 incoace, noi astia care renuntam la facultate pentru job, noi astia licentiati, masterizati si doctorati pe banda rulanta, noi astia care lucram la o multinationala, noi astia care avem telefoane mai scumpe decat tot salariul parintilor - pe 2 luni, noi astia care nu mai avem timp in afara jobului, noi astia, corporatistii in devenire si in general,… suntem toti o generatie de ratati.
Suntem ofticati din orice, suntem morocanosi, posaci si ne punem picaturi cand avem ochii rosii. Ne enerveaza cei care sunt la fel de suparati ca noi, ne enerveaza si cei diferiti. Injuram mult, dar suntem credinciosi. Salvam Rosia, Vama, natura si tot ce mai e de salvat printr-un mail sau o plimbare intr-un weekend cu masina pana acolo. Ne pasa de tot ce e "eco", de viitorul copiilor si al omenirii, dar avem becuri aprinse non-stop si un motor de 2.0 litri la masina.
Lucram in nestire, visam promovari si un bonus la salariu, dormim putin, fumam, bem cafele si energizante de ne zapacim creierii, dam banii pe prostii, pe jucarii care sa ne dea inca putin timp, pe mese proaste in restaurante costisitoare, dar aproape de job. Ne cumparam masini mai scumpe decat ne-am putea permite doar pentru iluzia apartenentei la o clasa sociala creata artificial, ne imbracam cu haine idioate, incomode, care nici nu ne stau bine - la fel ca toti cei din jurul nostru.
Ne cumparam apartamente fara sa le vedem in nu-stiu-ce-complex ca-o-conserva la cativa kilometri de oras. Platim rate 50 de ani de acum incolo. Dormim putin, ne doare capul, ne tremura mainile, ne promitem ca vom avea mai mult timp pentru noi, ca vom face mai multa miscare, ca vom sta mai putin in fata calculatorului, ca vom merge intr-o zi pe jos.
Ne place jobul pe care il avem, corporatia e mama si tatal nostru, corporatia tine loc de familie, de prieteni, de iubiti, de amanti, de tot, ne da bani pentru tot ce vrem sa cumparam si asta e tot ce conteaza. Nu stim alte reguli in afara corporatiei, nu ne intereseaza altceva, nu vrem altceva. Ne simtim impliniti. Nu stim altceva in oras decat drumul spre job, inapoi spre pat si vreo 2 cluburi. Nu vizitam nimic decat in team building.
Pentru ce? Ca sa ajungem niste legume terminate la nici 40 de ani? Ca sa ne facem scrum inca inainte de a incepe sa ardem? Pentru a ajunge intr-un pod imaginat al unei ierarhii sociale?
Ce o sa raspunda copiii nostri, stiind ca toata viata nu am facut altceva decat sa ne gandim cum sa platim rate, cand vor fi intrebati ce suntem noi?
Niste ratati… -
"Ne place jobul pe care il avem, corporatia e mama si tatal nostru, corporatia tine loc de familie, de prieteni, de iubiti, de amanti...."
In plus, nu cred ca trebuie pusa in aceeasi fraza ideea de a-ti place ce muncesti si extrema de a nu avea alta placere in viata decat compania la care lucrezi.
Probabil ca scrisorica, draguta de altfel, a fost scrisa intr-un moment de frustrare corportista si acum e prins pana peste cap de rapoarte si sedinte cu managerul
-
eu n-am treaba cu faptul ca trebuie sa muncesti mult
dar..in momentul in care incep cu frazele de 2 bani facute doar ca sa sune bine si foarte important...ma pierd de musteriu
cred ca am devenit sensibila la tot ce imi suna corporatist
chestia aia cu forma fara fond este mai actuala ca niciodata
congo ...in ziua in care ai sa deschizi topic promit sa particip activ
-
cam pesimist tonul.
Nu ma recunosc in "personaj".
Am terminat facultatea inainte de 2000, stiu sa scriu corect, am simtul umorului din vremea bancurilor cu haz de necaz, nu lucrez intr-o corporatie, nu lucrez in domeniul pt care m-am pregatit, dar asta imi place mai mult.
Ma gandesc cu groaza ca vine Craciunul si e mult de lucru, dar optimist ca in ianuarie si februarie voi recupera.
Nu ma duce nimeni in team-buildinguri, dar am toate weekendurile libere.
Abia astept topicul lui congo. -
acum depinde si de noi sa luam ce si cat ne trebuie
mie cultura corporatista mi se pare foarte funny. preferatele mele sunt cuvantarile despre valorile companiei, desi le inteleg rostul si sunt cam aceleasi, indiferent de corporatie, niciodata nu ma pictisesc de ele. asta e valabil si pt discursurile nereusite ale agentilor de vanzari.
in rest, imi place sa muncesc, dar nu sa stau peste program, desi si general o fac si pe asta, ca sa ma aliniez cu stindardele companiei
-
nu lucrez in mediu corporatist si nici nu mi-ar placea... dar nu consider ratare... altceva este considerat ratare, in optica mea...
dar, in fine... mi se pare mult prea pesimist si banuiesc ca mesajul a fost scris in alta tara si tradus...
asa cum se intampla cu muulte la noi aici...
ar fi interesant de scris si de povestit de catre persoane din sistem...
nu dat copy paste si apoi asteptat comentarii...
parerea mea... -
Eu n-as fi atat de drastica. Cred ca termenul de ratati e mult prea agresiv. I-as numi mai degraba rataciti pentru ca se vad siliti sa navigheze prin hatisurile unui sistem haotic in perpetua miscare.
Imi vine in minte imaginea unui labirint, a carui structura se modifica continuu, din care noi toti, nu doar cei care au absolvit dupa 2000, incercam sa evadam. Insa exit-ul, daca exista unul, ne trage clapa ca o iluzie desertica de fiecare data cand credem ca ne-am apropiat.